487 matches
-
Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize ale dialogului din teatru și din jocul actorului. Quintilian, în Instituția oratoriei, lucrare latină scrisă în jurul anului 93 d.H., destinată formării talentului oratoric, își împrumută exemplele în mai multe rânduri din arta comedianților. Pentru a-i arăta avocatului că nu ar fi convingător decât dacă încearcă momentan să împărtășească neliniștile clientului său, Quintilian, care a practicat el însuși ca avocat, îl citează drept model pe actorul care, deși pronunță cuvinte fictive, iese uneori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
altul inflamează astfel prin sentimente fictive, ce nu vom face noi, care trebuie să gândim ce gândește acuzatul, pentru a putea fi emoționați ca și clientul nostru?" (Institution oratoire, Livre 6, Les Belles Lettres, 1977). Această asimilare a statutului de comediant cu cel de orator, încă foarte vie în epoca clasică 6, va dura în Europa până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai multă suspiciune în privința comediei, decât în privința tragediei. Râsul le apare ca o formă de subversiune greu, chiar imposibil, de canalizat. După părerea lui Platon, actorul, mai mult decât spectatorul, riscă să fie pervertit de reprezentație. Rolul se răsfrânge asupra comediantului. Este nesănătoasă imitarea personajelor a căror conduită este reprobabilă. "N-ai remarcat că imitarea, începută din copilărie și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-mi placă mai mult să fiu neștiutor decât să studiez? Un subiect de comedie nu se vrea dezvoltat în versuri de tragedie; la fel, festinul lui Thyeste nu suportă să fie povestit în versurile burgheze și demne, sau aproape, ale comediantului. Trebuie ca fiecare gen să-și păstreze locul care i se potrivește și care îi este destinat." El cere ca acțiunea să fie decupată în mod regulat în cinci acte, după felul pieselor alexandrinilor. Aristotel nu fixa numărul episoadelor, lăsându
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în scenă. Ei au emis reguli plecând de la propria lor experiență a scenei și de la observarea unor piese ale contemporanilor lor. Anii 1630-1640 sunt deosebit de profitabili pentru teatrul francez datorită lui Richelieu, care dorește să reabiliteze teatrul și meseria de comediant, până atunci foarte criticată. Cardinalul este un om pasionat de teatru, care îi încurajează pe tinerii autori dramatici și are pretenția că scrie și el, chiar dacă, presat de timp, este ajutat de autori experimentați precum Chapelain sau chiar Corneille 5
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suferă teatrul pe atunci, atât din punct de vedere moral, cât și din punct de vedere estetic. Trei motive concură la a face arta scenică blamabilă. Pentru spectator, a merge la teatru înseamnă a păcătui; în ceea ce-i privește pe comedianți, care trec drept având moravuri depravate, o reprobare puternică îi copleșește; în ochii magistraților, teatrul face rău păcii cetății, certuri violente survenind frecvent la ieșirea de la spectacole. Trei alte vini, pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
referă la calitatea spectacolelor: actori, "poeme dramatice", decoruri sunt prea adesea proaste. Richelieu suscită o adevărată campanie de presă în favoarea teatrului, orchestrată de scriitori precum Balzac, Boisrobert sau Scudéry. Două piese se fac ecoul schimbărilor care se operează atunci, Comedia comedianților (La Comédie des comédiens) în care Scudéry, în 1635, face elogiul "poemului dramatic" și Iluzia comică (L'Illusion comique), în anul următor, în care Corneille plasează o pledoarie în favoarea teatrului: Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și de lume adorat Iar ce în vremea noastră văzut era cu dispreț Este de-acum iubirea oricărui om de duh semeț. (V, 6)7 Regele îi subvenționează, în 1635, pe comedianții de la Hôtel de Bourgogne, ca și o trupă tânără, instalată din 1629 în cartierul Marais, ce l-a făcut cunoscut pe Corneille. Marii Comedianți (les Grands Comédiens), concurați de Théâtre du Marais, își pierd monopolul asupra spectacolelor pariziene. Pe perioada
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acum iubirea oricărui om de duh semeț. (V, 6)7 Regele îi subvenționează, în 1635, pe comedianții de la Hôtel de Bourgogne, ca și o trupă tânără, instalată din 1629 în cartierul Marais, ce l-a făcut cunoscut pe Corneille. Marii Comedianți (les Grands Comédiens), concurați de Théâtre du Marais, își pierd monopolul asupra spectacolelor pariziene. Pe perioada celor treizeci de ani ce corespunde înfloririi teatrului clasic, sub Richelieu și sub Mazarin, în 1661, Colbert, mai puțin cultivat decât predecesorii săi, îi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a acțiunilor mărunte cu care nu merită să-și încarce versurile și care chiar ar scoate ceva din demnitatea lor, dacă s-ar coborî până la a le exprima, scrie el în Discursul despre cele Trei Unități (Discours des Trois Unités). Comediantul le înlocuiește cu ușurință în teatru, dar în carte ar trebui să fie ghicite destul de des, și uneori ar putea fi chiar ghicite prost, fără să fi fost instruit asupra acestor lucruri mărunte. Mărturisesc că nu este obiceiul Anticilor, dar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intențiilor autorului. "Mai avem un motiv special de a nu neglija acest mic ajutor așa cum au făcut-o ei (Anticii), adaugă el puțin mai apoi în Discursul despre cele Trei Unități: este faptul că tipărirea pune piesele noastre în mâinile comedianților care bat provinciile, pe care nu-i putem avertiza decât prin asta asupra a ceea ce au de făcut și care ar intra în niște nepotriviri ciudate, dacă nu i-am ajuta cu aceste notări." Majoritatea teoreticienilor clasici, invers față de Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aidoma". Cum a cucerit foarte devreme favorurile publicului (chiar din anii 1660 aproximativ), declamația, brusc, a apărut rece și săracă în nuanțe față de farmecele muzicii și ale cântecului. De aceea neîncrederea lui Bossuet față de operă este cu atât mai mare. Comediantul, care îl pervertește pe spectator, după ce el însuși a fost pervertit de spectacol, este acuzat de către teologi de toate relele. Ei nu îi interzic șederea în cetate, cum o făcea Platon, dar, mai rău, îl exclud din comunitatea creștină. Îl
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
am vrut să o simțim. Astfel, Comedia prin însăși natura ei este o școală și un exercițiu al viciului, pentru că ea obligă neapărat la provocarea unor pasiuni vicioase în sinea noastră. Să se aibă în vedere că întreaga viață a Comedianților este ocupată cu acest exercițiu: că ei și-o petrec în întregime învățând în particular, sau repetând între ei, sau reprezentând în fața spectatorilor, imaginea vreunui viciu, că aproape nu au altceva în minte decât aceste nebunii; se va vedea atunci
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cea pe care aveți intenția să o rezolvați! Dacă spectacolele ca atare sunt bune sau proaste? Dacă se pot alia cu moravurile? Dacă austeritatea republicană le poate cuprinde? Dacă trebuie să fie acceptate într-un orășel? Dacă profesia de comediant este cinstită? Dacă comediantele pot fi la fel de cuminți ca celelalte femei? Dacă legile drepte sunt suficiente pentru a reprima abuzurile? Dacă aceste legi pot fi corect respectate? etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
culminează cu estetica celui de-al "patrulea perete", concept făurit de Diderot, atât ca instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim", el le cere, atât autorului, cât și comediantului, să uite de prezența spectatorului, pentru a crea o iluzie maximă. "Într-o reprezentație dramatică, nici nu este vorba de spectator, este ca și cum nu ar exista. Există acolo ceva care să i se adreseze? Autorul a ieșit din subiectul său
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional de singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze 31. Ne amintim cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la Hôtel de Bourgogne, amuzându-se el însuși să imite limbuția lui Montfleury, pe cea a Domnișoarei Beauchâteau, Hauteroche etc., emfaza dicției, grandilocvența atitudinilor. Jocul lor, în secolul al XVIII-lea, este aproape tot atât de mărginit. Fiind foarte legat de Domnișoara
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze 33. În afara faptului că drama burgheză nu se putea mulțumi cu un joc declamatoriu, două alte motive, modificările din scenă și influența comedianților străini, englezi și italieni, au favorizat înflorirea acestui joc nou. Scena, cum am văzut, se transformă în același timp cu nașterea dramei, când, în 1759, în epoca în care Fiul nelegitim și Tatăl de familie tocmai fuseseră create, aria de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în același timp cu nașterea dramei, când, în 1759, în epoca în care Fiul nelegitim și Tatăl de familie tocmai fuseseră create, aria de joc se mărește prin suprimarea banchetelor plasate pe părțile laterale ale scenei. Din momentul în care comedianții dispun de o scenă mai vastă, jocul poate deveni mobil și ritmul se accelerează, intrările și ieșirile fiind facilitate de eliberarea laturilor scenei. În ceea ce-l privește pe Voltaire, el a descoperit în Anglia un tip de joc diferit de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al actorilor francezi, firesc și înfocat, căruia îi face elogiul din momentul întoarcerii sale în Franța, în 1730, și pe care Garrick 34 îl va arăta, douăzeci de ani mai târziu, cu ocazia triumfalei lui șederi în Franța. Cât despre Comedianții Italieni, ei au sensibilizat publicul parizian față de un joc dramatic aprobat de Diderot. "Un paradox, al cărui adevăr va fi resimțit de puține persoane, și care le va revolta pe altele (dar ce vă pasă dumneavoastră și mie? mai întâi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Diderot. "Un paradox, al cărui adevăr va fi resimțit de puține persoane, și care le va revolta pe altele (dar ce vă pasă dumneavoastră și mie? mai întâi trebuie spus adevărul, iată deviza noastră), este că, în piesele italiene, comedianții noștri italieni joacă cu mai multă libertate decât comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
resimțit de puține persoane, și care le va revolta pe altele (dar ce vă pasă dumneavoastră și mie? mai întâi trebuie spus adevărul, iată deviza noastră), este că, în piesele italiene, comedianții noștri italieni joacă cu mai multă libertate decât comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiecare brodează la rândul său pe improvizațiile celui de dinaintea lui. Atent la cel mai mic semn pe care-l prinde ca pe o minge în zbor, nu încetează să-și privească partenerul. Evariste Gherardi, care joacă rolul de Arlechin la Comedianții Italieni de la Hôtel de Bourgogne, dovedește originalitatea jocului său, foarte diferit de moda franceză, în Avertisment la Culegere (Avertissement au Recueil), în care colectează mici comedii jucate în franceză de Comedianții Italieni de la 1681 la 169735. Cine spune bun comediant
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
partenerul. Evariste Gherardi, care joacă rolul de Arlechin la Comedianții Italieni de la Hôtel de Bourgogne, dovedește originalitatea jocului său, foarte diferit de moda franceză, în Avertisment la Culegere (Avertissement au Recueil), în care colectează mici comedii jucate în franceză de Comedianții Italieni de la 1681 la 169735. Cine spune bun comediant spune un om care are profunzime, care joacă mai mult din imaginație decât din memorie; care compune, jucând, tot ceea ce spune; care știe să-l secondeze pe cel cu care se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Comedianții Italieni de la Hôtel de Bourgogne, dovedește originalitatea jocului său, foarte diferit de moda franceză, în Avertisment la Culegere (Avertissement au Recueil), în care colectează mici comedii jucate în franceză de Comedianții Italieni de la 1681 la 169735. Cine spune bun comediant spune un om care are profunzime, care joacă mai mult din imaginație decât din memorie; care compune, jucând, tot ceea ce spune; care știe să-l secondeze pe cel cu care se găsește pe scena teatrului: adică își combină atât de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]