864 matches
-
s-a întâmplat și atunci. —Judy, am întrebat plină de curiozitate, cum de știi atâtea despre Claire și slujbă? Judy și Claire nu aveau absolut nimic în comun, în afară de faptul că locuiau în aceeași casă. Nu o vedeam pe Claire confesându-i-se lui Judy. Și era prea mândră să anunțe în public că nu primise slujba în ciuda faptului că rugase pe cineva să o recomande. Credeam că știu deja răspunsul, după cele spuse de Tom la petrecere. Dar voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și care va merge lângă mine atunci când voi păși pe tărâmul de dincolo, aceasta este ceea ce trebuie să ispășesc acum. Dar voi trăi! Există oare mulțumire mai mare decât aceasta? În genunchi, asemeni poporului în care m-am născut, mă confesez acestui om de a cărui bunătate nemărginită mă umplu la rându-mi, sper pentru totdeauna, pentru a trăi până atunci când nu va mai fi nevoie de mine. Izbăvit pentru moment și absolvit de toate grelele-mi păcate, precum și de prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a Înștiințat tandră femeia. — Și mie de tine. A băgat de seamă că undeva, În fundal, vocifera un bărbat și că era cineva din grupul său care parlamenta cu el. — Tipu’ cu care eram Îi un idiot, i s-a confesat femeia cu ochi albaștri. Nu-l pot Înghiți. Vreau să merg acasă cu tine. — Ești beată? s-a interesat Amory, cu o intensă dorință de cunoaștere. Ea a dat din cap că da, sfioasă. — Du-te acasă cu el, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
costumul șifonat care bea vodcă cu Înghițituri mari, o gravidă lividă la față care de-abia se mai ținea de perete, un grup de muncitori care beau un pahar Înainte de a pleca la schimbul de noapte. — Nu contează cui te confesezi. E suficient ca cineva să te aprobe. În rest, poate să fie o marionetă, o statuie sau o miniatură a lui Buddha. N-are nici o importanță cine e. După ce zise asta, Yazaki mă apucă de braț. — Să mergem. Am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
înființam la sediul agenției, din Strada Silvestru, chiar lîngă biserică. Nu doegeaba o fi lăsat Dumnezeu biserica alături, așa cum pune crîșma și schitul/capela față în față. Sau, ca în Galați, cimitirul "Eternitatea", față cu eternitatea crîșmei. Să te poți confesa. Să poți să bei. Și, uneori, eventual, să vomiți. Să vomiți ceea ce nu asimilezi. Și, uite, dintr-așa o îndeletnicire, puneam pe masa soției și copilului meu o pîine. Albă. Sau intermediară. În care aluatul creștea precum scriptele scenariilor. Atunci
Lumea reclamelor by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Journalistic/6942_a_8267]
-
Sevastia, că sora ta a plecat fără să-și mărturisească păcatul? - Cam așa... - N-a avut curajul să-i spună preotului ce păcat ducea pe lumea cealaltă? Și... de unde avea ea cunoștință despre preot că-i un turnător?!... - S-a confesat mie, maică stareță. Mi-a spus cu glas de moarte, fiindcă îi eram soră, iar eu slujieam la mănăstire: „Sevastița, numai tu poți să mă salvezi pe mine și pe Andrei din ghiarele diavolului. Te rog să nu-l uiți
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
și isteț! - Da ... drăguț și isteț! Însă și neastâmpărat!..., adaugă nemulțumită la adresa lui, deși stridența din glas i s-a ostoit. - Cred că de obicei e cuminte ... S-a întâmplat ca acum să fie neatent ... - Nu e tocmai cuminte ... , i se confesează mama Alinei. E greu să crești băieți ... - Nu știu cum e, mărturisește. Nu am copii ... Zâmbește stângaci. Caută febril cuvintele cu care să-i rețină pe cei doi. Își reține cu greu impulsul de a lua copilul în brațe și de a
EROARE de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363935_a_365264]
-
răbdătoare când trăiești o poveste ireală de dragoste cu un bărbat însurat) ca, spășit, să pună mâna pe telefon ca să reia lucrurile din punctul unde le lăsaseră în seara aceea. Se certaseră. Alinei îi sărise țandăra când i s-a confesat, împărtășindu-i că soția lui își dorește al doilea copil. Ea înțelesese că asta își dorește și el, iar asta însemna - în mintea Alinei - că accidentala întâlnire dintre Liviu și cea care i-a dăruit un copil se va transforma
EROARE de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363935_a_365264]
-
veni Vasilica aici, mi-ar alina durerea din suflet”, își zice el. Totuși, suferința sa nu aparține planului concret al existenței, ci este suferința creatorului aflat în travaliu artistic. El își scrie romanul consultându-se cu Maria la fiecare pas, confesându-i-se, găsindu-și pacea sufletească și confortul cotidian alături de ea, în vreme ce are senzația că poate păși înainte doar fiindcă se reface periodic prin împlinirea poftelor trupești alături de voluptoasa Vasilica. Femeia mai tânără reprezintă pentru Dorin mai mult decât o
ÎNŢELEPCIUNEA ESTE DUMNEZEU, IAR IUBIREA IDEALUL, PREFAŢĂ DE VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞLA ROMANUL INELUL DE IARBĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 909 din 27 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364009_a_365338]
-
toată energia pentru a avansa și pentru a câștiga bine, ca să-i satisfacă nevestii toate poftele, să nu-i lipsească nimic. Cu toate acestea, ea era mereu nemulțumită și se plângea adesea celei mai bune prietene, singura cu care se confesa, că este neglijată de soțul ei. Prietena nu uita să-i amintească de cât de scurtă este viața, încercând probabil să-și găsească argumente pentru propriile fapte,așa zise greșeli. Avea sângele înfierbântat și-și potolea poftele cu tot ce
PĂSĂROIUL de BERTHOLD ABERMAN în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361096_a_362425]
-
Sebastian, de pildă, își nota în jurnal, în februarie 1941, că într-o dimineață Ionescu (atunci în vârstă de 31 de ani) s-a „îmbătat repede, după câteva cocktail-uri”. Foarte agitat psihic și „amețit de băutură”, Ionescu s-a confesat prietenului Sebastian că mama sa „a rămas evreică până la moarte, când el - Eugen - cu mâna lui, a botezat-o”. Ionescu s-a destăinuit „ca și cum l-ar fi apăsat [o taină], ca și cum s-ar fi înăbușit”, notează Sebastian în jurnal. Trebuie
EUGÉNE IONESCO, ÎNTRE OROAREA DE A TRĂI ŞI OROAREA DE A MURI de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 153 din 02 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367268_a_368597]
-
lor?” mai întrebau vecinii. “Eeeee ... sunt copii! Unde să se joace și ei?” Erau clipele când aveam convingerea că am cei mai înțelegători părinți din lume. Cel mai mult mă intrigau momentele când veneau unii dintre copii să i se confeseze mamei mele. Mă enerva treaba asta. Eram geloasă. “Dar ei n-au părinți? Ce vin la mama mea? Înainte de culcare, oricât de mare am fost, am vrut să stau câteva clipe cu capul pe pieptul ei, pe sânii aia mari
VACANŢELE DE ALTĂDATĂ de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367384_a_368713]
-
creștinii care nu puteau să-și manifeste liber sentimentele religioase. Mai mulți “comuniști”, aderând la partid pentru a obține privilegii, dar fără să împărtășească doctrina marxistă, veneau la mănăstire pierduți în anonimatul mulțimii pentru a se reculege sau a se confesa. În prezent, când România trăiește o teribilă criză economică, juridică și socială, mănăstirile și bisericile creștine cunosc o reînnoire fără precedent. Secularizarea dorită de propaganda atee comunistă n-a putut să-și atingă scopul, ci, dimpotrivă, a provocat reacția inversă
CATEVA ELEMENTE ORTODOXE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366817_a_368146]
-
culoarea mării, trădează, prin tristețea lor, suferința cronicizată a fetei. Suferințele, atât cele sufletești cât și cele fizice, dau chipului o anumită tentă de noblețe. Noblețea cere durere și sacrificii ... Și-a facut din Diana cea mai bună prietenă. Se confesau una alteia. Așa a aflat că fata avusese un prieten care, ei, ca mamă, nu prea i-a plăcut. Simțea că nu e sincer în dragostea lui. Într-o zi, fata i-a spus că băiatul i-a cerut să
O CRUCE PE DRUMUL GOLGOTEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366885_a_368214]
-
în lumea de întuneric și păcat în care trăim, iar creștinii sunt chemați să iasă dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile și să meargă în lume, în tranșee, acolo unde se moare, acolo unde este durere și deznădejde”, se confesează poeta. Tot ea, spune în continuare: “Menirea Bisericii rămâne aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc în care Duhul mângâie, leagă rănile și ridică poverile. Ne-am obișnuit să nu avem probleme, să ascultam cuminți predica
PERPENDICULARA PE UN COLT DE NEMURIRE DE ADINA SAS-SIMONIAK de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 160 din 09 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367183_a_368512]
-
și cred că fiecare dintre noi trăiește așa prin ascunsul din noi. O parte din mine a țâșnit în sus, către cer, și cealaltă e rostogolită în bolovanii călcați de pașii oamenilor, indiferenți la mersul lumii și al lor”, se confesează poeta. În stihurile Victoriței Duțu, firescul gândului și naturalețea expresiei dau valoare conduitei morale a creștinului, conduită din care face parte și rugăciunea. „Rugăciune/ Clopot/ Rugăciune/ Dangăt/ Bate clopotul/ Sună clopotul/ Rugăciune/ Rugăciune.” Sacrificiul dureros și sfânt al Celui din
ATUNCI CAND GANDUL PUR IA FORMA DE STIH de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367236_a_368565]
-
să plângă în hohote. Mamă-mamă, ce-o fi pățit acolo!? Încep să o descos dacă a avut un accident, dacă i-a murit cineva acolo. Îmi răspunde că în Australia... i-au murit... speranțele. Încet, încet începe să mi se confeseze. Devenim prieteni. Îmi povestește drama ei... Küllike copilărise în orășelul Pirita, o localitate adiacentă capitalei estone. Acolo locuiește lumea bună. Casele sunt frumoase, elegante iar oamenii, manierați și educați. Distanța din centrul orășelului până în centrul capitalei este de aproximativ 10
CĂLĂTORIA: ZBORUL DE LA SYDNEY LA SINGAPORE. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1059 din 24 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363639_a_364968]
-
seducătoare pe care nici acum nu știu cum i-a putut-o da diavolul pentru a-mi distruge viața, nici pe cea tragică a celei trecute în neființă, părea blândă și rugătoare. Am plâns la trezire și m-am hotărât să mă confesez lui Dannot. Nu mai trecusem demult pe la bunul meu preot și chiar mă simțeam vinovat pentru asta. Nu, n-am să-i cer certitudini, n-am să-i vorbesc despre pragul tainic, ci am să-l rog să-mi deschidă
ACATIST PENTRU O LUME MAI BUNĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350204_a_351533]
-
sângele. Am stat minute bune și, surpriză!, n-am simțit nimic. Știi ce m-a stupefiat? Ai un privilegiu unic, de care am vrut întotdeauna să mă bucur. Poți sta de vorbă cu Dumnezeu în fiecare clipă, i te poți confesa ca unui părinte bun, îl poți respira în fiecare dimineață altfel atroce, însângerată, a unei lumi murdare. Poți intra pe ușă fără să mai bați înainte. În vreme ce eu trebuie să alerg la tine pentru a face asta. Iar tu, numește
ACATIST PENTRU O LUME MAI BUNĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350204_a_351533]
-
pentru că nu aș fi frumoasă, ci pentru că este prea multă durere în ochii mei!” (About immortality). Lucrurile evoluează, până când aceasta se adâncește în ”cea mai neagră noapte”: ”sunt în mlaștină... până la gât! atâta mi-a mai rămas... privirea disperată!”, se confesează Daniela Voiculescu în ”Roving Eye”. Aceiași dezamăgire marchează și momentele ce ar trebui să fie de bucurie. La aniversarea zilei de naștere, autoarea recunoaște cu luciditate că își va ”sărbători suferința și-atât. un tort în formă de inimă și
POEZII DE DANIELA VOICULESCU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344456_a_345785]
-
îi blochează șansa de a întrezări mai-binele la care spera. Ciclul final al cărții, Satirice, este, din această cauză, aproape în totalitate închinat aleșilor noștri care nu încetează să ne dezamăgească. Capcanele destinului este o carte de suflet; poetul se confesează cu sinceritate cititorilor, împărtășindu-le valorile morale în care crede, năzuințele sale, durerile ce i-au marcat existența, dar și dragostea nemărginită pentru oameni și pentru dumnezeire. Vibrația lirică atinge de multe ori pragul extremei emoții, iar vorbele simple, rostite
CAPCANELE DESTINULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365789_a_367118]
-
dușman al socialismului, al poporului muncitor... ce mai, eram făcut praf! De unde pornise totul: la festivalul de la Sopot, din Polonia (în țările socialiste puteam călători, n-am ratat nici un festival muzical, firește mergeam pe banii mei!), făcusem greșeala să mă confesez unui coleg jurnalist, povestindu-i despre lipsa de libertăți de tot felul din România, despre opresiuni, încătușarea aspirațiilor tineretului... De unde să știu că la scurtă vreme, se va semnala totul unei soliste din România, care, prietenă fiind cu semnatarul articolului
OCTAVIAN URSULESCU. MĂRGĂRITARELE MUZICII UŞOARE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1097 din 01 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365727_a_367056]
-
în declin” (Țuțea Petre, Între Dumnezeu și neamul meu, Fundația Anastasia, Editura Arta Grafică, București, 1992, pg.54 ). Monica Lovinescu ne povestește despre talentata poetă Ivonne Rossignon, o româncă stabilită de mulți ani în Italia, care devenise mistică si se confesa unui preot de la Vatican. Acesta i-a interzis să mai publice versuri, deoarece sunt lucrătura diavolului. Însingurată spiritual, și-a asumat riscul și și-a deschis mintea și sufletul în continuare păcatului ... Credeți că omul Cioran, ar fi rezistat unei
CIORAN CEL SINGUR... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1113 din 17 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365859_a_367188]
-
o ședință publică, iar după ce s-a terminat am ieșit împreună cu încă o colegă care era însoțită de unul dintre cetățenii pe care ea îl cunoștea mai bine. Din vorbă în vorbă, persoana aceea necunoscută mie a început să se confeseze că trecea printr-o criză de familie și că avea gânduri de suicid. Din fericire aveam la mine o Bilbie pe care i-am dat-o cadou. I-am spus să o citească și să ceară putere și mântuire de la
DESPRE IMAGINE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1221 din 05 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/365931_a_367260]
-
te jenezi imaginându-ți reacția cititorilor. Evident, procedeul acesta al confesiunii „fără perdea“ displace unei categorii de cititori, mai „sensibili“. „Un prieten mi-a zis că pentru a spune adevărul nu trebuie să te dezbraci în pielea goală“ - mi se confesa scriitoarea la un moment dat, în încercarea de a înțelege poziția aceluia vizavi de felul în care înțelegea ea literatura autoficțională. „Am spus chiar adevărul vieții mele, vorbind de o copilărie tragic-comică“, a explicat prozatoarea. Citind Viața ca o punte
EXERCIŢII DE RECUPERAREA INOCENŢEI, CRONICĂ DE VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 823 din 02 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366061_a_367390]