465 matches
-
pare însă că viticultura a cunoscut o răspândire mai largă în trecut dacă se analizează toponimele terenurilor consemnate în conscripția din anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja dispărută din culturile satului. Deoarece toponimele menționate nu mai sunt vii în graiul racovicean, este de presupus că viile în speță au fost cultivate pe
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
speță au fost cultivate pe locurile numite astăzi: ""Dealu Morii"", ""La Pușcărie"", ""Pe Hume"", ""Pe Față"" și ""La Portișoară"", pe soluri mai mult sau mai puțin calaroase cu largi expuneri sudice sau sud-vestice, propice unor astfel de culturi. [[Apicultura]]. Toate conscripțiile cunoscute până în prezent consemnează în sat prezența stupilor de albine. Astfel putem menționa că în conscripția "părții scăunale" din [[1721]] numărul acestora era de 393 de coșnițe, și în [[1765]] localnicul Popa Stan deținea singur 100 de coșnițe.După anul
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
și ""La Portișoară"", pe soluri mai mult sau mai puțin calaroase cu largi expuneri sudice sau sud-vestice, propice unor astfel de culturi. [[Apicultura]]. Toate conscripțiile cunoscute până în prezent consemnează în sat prezența stupilor de albine. Astfel putem menționa că în conscripția "părții scăunale" din [[1721]] numărul acestora era de 393 de coșnițe, și în [[1765]] localnicul Popa Stan deținea singur 100 de coșnițe.După anul [[1900]] racovicenii au început să practice un stupărit sistematic înlocuind coșnițele cu stupi moderni mult mai
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
spațiului interior, prin introducerea unei travei. Numele pictorilor s-au pierdut. În anul 1974 biserica a fost supusă altui șantier de renovare, care a inclus și ridicarea lăcașului pe un soclu din piatră. În cazul acestui lăcaș, semnalat doar de conscripțiile anilor 1733, 1750, 1805 și 1829-1831, tradiția susține strămutarea sa din codrul Ponorului, unde ar fi fost ridicat pe cheltuiala urmașilor haiducilor Jurj și Neag, întemeietorii legendari ai localității.
Biserica de lemn din Brădățel () [Corola-website/Science/316916_a_318245]
-
Iunie 2009, satul Piscoiu (Piskoi) este menționat la anul 1531 în documentele de cancelarie ale Țării Românești. În același articol se arată că după anexarea Olteniei de către Imperiul Habsburgic în urma păcii de la Passarovitz (Sremski Karlovci, în Serbia), în statistica austriacă (Conscripția lui Virmond), precum și pe harta întocmită în 1722 este menționat satul „Piskoi” (Piscoiu) cu un număr de 10 familii. Din punct de vedere administrativ-teritorial, înainte de anul 1952, comuna Piscoiu a făcut parte din plasa Târgu Logrești, județul Gorj. În perioada
Piscoiu, Gorj () [Corola-website/Science/300464_a_301793]
-
Informații privind numărul populației ce trăia pe aceste meleaguri parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul 1698. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în 1765 când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
Informații privind numărul populației ce trăia pe aceste meleaguri parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul 1698. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în 1765 când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai exacte, se poate considera că cifrele referitoare la populația Racoviței nu sunt chiar
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul 1698. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în 1765 când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai exacte, se poate considera că cifrele referitoare la populația Racoviței nu sunt chiar corecte. O altă sursă de informații privind populația localității, o constituie registrele matricole apărute spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în cadrul fiecărei parohii, care au
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
pusă pe seama emigrărilor racovicenilor care nu au îmbrățișat Unirea cu Biserica Romei. Chiar dacă, abia după 50 de ani populația satului a ajuns la cea înregistrată în 1698, numărul credincioșilor racoviceni înregistrați de episcopul martir Ion Inocențiu Micu Klein în cunoscuta conscripție din 1733, respectiv de 1.250, trebuie privit cu rezervă. În anul 1930 majoritatea covârșitoare a racovicenilor (1.583 de persoane din totalul de 1.720) s-au declarat români uniți. "Densitatea populației".Având în vedere că vatra satului împreună cu
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
din totalul de 1.720) s-au declarat români uniți. "Densitatea populației".Având în vedere că vatra satului împreună cu toate terenurile aferente, a avut și are o suprafață de circa 37 kmp și aplicând cifrele statistice din diversele recensăminte și conscripții cunoscute până acum, se poate observa că densitatea populației satului a crescut de la 29.6 locuitori/kmp în anul 1698, la 44.1 locuitori/kmp în anul 1900, ajungând în 1970 la 60-80 locuitori/kmp, cifră ce se încadrează în
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
Structura confesională". Conform recensământului din 1930 Racovița număra 1.720 de locuitori, dintre care 1.583 greco-catolici, 69 baptiști, 60 ortodocși și 8 romano-catolici. "Structura populației pe sexe". Din analizele făcute de Cornel Lupea, bazându-se pe datele obținute din conscripții și recensăminte, a rezultat că în perioada 1766 - 1975 au existat numai 28 de ani în care acest indice a variat în mod semnificativ. Astfel, în 14 ani a predominat populația de sex masculin și în alți 14 cea de
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
pe ""uliță"" cât și în familie. Așa se explică de ce satul n-a cunoscut în întreaga sa existență fapte de delicvență majoră. "Racovița" a fost întotdeauna o localitate populată în majoritate numai cu români, situație care se desprinde din toate conscripțiile cunoscute. Astfel, în conformitate cu recensămintele efectuate în sat, se consemnează în anul: Racovița cunoaște în structura populației sale un număr însemnat de țigani. Prima atestare documentară a acestora datează din anul 1700, când este menționat un "Stanciu, țigan". La nivelul anului
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
Patru Paharnicu" De ale mele. Petre Scurtu, pag. 289 Documentele despre existența localității sporesc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menționat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bâhla, iar în Conscripția de la 1727 este consemnata în Plasă de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moșie megieșeasca cu 72 familii (39 megieși, 18 birnici, 2 nevolnici și 11 văduve) . Că avuție sunt trecuți 39 de locuitori cu moșii, 34 de vii, 188
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
că la 1658, în Rus rezida un preot român. De altfel, cu ocazia demolării bisericii de lemn, în anul 1897, a fost găsit un potir din cositor ce avea înscrisă, cu caractere chirilice, următoarea inscripție: ""dat de Pavel Oprea 1519"". Conscripțiile întocmite în sec. al XVIII-lea confirmă existența bisericii, la 1733 în conscripția întocmită de către episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein satul având biserică și doi preoți uniți: Iuon și Iuon junior, apoi la 1750 în conscripția vicarului episcopesc Petru Pavel Aron
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
demolării bisericii de lemn, în anul 1897, a fost găsit un potir din cositor ce avea înscrisă, cu caractere chirilice, următoarea inscripție: ""dat de Pavel Oprea 1519"". Conscripțiile întocmite în sec. al XVIII-lea confirmă existența bisericii, la 1733 în conscripția întocmită de către episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein satul având biserică și doi preoți uniți: Iuon și Iuon junior, apoi la 1750 în conscripția vicarului episcopesc Petru Pavel Aron satul este menționat cu o biserică deservită de un preot unit. În statistica
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
dat de Pavel Oprea 1519"". Conscripțiile întocmite în sec. al XVIII-lea confirmă existența bisericii, la 1733 în conscripția întocmită de către episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein satul având biserică și doi preoți uniți: Iuon și Iuon junior, apoi la 1750 în conscripția vicarului episcopesc Petru Pavel Aron satul este menționat cu o biserică deservită de un preot unit. În statistica românilor ardeleni întocmită de către generalul Buccow între anii 1760-1762, localitatea Rus este înregistrată ca având o biserică ortodoxă și doi preoți neuniți
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
XVI în legătură cu rolul important jucat de nemeșul Zorbul Ioan de Zorani. La 1597 apare în documente ca proprietate a lui Ștefan Török, apoi trece în posesia fiului său. În această perioadă aparținea când de județul Timiș, când de județul Hunedoara. Conscripția de la 1717 arată că Zoraniul avea 30 de case și făcea parte din districtul Făgetului. Pe harta contelui Mercy de la 1723, apare cu numele de Sorany, iar pe harta din 1761 cu numele de Soran. În perioada interbelică aparținea de
Zorani, Timiș () [Corola-website/Science/301412_a_302741]
-
date despre Brusturi decât din anul 1720 când se arată că aici existau 2 familii de nemeși (proprietari de pământ), 9 familii de iobagi, 9 familii de jeleri(zilieri) și încă alte 7 familii. După câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. La pagina 309, satul Brusztur apare ca fiind locuit de 27 de familii, fiind, după Jac
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]
-
Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. La pagina 309, satul Brusztur apare ca fiind locuit de 27 de familii, fiind, după Jac, al doilea ca mărime în acele vremuri între satele care sunt acum în comuna Creaca. O altă conscripție, cea din 1750, făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”," la capitolul ",Cottus Doboka”" (pagina 286), arată că în "Somonyuifalva" existau deja 114 locuitori. Între anii 1768-1773, autoritățile austriece care stăpâneau și Transilvania, la comanda împărătesei Maria Tereza și apoi sub împăratul
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]
-
Biserica de lemn Bernadea, din comuna Bahnea, județul Mureș, datează din anul 1805. Alte surse consideră biserica mai veche, ante 1761, când este pomenită în conscripția lui Bucov. Hramul bisericii diferă de la o sursă la alta, listele oficiale precizând hramul "Sfinții Voievozi". Alte surse bibliografice atribuie bisericii hramul "Sfinții Arhangheli". Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice înregistrată sub codul: . Construită din lemne de
Biserica de lemn din Bernadea () [Corola-website/Science/317130_a_318459]
-
nu există multe informații detaliate despre soarta satului din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale. După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului. După revoluția de la 1848, Imperiul
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale. După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului. După revoluția de la 1848, Imperiul habsburgic se reorganizează sub guvernarea absolutistă. Banatul devine
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
totalizau 27 locuitori (18 unguri și 9 români). În 1720 aici erau deja 6 familii de iobagi și 4 de jeleri (zilieri) totalizând 90 de locuitori (72 unguri și 18 români). Alte date apar după câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
date apar după câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici în acel an (pag. 372). În anul 1750, o altă conscripție ("Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris)" făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici în acel an (pag. 372). În anul 1750, o altă conscripție ("Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris)" făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”," la capitolul ",Cottus Szolnok Kőzepső”" (pag. 284), arată că în satul "Czeglen" existau deja 140 de locuitori. Între anii
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]