KorAP: Find »[drukola/base=consista & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...44 >

1,087 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

patosul deodată. Căci dintr-asta consistă în urmă misteriul a toată recitațiunea adevărată a versului. S-a făcut adesea o întrebare, cea mai importantă pentru recitațiunea versului, daca ritmul trebuie să se-audă sau nu și daca arta adevărată nu consistă tocmai într-aceea ca să-i faci pe auditori să și uite cu desăvârșire că au a face cu vorbire ritmică. Și aicea, ca și-n tot ce e organic, soluțiunea stă în împreunarea antitezelor. Cine elevează prea tare ritmul în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pasionata lui coloare. Însă tocmai acest ritm repede fugător face și mai presantă evitarea acestui tact auzibil, căci e prea ușor ca declamatorul, prin natura jucătoare a ritmului troheic, să cadă într-o dârdâire a picioarelor de viers. Arta va consista dar în puterea rezistenței cu care actorul va sili oarecum pe acest ritm ca să părăsească această mișcare monotonă, în care ar cădea desigur daca ar fi abandonat în propria sa natură. Însă elanul, coloritul sensibil pe care el îl dă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sistematic a declamațiunii dramatice aceste din urmă trebuie să fie tratate ca studii preliminare. În sistema artei noastre e acesta locul unde știința are de-a aduce la conștiința de sine diferințele genetice din declamațiunea poetică. Esența unei declamațiuni artistice consistă într-aceea că ea redă atât caracterul general cât și cel spețial a obiectului ce ea-l declamă. Spre acest scop însă trebuie ca cineva să se adâncească c-o abnegație de sine în obiectul acela pe care vrea să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un act al internului propriu a cititorului, ca o efuziune liberă a sufletului lui mișcat care, ca atare, are de-a fi reprodusă în același ton în care opera a fost simțită primordial. Declamațiunea într-adevăr artistică a poeziei lirice consistă așadar într-aceea că lectorul poate să reproducă cu toate modulațiunile ei acea dispozițiune poetică care-a inspirat și a formulat opera lirică astfel cum este ea. Pentru a putea aceasta se cere: întîi, ridicarea la unitatea simțământului, în urmă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lucrul de căpetenie de-a nimeri tonul fundamental al simțământului și de-a-l reproduce sub o formă nepretențioasă. Pentru asta sânt cu deosebire potrivite micele cântece ale lui Gothe, cari răpesc prin simplitatea și naturalitatea lor și a căror suflet consistă parte într-un abandon cătră ființa iubită, parte din simțământul naturei. Cititorul prin studiul lor va putea să câștige cu deosebire declamațiunea bine esecutată și nuanțată până-n detalii a unei singure simțiri fundamentale. Drept antiteză să se aleagă poezii de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
are de-a urmări aceleași legi pe cari le urmărește și reprezentatorul dramatic? Deja împrejurarea că fiecare din ei dispune de mijloace diferite și adică neegale ar trebui să stătorească o diferință între amândouă puntele de vedere. Marginea temelor amîndorora consistă însă tocmai în natura neegală a mijloacelor. În cursul poeziei lectorul nu are decât intuițiunea sa proprie și puterea vocei, de-aceea nici nu poate voi ca să efectueze o {EminescuOpXIV 333} iluziune sensibilă. Într-adevăr noi trebuie să fim induși

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
simplu. Dacă actorul ce reprezintă pe Othello nu nimerește în această narațiune tonul simplu al adevărului atunci Othello al lui și-au pierdut efectul său cel mai curat. Tocmai în această lipsă de pompă pe care o cere narațiunea aceasta consistă toată greutatea temei. Narațiunea lui Beaumarchais în Clavigo a lui Gothe prezintă o dificultate de alt soi. Principalul lucru pe care Beaumarchais îl dorește e acela de-a-și ascunde înaintea lui Clavigo mișcarea lui sufletească. Astfel trebuie să-l vedem

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și cu-atîta mai bine le va cunoaște în absoluta lor însămnătate pe care-o au ele în de ele. Numai pe temeiul acesta poate să crească concepțiunea ideală a unui caracter, care rămâne legea principală pentru un actor. În ce consistă însă o concepțiune ideală?. Și ea nu trebuie să consiste într-o înnobilare a caracterului în înțelesul ca în genere elementele imorale a caracterului să se șteargă or să se îmblînzească cât se poate mai mult. Aceasta ar fi o

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
însămnătate pe care-o au ele în de ele. Numai pe temeiul acesta poate să crească concepțiunea ideală a unui caracter, care rămâne legea principală pentru un actor. În ce consistă însă o concepțiune ideală?. Și ea nu trebuie să consiste într-o înnobilare a caracterului în înțelesul ca în genere elementele imorale a caracterului să se șteargă or să se îmblînzească cât se poate mai mult. Aceasta ar fi o idee falsă. Actorul ar cădea adesea în pericolul de-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sferă în care simțirea nemijlocită alunecă adesea [astfel] încît în reprezentantul rece și rațional a unor interese îndreptățite ea nu vede decât oameni cu inima aspră și care râd de entuziasmul cel mai fierbinte. Așadar conceperea ideală a unui caracter consistă în facultatea de-a vedea în el pe reprezentantul unor idei oarecare. Legea aceasta generală rămâne valabilă chiar pentru caracterele acelea cari urmăresc interese egoistice prin crime și sacrilegii. Aicea conceperea ideală merge până la izvoarele activității omenești și pătrunde până la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
să găsim câteodată un așa ton fără de inimă care face de ni se contrage sufletul înăuntru-ne și care ni face imposibilă orice apropiere de individul ce-l posedă. Dintr-un astfel de calibru, înnobilat însă prin artă, trebuie să consiste tonul fundamental al acestor ființe lipsite de simțire. O reprezentare în care să nu se-arate deja în tonul fundamental antiteza caracterului Cordeliei, cu iubirea și adevărul ei cel mai ofensator, abstrăgând cu totul de la sensul cuvintelor ei, o asemenea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dramatice, primește la reprezentarea unui op poetic întreg încă un caracter spețial, acela de-a se abnega neîntrerupt în interesul întregului și de-a se coordona în el, ca un membru numai, întru realizarea opului poetic. Dacă egoismul în genere consistă într-aceea că omul, în loc de a se pune pe sine însuși în raport cu universul și de a se acomoda în el și lui, raportă universul la sine și-l degradă numai la un mijloc pentru plăcerile sale, atunci egoismul artistului dramatic

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
într-aceea că omul, în loc de a se pune pe sine însuși în raport cu universul și de a se acomoda în el și lui, raportă universul la sine și-l degradă numai la un mijloc pentru plăcerile sale, atunci egoismul artistului dramatic consistă în aceea: că el se face centrul unui op, în loc de a se subordona ca un membru numai al întregului organism. Artistul egoist privește un op numai în raport cu sine, pe care el îl privește ca țintă unică, pe când cel pătruns de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unora numai, ci să devie spiritul comun a breslei întregi și cu deosebire a acelor institute de la cari suntem îndreptățiți a aștepta cultura cea mai naltă artistică și ținuta cea mai morală. Orce progres în esercițiul acestei arte nu poate consista decât în dezvoltarea acestui spirit comun, în puterea căruia fiecare artist singular se simte neîntrerupt că e organul acelei unice idei de artă pe care sânt chemați a o realiza prin inspirație, cultură și studiu comun. DIRIGEREA REPREZENTĂRII DRAMATICE. MONOPOLUL

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai e întoarcere la domnia lumei supraterane. Ba omul are într-atîta un instinct pentru puterea inteligenței încît îi simte puterea chiar acolo unde ea, prin disfavoarea împrejurărilor, a fost reînpinsă și a închircit. {EminescuOpXIV 362} Dirigerea unei scene nu poate consista decât în facultatea de-a întrebuința mijloacele date la efectul cel mai mare posibil (ce-i posibil) în reprezentarea unui întreg poetic. Această facultate presupune așadar atât cunoștința cerințelor și legilor absolute a reprezentărei dramatice cât și judecata cea mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
recuza chiar o asemenea cercetare târzie și periculoasă. Ceea ce însă, în vremea clădiriii, ne scutește de îngrijiri și prepus și ne măgulește cu o soliditate aparentă este aceasta. O mare parte, și poate cea mai mare, a ocupației rațiunii noastre consistă în disecțiunea noțiunilor ce le-avem despre obiecte. Această ocupație ni dă o mulțime de cunoștințe cari, deși nu sânt alta nimic decât explicări sau lămuriri a acelora ce erau cuprinse deja în noțiunile noastre (deși într-un mod confuz

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fiindcă principiul citat adaogă la reprezentația întîia pe cea de-a doua nu numai cu generalitatea cea mai mare, ci cu espresia necesității, prin urmare cu totului a priori și numai din noțiuni. Într-asemenea principie sintetice, adică lărgitoare (evazive) consistă toată intenția finală a cunoștinței noastre speculative a priori; căci cele analitice sânt drept că importante și trebuincioase, dară numai spre a ajunge la o așa claritate a noțiunilor cari se reclamă la o sinteză sigură și extinsă, ca la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o pregătire, de se poate, la un organon și, dacă un asemenea n-ar succede, cel puțin la un canon după care s-ar putea dezvolta în viitor un sistem complet al filozofiei rațiunei pure atât analitice cât și sintetice, consiste ea acuma în lărgirea sau în hotărnicirea numai a cunoștinței ei. Nu putem socoti dinainte că aceasta e cu putință, ba chiar că un asemenea sistem nici poate avea un cuprins atât de mare încît să n-avem speranța de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
putem socoti dinainte că aceasta e cu putință, ba chiar că un asemenea sistem nici poate avea un cuprins atât de mare încît să n-avem speranța de a-l isprăvi cu totul, mai ales când cumpănim că obiectul lui consistă aici nu din natura obiectelor, care-i inepuizabilă, ci din inteligența care judecă asupra naturei obiectelor, și încă ș-aceasta numai ]n privirea cunoștinței sale apriorice. Deci, nefiindu-ne permis a-l căuta în afară de noi, nici poate să ni rămâie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-a dreptul și absolumente lucrurilor, fie ca condiție, fie ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o sulevează, încă și inconvenientul {EminescuOpXIV 391} de-a seduce pe ascultătorul ei neprecaut la răspunsuri și mai nepotrivite, și dă ridicolul spectacol că, după spusa celor vechi, unul mulge țapul, altul ține o sită în loc de doniță. Drept că adevărul consistă în acordul unei cunoștințe cu obiectul ei, dar printr-asta obiectul acesta trebuie să fie separat și bine distins de altele; căci o cunoștință e falsă dacă nu s-acordă cu obiectul la care e referată, deși-n de altfel

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cunoștințelor sale proprii va constitui un sistem cuprins și determinat prin o idee, al cărui complectitudine și articulație va fi totodată piatra de probă a corectitudinei și veritabilității tuturor pieselor adapte de cunoștință. Însă această parte întreagă a logicei transcendentale consistă din două cărți, din cari una cuprinde noțiunile, cealaltă principiele inteligenței pure. CARTEA ÎNTÎIA ANALITICA NOȚIUNILOR Sub analitică a noțiunilor eu nu pricep analiza lor sau procedura comună din cercetări filozofice de a discompune cuprinsul noțiunilor ce se prezintă și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
una din aceste sfere însemnează a o pune în una din celelalte, și a o pune în una din aceste sfere va să zică a o lua din celelalte. Într-un județ disjunctiv e prin urmare o comuniune oarecare a cunoștințelor care consistă în aceea că ele alternative se exclud, deși cu toate acestea în total determinează cunoștința adevărată, compunând, luate la un loc, cuprinsul întreg al unei singure cunoștințe date. Și asta e ce-am găsit de cuviință a nota în vederea celor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se accepe ca posibilă (după plac). Asertorice unde se consideră ca reale (adevărate), apodictice în care se consideră ca necesare. Astfel cele două județe a căror raport îl constituie județul ipotetic (antecedens și consequens ) și-n a cărora reacție reciprocă consistă momentul disjunctiv (membre ale împărțelei) sânt cu toate numai problematice. În exemplul de mai sus teza " Există o justiție perfectă" nu s-au susținut asertotic, ci s-a cugetat numai ca un județ după plac, în privirea căruia e cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
401} aceste două soiuri sînt: de-o parte noțiunile spațiului și ale timpului ca forme ale sensibilității, de alta categoriile ca noțiuni ale inteligenței. A-ncerca o deducțiune empirică în privire-le ar fi muncă zădarnică; căci tocmai într-asta consistă distinctivul naturei lor, că se referă la obiectele lor fără ca pentru reprezentarea acestora să fi împrumutat ceva de la experiență. Fiind o asemenea deducțiune necesară, ea-ntotdeauna va trebui să fie transcendentală. Dar precum la toată cunoștința, astfel și la aceste

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]