454 matches
-
dintre interlocutori este mai mare, cu atât este mai mare libertatea folosirii actelor de vorbire directe, necorupte de atenuatori și intensificatori; folosirea actelor de vorbire indirecte, atenuate sau intensificate în vorbirea dintre persoane cu grad de intimitate ridicat generează implicaturi conversaționale (pedanterie, ironie, glumă etc.). Maximele cooperării (cantitatea, calitatea, relevanța și maniera) au o maximă supraordonată: maxima prudenței. „Fii prudent!” Prudența comunicativă este legată de posibile consecințe negative în plan evenimențial și/sau deteriorarea imaginii publice a unuia dintre interlocutori. Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
marcarea explicită de a păstra cuvântul („lăsați-mă să termin”, „ascultați-mă puțin”, „un lucru vă mai spun și am terminat”) este o formă emfatică de exprimare a intenției discursive (datorită caracterului său explicit, direct) și prin aceasta generează implicaturi conversaționale care includ un reproș, o contestare la adresa interlocutorului sau o emoție negativă (iritarea de a fi fost întrerupt). Semnalele de recepție din română sunt extrem de variate sub aspectul structurii și al semnificației vehiculate: unele sunt vide semantic (îhm, aha, așa
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
comportamentul comunicativ; competența de comunicare; Competența de comunicare Comportamente comunicative; comportamentul euristic; comportamentul de ranforsare; comportamentul de susținere; comportamentul reflexiv; comportamentul explicativ; comortamentul autocentrat; comportamentul ludic; Structura interacțiunii verbale; monologul; dialogul; organizarea ierarhică a interacțiunii verbale; actul de vorbire; mișcarea conversațională; replica; schimbul de replici; tranzacția; conversația; discuția; Mecanisme comunicative; principiul cooperării; maximele cooperării; principiul politeții; strategiile politeții pozitive; strategiile politeții negative; presupoziții; implicații; implicaturi CAP 2 CULTURA Atribuirea și construirea atributelor; teoria atribuirii, Biserica și cultura Budismul Caracteristicile culturii: caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în acest fel (apud Garrett, pp. 57-58). În estență, gluma reflectă o comunicare interculturală eșuată, din cauza înțelegerii greșite de către partenerul japonez a semnificației intenționate de partenerul american. Grice (1979) a formulat principiul cooperării în felul următor: Fă astfel încât contribuția ta conversațională să fie cea cerută la momentul la care survine, conformă cu scopul acceptat sau cu direcția schimbului verbal în care ești angajat. Acestui principiu autorul îi subordonează patru maxime: maxima calității, maxima cantității, maxima relevanței, maxima manierei. Maxima calității: Încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
asupra formei majore a acestor acte de discurs legate, în special cea a Întrebării, care implică o structură minimală de textualitate ilocuționară legînd un act de discurs dominant de Întrebare cu un act de discurs reactiv de Răspuns. În analiza conversațională, cuplurile întrebare-răspuns, cerere/ofertă-refuz, scuză-minimalizare, salut-salut etc., se numesc "perechi de adiacență". (Levinson 1983: 303-306). Referințe și lecturi recomandate: - Jean-Michel ADAM: "Rhétorique de l'appel: de Gaulle et Pétain, en juin 1940", Linguistique textuelle, Paris, Nathan, 1999: 139-155. - Jean-Michel ADAM
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
8): Faza chestionării + Faza rezolvării + faza concluzivă Regăsim aceeași structură în trei faze în lucrările lui M.-M. de Gaulmyn (1986) și ale lui E. Gülich (1990), care reiau "side sequences" ale lui Jefferson (1972). Gülich numește "secvențele laterale" "secvențe conversaționale explicative" care, în interacțiunile orale, se dezvoltă în trei faze stăpînite de copii încă de la vîrsta de zece sau unsprezece ani. Împreună cu de Gaulmyn, ea definește cele trei faze în modul următor: Faza 1. Constituirea unui obiect de explicat (recunoscut
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
la bal. (Trad. de Teodora Popa, Ed. Pentru Literatură, București, 1968, p.133) În jurul acestui nucleu tranzacțional de bază, un text dialogal este încadrat de secvențele fatice de deschidere și de închidere. Cum secvențele tranzacționale constituie corpul interacțiunii, un text conversațional elementar ar putea avea forma următoare: P.dial 0 Secvențe fatice P.dialΩ Schimb Secvență tranzacțională Schimb de uvertură Întrebare >>>>> Răspuns >>>>> Evaluare de închidere [A1]-[B1] [A2] [B2] [A3] [A4]-[B3] În primul text din Mici poeme în proză de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
mîncat. (Trad. Aurel Tita, Ed. Tineretului, 1972: 31-32) Astfel, genurile poveștii și fabulei sînt narative (tip secvențial narativ de inserție) în timp ce genurile epistolare (cu sub-genurile: corespondență personală, administrativă, curierul cititorilor în presă etc.), interviul și teatrul pot fi considerate genuri conversaționale (tip secvențial-cadru dialogal de inserție), iar ghidul turistic ca gen cu dominantă descriptivă (tip secvențial-cadru descriptiv de inserție). Aceste fapte de dominantă secvențială sînt legate de genurile și sub-genurile discursului care fixează relațiile ierarhice mișcătoare și mereu gata să se
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
putea spune, "avant-post", situate exact pe linia de demarcație, acolo unde are loc alternanța (schimbarea) de roluri dintre subiecții vorbitori" (1984: 297). Existența unor astfel de propoziții a fost confirmată, de atunci, prin studiul înscrierilor de secvențe narative în contexte conversaționale. Această inserție lasă loc așa cum am văzut în capitolul 7 -, în mod sistematic, procedurilor de deschidere, sub formă de rezumat sau de intrare-prefață, și de închidere, sub formă de încheiere sau morală-evaluare, care orientează interlocutorii către contextul interacțiunii în curs
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
poate fi considerată povestire, și aceasta independent de principiile pragmatice prescrise de către U. Eco: În fața cuiva care ne-ar povestit o întâmplare de acest gen, ne-am pune întrebarea de ce ne-ar face să ne pierdem timpul, încălcând prima regulă conversațională a lui Grice, prin care se spune că nu trebuie să fii mai informativ decât este necesar" (1985: 141). Această lege nu este nicidecum pur narativă. În fapt, dacă "întâmplarea" călătoriei cu trenul nu este o povestire, înseamnă că nu
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a unei scurte povestiri 13 Povestirea (3), extrasă din piesa Cei drepți de A. Camus, ne oferă imensul avantaj de a ne permite explicarea structurii intratextuale a unui monolog narativ ("sintaxa sa narativă") și modul său de inserare în contextul conversațional al unei piese de teatru ("sintaxa sa dramatică" despre care vom vorbi mai pe larg în capitolul 7). În plus, structura internă, în ciuda scurtei sale întinderi, este o structură mai complexă decât cea din exemplele care au inserate două procese
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
tipologia lui Werlich. Cu alte cuvinte, o conversație cuprinde atât fragmente argumentative, narative, instructive etc., cât și, așa cum este firesc, realizări ale funcției fatice, care are ca scop unic menținerea comunicării. Caracterul dialogic al conversației va face diferența dintre realizările conversaționale și alte tipuri de realizări textuale. Astfel, monologul, spre deosebire de dialog, nu permite intervențiile unui interlocutor. În plus, conversația este diferită prin caracterul de spontaneitate, împreună cu fenomenele pe care acesta le presupune, precum ezitarea, rectificarea sau "turn-taking"-ul etc. (1987: 100-101
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
astăzi uită, uneori prea des, că dialogul-conversație a reprezentat un obiect de interes major în rândul stilisticienilor și retorilor. 2. De la conversație la dialog 30 Dialogul și conversația sunt, în general, sinonime și, în termeni generici, vorbim de o analiză conversațională. Cred însă că ar fi de preferat să spunem că dialogul și conversația reprezintă două puncte de vedere diferite privind actul de vorbire alternată. Conversația are avantajul de a fi considerată o perspectivă psiho-socio-discursivă sau un gen de discurs, la
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
fie acesta și parțial. Dacă această dorință lipsește, relația dialectică se dizolvă în jocul-spectacol al dialogului eristic. (Dispaux 1984: 55) Făcând distincția dintre strategi, experți, ideologi și surzi, analiza lui Dispaux se situează în mod evident la nivel mai curând conversațional decât dialogal. Astfel vom încerca să abordăm în altă manieră această problematică, punându-ne întrebarea dacă am putea imagina un nucleu prototipic comun tuturor formelor de dialog. 3. Organizarea secvențială a prototipului dialogal Așa cum nota Catherine Kerbart-Orecchioni în secțiunea de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
tranzacționale, criteriul tematic poate reprezenta un reper. Vom schimba deci secvența tranzacțională schimbând de fapt subiectul (vom oferi un exemplu în acest sens în paginile ce urmează). Să notăm, în treacăt, că structura schimburilor epistolare este creată în raport cu definiția textului conversațional care a fost enunțată mai devreme. Dialogul construit în absența fizică a interlocutorului, poate fi un model pentru scrisoare, ea prezintă mărci ale asemănării cu acesta. Într-adevăr, formulele de adresare și de salut de încheiere care semnalează genul respectiv
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
b]. B1 Nu aveți ceas ?................................................[a' c]...... A2 Nu............................................................... [c'] B2 Este ora 6. ................................................. [b' d]......... A3 Mulțumesc................................................................... [d'] Am avea o ezitare în a considera B1 ca o acceptare a schimbului, dar propun următoarea descriere ierarhică a acestui text conversațional elementar: Această descriere, mai completă decât cele precedente, ne permite sublinierea mai multor fenomene deja menționate: * Se notează mai întâi absența schimburilor fatice ritualice de tipul "Bună ziua" (A0 și B0) și "La revedere" (A4 și B3). Dar această absență este
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Pavel transpare și din cele două articole din nr. 4 al revistei Pratiques: "Pentru o abordare pragmatică a dialogului în teatru" (Petitjean, 1984) sau în nr. 6 din Cahiers de linguistique française, Universitatea din Geneva, "Discursul în teatru și analiza conversațională" (Moeschler și Reboul, 1985). La o simplă confruntare a titlurilor, putem avea deja o perspectivă asupra dezbaterii și înregistra două tendințe: analiza narativă (T. Pavel) și analiza conversației (Reboul-Moeschler) au posibilitatea de a analiza, fiecare cu instrumentele de care dispun
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dispun, discursul teatrului din epoca clasicismului francez. Faptul că este vorba de tragediile lui Corneille, în primul caz, și de Școala bărbaților și Vicleniile lui Scapin, în celălalt caz, nu schimbă cu nimic datele problemei. Dincolo de "sintaxa narativă" și "analiza conversațională", putem recunoaște două modalități diferite de abordare a textului de teatru, privilegiind fie modul narativ, fie modul dramatic. Atunci când, în partea de încheiere a lucrării (paginile 103-106 și 107-110), A. Reboul și J. Moeschler rezumă cele două piese ale lui
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de rezumat narativ va rămâne fidel textului sau reprezentației? (Kibedi Varga 1988: 84) Renunțând la versiunea naratologică, deoarece este mult prea generală și se sprijină doar pe textul propriu-zis, consider că textul de teatru trebuie să se preteze unei descrieri conversaționale, concentrată pe schimbul de replici care constituie materialitatea verbală a reprezentării. Întocmai lui G. Genette, consider că textul de teatru este format din replici-intervenții36 și mă voi opri cu precădere asupra inserțiilor de pasaje narative din schimburile dialogale. Secvențe precum
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
2 am propus o definiție simplificată a secvenței narative (fac trimitere în special la analiza fragmentului din Cei drepți de Camus, care ne-a permis să explicăm structura intratextuală a monologului narativ "sintaxa sa narativă" și inserarea sa în contextul conversațional "sintaxa sa dramatică"). Pe baza acestei prime descrieri, putem afirma că monologul narativ în teatru presupune, ca orice povestire orală, două macro-propoziții care îl încadrează: o Intrare-prefață (Pn0) și o Evaluare finală sau Morală (Pn). Prima face trecerea de la universul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
auto-fantasmării în jurul lui. Așa se face că, în timp, fiecare dintre persoanele + feminin furnizoare de informații despre "pericolul educațional" Pițu (mina care trebuia dragată de pe șenalul navigabil al colectivului) au combinat "curieuse" (calitate necesară pentru culegerea de cioburi narative și conversaționale) cu "capricieuse", "boudeuse". Și care dintre ele nu-și atribuie (n-ar dori să-i fie recunoscute) alte calități din seria prezentă în tabelul nostru bilingv. În fapt, prin combinațiile posibile, rezultă o gamă de profile caracterologice și de secvențe
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
micro-propoziții). Împreună cu Jean-Michel Adam (1991), distingem cinci tipuri de secvențialitate: Secvențialitatea narativă (roman, nuvelă, fapt divers, publicitate narativă...); Secvențialitatea descriptivă (descriere în povestire, ghid turistic, publicitate descriptivă...); Secvențialitatea argumentativă (editorial, text argumentativ...); Secvențialitatea explicativă (articole de informare, scrieri didactice...); Secvențialitatea conversațională (interviu, dezbatere, dialog teatral...). Menționăm și secvențialitatea poetică (poem, slogan, maxime...) care are un mod de funcționare mai aparte. Textele sînt rareori mono-secvențiale, fiind structurate complet sau parțial în mai multe secvențe, identice sau diferite, eterogenitatea putînd avea forma unei
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
cu ajutorul mai multor probe: după Muller Ch. et.al. (1974): a) textul de articulare, format din vocabular-imagini desemnate prin cuvinte care conțin fonemul respectiv (inițial, medial și final), relevant pentru o cercetare tipologică; b) realizarea fonologică în vorbirea spontană, în sfera conversațională (întrebare și răspuns); c) probă de recitare sau citire; d) proba de repetare a întrebărilor (117; p.177); e) înregistrare pe bandă de magnetofon; f) efectuarea de chimograme și sonograme. Negăsind o relație strictă între variantele formelor despicăturii și tulburările
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
în: Până Dindelegan (coord.), p. 137−150. Godard, D., 1988, La syntaxe des relatives en français, Paris, Éditions du C.N.R.S. Goes, J., 1999, L'adjectif. Entre nom et verbe, Paris, Duculot. Golopenția Eretescu. S., 1974, "Towards a contrastive analysis of conversațional strategy", în: D. Chițoran (ed.), The Romanian English Contrastive Analysis Project, Bucharest, Bucharest University Press, p. 79-133. Gorăscu, A., 1975, "Negazioni implicite", în RRL, XX, 6 [=CLTA,XII,1-2], p. 657-671. Gorăscu, A., 1983, "Metadiscorso esplicito, metadiscorso implicito e connettivi
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]
-
stea/stele", în SG III, p. 5−9. Grice, H. P., 1975, ,,Logic and Conversation", în: P. Cole & J. L. Morgan (eds.), Speech Acts [=Syntax and Semantics, vol. III], New York, Academic Press, p. 41-58. Grice, H. P., 1981, "Presupposition and Conversațional Implicature", în: P. Cole (ed.), Radical Pragmatics, New York, Academic Press, p. 183-97. Graur, Al., 1968, Tendințele actuale ale limbii române, București, Editura Științifică. Gruiță, G., 2006, Modă lingvistică 2007: normă, uzul și abuzul, Pitești, Paralelă 45. Guilbert, L., 1975, La
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]