256 matches
-
nesațiu pe care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite) În poem cînd Heliade Își uită tema și deschide versul spre ceea ce am putea numi un discurs al discursului: „La singura-ți vedere delirul creațiunii Cu totul mă coprinde, mă simț zeu din atom, Întreg realitate, nu fruct al ficțiunii, Și fur din ceruri focul spre a crea pe om”. Dar, din nefericire, asemenea Întreruperi sînt rare. Heliade, care vorbește despre toate, vorbește inadmisibil de puțin despre originile scrisului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o ultimă promisiune bazată pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii căldură, CÎnd din hora Încîntată, Ce viața ta coprinde, Cu o față Întristată Grațiile s-ar desprinde, CÎnd odată și-ar lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
credinței, cărturarii români, clerici sau laici, deși apelează la figuri și la fapte reale atunci când caută să fixeze reperele fondării neamului lor, ajung în timp la transformarea istoriei în mit și la supradimensionarea legendară a personajului central, strămoșul. Ce Sțitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide și Ardealul și Țara Muntenească și câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare și din Țara Leșească... (Ureche 8) Aceasta ar fi patria primordială din mitologia medievalității românești. O teratologie proiectată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fondării neamului lor, ajung în timp la transformarea istoriei în mit și la supradimensionarea legendară a personajului central, strămoșul. Ce Sțitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide și Ardealul și Țara Muntenească și câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare și din Țara Leșească... (Ureche 8) Aceasta ar fi patria primordială din mitologia medievalității românești. O teratologie proiectată la început timid într-o lumină sacră, pentru că arhetipul nu are dimensiunile uriașe din cosmogoniile grecești sau orientale, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
narațiunea explicativă sau ilustrativă și invers. În portretul pe care-l face Luchian poetului, Eminescu (desen, 1890) sunt inserate două versuri din poezia "Din valurile vremii": Zadarnic după umbra ta dulce le întind: Din valurile vremii nu pot să te coprind". Citatul întreține o ușoară confuzie, în măsura în care pictorul nu presupune poezia ca fiind foarte cunoscută, astfel încât cititorul să identifice elementul lipsă, complementul direct. Versurile nu reflectă nimic din statutul "hiper-eonic" pe care-l dobândește poetul ulterior. Simpla alăturare a chipului poetului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
toate acestea, dar Heliade vede turmele „Încărcate cu materie telurică”. Curând Însă toată mișcarea și toate ,,zgomotele” s-alină, lumea terestră intră sub stăpânirea universală: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmântul ei cel negru, de stele semănat, Destins coprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.” Motivele poetice evocate În tabloul Înserării sunt În mare parte inedite. Planul terestru stă sub semnul pulsației vieții, imaginile vizuale se Îngemănează cu cele auditive și dinamice: „murgul serii
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]