1,171 matches
-
funcționeze într-adevăr. Subiectivitate experimentală, ar fi spus doctorul Hayes. Redundant: simplul fapt de a propune un experiment trăda o așteptare. Da, bănuia că la mijloc era mai mult decât un simplu scurtcircuit. Ideea că întreruperea conexiunii între amigdală și cortexul inferotemporal dădea peste cap întreaga cogniție superioară submina total încrederea în conștiință. Orice alte motive ar mai fi avut, Weber sperase pe undeva că o interacțiune dramatică prin telefon avea să se dovedească terapeutică. Și poate că asta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Și timp de o clipă, chiar înainte de a-și recăpăta cunoștința, își aminti că simțise aceeași groază înghețată și în nopțile trecute. Lucirea roșie, spectrală a ceasului arăta 4.10 a.m. Mese neregulate și un mediu străin, glicemie foarte scăzută, cortexul prefrontal amețit de somn, cicluri psihologice străvechi, legate de rotația Pământului - același flux chimic de dincolo de orice noapte întunecoasă a sufletului. Weber închise din nou ochii și încercă să-și liniștească pulsul, să-și limpezească mintea de închipuirile nebunești ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
unor forme sau, în piele, textura cuvintelor vorbite. Acestea nu erau asocieri simple, nici puseuri de mofturi poetice. Weber ajunsese să considere sinestezia ceva la fel de durabil ca gustul căpșunilor sau răceala gheții: o funcție a emisferei stângi, îngropată cumva sub cortex, o intersecție de semnale pe care fiecare creier o producea, dar doar câteva creiere alese o înfățișau conștiinței, ceva de care nu ne lepădaserăm în timpul evoluției sau poate iscoadele următorului pas în mutație. Edward, care era și daltonist, și sinestezic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui învățase să le traducă. Ci roșu și verde așa cum se înregistrau în creierele persoanelor nedaltoniste - nuanțe pure, mentale, pentru care Edward nu dispunea de echivalente vizuale. Aceste culori pe care ochii lui nu le detectau erau totuși înregistrate în cortexul lui vizual sănătos, stimulate de numere. Percepea aceste nuanțe prin sinestezie; doar că pur și simplu nu le putea vedea. Weber spusese această poveste în urmă cu mulți ani, încheind-o cu vreo câteva idei despre camera zăvorâtă a experienței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dacă mâna lui era sub sau deasupra lui, cu palma în sus sau în jos, întinsă sau pe lângă corp. Intră în panică, iar sperietura îl îngheță, trezindu-l aproape suficient cât să identifice mecanismul: devenise conștient înainte de trezirea completă a cortexului somatosenzorial. Dar abia când își forță partea paralizată să se miște reuși să-și localizeze din nou toate membrele. Un hotel anonim, într-o altă țară. O altă emisferă. Singapore. Bangkok. O versiune o idee mai spațioasă a acelor hoteluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
propriu-zis. Aici interveneau mai multe straturi ale creierului, cârpind din semnale brute iluzia reconfortantă a solidității. Apa fierbinte îi șiroia pe gât și pe piept. Își simți umerii relaxându-se, dar nu acordă senzației prea multă încredere. Hărțile corporale ale cortexului erau în cel mai bun caz fluide și se descompuneau ușor. Putea speria orice studentă cerându-i să-și vâre brațele în două cutii, cu un geam la capătul celei din dreapta. Mâna studentei apărea în geam. Numai că mâna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gâturi, un candelabru plin de degete, fiecare resimțit discret, ascunzându-se sub o pătură de spital. Și totuși stafia era reală. Când li se cerea să-și miște degetele de la picioare, celor cu picioarele tăiate li se aprindea partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg. Văzându-se pe sine cum fugea de ceva, Weber simți cum pulsul i-o ia la goană, deși stătea nemișcat în cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
resimțit discret, ascunzându-se sub o pătură de spital. Și totuși stafia era reală. Când li se cerea să-și miște degetele de la picioare, celor cu picioarele tăiate li se aprindea partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg. Văzându-se pe sine cum fugea de ceva, Weber simți cum pulsul i-o ia la goană, deși stătea nemișcat în cadă. Simțire și mișcare, imaginație și faptă: fantome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
viață mult sub capacitățile ei. Pierduse sau se lepădase de ceva din ea însăși, respingând competiția, refuzând să ia parte la acel proiect colectiv care devenea, de la o zi la alta, tot mai imposibil de oprit. Oare vreo leziune a cortexului prefrontal ar fi putut s-o transforme într-o singuratică? Nu era nevoie de nici o leziune. Recunoștea retragerea ei. Ceva îi unea. Ceva mai mult decât ciudățenia inimaginabilă a Capgrasului - orfanul aflat sub tutela lor comună - îi înstrăinase pe amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nimeni. N-au nici o putere asupra ta. Îi luă câteva clipe ca să-și dea seama cine sunt ei - tribunalul opiniei publice. — E evident că au, spuse el. Aveau mai multă putere decât avea el însuși asupra propriei persoane. La început, cortexul uman evoluase orientându-se într-o ierarhie socială complicată. La jumătatea cogniției, cea mai mare presiune a selecției intrase acum în joc - gloata din cap. Și, antrenat de forța lor, creierul ei îl citi pe al lui. —Ce-ți pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simțea, singura întrebare care conta pentru ea. Îl durea pieptul când se uita la ea. Toată grija aia insuportabilă l-ar fi zdrobit. Cu câțiva ani în urmă, grupul lui Giacomo Rizzolati din Parma testase neuronii care controlau mișcarea din cortexul premotor al unui macac. De fiecare dată când maimuța mișca brațul, neuronii se activau. Într-o zi, între măsurători, neuronii care corespundeau mușchilor brațului au început să se activeze frenetic, chiar dacă maimuța nu făcea nici o mișcare. Testele ulterioare au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-l vindece de epilepsia care se tot agrava, i-a introdus lui H.M. o pipetă îngustă din argint în hipocamp - zona asta gri-rozalie de aici - și i l-a scos, împreună cu mare parte din girusul parahipocampic, cu amigdala și cu cortexurile entorinal și peririnal - ăsta, ăsta și ăsta. Tânărul, care era cam de vârsta voastră, a fost treaz pe parcursul întregii proceduri. Brusc, întreaga sală se trezi și ea. —Aceia dintre voi al căror hipocamp funcționează și care au fost la cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
l-a dus la spital, unde a fost internat la psihiatrie, de unde a fost transferat rapid la neurologie. Dacă n-ar fi existat tehnologia modernă de scanare, cine știe cum ar fi fost tratat? Dar cu un scaner... Uitați-vă aici, la cortexul orbitofrontal caudal, unde veți vedea un neoplasm mare, circumscris - un meningiom - care creștea de ani întregi, presându-i lobii frontali și integrându-se treptat în personalitatea lui... În timp ce arăta slide-ul, Weber înțelese: oscilația lui din Nebraska nu era prima pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în pantaloni verzi de stambă și cămașă albă de bumbac, urcând o scară de lemn. Scara era sprijinită de o casă albă din Cape Cod, de lângă ocean. Întindea mâna spre streașină. Ce știa despre ea? Absolut nimic. Nimic în afară de ceea ce cortexul lui prefrontal aduna de te miri unde și din rămășițe de la hipocamp. O văzu în chip de fetiță cu văl negru care-i acoperea fața, aprinzând o lumânare de cincizeci de cenți pe un altar, într-o biserică sufocată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
director. Întrupat: să ne gândim la autoscopie și la experiența decorporalizării. Cercetătorii în neuroștiințe din Geneva au ajuns la concluzia că aceste evenimente sunt rezultatul unor disfuncții cerebrale paroxistice de la nivelul conexiunii temporoparietale. Puțin curent electric aplicat în locul potrivit, pe cortexul parietal drept, și oricine poate pluti până-n tavan de unde-și poate privi corpul părăsit. Continuu: acest fir stătea să plesnească la cea mai mică presiune. Derealizarea și depersonalizarea. Atacurile de anxietate și convertirile religioase. Identificările greșite - toată gama de fenomene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
auzul acestor cuvinte - Mark la zece ani, iubirea copilăriei lui, care respectase întotdeauna autoritatea savantă a lui Daniel. Instinctiv, reintraseră în cadența uitată. Se pare că au creierul mult mai puternic decât și-au închipuit oamenii vreodată. Mult mai mult cortex, doar că are altă formă decât al nostru, așa că nu l-am putut vedea. Pot să gândească, asta categoric. Să distingă modele. Există porumbei dresați să facă diferența între picturi de Seurat și Monet. —Gortex? Să facă diferența între ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
formă. Timp de zeci de ani, cazul acesta bântuise toate scrierile lui Weber. Această unică idee delirantă - poveștile devin realitate - părea germenele vindecării. Ne povestim pe noi înșine înapoi, până la diagnostic, și înainte, înspre vindecare. Povestea era furtuna din inima cortexului. Și cea mai bună soluție de a ajunge la adevărul fictiv erau parabolele neurologice chinuite ale lui Broca sau Luria - povești despre faptul că până și creierele zdrobite puteau da, prin narațiune, un sens suportabil catastrofei. Apoi, povestea se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să spui.“ Omul vrea să știe ce vreau să spun. Își răsucește capul cu amărăciune. Tonul coboară din nou. —Adică transplanturi. Combinații între specii. Xenotransplant. Un articol pe tema asta luna trecută, în JAMA. Experimentele tot mai numeroase - fragmente de cortex de la un animal transplantate la altul, care preluau proprietățile zonei gazdă. Probabil că Mark auzise de ele, la modul vulgar, trunchiat, în care știința ajunge la toată lumea. Pun bucăți de maimuță în oameni, nu? De ce nu și de păsări? Migdala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
amenințare. Trupul tresare și pulsează. Vocea poate rosti sunete sau cuvinte. Cât de puternice erau aceste reacții? Asta depindea desigur, de cât de multă activitate corticală era încorporată în aceste prime reacții. După câte putu constata Gosseyn, prea puțin din cortex era implicat în ceea ce observă pe parcursul acelor prime momente, după ce militarul rostise fatidicele cuvinte. Vreo zece voci țipaseră aproape instantaneu. Unii se învârteau în loc. Câțiva țâșniră în fugă pe lângă Gosseyn. Dacă fuga lor avea într-adevăr o țintă, atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
a energiei în această zonă din spațiu, folosește-ți surplusul de creier numai când este absolut necesar. ' Spre surpriza lui, băiatul tăcu. Să însemne oare că-n-cepea să gândească rațional? Răspunsul la întrebarea aceea, constată neplăcut Gosseyn, conținea câteva aspecte negative. Cortexul uman, unde se vedea că se află rațiunea - și el credea că așa este - necesita cam 18 ani de timp pământean pentru, a se dezvolta, fizic, complet. Dar, vai! Băiatul-rege, se putea vedea cu ușurință, avea vreo 12 sau 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ieșiți în afară, cu fața foarte încordată. Era momentul să ia o hotărâre. Pufăind, Gosseyn își dădu drumul la respirație. Și aproape imediat băiatul făcu la fel. Dar țipă încântat: - Am câștigat! Am câștigat î Gosseyn care dispunea de un cortex complet dezvoltat - cel puțin așa considera el - rumegase însă alte câteva idei. De aceea, după ce își normaliza cât de cât respirația, își recunoscu înfrângerea zâmbind, și zise: - Este puterea celor tineri. Dar pun pariu că sunt alte jocuri la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
acest interval include: -timpul de recepție și conducere de la analizatori la scoarța cerebrală; -timpul de prelucrare și conducere intracerebrală, spre centrii care elaborează decizia de mișcare, apoi către aria motorie (timp central de conducere și prelucrare); -timpul de conducere de la cortex la mușchi (care include și timpul întârzierii la placa motorie); -timpul necesar inițierii contracției musculare. De asemenea, timpul de reacție poate fi simplu sau complex, în funcția de existența sau nu a posibilității de a opta pentru reacția motrică în funcție de
Elemente de ergofiziologie în artele marţiale by Adrian COJOCARIU () [Corola-publishinghouse/Science/100969_a_102261]
-
acum prins în capcană cea mai complexă care a fost vreodată imaginată de un individ. Dacă emoția fricii apăru, nu și-o aminti nici în acel moment, nici mai târziu. Fiindcă se întunecase. 4 Non-axiome Spiritul unui copil, în lipsa unui cortex dezvoltat, este virtual incapabil de discriminare. Copilul, inevitabil, face numeroase greșeli ân evaluarea lumii. Multe dintre aceste judecăți false în fond sunt integrate de sistemul nervos pe planul "non-conștient" și pot dura până la vârsta adultă. Prin urmare, se întâmplă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
zise. Gosseyn întrebă: - În ce perioadă apare facultatea profetică? - De la 12 ani. Și uneori mai devreme. Gosseyn aprobă, mai mult pentru sine. În mintea lui se alcătuia deja o teorie, iar aceasta se acorda. Darul se dezvolta lent, ca și cortexul uman, ca și propriul său creier secund. Șovăi, înainte de a-i pune următoarea întrebare, pentru că avea o implicație pe care nu voia ca Yanar s-o dezvăluie înainte de a fi prea târziu. Ca mai înainte, începu prin deplasarea cablului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
descopere o metodă automată de relaxare pentru creierul său secund, ar obține fotografii mai rapide și mai precise în scopul similarizării. Cum să "destinzi" un creier secund? prima tentativă, evidentă: relaxarea țesuturilor împrejmuitoare. Astfel, încercă să "relaxeze'' vasele sangvine ale cortexului, talamusului, și subcortexul, unde trebuie să se găsească creierul secund embrionar al lui Ashargin. Prin asociație, toate celulele din jurul vaselor sangvine se vor relaxa, în mod automat. Era o teorie de atâtea ori verificată. De fiecare dată când glasul înregistratorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]