628 matches
-
chemând femeia, ca pe Euridice, și celebrând-o în ipostazele ei fundamentale. Moartea e conjurată prin identificarea ei cu iubirea și prin resurecția pe care o efectuează sacrificiul perpetuu al femeii. Imnurile lui Dan Verona celebrează principiul feminin ca factor cosmogonic; el cântă fiorul genezic pe toată întinderea lui, începând cu „tandra învăluire a staminei”. Poezia aceasta e de laudă a firii, de magnifiere a lumii în esențele ei și deci a culturii, a unui concept prototipal de civilizație. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de minunată. Deși este un compus chimic atât de simplu, acolo unde nu există apă, nu este posibilă viața, aproape imposibilă dezvoltarea civilizației. Credința că apa este un fel de prim principiu al materiei își are rădăcinile în vechile mituri cosmogonice egiptene și babiloniene, preluate mai apoi de vechii greci. Thales din Milet considera apa drept izvorul și esența actuală a tuturor lucrurilor din natură, iar Sfânta Scriptură oferă imaginea creației de început, vorbind despre apă tot ca element primordial. Prezentă
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
a prozatorului în acest tip de literatură. Prozele impresionează prin densitatea specifică lumii minerale investigate (și legendelor ei), ca și prin echilibrul artistic obținut de autor. În compoziția de acum este remarcabil dozajul între fantastic și paremiologic, legenda cu deschidere cosmogonică și aceea cu unghi - mai ascuțit - sociogonic, în fine, între culoarea, atmosfera, umbrele și penumbrele originare și, pe de altă parte, coridoarele posibile ce fac legătura între mit și rit. Participarea prozatorului la propriul text nu se mai exprimă prin
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
legendă”, ales de Bousset, Jenks și McGinn, în lucrările lor. Pentru istoricii religiilor, „mitul” relatează totdeauna o istorie exemplară și adevărată. Mai precis, arată începutul existenței unui anumit lucru. Din acest punct de vedere, cele mai „originare” mituri sunt cele cosmogonice: cum s‑a născut lumea; cum s‑a produs răul; cum a apărut civilizația pe pământ și așa mai departe. Condiția primordială pentru ca o istorie să fie considerată mit este să fie verosimilă, altfel spus, să existe oameni care să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiția respectivă iese din această sferă de mister, luând forma unui mit sau, potrivit termenului folosit de Bousset, a unei „legende” literare. Se pare că la originea acestei tradiții se află, în primul rând, vechile mituri mesopotamiene care descriu luptele cosmogonice dintre principiile luminii și întunericului. Acestei tradiții strict mitologice i se va suprapune, începând cu al cincilea deceniu din primul secol al erei creștine, o a doua tradiție, istorică și politică - cea a lui Nero rediuiuus. Îmbinarea celor două tradiții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Autorul ține să sublinieze în acest fel, la începutul fiecărei serii de descoperiri, caracterul lor inspirat. Formula respectivă apare de patru ori: la 1,9‑10; 4,1‑2; 17,1‑3; 21,9‑10. Secțiunea 12-16, care cuprinde conflictul cosmogonic, singura care nu este introdusă prin ♣< Β<γβ:∀ϑ4, se bucură însă de o formulă inedită: 5∀ℜ Φ0:γ ℘≅< :Ξ(∀ ⎢ν20 ƒ< ϑ⎝ ≅⇔Δ∀<⎝. Aplicând scrierii criteriul formal, de altfel destul de arbitrar, dar eficace, obținem următoarea structură a Apocalipsei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stau alături de ideile lui Pârvan și de ideile taoiste în poeme scrise de un spirit care e bolnav de numărul unu și se gândește, în acest timp, la încă ceva, și anume ceva ce este „între auz și vedere”. Poezie cosmogonică? Poezie despre suferința cunoașterii? Poezie despre relația dintre existențial și cosmic? Sau, cum mărturisește poetul, o stare rea de existență care provoacă o criză a contemplației și o dorință, dramatică și impertinentă, de a cuprinde cu mâinile spiritului și cu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
suprarealiste, deși de suprarealiștii români îl apropie câteva procedee, precum lungile concatenări, mai ales nominale, ca și metaforismul luxuriant. Se apropie în egală măsură de ermetismul lui Ion Barbu, inclusiv de rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul sună barbian (Eugen Simion observa similitudinile cu „ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu”): „toate plutiră câte se-ntâmplară ș-or să se-ntâmple-n neclintit deșert/ Un Euclid deasupra țării Yemen / Cu fast de geometrii
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
viață; cealaltă parte ar fi fost completată la începutul secolului al V-lea de către Lysis, elevul lui Pitagora (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2, pp. 62-63). 40. Kosmopoiesis înseamnă „facerea lumii”. La pitagoreici nu avem de-a face cu un mit cosmogonic oarecare, ci cu o construcție riguroasă bazată pe alegorism ezoteric. Alegorismul este un mod de a gândi, o tehnică de aplicare la un anumit domeniu a unor principii și concepte socotite fundamentale. Kosmopoiesis-ul pitagoreic s-a obținut prin alegorism matematic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
șaizecist (model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie „mamă și fecioară”. Atras de poemul lung, cosmogonic, alegoric (Cosmosul necesar), consacrat în anii ’60-’70, și de un neoromantism de factură cvasifolclorică (ciclul Scrisorile voievodului), P. înregistrează un recul valoric. Dar, imprevizibil, se îndreaptă brusc și fără prea mare însuflețire spre optzecism. În Investigații (1984) se simte
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
Luceafărul este descris ca un complex mitic, sinteză specifică între Hyperion, Zburătorul, Narcis și Orfeu, totul concordat cu mitologia eminesciană personală, prin „mutații libere”, bunăoară prin proiecția poetului în „tânărul voievod”, pe care autoarea o consideră ca regresiune până la principiul cosmogonic, cu implicare escatologică. Poemul - după P.-M. - este varianta românească eminesciană a Ființei: o autorevelare, poetul „fiind atras de o alteritate necunoscută și, deși fără acces, manifestată în el”, întrucâtva asemănător lui Heidegger, la care Ființa este orice lucru cu
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
a originalului, fără a recurge abuziv la neologisme în redarea abstracțiunilor filosofice. P. se arată interesat și de studierea influențelor clasice asupra literaturii române. În lucrarea Filosofia antică în opera lui Eminescu (1930), el studiază metodic izvoarele antice ale poemelor cosmogonice eminesciene sau ale poeziilor despre viață și suflet și subliniază inspirația directă - iar nu prin intermediar schopenhauerian - a poetului din gândirea indiană, precum și esența platonică a unor scrieri ca Luceafărul. Împreună cu G. Popa-Lisseanu și Iuliu Valaori, P. publică pentru uzul
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
București), cel mai valoros volum al său, marile teme sunt iubirea și întoarcerea la origini, la „increat”, oglindirea în matricea feminină preformală. Aici se atinge nivelul maxim al unei formule poetice neomoderniste ca substanță și postmoderne ca structură, în poeme cosmogonice și (pseudo)autobiografice mozaicate, livrești (Șocul oxigenului, Veneția, Terra ballerina), unde este proiectată, cu aceeași tehnică a sugestiei sau a construcției oximoronice (Ion Pop), viziunea metamorfozelor lumii interioare și exterioare. SCRIERI: Istm, Cluj, 1971; Tobele fragede, Cluj-Napoca, 1978; Copacul cu
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
în lutul supus maculării, spre a reînvia într-o realitate incoruptibilă, a propriei esențe. Metamorfozată în Lună, Ileana Cosânzeana va fi urmărită în veșnicie de dorul înflăcărat al Soarelui, restituit menirii sale prin blestemul despărțirii. Ideea concepției vinovate, constitutivă momentului cosmogonic originar, este revelată și retrăită prin ritualul dramatic din Soarele și Luna. Dramaturgul dezvoltă o profuziune de sensuri, topind într-o construcție demnă de un mare poet elemente și sugestii din orfism și gnoză, teologie hermetică și creștină, regăsite ca
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
deșertului și mănăstirilor arabe, ale monumentelor Indiei ș.a. Cu veleități de folclorist și etnolog, B. abordează unele aspecte ale culturii populare în câteva lucrări, dintre care în volum apare doar Mitologia Eddelor (scandinavă) (1922), mai mult o rezumare a legendelor cosmogonice nordice. Bun cunoscător al mai multor limbi, orientat în cultura universală, a transpus în românește câteva opere ale unor scriitori de primă mărime - Goethe, Gérard de Nerval, Tolstoi, Maupassant, O. Wilde - acțiune datorată și colaborării cu editorul G. Filip, ca
BOUREANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285845_a_287174]
-
o întemeiezi, și nici o lume nu se poate naște în "haosul" spațiului profan, care este omogen și relativ. Descoperirea sau proiecția unui punct fix - "Centrul" - echivalează cu Facerea Lumii; exemplele ce urmează vor demonstra cât se poate de limpede valoarea cosmogonică a orientării rituale și a construirii spațiului sacru. Pentru experiența profană, spațiul este, dimpotrivă, omogen și neutru; nu există nici o ruptură care să determine deosebiri calitative între diversele părți ale masei sale. Spațiul geometric poate fi împărțit și delimitat în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
așadar că orice construcție sau fabricație are ca model exemplar cosmologia. Facerea Lumii devine arhetipul oricărui gest creator al omului, oricare ar fi planul său de referință. Am văzut că așezarea într-un teritoriu repetă cosmogonia. După ce am desprins valoarea cosmogonică a Centrului, înțelegem mai bine de ce orice așezare umană repetă Facerea Lumii pornind de la un punct central ("buricul"). Tot așa cum Universul se desfășoară și se dezvoltă pornind de la un Centru și se întinde spre cele patru puncte cardinale, satul se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-l înfige în pământ, chiar în locul arătat, spre a pironi capul șarpelui. Peste țăruș se pune apoi o piatră, Piatra de temelie se găsește astfel chiar în "Centrul Lumii".24 Pe de altă parte însă, actul punerii temeliei repetă actul cosmogonic: înfigînd țărușul în capul Șarpelui spre a-l "pironi", omul imită gestul primordial al lui Soma ori al lui Indra, care, spune Rig Veda, "a lovit Șarpele în adăpostul său" (VI, XVII, 9) și "i-a retezat capul" cu fulgerul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de o asemenea cosmogonie sânt legate nenumăratele forme de sacrificiu de construcție, care nu este de fapt decât o imitație, adesea simbolică, a jertfei primordiale care a dat naștere Lumii. Într-adevăr, începînd cu un anumit tip de cultură, mitul cosmogonic pune la baza Creației uciderea unui Uriaș (Ymir în mitologia germanică, PuruÑa în mitologia indiană, P'an-ku în China): organele sale dau naștere diferitelor regiuni cosmice. După alte grupuri de mituri, nu numai Cosmosul ia naștere în urma uciderii unei Ființe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
naștere diferitelor regiuni cosmice. După alte grupuri de mituri, nu numai Cosmosul ia naștere în urma uciderii unei Ființe primordiale, din substanța acesteia, ci și plantele alimentare, rasele umane ori clasele sociale. Sacrificiile de construcție țin de acest tip de mituri cosmogonice. Ca să dureze, o construcție (casă, templu, lucrare tehnică) trebuie să fie însuflețită, să capete în același timp o viață și un suflet. "Transferul" sufletului nu se poate face altfel decât printr-o jertfă sângeroasă. Istoria religiilor, etnologia, folclorul cunosc nenumărate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din Iugoslavia etc.). Chiar dacă nu am stăruit prea mult asupra semnificației religioase a locuinței omenești, câteva concluzii se impun de la sine. Ca și cetatea ori sanctuarul, casa este sanctificată, în parte sau în întregime, printr-un simbolism ori un ritual cosmogonic. Așezarea într-un anume loc, construcția unui sat sau doar a unei case implică așadar o hotărâre de cea mai mare importanță, pentru că aceasta privește existența însăși a omului: este vorba, de fapt, de crearea propriei "lumi" și de asumarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un Timp "nou", "curat" și "sfînt", adică un timp care nu fusese încă folosit și uzat. Timpul însă renăștea, reîncepea, pentru că Lumea era creată din nou la începutul fiecărui An. Am văzut în capitolele precedente cât de important este mitul cosmogonic ca model exemplar al oricărui tip de creație sau de construcție. Cosmogonia înseamnă și creare a Timpului, ba mai mult: cosmogonia fiind arhetipul oricărei "creații", Timpul cosmic pe care cosmogonia îl face să țâșnească este modelul exemplar al tuturor celorlalte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la începutul Timpului, in principio. Timpul țâșnește o dată cu prima apariție a unei noi categorii de realități existente. Mitul joacă, așadar, un rol atât de important pentru că arată cum anume și-a făcut apariția o realitate. Repetarea anuală a cosmogoniei Mitul cosmogonic arată cum s-a ivit Cosmosul. În Babilon, în timpul ceremoniei akîtu, care se desfășura în ultimele zile ale anului și în primele zile ale Anului Nou, era recitat solemn "Poemul Creației", Enuma elish. Această recitare rituală actualiza lupta dintre Marduk
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din trupul ciopârțit al lui Tiamat, iar pe om din sângele demonului Kingu, principalul aliat al lui Tiamat. Că această comemorare a Creației este într-adevăr o reactualizare a actului cosmogonic ne-o dovedesc atât ritualurile, cât și formulele rostite în cursul ceremoniei. Lupta dintre Tiamat și Marduk era redată printr-o confruntare între două grupuri de personaje; regăsim același ceremonial la hitiți, tot în cadrul scenariului dramatic prilejuit de Anul Nou
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este prin excelență Timpul cosmogoniei, clipa în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare, adică Lumea. Cum am putut vedea în capitolul precedent, cosmogonia slujește așadar drept model exemplar pentru orice "creație", orice fel de "facere". Din același motiv, Timpul cosmogonic slujește drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare și mai măreață. Omul religios reactualizează deci cosmogonia
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]