488 matches
-
De fapt, se întoarce la o poezie plină de farmec, halucinantă și feerică: "Și din treaz devine netreaz/ și adorm în somn, într-una,/ ca fântâna, sub găleată/ sfărâmând în sine luna." În ciclul "Împotriva mării", încercarea de-a crea cosmogonii este seacă și plată, fără respirație, împletind elementele primordiale cu formele geometrice, expresii ale libertății sau ale închistării gândirii; exemplul ar fi triunghiul și pătratul, expresii ale limitării gândirii, în timp ce sfera și cercul sunt, ca și tristețea, o limită. În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stare lirică: "Nu-mi aduc aminte de ei, nu-i știu,/ toți unul într-altul suntem acum,/ și numai eu sunt eu./ Să nu adorm. Să nu adormi.../ Cine știe în ce putem să ne trezim,/ Cine știe în cine...". ("Cosmogonia sau cântec de leagăn"). Alteori este sec, schematic "teză, antiteză, sinteză", cum ar spune M. Nițescu. Deși s-a vorbit despre lipsa de emoție și de patos a poeziei lui N. Stănescu, trebuie să subliniem că demonstrația riguroasă ne transmite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cosmogonice, istorie națională, natură primordială, folclorul, fantasticul. Modelul uman al romanticilor este „utopia unui om excepțional“ (G. Călinescu), care se revoltă și schimbă fața lumii (eul suprapersonalizat). Modelul lumii configurează un univers în continuă devenire, cu cicluri cosmice marcate de cosmogonie și apocatastază (modele filozofice idealiste: Kant, Hegel). Trăsăturile romantismului - Conceptul creativ al noii ideologii literare este phantasía (fantezia creatoare). - Categoriile estetice ilustrate: frumosul, urâtul, fantasticul, grotescul, ironia etc. - Model estetic: abolirea constrângerilor formale, libertatea de creație, instituirea unor structuri discursive
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
etc. - Teme romantice: iubirea, natura (ca stare de spirit), istoria, timpul, condiția umană (viața și moartea), condiția geniului, nostalgia absolutului, creația, aspirația spre ideal, spre perfecțiune etc. - Motive romantice: visul, somnul, solitudinea, astralul (luna, steaua, luceafărul, zborul cosmic etc.), acvaticul, cosmogonia, apocatastaza, tenebrele, nocturnul, demoniacul, mortul viu, dublul, voluptatea suferinței, evaziunea (fie întrun trecut medieval sau întrun timp mitic, fie în spații exotice boreale, astrale, onirice), metempsihoza, copacul sacru, codrul, floarea albastră, pasărea, lumina etc. - Literatura creează eroi excepționali (atipici) puși
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
întâlniri, raportând eul poetic la univers, la lumea de jos și la zariștea cosmică. Trăirea acută a sentimentului are semnificația unei „treziri“, a unei noi geneze. Lumea pare a se naște abia acum cu adevărat pentru făptura îndrăgostită. Elementele de cosmogonie sunt stilizate, reduse la două simboluri esențiale - cel al cercului rotitor și al apelor primordiale: Și deodatăn jurul meu natura / se făcu un cerc dea dura, / Când mai larg, când mai aproape, / ca o strângere de ape. Metafora cercului dea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dătătoare de sens. Eul postkantian din poezia "Ca o făclie ..." este spirit faustic, creator intramontabil ca și timpul imaginației. Întâlnindu-se peste timp, prin frecventarea mitologiei vedice, cu T. S. Eliot, Eminescu dă în "Scrisoarea I" "o sinteză subînțeleasă între cosmogonia vedică și cea kantiană". În poemul ce face saltul de la autoreferențial la universal, interogația ontologică se suprapune cu cea gnoseologică. Natura în opera sa, temă despre care s-au scris zeci de studii pietiste, dar alături de sens, este în viziunea
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
sferei, motivul timpului nedivizat), tema destinului, antiteza dintre lumea profană (banală) și lumea sacră, caracterizată prin existența principiului, prin cunoaștere, desacralizarea miturilor și resacralizarea acestora prin intermediul poeziei. "Oul viu" semnifică imaginea eternă a increatului. În ou, poetul imaginează o adevărată cosmogonie în care există principiul vieții ("palat de nuntă") și principiul morții ("cavou"). Albușul este învelit în "trei atlazuri" protectoare, "culcușul viu fiind principiul masculin ("sărutul plin"). Gălbenușul reprezintă principiul pozitiv, al plinului, al feminității care vrea să se împlinească prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Cu mâne zilele-ți adaogi etc. f. tema cosmosului este reprezentată de următoarele elemente: cerul, sorele, luna, stelele, luceferi, nouri, geneză, infinit, haos, muzica sferelor, zborul intergalactic, extincția în Scrisoarea I, Luceafărul, La steaua, Melancolie, Rugăciunea unui dac, Sărmanul Dionis. Cosmogonia eminesciană este strâns legată de această temă. Influențat de ideile din Rig-Veda, din miturile grecești și creștine, de filosofia lui Kant și Schopenhauer, poetul a configurat haosul, geneza și moartea universală, în Scrisoarea I. g. meditația istorică și socială inechitatea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sunt: epitetul apreciativ și cromatic, comparația abstractă sau concretă, metafora specific eminesciană. Eminescianismul se caracterizează și prin "expresia intelectualizată" (T. Vianu), " Și în sine împăcata stăpânea eterna pace", virtuozități verbale ("La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă", idei orfice (cosmogonia, echilibrul universal ca spațiu erotic), idei indice (Mahabharata, Rig-Veda), idei religioase budiste: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Geniu pustiu, Înger și demon. Eminescu este precursorul simbolismului românesc (Dintre sute de catarge, Melancolie). În scrierile sale a fost influențat de marii romantici europeni
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
un spațiu cosmic sau un spațiu terestru paradisiac. Viziunea cosmică se află sub semnul titanismului revoltat, a năzuinței spre Absolut (tabloul călătoriei lui Hyperion în spații intergalactice). El este fiu al cerului și al mării (simboluri ale spațiului infinit). În cosmogonia din Scrisoarea I, asistăm la nașterea universului dintr-un punct miraculos, care se mișcă înlesnind creația. Sărmanul Dionis, geniu inadaptabil, vrea să evadeze din lumea lui în paradisul lunar. Iubirea se împlinește într-un spațiu terestru protector, exuberant, plin de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
motive, teme, limbaj poetic îl așează în marea familie a romanticilor europeni: Novalis, Heine, Byron, Pușkin, Lenau, Hugo, Sheley Lermontov, Uhland, Musset, W. Scott, Goethe etc. Exegeții au identificat mitul genezei universului și apocalipsei (Scrisoarea I, ecou din V. Hugo); cosmogonia eminesciană (Luceafărul); singurătatea omului de geniu (Luceafărul, Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, temă tratată de Alfred de Vigny, de Lermontov); tema iubirii cu influențe din creația lui Lamartine, Lenau, Goethe, Novalis. Erotica eminesciană este originală sub aspectul filosofic al iubirii (Crăiasa
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de geniu întrupat într-un savant, în raport cu timpul, societatea și posteritatea, surprinzând geneza și stingerea universului. E o meditație filosofică despre spațiu și timp, despre existența omului în lume și o satiră cu privire la condiția nefericită a geniului. Sursele filosofice ale cosmogoniei eminesciene: a. Imnul creației din poemele vedice; b. Poemul naturii de Lucrețiu, care explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit; d. ideea de timp și cea de veșnicie sunt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sorții/ Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Portretul savantului simbolizează superioritatea omului de geniu preocupat să descifreze tainele universului. Tabloul al treilea reprezintă o viziune cosmogonică, inspirată de Vedele indice. Acum, bătrânul dascăl descifrează cele trei momente ale cosmogoniei: Facerea, Evoluția, Viitorul. Aspectele reliefate sunt grandioase, sublime, încât: "Te simți dintr-o dată martor ocular al creației, ești prins în hora sferelor cerești și asculți pitagoreica lor muzică pe care versurile o sugerează" (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). În alte versuri sunt reliefate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Haosului, zeița tenebrelor (Hesoid); c. Hyperion este Fiul Cerului, care este tatăl Soarelui și al Lunii (mitologia greacă); d. relația dintre Demiurg și Hyperion, care îi cere să-i dezlege taina morții (filosofia indiană); e. noțiunea de "păcat originar", concepția cosmogoniei creștine (mitologia creștină); f. mitul Zburătorului (mitologia populară românească). Luceafărul este considerat o alegorie pe tema romantică geniul în lume; un poem alegoric, după însemnarea lăsată de Eminescu, pe marginea unui manuscris, după care geniul "...n-are moarte, dar n-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
salveze. Este crud cu el însuși, cu specia umană, în general: "Singurătate a urii. Impresia de zeu pus pe distrugere, călcând în picioare sferele, îmbăloșând azurul și constelațiile... zeu frenetic, slinos și bolnav; demiurgie ejectând prin spațiu raiuri și latrine; cosmogonie de delirium tremens, apoteoza convulsiva în care fierea încununează elementele... creaturile se avânta spre un arhetip de slutenie și suspina după un ideal de monstruozitate. Univers al rânjetului, jubilare a cârtitei, a hienei și a păduchelui... Orizonturi deschise doar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în modalitatea nediferențiată a preexistenței, echivalează cu o descompunere a formelor. Emersiunea repetă gestul cosmogonic al manifestării formale. Contactul cu apa permite astfel, întotdeauna o regenerare: descompunerea este urmată de o nouă naștere, iar imersiunea fertilizează și multiplică potențialul vieții. Cosmogoniei acvatice îi corespund, la nivel antropologic, hielogeniile credințele potrivit cărora specia umană s-a născut din Ape298. Fragmentul în care Emanuel intră cu trăsura în apă, provocând groază și spaimă lui Solange care va merge să caute ajutor, echivalează cu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lui Dumnezeu în calitatea lui de hipercosmic, inefabil, neputînd să fie cunoscut numai cu mijloace raționale, și cunoașterea de sine, ca entitate provenind din Dumnezeu". Ea aduce obscuritatea "răsucită în spirale" la lumina zămislită prin Cuvîntul sau Verbul divin. În cosmogonia hermetică, de o frumusețe tulburătoare, pămîntul este înconjurat de opt ceruri concentrice (Ogdoada), dincolo de care se află Divinitatea. Omul s-a născut minunat în cea mai înaltă regiune a cerului, androgin, după chipul Supremei Ființe de lumină. Privind însă peste
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
crede. Intru lumină Lui vedem noi lumină{\cîte 21}. În cele nouă omilii la Hexaemeron este prezentată o adevarată enciclopedie a cunoștințelor vremii, altfel spus, o sumă a cunoștințelor științifice pe care le posedă marele ierarh, si anume: teologie, astronomie, cosmogonie, geografie, meteorologie, istorie naturală, botanica și medicină, fiind prezentate în fața unui auditoriu creștin, pe care autorul l-a considerat, cel putin inițiat, atât în problemele de credință, cât și în cele de stiință ale veacului sau. Nu vom insistă aici
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
fi recunoscut ca inovator în tehnica romanului. A avut orgoliul, dar și acribia de a crea un sistem filosofic original, bazat pe studiul amănunțit al conceptului de substanță. Unele poezii abordează acea desfacere a increatului, fiind certă o regresiune în cosmogonie și antropogonie, imanentă apariției orfanului: " Timpul se dilată-n gol și vin prin spații/ Către mine, flămânzite constelații.../ Sorii noi au nimburi tari de sfinți. Eu trec/ Ca o pasăre salvată de înec.//"174 Ultimul mitem, identificat în roman, este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mit, destul de confuz, sunt importante. Golemul este martor la săvârșirea Genezei, aspect lesne de demonstrat la Eminescu și poetul Ladima. Hyperion "Vedea ca-n ziua cea dintâi/ Cum izvorau lumine//", în timp ce majoritatea poeziilor din paratextul romanului Patul lui Procust abordează cosmogonia ca temă obsesivă. Apoi, Golemul nu are grai, se rostește pe sine fără ca oamenii să reușească a-l înțelege. Este constrâns astfel să nu deconspire o mare taină divină, să o cunoască, dar să nu o împărtășească altcuiva. Acesta ar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
epopeea lumii, în care se regăsește "febra vieții (...) cu speranțele și bucuriile, cu suferințele și păcatele și durerea ei", autorul remarcabilelor Apocrife... textualizează, practic, etapele cele mai semnificative din istoria (pre)umanității. Vom regăsi, prin urmare, în carte geneza universului (Cosmogonia, Muzica, Miracol), apoi debutul (Istorie, Pâră, Criză) și, în fond, schița întregii istorii a umanului cu momentele ei evolutive percepute drept paradigmatice din perspectiva creștinismului, cu figurile emblematice și schemele ritualice bine cunoscute, de la facerea femeii la apocalipsă, de la turnul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dedalic. Dificultatea lecturii constituie semnul literarității, iar imaginea reprezentativă este dedalul. Labirintul se prezintă ca marcă a intertextualității și a mitologicului, deopotrivă. 2.3.2. Repetarea Prezența intertextului implică re-Creația. Repetarea este a doua caracteristică majoră a mitului. Prin repetarea Cosmogoniei, are loc generarea lumii și a vieții, chiar a timpului, ceea ce declanșează o anumită tensiune. Eliade o numește combustie. În termenii analizei noastre, o atare tensiune se produce prin suprapunerea hipotext/hipertext. Conform Eliade, tama, substanța spirituală, avertizează asupra suspendării
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că adăugarea fiecărui cerc prin reiterări inter textuale are loc în unul și același cadru, blocul temporal, altfel spus, timpul sacru. "Savurez întoarcerea la origini, dezinvoltura care face să vină un text anterior dintr-unul ulterior [bloc temporal], "mandala" întregii cosmogonii literare, amintire circulară..." (Barthes: 2006b, 59). Mandala este o experiență personală sau personalizată, cel puțin pentu că ea reprezintă un act voluntar, profund interiorizat și individual. Interpretarea ca moment ceremonial pare des prinsă dintr-un discurs pe tema intertextualității: "O
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
planul blocului temporal. 2.3.4. Reintegrarea într-un timp primordial Un ultim semn al prezenței mitului rezidă în reintegrarea in illo tempore. "Canoanele mitologie ale oricărei civilizații revin asupra posibilității de repetare a timpului" (Durand:1992, 323). Prin repetarea Cosmogoniei, are loc o construire a Timpului. Raportul scriitorului cu textul, respectiv al cititorului cu pagina scrisă, din unghiul intertextului, nu coincid niciodată. Perspectivele diferă, în consecință, identificarea nu va fi aceeași pentru cititor ca pentru autorul textului. Întoarcerea la hipotext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin regresiune sau prin cataclism. Ele au fost la început, ele revin la încheierea oricărui ciclu istoric sau cosmic; ele vor exista neîncetat deși niciodată singure, pentru că apele sunt întodeauna germinative, cuprinzând în unitatea lor non-fragmentară virtualitățile tuturor formelor. În cosmogonie, în mit, în ritual, în iconografie, apele îndeplinesc aceeași funcție, oricare ar fi structura ansamblurilor culturale în care s-ar găsi: ele preced orice formă și suportă orice creație"111. Având funcții germinative și purificatoare, apa sintetizează sensul începutului și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]