1,075 matches
-
s-ar putea ca eu să stau comod, cu un pahar în mână, și viața să facă totul pentru mine. Am deschis ochii și am urmărit cum viziunile prindeau contur... fereastra cu draperie și chenarul albăstrui al razelor de soare, cotoarele cărților de pe raftul de lângă pat, o vază de flori pe polița sobei deasupra flăcării pline a gazului, bună la vreme de iarnă și pentru baie, măsuța de toaletă cu oglinda ei și cu strictul necesar castei femeilor. Amănunte și simboluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
culorile drapelului american. Fără stele. „Dacă tot intrăm în NATO“, surâde el, „vă rog să primiți această amintire de la mine, care am stat 283 de zile în State“. Îmi scrie, emoționat, câteva cuvinte cu un pix cu drapelul american pe cotor. Zâmbesc, prefăcându-mă emoționat. Cu năduf, de fapt, gândesc „Mai bine îmi dădeai câțiva dolari“. Deși nu știu de unde mi-a venit gândul. Probabil din subconștientul ăsta nenorocit al neamului care cere mereu plocoane. Să dăm și să primim fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grav. Icnind, urcă geamantanul pe masă. Tașca a lăsat-o, dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari, negre, pe cotor n-a mai încăput și-și ițește muchia în crăpătura fermoarului neînchis. Astfel imaginasem eu, cu ani buni în studenție, într-o povestire scrisă într-o dimineață la „Colombo“, cum o vacă își ițea capul prin obloanele unui camion „Molotov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
str. Academiei cu Bulevardul, vaca a prins să se balege. Era unghiul de unde vedeam intersecția de la măsuța mea de la „Colombo“ și puteam imagina ușor, descriind ceea ce vedeam. Șoferul golește geamantanul. Tencuiește cărțile după o ordine bine știută, după mărime, după cotoare, după culori. De undeva de sub geamantan (un buzunar secret?) scoate un pumn de pixuri. Le așază peste alte două teancuri de cărți, înșfacă sacoșa galbenă, o aruncă voinicește peste umăr, ridică stiva de cărți și așteaptă. Garderobiera își trăgea ciorapii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridica nici măcar o bănuială. Fără să mai stea pe gînduri, Fermín Își spuse halatul albastru și se Înarmă cu o cîrpă și o sticlă de alcool, cu care se instală În spatele tejghelei, În intenția de la face ca noi copertele și cotoarele celor cincisprezece exemplare uzate care ne sosiseră În dimineața aceea dintr-un titlu foarte căutat, Tricornul: Povestea Jandarmeriei În versuri alexandrine, de bacalaureatul Fulgencio Clapon, un tînăr autor consacrat de critica din Întreaga țară. În timp ce se dedica trebii sale, Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
faptului că Îi aparținuse lui Alexandre Dumas sau lui Victor Hugo. Fumul provenea de la boiler. Am deschis capacul și am constatat că Julián azvîrlise Înăuntru toate exemplarele din romanele sale, care lipseau de pe rafturi. Abia se mai zăreau titlurile pe cotoarele de piele. Restul se preschimbase În cenușă. CÎteva ceasuri mai tîrziu, cînd m-am dus la editură, În cursul dimineții, Álvaro Cabestany m-a chemat la el În birou. Taică-său abia mai trecea pe la serviciu și medicii Îi spuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
poate, că și taică-său a contractat boala aceea a cărților și a cuvintelor. Julián are ochii și inteligența maică-sii, și Îmi place să cred că posedă ingenuitatea mea. Tata, care, deși nu recunoaște, Întîmpină dificultăți În a citi cotoarele cărților, e sus, În casă. De multe ori mă Întreb dacă e un om fericit, Împăcat, dacă prezența noastră Îl ajută sau dacă trăiește printre amintirile lui, În tristețea aceea care l-a urmărit mereu. Acum, Bea și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sută. „De unde-i ai?“ „Mi i-a trimis ieri frate-meu de la Constanța.“ „De ce?“ „Așa face el când ia salariul și se Îmbată și Își aduce aminte de mine.“ „Și vrei să te cred?“ Băiatul scoase din portofel banii și cotorul mandatului telegrafic. Pedagogul Îl chemase apoi la el, fără știrea reclamantului, și-i spusese: „Bă, te rog să mă scuzi!“ Apoi se Împrieteniseră, dar Popescu nu profita de protecția acordată de pedagog celor de la casa de copii. Nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cred... Am vocea ca un imn triumfal zaharos cu mici rugozități. - Nu știu ce vorbești! revine melodia moluștei. Eu întrebam de vară-mea. Mă uit deodată cu dragoste la ghemul spinos vinețiu care-mi întinde niște liane tăioase. - Ți-am adus un cotor! Ia uite cum îl mănânc! Patru rădăcini solzoase planează înspre asfințit. Sunt ferugienii, bonții, asalii și pitușii care vin la întrunirea nocturnă a Zonei, găzduită de pământul Katal. Un vânt aspru dulceag îmi trece printre perii gâtului lung, prea lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
era fiorul predictibilului, al controlabilului. Mai târziu, răsturna și reorganiza cutiile cu ace de cusut, toți nasturii albaștri într-un compartiment, degetarele în altul. Și mai târziu, au apărut colecțiile de monede, timbre, fluturi și alte lucruri mai neobișnuite, precum cotoarele de bilete, sau sâmburii de cireșe. Ceea ce-i făcea mare plăcere tânărului Henry, nu era ca la alți copii bucuria de a avea un set complet, aspirația spre totalitate. Era ceva legat de acțiune, gestul de a fixa un ax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de tine și trebuie să-mi spui ce știi. M-am ridicat în picioare și în clipa aceea toate culorile pe care le îmbrăcau lucrurile și chipurile celorlalți parcă s-au intensificat brusc, lumina geamurilor înalte a devenit parcă violetă, cotoarele albastre ale manualelor de pe bănci au prins dungi roșii... Pe cine, a rostit micul nostru profesor punctîndu-și Întrebarea prin apăsări cu pumnul în podul palmei, a chemat Ludovic al XlV-lea să redreseze finanțele și, când, în ce moment al
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
am făcut... nici eu nu știu ce mi-a venit împotriva dumitale... te rog, dragul meu, să mă ierți... Și vocea i se sparse și din ochii bătrânului domn țâșniră lacrimi și îi inundară profilul său blând și distins îndreptat țeapăn spre cotoarele cărților. Nu știam, pe atunci, nici să acuz și nici să iert, încît am tăcut câtva timp, apoi fiindcă nici bătrânul domn nu mai spunea nimic m-am răsucit spre ușă și am ieșit. Nu-l mai uram, dar nici
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
pe la ședințele de partid ori prin consiliile profesorale. După ce pune scaunele pe mese, eleva Începe să dea cu mătura. Profesorul Zidaru Încuie celelalte săli de clasă. Intră În laborator și, văzând că eleva a strâns În coșul de gunoi toate cotoarele de gutui, avioanele și ghemotoacele de hârtie, Îi dă ordin să așeze scaunele la locul lor, să șteargă bine băncile și catedra de praf și, mai ales, să curețe cum se cuvine tabloul din care zâmbea blajin Conducătorul, căruia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu-i așa? — Da, Înălțimea Voastră, primim noi fâșiuțele de bambus, da’ nu suntem plătiți decât c-un sho de orez cafeniu și-o sută de mon-i, chiar dac-am cărat zece sau douăzeci de saci într-o zi. Restu-s cotoare militare și bilete de orez pe care o să le-ncasăm mai târziu. — Întocmai. Așa că ne deranjează, Înălțimea Voastră. Ce-am câștigat ar merge de minune, fie ca orez fie-n bani, da’ fără lucrul de-adevăratelea, un zilier sărac ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și Din Străinătate... uite: Prime Publishing. Era vorba despre o inițiativă menită să prezinte și să vândă cărți direct către consumatori, în ideea de a construi un reflex de recunoaștere a mărcii care să-l oblige pe cititor să verifice cotorul copertei înainte de a se decide ce să aleagă din librărie. Era un concept interesant, dacă nu de-a dreptul grandios, la a cărui prezentare, în fața mai marilor de la Mather-Hollinger, Vivian pusese umărul. Am tras dosarul afară din sertar, dislocând tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Un ceai special. Am un ceai indian, formidabil. Cu totul, cu totul special. Face minuni. Minuni inconfortabile, uneori, crede-mă“, bodogănea bibliofilul, retrăgându-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și mai surescitată și mai Îngrozită. Toate la un loc. Mă așez și rămân câteva clipe cu ochii la ecranul gol. Apoi, cu degete tremurătoare, iau un dosar gol. Aștept până când Artemis Îmi Întoarce spatele, apoi scriu “Dosarul Leopold“ pe cotorul acestuia, Încercând să nu trădez faptul că e scrisul meu. Acum ce-i de făcut ? Păi, e foarte limpede. I-l duc sus, la birou. În afară de cazul În care... O, fuck. Dacă fac o prostie cât casa ? Dacă cumva chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
imobil în cui și mă fixa. Din geanta neagră a tovarășei mele de călătorie scot colții, atunci când felinarele de pe traseu luminează scurt cărțile din colecția „Biblioteca de artă“. Artistă deci? Mă apropii și aștept răbdător felinarul, care luminează la suprafață cotorul unui volum despre pictura lui Kandinsky. Țin minte că geometria lui încărcată, lumea lui tăiată în colțuri era prea dură pentru mine. Într-una din după-amiezele pierdute în București la Dalles, o băbătie vorbea despre înrudirea artei lui K. mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
independentă, încearcă să facă o carieră... - Și ți se pare OK emanciparea asta? - Nu știu, dar în orice caz tu-mi pari acum un tip cu vederi foarte înapoiate. Aici am izbucnit într-un râs de speriat, aruncând cartea cu cotorul în sus. - Vederi înapoiate fiindcă nu suport telenovelele... Măi Zina, tu n-ai observat că acolo nu-i viață, e numai făcătură, tragedie fabricată? - Ei da, și tu, marele expert în viață, nu suporți să vezi asta... Ia zi-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tabla cu lecția asta, neînvățată, ca ne-bună și scriem alta, bună-bună. Dacă, rămas În curte, aș fi scurmat cu un băț În movila de cenușă, În mormanul de solzi de hârtie neagră, aș fi dat de jăratic; și de cotoare și de tartaji Încă necutotul scrumuite - și mi-aș fi Încălzit mâinile. Și sufletul. Dar, uite: stau pe calidor, așa, neîncălzit. Tot aici stăteam și ieri, așa, pe după amiază, când au venit ei; cu mașâna. Nu știam că ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de depozitare pe care îl folosea. Ăsta era singurul lucru ordonat din viața lui. Cumpărase albumul respectiv în dimineața aceleiași zile, iar cutia era deja așezată la locul ei, cu un sticker cu un „R“ scris de mână lipit pe cotor. Nu mai trebuia decât să fie introdus în CD player pentru o primă ascultare. Muzica era marea iubire a lui Jake. Desigur, genul lui de muzică, nu vechiturile ale caraghioase pe care le asculta taică-su: Dire Straits, Van Morrison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
orice bagă-n el, slănină și iahnie de fasole, și pilaf, și mâncare de cartofi, și salată de praz. Ne hrănim cu roadele pământului, deh, se potrivește cu vorba aia că-i copil de bătătură, ce găsește bagă-n gură: cotoare de mere și oase, coji de pâine uscată, rătăcite sau puse de el la păstrare sub covor, și doar să ai grijă să nu se înece, c-altminteri mestecă și clefăie non-stop, în timp ce-și exersează mersul prin casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
liniștiți, spuse Nick. Adio, lacule, spuse Piticot. Și eu te iubesc. Apoi coborîrĂ dealul, trecură peste un cîmp lung, după care o luară prin livadă; după ce săriră gardul de la calea ferată, intrară Într-un cîmp În care nu mai rămĂseseră cotoarele grînelor. Mergînd printre ele, se uitară-n dreapta și văzură abatorul, hambarul mare și, pe celălat deal care dădea spre lac, vechea fermă construită din bușteni. În lumina lunii se vedea drumul spre lac, mărginit de plopi de Lombardia. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
sprijinită de spătar, cu picioarele pe masă, bând cu Înghițituri mici (nu așa făcea Sam Spade - sau poate că nu, acela era Marlowe?) și rotindu-mi privirea În jur. Cărțile erau prea departe și nu se puteau citi titlurile de pe cotoare. Am dat pe gît ultima Înghițitură de whisky, am Închis ochii, i-am redeschis. În fața mea, gravura din secolul al XVII-lea. Era o alegorie tip rozacruceeană din perioada aceea, atât de bogată În mesaje codificate, În căutarea membrilor Fraternității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
peisaj de clădiri roșietice, cu bolți și creneluri care se pierd în perspective nesfârșite. Cred că e în amurg, dar nu prea târziu. Umbra unei fetițe care se joacă cu cercul se lungește pe macadam. Din celelalte albume vezi doar cotoarele, cu numele albe, clar tăiate, ale pictorilor: Tintoretto, Guardi, Da Vinci, Degas, Harunobu, Pontormo, Mantegna. Pe alte rafturi poezie cât vezi cu ochii: colecția vărgată și pestriță "Cele mai frumoase poezii" (cît i se potrivește cafeniul lui Eliot, verdele țipător
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]