289 matches
-
stânga, purtând o beretă înaltă. Circular, pe marginea medaliei, putem citi înscrisul în latină (în română: „Francesco Sforza-Visconti, marchiz și conte al Cremonei”). În epoca respectivă, Sforza tocmai se căsătorise cu Bianca Maria Visconti și obținuse titlul de conte al Cremonei, presupunându-se, prin aceasta, că va fi moștenitor direct al dinastiei Visconti, reușind să domnească în Milano, din 1450. Pe revers, este reprezentat un cap de cal, spre stânga, cu trei cărți închise și un stilet alungit. Circular, pe marginea
Medalia lui Francesco Sforza () [Corola-website/Science/325474_a_326803]
-
Liutprand (de asemenea, Liudprand, Liuprand, Lioutio, Liucius, Liuzo sau Lioutsios) (n. cca. 922 - d. 972) a fost un istoric longobard și episcop de Cremona. Liutprand s-a născut într-o proeminentă familie longobardo din Pavia în prima parte a secolului al X-lea. În anul 931 a intrat ca paj al regelui Ugo de Arles, care își ținea la Pavia curtea de rege al
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
aderat la tabăra rivalului lui Berengar, regele german Otto I "cel Mare", care va deveni rege de Italia dupămoartea lui Lothar în 950. Împreună cu Otto I, el a revenit în Italia în 961, unde a fost învestit ca episcop de Cremona în anul următor. La curtea lui Otto, Liutprand s-a întâlnit cu Recemund, ambasadorul califului Abd al-Rahman al III-lea din Córdoba, care l-a convins să scrie o istorie a vremurilor sale (ulteriorul "Antapodosis", care a fost dedicat lui
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
de ostilitatea autorului la adresa Bizanțului. Dacă s-a întors sau nu în 971 cu ambasada pentru a o aduce pe Anna Porfirogeneta este incert. Liutprand pare să fi murit în 972, dat fiind că succesorul său în scaunul episcopal de Cremona era deja instalat în 973.
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale Albenga, Albă și Ventimiglia prin cucerire. Este sigur că Arduin a participat la războaiele conților de Provence Guillaume I și Rotbold al II-lea împotriva sarazinilor din Fraxinetum. Potrivit cronicarul Liutprand de Cremona în al său "Antapodosis", în 972 sau 973 Arduin și Rotbold au condus atacul reușit asupra Fraxinetum însuși. În conformitate cu un document comital ulterior, datat în 1041, Arduin a obținut cu acea ocazie orașele Tenda, Briga și Saorgio, cărora le-a
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
și grâu. Clima regiunii este o climă continentală cu veri calde și ierni reci. Între anii 1796-1797 la Războaiele napoleniene din Câmpia Padului au participat și regimente de grăniceri din Transilvania. Torino, Novara, Alessandria Milano, Brescia, Monza, Bergamo, Pavia, Lodi, Cremona, Mantua Padua, Veneția, Verona, Vicenza, Treviso Bologna, Parma, Modena, Reggio nell'Emilia, Ravenna, Ferrara, Forlì, Piacenza
Câmpia Padului () [Corola-website/Science/323091_a_324420]
-
de Parma". Carol al II-lea a domnit numai câteva luni în Parma. În martie 1848 revoluția a izbucnit în Parma susținută de regele Carol Albert al Sardiniei. Ferdinando Carlo a scăpat din Parma însă a fost luat prizonier la Cremona. A rămas prizonier la Milano timp de câteva luni până când guvernul britanic a negociat eliberarea lui. După un scurt sejur pe insula Malta, el a călătorit la Napoli apoi la Livorno, unde a fost alături de soția sa, Louise Marie, care
Carol al III-lea, Duce de Parma () [Corola-website/Science/324037_a_325366]
-
Lega Lombarda") a fost o alianță constituită în jurul anului 1167, care la apogeul său a cuprins cele mai multe orașe din Italia de nord (deși calitatea de membru s-a modificat în timp). Printre altele, la Liga Lombardo au aderat orașele Crema, Cremona, Mantova, Piacenza, Bergamo, Brescia, Milano, Genova, Bologna, Padova, Modena, Reggio Emilia, Treviso, Veneția, Vercelli, Vicenza, Verona, Lodi, Parma. Rațiunea constituirii Ligii Lombarde a reprezentat-o contraponderea care se cerea realizată în opoziție cu împăratul Frederic I Barbarossa, care căuta să
Liga Lombardă () [Corola-website/Science/324375_a_325704]
-
cu Italia și Africa și Prefectura Galia cu Galia, Spania și Britania. Personal, aceste prefecturii au fost împărțite în anul 310 astfel: Constantin își lua Galia și Italia, iar Iliricul și Orientul le primea Galeriu , după mărturia lui Sicard din Cremona, de pe la 1204. Pentru că aceasta organizare administrativă politică putea fi favorabilă și pentru cea bisericească, pentru ușurință circulației, și în vederea hirotonirii de episcopi noi, canonul I Apostolic prevăzând că hirotonia unui episcop să o săvârșească cel putin 2-3, Biserca s-a
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
dificultăți doar în Opitergium (Oderzo), pe care Alboin a decis până la urmă să îl evite, după cum a renunțat și la capturarea principalelor orașe venete de coastă, de pe Via Annia, precum Altinum, sau a Patavium (Padova), Mons Silicis (Monselice), Mantovei și Cremonei. Invazia regiunii Veneto a stârnit frică mare și a dus la valuri de refugiați spre regiunile de coastă controlate de bizantini. S-au format adevărate coloane conduse de episcopi locali. Refugiații au înființat așezări noi, precum Torcello și Heraclia. În
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Mama Matildei era Beatrice, una dintre fiicele ducelui Frederic al II-lea de Lorena Superioară, și a Matildei, fiică a ducelui Herman al II-lea de Suabia. Locul de naștere a Matildei nu este cunoscut. Au fost sugerate Mantova, Modena, Cremona și Verona, deși opiniile recente ale cercetătorilor indică Lucca sau castelul de Porcari, situat în apropierea acesteia. Bazându-se pe fluența cu care Matilda vorbea limba germană, unii autori au considerat că ea s-ar fi născut în Lorena, provincia
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
Bizanț. Inabila formulă de adresare pe care papa a utilizat-o la adresa împăratului de la Constantinopol, Nicefor al II-lea Focas, cea de "grec", într-un moment în care la curtea bizantină se afla, ca ambasador al lui Otto, Liudprand de Cremona, adversar al Bizanțului, a condus la eșecul primei runde de negocieri. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat, negocierile asupra tratatului au putut fi reluate. Theofano a sosit în Occident cu mare pompă în 972, cu o escortă impozantă și
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
lui Guaimar. Odată grupată laolaltă, armata greco-longobardă s-a unit cu forțele pregătite de papa Ioan al X-lea și de ducele Alberic I de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând ravagii până la Ascoli. În final însă, s-a văzut
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
de la predecesorul său, Callinic, un nou război în plină desfășurare cu longobarzii și a refuzat să renunțe la fiica regelui longobard Agilulf și la soțul acesteia, ambii capturați de către bizantini încă din 601. În același an, regele Agilulf a asediat Cremona cu sprijinul avarilor, cucerind-o la 21 august 605, după care a distrus orașul din temelii. În continuare, regele longobard a capturat Mantova, la 1 septembrie. Când longobarzii au ajuns în dreptul fortăreței de la Vulturina, garnizoana s-a predat, dând foc
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
era în mod sistemativ încălcat, iar deceniul de până la 603 a fost marcat de o notabilă reluare a avansului longobard împotriva stăpânirilor bizantine din Italia. În Italia de nord, Agilulf a ocupat, printre alte orașe, Parma, Piacenza, Padova, Monselice, Este, Cremona și Mantova, însă și ducatele din sud, Spoleto și Benevento își extindeau aria de stăpânire în detrimentul bizantinilor, în special prin ducele Arechis I de Benevento (591-641). Întărirea puterilor regelui, începută sub Authari și continuată de Agilulf, a marcat totodată și
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Cartea de geometrie a celor trei frați". Aceștia au construit un observator astronomic propriu, au colectat manuscrise și au efectuat traduceri din arabă în greacă. Lucrările de matematică acestor frați au fost reunite și traduse în latină de către Gerardo din Cremona și tratează probleme ca: trisecțiunea unghiului, determinarea mediilor proporționale prin metode mecanice.
Banu Musa () [Corola-website/Science/326160_a_327489]
-
Iulius Caesar, actualul Cividale del Friuli. În secolul al V-lea, după distrugerea Aquileiei de către huni, Cividalle și-a mărit numărul locuitorilor și importanța strategică. Fortificat de români, în 218 î.Hr., ca și castru, împreună cu orașul Piacenza, pe malurile Padului, Cremona a fost un important centru al regiunii padane, în întreaga perioadă a Republicii Române. În anul 69, a fost asediat și distrus de trupele lui Vespasian, opuse celor ale lui Vitellius, apoi reconstruit cu ajutorul aceluiași împărat. O lungă perioadă de
Regio X Venetia et Histria () [Corola-website/Science/322147_a_323476]
-
regiunii padane, în întreaga perioadă a Republicii Române. În anul 69, a fost asediat și distrus de trupele lui Vespasian, opuse celor ale lui Vitellius, apoi reconstruit cu ajutorul aceluiași împărat. O lungă perioadă de timp, orașul dispare din cronică istoriei, Cremona fiind citată în puține documente, sau numită în legătură cu unele personaje istorice. Raporturile dintre Romă și Verona au început prin secolul al III-lea î.Hr.. Verona a devenit colonie prin "Lex Pompeiana", în 89 î.Hr.. În 42 î.Hr., Verona a încetat
Regio X Venetia et Histria () [Corola-website/Science/322147_a_323476]
-
armată. Unindu-și forțele cu cele ale lui Berengar în Verona, cei doi au pornit în marș spre capitala lui Guido, Pavia, pe care au asediat-o dar fără succes, în cele din urmă renunțând la asediu: potrivit lui Liutprand de Cremona, Zwentibold ar fi acceptat o sumă de bani din partea lui Guido pentru a părăsi câmpul de luptă, deși rămâne neclar dacă este vorba de mită sau de tributul datorat lui Arnulf. În orice caz, retragerea lui Zwentibold a fost privită
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
celebru meșter în instrumente astronomice și astronom arab. Craterul lunar poartă numele său. Al-Zarqălī (Ibn Zarqala) s-a născut într-o familie vizigotă convertită la islam în apropiere de Toledo, oraș din Andaluzia. În secolul al XII-lea Gerard din Cremona a tradus în limba latină operele sale, numindu-l astronom și magician. În secolul al XVI-lea savantul Nicolaus Copernicus îl menționează în lucrarea ""De Revolutionibus Orbium Coelestium"". A fost supranumit "Al-Nekkach" (făuritor de metale), căci, după cum se spune, a
Al-Zarqali () [Corola-website/Science/330871_a_332200]
-
-l un nepot cardinal. Paolo Emilio a fost ulterior numit guvernator al Fermo și legatul papal în Romagna, la începutul anului 1591. El a fost, de asemenea, numit prefect al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice. El a fost episcop de Cremona din 13 septembrie 1607 până în 19 iunie 1610, dar nu a locuit niciodată în dioceză, acționând prin delegați. Din ianuarie 1607 până la ianuarie 1608 a fost Camerlengo al Colegiului Cardinalilor. În 1610 el a devenit episcop cardinal de Albano, păstrând
Paolo Emilio Sfondrati () [Corola-website/Science/330339_a_331668]
-
Ascanio Maria Sforza Visconti (n. 3 martie 1455, Cremona - d. 28 mai 1505, Roma) a fost un cardinal italian al Bisericii Catolice, în general, cunoscut ca un diplomat experimentat care a jucat un rol important în alegerea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexandru al VI-lea. Un membru al
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]
-
fost un cardinal italian al Bisericii Catolice, în general, cunoscut ca un diplomat experimentat care a jucat un rol important în alegerea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexandru al VI-lea. Un membru al Casei Sforza, a fost născut în Cremona, Lombardia. Părinții lui au fost Francesco Sforza, ducele de Milano, și Bianca Maria Visconti. El a fost, de asemenea, frate de doi duci milanezi, Galeazzo Maria Sforza și Ludovico Sforza. Profesorul său a fost Filelfo care la introdus în guvern
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]
-
dar Colegiul Sacru a refuzat să-l accepte în rândurile sale. Ascanio a crescut cu episcopul de Pavia din septembrie 1479, și au păstrat Episcopia până la moartea sa. În 1484 Ascanio l-a reprezentat pe Ludovico Sforza la Congresul de la Cremona, participanții cerând aderarea sa la Colegiul Sacru. După ce a fost creat Cardinal "in pectore" de către Papa Sixt al IV-lea, în 6 martie 1486, a fost anunțat cardinal diacon de Ss. Vito e Modesto în 17 martie 1484. El a
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]
-
pe Rene d'Anjou să preia drepturile sale pe tronul napolitan. Cearta lor a devenit atât de violentă încât Papa Inocențiu al VIII-lea, în general ezita să interfereze cu inferiorii săi. Sforza a fost numit administrator al Scaunului din Cremona, la 28 iulie 1486 și a ocupat acest post până la moartea sa. El a devenit, de asemenea, administrator al Scaunului din Pesaro în 1487 până în mai 1491. În Conclavul din august 1492, după ce nu a reușit să obțină tiara papală
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]