577 matches
-
ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori din aristocrația greacă din Istanbul. Suntem în apropierea capitalei. Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67 deani.“ Stewardesa așteaptă, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Limba dată la polizor, atât, crede-mă. Numai provincia! Acolo e măreția. Acolo, în plictiseală, în mocneală. Acolo-i adevărul, domnule Ostap Bender, acolo, să știi. Ai fost dumneata în capitala unui județ de munte, în zilele noastre? Șoferul se crispă pe volan, reuși să depășeascăbasculanta uriașă din față, trase o înjurătură de plăcere. — Sau vino, să zicem, la Mizil. Să stai o sută de minute la Mizil. Să înțelegi mitologia. Homer? Vax Homer, să știi, nimic, Niente... Deci, cât face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mintea perfect goală. Opt ori nouă. Habar n-am. Fuck. OK, unu ori nouă face nouă. Doi ori nouă face... Nu. Hai că știu. Opt ori zece face optzeci. Deci opt ori nouă trebuie să fie... — Șaptezeci și doi ! strig și mă crispez În clipa În care Îi zăresc un surâs abia schițat. Face șaptezeci și doi, adaug mai calmă. — Foarte bine. Arată politicos În direcția unui scaun. Așa. Ai terminat ce aveai de spus sau vrei să Îmi mai spui și altceva ? Mă frec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
vrea, nu ? E un tip foarte cu picioarele pe pământ, după părerea mea. Bagă mâna În buzunar și scoate un pachet de gumă, pe care mi-o oferă. A fost foarte drăguț cu Connor după ce a ținut discursul ăla... Mă crispez toată. — Jack Harper a asistat la momentul când Connor și-a ținut discursul ? Despre faptul că ne-am despărțit ? — Da ! Stătea chiar lângă el. Katie Își desface guma. Și dup-aia a zis ceva foarte drăguț, de genul că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tot corpul, furioasă și dezamăgită. Bănuiesc că asta are de-a face cu faptul că tu ești un om megaimportant, iar eu... cum ai zis că sunt, Jack ? Lacrimile Îmi Încețoșează privirea. „O fată-care-n-are-nimic-special.“ O fată obișnuită, care-n-are-nimic-special! Jack se crispează și văd că l-am atins unde-l doare. Închide ochii și, destul de mult timp, am sentimentul că n-o să mai zică nimic. — N-am vrut să spun asta, zice, frecându-se pe frunte. În clipa În care am rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
făcut altceva decât să mă dau peste cap pentru a‑i convinge pe acești oameni că se înșeală. Că am totul sub control; că am mass‑media la degetul mic. Și acum... Îi dă una ziarului, furios, și eu mă crispez. — Poate... că nu l‑au văzut. — Becky, în orașul ăsta toată lumea vede tot, zice Luke. Asta‑i meseria lor. Asta‑i... Se oprește brusc în momentul în care sună telefonul. După o pauză, îl ridică. — Bună, Michael. A. L‑ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pare sè nu mè mai recunoascè, Bunè seară ! Am venit sè vè mulțumesc pentru aspirine! Pur și simplu aspirine! zâmbetul ei profesional încremenind pe buze, neștiind ce sè creadè, Si pentru pâine, adèugând Matei, fècând că zâmbetul ei sè se crispeze, eu așteptând înfrigurat că ea sè mè recunoascè, dar ea, Cred cè e o greșealè, domnule! încecând sè fie cât mai calmè, apropiindu-se instinctiv de ușă ce dè în spatele încèperii, observè dezamègirea clientului, felul în care el bate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îmbraci. Maseorul a ieșit din cameră. Julia s-a ridicat imediat, coborându-și picioarele de pe pat. Când au atins marmura rece a podelei, degetele proaspăt manichiurate i s-au chircit ușor. Femeia s-a privit în oglindă și s-a crispat puțin la vederea părului de obicei impecabil coafat, care acum era răvășit din cauza uleiului de masaj. Totuși, asta nu reprezenta o problemă, de vreme ce doar peste o jumătate de oră avea programare la coafor. Ceea ce însemna că avea suficient timp ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ea și o apucase de una din lateralele chiloțeilor, reușind în felul ăsta să-i și rupă. Asta a făcut-o să-și amintească faptul că odată cu chiloțeii și ea fusese vătămată. Ducând o mână între fese, femeia s-a crispat ușor atunci când degetele au atins o linie dureroasă, care cobora către coccis. Arsură de diamant, cum se numea în termeni medicali. Oricum, după părerea lui Alison, desuurile gândite ca să instige cuplurile la o partidă de sex torid erau rareori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pauză și apoi, încet, fără să ridice tonul, dar hotărât, adăugă: — Dezbracă-te. Laila rămase nemișcată, ca și când nu l-ar fi auzit, și doar o ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o strivească în legănatul său. își ridică ochii și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
până la sfârșit. Știuse pe ce „butoane“ să apese și În ce ordine; mișcările Îi fuseseră orchestrate până În cele mai fine detalii. Nu era vina lui că mie Îmi plac lucrurile ceva mai puțin controlate. Chiar În clipele În care mă crispam În extaz, o părticică din mine era detașată, ca și când priveam spectacolul trupurilor noastre proiectat pe un ecran gigantic. E imposibil să te pierzi cu totul atunci când poți practic să auzi mintea partenerului lucrând, evaluând ceea ce faceți În momentul acela și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și patru de ani, șaizeci și patru de ani care-mi trec din nou prin fața ochilor. Atâtea dezamăgiri, atâtea regrete, atâtea lucruri pe care aș fi vrut să le trăiesc altfel! Ochii i se Închiseseră pe jumătate, buzele i se crispaseră: — Nenorocire ție, Khayyam! Tu ești de vină că Hasan Sabbah poate astăzi să-și continue toate fărădelegile. Omar dorise să-i răspundă: „Tu și Hasanîmpărtășiți atâtea lucruri! Dacă vă Înflăcărează o cauză, să clădești un imperiu sau să pregătești domnia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se simte bine dar, din când în când, starea ei psihică devine atât de instabilă, încât nu ne putem lua ochii de pe ea. Nu putem ști ce e în capul ei și de ce e în stare. Când aude voci, se crispează și se închide în ea cu totul. Eu sunt de părere că cel mai bun lucru pentru Naoko ar fi să se interneze într-un spital și să urmeze un tratament. Îmi este foarte greu să mărturisesc lucrul acesta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
artificii ziua-n amiaza mare, o demonstrație de pantomimă compusă din zâmbete, grimase și gesturi amenințătoare, o fărâmițare a unei personalități masive într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste. Ajunsă în punctul acesta mort, rațiunea umedă a lui Cosmin se crispă și refuză să se mai lase stoarsă ca o căciulă de lână ținută la aerisit pe sârmă, în ploaie. Degetele îi bâjbâiră după pachetul de țigări și, după câteva fumuri, făcu dublu click pe un fișier winamp, botezat Maiko, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lovitură în stomac.) Am crampe... din ce în ce mai rău. Dispăruse veselia. Îl priveau acum cum se contorsiona de durere. Deodată, un grohăit strident îi ieși din gâtlej. Se apucă cu amândouă mâinile de marginea mesei: Articulațiile se decolorară datorită efortului, mușchii se crispară. Tot corpul îi tremura de parcă era cuprins de friguri, cu toată căldura care domnea în sală. ― Respiră adânc, de mai multe ori, îi recomandă Ash, pe când toți erau paralizați de stupoare. Kane se străduia. Inspirația îi smulse un urlet. ― Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Lambert! urlă ea în interfon. ― Aici suntem, Ripley, răspunse Lambert. Dar ce se întîmplă? Am pierdut semnalul! Ripley era pe punctul de a începe, o frază, dar se abținu la timp, De-acum înainte, îi reveneau noi responsabilități. Inconștient, se crispă și-și înăspri glasul. ― L-am pierdut pe Dallas... 12 Cei patru membri supraviețuitori ai echipajului lui Nostromo se adunară la popotă. Cele trei decese făceau ca suprafața sălii, altădată insuficientă, să pară mai mare, iar vidul astfel creat apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Gina avea să mă părăsească. Dar în holul casei ei, în întunericul în care abia ne puteam desluși conturul fețelor, gesturile noastre de dragoste deveneau din ce în ce mai dezinhibate, mai îndrăznețe. Corpul mic și subțire al Ginei învăța să nu se mai crispeze la câte o mângâiere mai îndrăzneață. Eu învățam să strâng o femeie în brațe, învățam să-mi placă să mângâi, să mă amețească gura moale, gustul fad al buzelor și dinților și limbii ei, mirosul de șampon al părului ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o iau acasă, dacă tot mi-am luat concediu... Oricum nu prea m-am ocupat de ea. Mă gândesc s-o mai duc pe la filme, pe la muzee, prin parc, că s-a sălbăticit rău, mereu singură în casă..." M-am crispat toată, de parcă atunci ar fi pătruns amândoi pe ușă și m-ar fi luat cu forța de acolo. După câteva minute i-am auzit îndreptîndu-se spre camera mea. M-am aruncat în pat și m-am prefăcut că dorm. S-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
potrivite cu restul clădirii și prea noi, prea lucitoare, ca într-o casă de proaspăt îmbogățiți, susține Profesorul... Cu mintea golită dinadins de orișice gând, apeși pe buton, dar țârâitul slab, care se pierde în penumbra amenințătoare a casei, îți crispează mușchii. Îți îndrepți mașinal ținuta. Acum stai țeapăn, cu bărbia corect ridicată, gata la primul semn să te înclini, zâmbind : într-o mână bastonul, în cealaltă pălăria. Stai și aștepți în fața ușii, fără să mai îndrăznești să suni și a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el. — Plec În permisie, cap de cauciuc, Îmi zice el În timp ce stă cuminte pe un scaun În dormitorul foarte mic, identic cu cel din care am scăpat din Bărăgan. Așa că fă bine și tunde-mă cu grijă. SÎnt atît de crispat de frică, ceilalți veterani din pavilion s-au adunat și comentează, Încît clămpănesc cu foarfeca aiurea mai mult prin aer decît prin părul lui. Spre final devine tăcut, iar cînd termin se admiră Într-o oglindă și se declară mulțumit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
importanță dramatică momentului: Pluralism politic! Îmi strigă Moise. Iar lumina albastră din televizor arde fără Încetare. Dar capul are momente În care parcă se blochează, e inerțial, realitatea Îl ia pe nepregătite și, cînd iese din starea de euforie, se crispează. Cum e posibil? Ce se Întîmplă? Atît de simplu? Atît de repede? Am scăpat așa ușor de Ceaușescu, de tot aparatul lui infernal și dement? SÎntem liberi? SÎNTEM LIBERI? Cum o să arate lucrurile de acum Înainte? Ce contează, sîntem liberi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bolnav, Îmi spune să mă Întorc și să privesc peretele, pe perete e o proiecție, e o imagine tremurătoare a tatălui meu, care se micșorează, se transformă Într-un copil, dar chipul Îi rămîne matur, un fior de spaimă mă crispează, imaginea Începe să se prelingă, cade cu bucăți de tencuială, se formează un ghem mocirlos, dar peretele rămîne luminat, e o lumină care tremură și care parcă izvorăște din el și apoi se aude o voce Înfundată, peretele se dilată
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]