55,283 matches
-
există în acest amplu text și pagini despre controversele epocii, înfrângerile trecătoare ale omului și răspuns întrebării de ce lumea lui Jupân Dumitrache dispare, în schimb, ficțiunea, "creația unei imaginații excepționale", este nemuritoare. Am mai descoperit și două distanțări de la discuția critică propriu-zisă. Un paragraf autobiografic, legat de întâlnirea lui Eugen Simion cu Const. Noica, atunci când filosoful întrebat ce crede despre critică, îi înmânează o scrisoare în care s-ar fi aflat răspunsul. Și un comentariu, pe care îl privesc deosebit de interesată
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
Eugen Simion cu Const. Noica, atunci când filosoful întrebat ce crede despre critică, îi înmânează o scrisoare în care s-ar fi aflat răspunsul. Și un comentariu, pe care îl privesc deosebit de interesată, vizând ponderea cercetării științifice în efectuarea unei ediții critice, caracterul acesteia de lucrare pornită de la documentare și concentrată asupra ei. Eugen Simion apreciază Bibliografia I. L. Caragiale ca strategie a cercetării și condiție pentru eficiența specializării. În cazul ediției de față, mobilitatea mișcării și forfota reliefurilor țin, în mare, de
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
analiză indirectă realizată de Freud pe baza cărții acestuia din 1903, Memoriile unui bolnav de nervi, carte care a stârnit în epocă interesul mediilor psihiatrice. Interpretările lui Freud pentru acest caz au fost mult comentate ulterior, într-un mod mai critic de către kleinieni și constructiv de către Lacan și adepții săi. Deși de dimensiuni relativ reduse, lucrarea din 1919 "Un copil este bătut" (Contribuție la cunoașterea originii perversiunilor sexuale) este foarte des citată în literatura de specialitate, în cuprinsul ei fiind explicate
Despre nevroze, paranoia și perversiuni by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14969_a_16294]
-
literare sau "de mărturie", dar nu-i putem uita cărțile cu adevărat extraordinare de critică și de istorie literară. Este o nedreptate pe care i-o fac chiar apropiații săi, am putea spune. Mircea Zaciu este în primul rînd un critic și istoric literar de excepție. Acele cărți ar fi trebuit repropuse spre lectură, în primul rînd. Jurnalul lui Zaciu, apărut după 1990, a supărat multă lume. Cunoscuții nu și-au regăsit acolo portrete "adecvate". Figura autorului din regimul nocturn al
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
o povară, un blestem... Are bineînțeles și DSR-ul istoria lui. Interesant e că mulți dintre aceia care reiau povestea au în vizor un singur personaj: Dulea, omul care a fost principalul sabotor al dicționarului... Aura de personaj a marelui critic clujean este o certitudine. Comportamentul său la catedră, duritatea sa și alte anecdote de felul acesta nu ar fi fost de ajuns pentru condiția de personaj. Zaciu este printre cei care au incriminat plagiatul lui Eugen Barbu, o lovitură incredibilă
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
din literatura noastră, precum Eminescu, Pillat sau Philippide, a căror contribuție multiplă se cuvine reținută. Am spus intenționat cărturari și nu critici: nu doar fiindcă primul termen acoperă mai bine realitatea, dar și fiindcă, mărturisesc, împărtășesc "prejudecata" maioresciană cu privire la poeții critici pe care o inevitabilă subiectivitate îi împiedică să înțeleagă alte moduri lirice decît al lor. Există, desigur, și cazul invers, al criticilor poeți (numeroși, ei, de la Călinescu la Grigurcu), totdeauna onorabili, niciodată fundamentali. Doinaș nu aparține, propriu vorbind, nici uneia dintre
Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15285_a_16610]
-
de generalitate, culturale, filosofice, literare ori politice. Operă de cărturar, cum spuneam. De altfel, și poezia lui Doinaș, ca și a altora dintre "cerchiștii" sibieni de acum o jumătate de veac, poartă pecetea cărții. Mai spontan, evident, decît Ion Negoițescu (critic poet, acesta), și, fără îndoială, poet în toată puterea cuvîntului, Doinaș n-a crezut niciodată că poezia este absolut naturală, dar nici nu s-a lăsat sedus de sirenele livrescului. S-a legat, ca Ulise, de catarg, ca să le asculte
Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15285_a_16610]
-
seară din 1979, încă rezistă. Placheta din 1970, Fragmente din regiunea de odinioară, certifică "stilul". Nici traducerile (oarecum neglijabile în context), nici volumele ulterioare: Guillaume poetul și administratorul sau Întoarcerea lui Immanuel (o altă antologie) nu reușesc să schimbe perspectiva critică deja fixată. Apărut în cîmpul de interes al unei generații contestatare prin tradiție și conjunctură, "omul virgil" își pune vehemența cotidiană între parantezele boemei literare, pentru a face loc, în rare și fragile plachete de versuri, unei grafii devitalizate din
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
a eschivei". Lucrul care mai întîi irită pentru ca apoi să fascineze sînt amuțirile capricioase. Grandilocvența tăcerii umilește nu o dată cuvîntul, "alburile" capătă valoare și e interesant că tocmai gîtuirile, derobările și abdicarea de la ideea poetică fac obiectul mai tuturor judecăților critice, de la N. Manolescu la Valeriu Cristea și de la M. Iorgulescu la Gh. Grigurcu. Din acest creuzet de fine impresii livrești transpare diversitatea tehnicilor de compoziție: simbolismul bacovian de "galben incisiv", suprarealismul tîrziu al lui Gellu Naum cu ingeniozități eludate, absurdități
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
s-a întâmplat să iau cunoștință mai întâi. Eugenia Tudor-Anton cred că este azi cercetătoarea cea mai avizată a scrierilor Hortensiei Papadat-Bengescu, ca editoare, din 1965, întâi a teatrului și apoi a nuvelelor și romanelor, în volume prevăzute cu aparat critic bogat, cu bibliografii și tabele cronologice, cu prefețe sau postfețe. În 1972 a început să editeze seria de Opere ale Hortensiei Papadat-Bengescu, în colecția "Scriitori români" de la Minerva, ducând-o până la volumul 5, apărut în 1988. Publicarea seriei de Opere
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
reviste sau ca studii însoțitoare ale edițiilor de care am amintit. Autoarea își pune astfel mai bine în valoare contribuția proprie la cunoașterea operei bengesciene, pe care nu doar a editat-o, îngrijind-o filologic, dar a și interpretat-o critic. Avem de-a face cu o critică tipică de reconstituire a lumii operei cercetate, a temelor, a situațiilor, a figurilor umane care populează scrierile bengesciene, nuvelele, romanele, teatrul (acesta prea puțin cunoscut), reconstituire conectată și la aspecte biografice sau la
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
de valoare. încerc doar să demonstrez că această critică numită timp de decenii imanentă, nu este chiar atît de imanentă pe cît pare pentru unele motive tehnice pe care le expun în acest text, dar fără să vreau să fiu critic față de ea. Dacă lăsăm la o parte opoziția între istoria literară și critica literară, opoziția între critica singulară, numită și noua critică, sau critică tematică, degajată de orice presupoziții de istorie literară, și între poetica, sau teorie literară, cu caracterul
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
artei încoace, și anume critica nu este atît de închisă în singularitatea operelor, pentru că a vorbi înseamnă a conceptualiza, și a conceptualiza înseamnă cu necesitate a generaliza. Cam asta am vrut să spun în Uvertura metacritică referitor la așa-zisa critică imanentă, care nu este nici ea ferită de transcendență. În căutarea timpului pierdut este pentru mine, dintre toate operele literare, cea care poate cel mai bine să țină oarecum loc de o experiență de viață. M.C.: Eseul despre comic intitulat
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
Țone în prefață, se poate vorbi de un "triunghi al marii poezii a morții în cadrul Generației Nouăzeci, < > de Cristian Popescu, Ioan Es. Pop și Vasile Baghiu"). Maniera alternativă presupune în primul rînd o "artă poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva "altcuiva", poemul își aproprie spații geografice și temporale străine fără ca exotismul să dilueze tensiunea pe care o aduc boala și moartea. Discursul poetic, din perspectiva "acelui cetățean universal ș
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
Ștefan Augustin Doinaș Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, primul vers din poezia "Odă (în metru antic)" de M. Eminescu, este un element prozodic cu totul aparte. Singularitatea lui se impune, de îndată ce ochiul criticului - care, îmi place să cred, este cititorul ideal - se oprește, cu amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal. După opinia mea, patru superlative îl definesc drept o realizare excepțională a lirismului românesc. Voi încerca să le explic și să le legitimez
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a ochilor obosiți de ecran, o întremare a fanteziei noastre ca o consecință a suprasolicitării prin stimuli vizuali? După ce atâta timp lectura în tăcere a fost calificată ca singurul mod adecvat de abordare a cărții, ca rezultat al unui proces critic și reflexiv, calea auditivă nu se dovedește a fi nicidecum o simplă formă ce a supraviețuit, ci mai degrabă o formă viabilă de receptare, nu numai a textelor clasice literare, ci și a celor documentate istoric sau a literaturii pentru
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
sensului, "o monosemantizare a polisemantismului" la nivelul interpretărilor prin prozodie și artă recitativă, accente și tempo. Oare nu este pusă sub semnul întrebării întreaga concepție în ceea ce privește așteptările referitoare la actul de lectură care dăinuie încă de pe vremea iluminiștilor - acutizarea percepției critice a cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență față de un recitator? Oare nu instituie autorii în felul acesta o nouă autoritate în ceea ce privește situația unei lecturi oarecum impuse? Un argument contrar este faptul că asemenea obiecții s-ar putea aduce
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
pot scrie neutru despre aceste poezii. Este vorba despre un volum bilingv, apărut la Editura Fundației Culturale Române în 2001. Traducerea poemelor aparține Micaelei Slăvescu, există de asemenea o variantă franceză a prefeței semnate de Gabriel Dimisianu și a fragmentelor critice de la sfîrșit. Fragmentele critice, mai mult decît necesare în cazul acestui poet martor al atîtor decenii de tribulații politice și, de ce nu, de tribulații ale criticii literare în raport cu poezia sa, umplu un gol, dar oarecum cu zgîrcenie. Textele aparțin mai
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
aceste poezii. Este vorba despre un volum bilingv, apărut la Editura Fundației Culturale Române în 2001. Traducerea poemelor aparține Micaelei Slăvescu, există de asemenea o variantă franceză a prefeței semnate de Gabriel Dimisianu și a fragmentelor critice de la sfîrșit. Fragmentele critice, mai mult decît necesare în cazul acestui poet martor al atîtor decenii de tribulații politice și, de ce nu, de tribulații ale criticii literare în raport cu poezia sa, umplu un gol, dar oarecum cu zgîrcenie. Textele aparțin mai multor critici (Marin Mincu
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
de după 1960 a poetului, exprimîndu-și cumva nostalgia după "junele nemulțumit din poezia anilor '40" și încheind călinescian: "rolul istoric al poetului acesta a fost și de el îi vom lega și pe mai departe numele". Un tablou real al atitudinilor critice ar fi trebuit să cuprindă această cronică, dacă am fi vrut să avem cît de cît o imagine adevărată a contradicțiilor iscate în jurul acestui poet important. De asemenea, o aducere la zi ar fi fost și ea binevenită. În 1999
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
o carte despre Geo Dumitrescu și generația războiului. Se scrie în continuare despre marii noștri poeți, se scrie altfel și din alte perspective și poate ar fi necesar să se țină cont de asta atunci cînd se realizează un tablou critic. Volumul de acum poartă eticheta de "ediție revăzută". N-am găsit o ediție anterioară care să poarte același titlu, nu e deci clar obiectul revizuirii. După prefața lui Gabriel Dimisianu, care discută poeziile în dispunerea în care au apărut ele
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
ale propriei reviste Meșterul Manole. Volum intitulat după altă nuvelă de atunci, Ucigașul Teofil, în ideea publicării lui într-o editură din Argentina, Cartea pribegiei a editorului inimos, Grigore Manoilescu. Certitudinea asupra acestor date permite lui Nicolae Florescu subliniatul spirit critic față de selecția operată de Mircea Popa pentru sumarul antologiei Moartea morții mele (Editura Dacia, 1999). Studiu al mecanismului social-politic care a generat atîta deznădejde omului Vintilă Horia și atîta stare sufletească pentru poezia exilului, Cuvîntul înainte vine să completeze cu
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
demonstrații abrupte, cînd este vorba de critică îndreptățită, și cu plăcerea restabilirii adevărului, cînd este cazul, capitolulVintilă Horia sau sensurile "resemnării" active, în trei părți: Biruința prin suferință; Replămădirea contemplativă a lumii; Un prag al trecerii din volumul de "reevaluări critice ale exilului" Întoarcerea proscrișilor (1998). Înainte însă de a mă opri la poezia sufletelor, la cugetările asupra păcatului și asupra ispășirii lui, la semnificația amintirilor și, implicit, la semnificația "rădăcinilor", pe fundal moral-istoric și de poezie, consider binevenite cîteva date
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
a emoționat cu atît mai mult. Și m-a obligat să reflectez la cîteva lucruri, între care cel puțin unul reprezintă o veche preocupare a mea, dacă nu chiar o obsesie. E vorba de limitele în timp ale "actualității" actului critic. N-am în vedere atît receptarea acestei actualități de către cei care ne citesc, cît, mai ales, capacitatea noastră de a răspunde solicitărilor literaturii în permanentă schimbare și de a o înțelege. Țin minte cînd mi-am pus prima oară întrebarea
Criticul și timpul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15361_a_16686]
-
de către cei care ne citesc, cît, mai ales, capacitatea noastră de a răspunde solicitărilor literaturii în permanentă schimbare și de a o înțelege. Țin minte cînd mi-am pus prima oară întrebarea cu privire la caracterul fatal limitat în timp al percepției critice: după ce am citit Axel's Castle, studiul din 1931 al lui Edmund Wilson despre simbolism, am descoperit într-o revistă (criticul american mă fascinase și căutam tot ce se putea în legătură cu el) o mărturisire, pe care autorul o făcea la
Criticul și timpul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15361_a_16686]