463 matches
-
Edirne: „Suferi, măria ta, se vede că suferi dar nu înțeleg ce-ți lipsește”, spusese el, iar beiul i-a răspuns: „Înserările de-acasă îmi lipsesc și liniștea lor”. Acum soarele se prăvălise în Dunăre spre apus și aci pe dâmb aerul fierbinte prinse a se primeni de un vânt ce venea dinspre bălți. Înserarea aurie i se păru lui Selin o minune. La Obilești Fuseseră aduși bucătari, cafegii, cofetari și feciori de la Curte pentru ca în sfârșit măria sa să se simtă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
totul e elegant, strălucind de picturi în culori vii și având un aspect care place în pofida iregularității sale; nu există nimic mai pitoresc, când ieși pe potecile pădurii, decât a descoperi cupolele, casele cochete, vechile porticuri, grădinile, viile, arborii, frumoasele dâmburi ce se oglindesc în apele limpezi. Astfel sunt în general mănăstirile de la câmpie; cele de la munte diferă câteodată prin absența lacului, dar ce priveliști, ce perspective! Disciplina mănăstiririlor este foarte blândă, cu excepția slujbelor, care sunt obligatorii pentru toți, fără excepție
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
cruce, acoperit de inscripții șlefuite în relief ce povestesc circumstanțele bătăliei, numele șefilor care au luat parte la ea și pe cel al victimelor. Monolitul se ridică în centrul unei rotonde cu opt fețe. Dar totul se transformă în ruine; dâmbul în vârful căruia e făcută construcția e invadat de scaieți și mărăcini; zidurile cedează; îngrăditurile au dispărut; inscripțiile sunt atacate de cuțitul demolatorilor. Rotonda nu mai e decât un grajd unde se refugiază vitele și vagabonzii. Piciorul crucii e înfipt
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
aur într-a cerului maramă, Arătând pe neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa dorm ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i lumea întinsă? Visurile Omenirei, dorurile ei ne-nvinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-nvinse Dorm... dacă ar dormi vecinic - cine-ar ști că ele-au fost? Țara pare-a fi a lumii mândră, veselă grădină. Lumină un gând de aur, sus prin nori, luna cea plină, Roma-n stele strălucește pe-a ei dâmburi, lângă râu; Ei privesc Urbea eternă, ce pe dealuri lin străluce, Sulița pe loc s-oprește, se preface-n d-aur cruce. Odin moare - Tibrul este a Credinței lui sicriu. Cum sub stânci, în întuneric, măruntăile de-aramă A pământului
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se culca, Iahuben zări prin deschizătura cortului niște sclavi care înjghebau în pripă un umbrar pentru Puarem și Tefnaht. Trezindu-se după vreo două ceasuri de somn adânc, soldatul ieși să privească puțin deșertul. Ochii lui îl găsiră lângă un dâmb de nisip pe Auta. Sclavul se uita în depărtare. Umbrarul de curând înjghebat adăpostea bine pe Tefnaht și Puarem, care stăteau de vorbă. Cortul în care dormise soldatul era foarte aproape de umbrar. Abia acum Iahuben privi cu mai multă luare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dacă ieșise din cort anume pentru că se gândise Puarem să-l cheme?... Cine putea ști? Stând nemișcat la câțiva pași de Puarem, soldatul aștepta să i se spună de ce a fost chemat. Ar fi vrut să-și întoarcă privirea spre dâmbul de nisip, ca să vadă ce face acum sclavul, dar nu îndrăznea. Somnul îi trecuse și nu se mai gândea la nimic: se uita la Puarem. - Nu știu de la cine a pornit gândul aducerii sclavului. Mie nu-mi place deloc sclavul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trezi un zgomot ciudat, ca o grindină. Sări în sus și ascultă. Era sunet de tobe. Focul era stins. Se lumina de ziuă. Îi era frig. Ascultă cu mai multă luare aminte. Tobele nu erau ale armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini erau aproape. Câteva lănci cu vârful de cremene
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
transformă, ia noi forme. El este pus în pericol de cartierele defavorizate, de periferiile explozive etc., dar poate fi însănătoșit de "marile bulevarde", de străzile curate, de echipamentele publice utile și estetice (nu de "buticuri", de străzi cu gropi și dâmburi, de câinii vagabonzi...). Orașul reacționează la mutațiile mediului, își pregătește viitorul așa cum poate, învățând din tot ce i s-a întâmplat 263. Dacă analizăm calitatea vieții din orașe, se pot constata probleme grave, produse de poluarea sub toate formele, degradarea
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
caracteristic diminutivelor romînești, apelative sau toponime, ci elementelor lexicale formate în slavă. Dacă ar fi fost derivat în limba romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care ar putea părea înrudite etimologic cu Dîmbovița, au o cu totul altă bază etimologică, anume entopicul romînesc dîmb sau variante ale acestuia, cu sensul „deal mic“, „delușor“, „colnic“, „mică ridicătură de pămînt“. Dîmbovița se integrează astfel unui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care ar putea părea înrudite etimologic cu Dîmbovița, au o cu totul altă bază etimologică, anume entopicul romînesc dîmb sau variante ale acestuia, cu sensul „deal mic“, „delușor“, „colnic“, „mică ridicătură de pămînt“. Dîmbovița se integrează astfel unui cîmp toponimic, onomasiologic și lingvistic bogat: Lescovița (< sl. lĕska, „alun“), Ilfovăț (< bg. elchov, „de arini“), Cleanov (< bg. klĕn, „arțar“), Lăpușnic (< bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
acești codri hălăduiau turme de Elani<footnote Elanul, este cel mai mare dintre cervide. Răspândirea lui este în nordiul Eurasiei și Americii de Nord. În număr mare se găsesc în Suedia și Norvegia. A trăit și la noi. footnote>. Sus pe un dâmb, străjuia priveliștea de case albe, o moară de vânt părăsită, azi nu mai este nici urmă din ea. Pe locul unde se află astăzi moșia șuletenilor, se aflau în vremea veche, mai multe așezări de răzeși. Un sat se numea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chemarea de undeva, din fundul văii, o chemare asemănătoare, ori poate ecoul ei, răspundea din apropiere. Primăvara a venit cu zarzări și cireși înfloriți... Apoi, a înflorit liliacul, a înflorit și salcâmul... toate, toate după rânduiala lui Dumnezeu. La piciorul dâmbului, în poiană, la marginea pădurii, se înălța casa pădurarului. Acoperământul din draniță, pe care, de atâta vechime, a crescut mușchi verde, sclipea în bătaia asfințitului. Era o casă veche, bătrânească, moștenită, din tată în fiu; mare, cu pridvorul împins în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din bârne de lemn tare. Chilerul, tinda largă între două odăi podite cu scândură de stejar, în capătul ei un iatac cu geam ce da înspre pădure. Un șir de copaci înalți și rămuroși, străjuiesc de jur împrejur ograda. În spatele dâmbului și dilavale de gard, de jur împrejur, începe pădurea, adâncă, fară sfârșit, în mare parte necălcată de picior omenesc. De-a lungul gardului , bătrânii copaci își foșnesc frunzele ca un cântec de șoapte, neauzit. Un gorun rămuros, în partea stângă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în susul lui, ca lupul să nu-i poată simți. - Apa ne duce mirosul la vale și ne pierde urma! șopti bătrănul; A ieșit luna. Au pătruns în inima pădurii, ca la o zi de mers, cu ocolișuri, urcând și coborând dâmburi și poteci încâlcite în liniștea și pustietatea pădurii. Adânc, sub ei se scobea găvanul unei văi cu pereți prăpăstioși înecați de pădure. Totul mirosea frumos, a mintă sălbatică și a iarbă verde crudă. Ceva îi spunea bătrânului că acolo este
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cineva pe tine...doi bani? Morala: Când nu ești bun la nimic, Nu pretinde cinste și onoare, Fiindc-ai avut un ...stră...străbunic, Om de mare valoare?! DOUĂ PLUGURI Un nenorocit de plug, Ara... aiurea și strâmb Un necultivat de dâmb, Spre a semăna porumb, Plugul bătrân mai mergea... Mai se-oprea... Până...s-a oprit de tot Într-un...ciot Noduros și netot! Ca și cum nu era îndeajuns, Supărat și-obidit, S-a întors și-a zărit, Că-ntr-un loc
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
vegetația să crească agresiv. Palmieri înalți, cedri, liane prin care alunecă șopârle, orhidee sălbatece se încîlcesc și, chiar mai mult decât vestigiile civilizației maya, jungla pare să fie adevărata enigmă aici. Cu excepția cărărilor, incinta e plină de iarbă. Pe un dâmb, lângă un templu, un om taie cu o machete bălăriile ce amenință zidurile. Bălării în care cresc flori cu petale grase și din care se ridică un miros neplăcut de piatră putrezită. Respinsă continuu, de când s-a deschis aici șantierul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
preț. Un "macho" poate stârni pe bună dreptate nedumeriri, însă trebuie să recunoaștem că el acceptă mai degrabă să-și rupă gâtul decât să-și plece capul. amiază la Uxmal Soarele dogorește din ce în ce mai tare, înfierbîntînd ruinele de la Uxmal. Pe un dâmb, se dezgroapă un templu. Săpătorii înlătură pământul de pe pietre cu dalta, îl strâng în găleți și-l aruncă jos. Totul cu grijă, minuțios, fără grabă. Romanticii au făcut din ruine un obiect al regretului, dar, din păcate, istoria a fost
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
două ori. De fiecare dată, n-am văzut decât Nilul, sfincșii, lumina și nisipul. Am fost nu în "timpul istoric" al Egiptului, ci în cel "mitologic". În Grecia, la fel. Pot să dau mii de detalii despre Acropole sau despre dâmbul de sub culmile Parnasului unde a funcționat oracolul de la Delfi. Nu pot spune cum gândește grecul care trăiește de pe urma acestor ruine. În Mexic, repet aceeași experiență. Din seara când am coborât pe aeroportul din Ciudad de Mexico, am fost în miezul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
dat deodată seama că este ceva neobișnuit în înfățișarea ei. La început părea o nimfă de bronz ca oricare alta, reprezentantă modestă a poporului de statui care parazitează fântânile municipale și își acoperă pudic cu mânuța, în boschetele de forsithia, dâmbul lustruit dintre coapse. Același gest îl făcea, în mijlocul iazului, și statuia din parcul conacului. Numai că pe fața ei, ușor plecată pe-un umăr, astfel că unul dintre obraji era pe jumătate acoperit de umbra părului sucit în bucle, câteva
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
urmă pe niște țipi de la Bălcescu cu chitarele-n spate, iar eu și Clara am luat-o peste câmp și am mers vreo sută de metri până la lizieră, de fapt o adevărată pădurice de salcâmi tineri. în spatele lor apăru un dâmb arcuit, probabil ridicat cine știe când ca însemn de hotar sau poate chiar ca mormânt. Ne-am urcat pe el și, de sus, am putut să vedem la picioarele noastre o uimitoare, feerică văioagă plină de flori sălbatice. Margarete și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ridicat din aerul nostru verde și, cu ochii strânși, cu florile tremurătoare până la piept, am luat-o înapoi către șosea. Nici 57 nu ne dăduserăm seama cât de adânc intrasem dimineața în văioagă. Am mers un sfert de oră până la dâmb, amețiți de mirosul proaspăt și de puful pe care miile de fluturi albastru electric, roșii, carmin, de culoarea untului, cu striații verzui și punctulețe cafenii îl răspândeau, ca minuscule paiete, pretutindeni. Asemenea fluturi stilizați desenasem în frize, în clasele mici
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
stare embrionară. In acea vale gândirea trecea în eros și erosul în gândire... Către prânz ne ridicam, umezi de seva ierburilor strivite sub noi, scuturam de pe haine furnicile și buburuzele și ne tăiam drum prin corolele multicolore. Ne așezam pe dâmb, care părea să vibreze și să zvîc-nească de câte ori pe șoseaua îndepărtată trecea vreun camion TIR sau vreun tractor, de parcă sub stratul de pământ acoperit de ierburi ar fi fost o carne vie și senzuală. Aseară m-am întors de la sala
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
până la valea plină de flori. Cerul albastru deschis, fulgerat de fluturi colorați, se arcuia peste vale ca un clopot de sticlă. Totul era feeric, ca într-unui dintre acele globuri în care ninge, și la fel de neverosimil. M-am lungit în fața dâmbului pe iarba înțepătoare. Am mângâiat cu o ciudată voluptate, trecîndu-mi mâna prin gramineele și trifoiul de deasupra, cocoașa aceea ciudată. O râmă groasă și umedă, cu 103 vinișoare de sânge în pielea translucidă, s-a scuturat brusc și s-a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o depărtare infinită de pietrele formate întâmplător în fărâmarea lor, care nu căpătaseră forme datorită unui scop anume, dat de dificultățile urzelii sau de torsul lânii, dar care se aflau în număr mare și fără putință de tăgadă pe acel dâmb de pământ. Și privirea se ascuți, deveni și mai sensibilă la forma imprevizibilă, efemeră - la gămălia unui ac de bronz -, care îți sărea pentru o secundă în ochi, ca să dispară iar, vrând parcă, nerăbdătoare, să fie descoperită din nou, născând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]