284 matches
-
seama, și tuși ușor ca să-și recapete sângele rece. Tusea sună și mai fals. O scânteie ironică luci în ochii Nastiei. S-a prefăcut că nu observă și ieși ca să se întoarcă cu un coș mare. "Era un țărănuș care dârdâia pe marginea drumului, în ploaie, i-am cumpărat toată marfa, cu coș cu tot. Uită-te ce frumos e împletit, nu?" Da." Luă o fructieră de pe bufet și o umplu cu mere. În încăpere se răspândi parfumul inocent al fructelor
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
spate, ea în brațele soțului ei, el pe divanul desfundat ale cărui arcuri îl proiectară îndărăt, ca azvârlit dintr-o praștie. Și toată lumea râse. A doua zi, când se întorcea acasă cu târguielile, pe Margareta o prinse o ploaie năpraznică. Dârdâia sub un portal în haina ei ușoară, cu fusta lipită de picioare, cu părul ud de parcă abia ieșise de sub duș, când un bărbat, care alerga cu capul adăpostit sub un ziar, făcu brusc doi pași îndărăt: "Tu ești!" Ahile intră
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
capul adăpostit sub un ziar, făcu brusc doi pași îndărăt: "Tu ești!" Ahile intră sub portal alături de ea și o acoperi râzând cu o poală a impermeabilului, dar, sub brațul lui cald care îi înconjura umerii, ea nu contenea să dârdâie. O strânse lângă el ca s-o facă să nu mai tremure: Ce caută aici aversa asta, anotimpul ei nu e toamna!" Margareta izbucni în râs, atât de intrigat părea de intențiile obscure ale meteorologiei. Adăpostul de sub boltă era iluzoriu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
doi tineri - ale căror nume regret că nu le-am reținut - am lipit afișe și ne-am... afișat până târziu în noapte, până pe la ora 2,30! La un moment dat, am înghețat de tot. Am înghețat de-a binelea! Dârdâiam cu pensula de aracet într-o mână și cu căldărușa în cealaltă, în timp ce fetele, la fel de reci, abia reușeau să desfacă afișele pentru a fi unse. Recunosc, în comoditatea mea, pe la miezul nopții am considerat că am pus suficiente afișe - ne
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
ar putea continua. Cîțiva tineri, ce așteptau pe jăratec pe un știutor al Luceafărului, îl vor asalta de îndată. Între acești nevinovați damnați ai comunismului, între care cobora grevistul foamei, respingător de slab și impresionant de palid, duhnind a ger, dîrdîind pînă și-n priviri, este prezentă o nobilă atmosferă de sfidare a realității una cu totul distrugătoare pentru ființe dintr-o altă plămadă. "De pretutindeni ca norii de pe munte se iscă și se condensează în celula 34 atmosfera aceea inefabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
un soare blînd, care era totuși al unei zile de iarnă. Unii se despuiaseră de tot, ceea ce am simțit-o ca pe o provocare. Într-o clipă, ultimele țoale care mă mai legau de pușcărie zăceau azvîrlite pe fundul gropii. Dîrdîiam de frig, dar nu-mi păsa. Luam apă în pumni, mi-o aruncam pe față, pe corp, mă plesneam cu palmele peste pielea învinețită, împroșcam stropii în toate părțile, țopăiam desculț pe pămîntul înghețat, eram în culmea fericirii. Parcă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
porcoase. De ce porcoase - e întrebarea. Îmi sunt indiferente. În spital am învățat să fiu indiferent, să mi se rupă. Ei simt nevoia să fie duri. Virili, masculi feroce. Înainte să mă internez, citeam în Zodia scafandrului, reciteam, de fapt, și dârdâisem de fericire când înțelesesem teoria aceea a masculinității castrate. Zice acolo că nu există activitate care să-i confere bărbatului demnitate. Când văd prin parcuri sau la piață femei care târâie câte un mascul caricatural de un hartan, nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
eu, păcătosul, n-am păzit poruncile și poate de aceea am Îndrăznit să iau calea mănăstirii, dar am destule lucruri la care nu am renunțat, așa că am Încă de luptat cu propria conștiință. Deocamdată mă lupt cu frigul, astă noapte dârdâind zdravăn și dormind cu țârâita. Spre seară, după vecernie, am Început să desfac o parte din bagaje, Însă marea lor majoritate va rămâne pe mâine. 26 noiembrie 2012 Cum doamna Elena mi-a dat Încă o plapumă, somnul a fost
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de răgaz, Întrucât a trebuit să facem curățenie generală În interiorul bisericii. Și cum meșterii au venit să monteze ușa care dă În trapeză chiar În timpul slujbei, a trebuit ca după Utrenie să ne mutăm În celălalt paraclis, construcția de piatră, dârdâind zdravăn pe tot parcursul Sfintei Liturghii. Am trăit iar emoția Sfintei Împărtășanii, nevrednicul de mine primind hrana dătătoare de viață. 23 decembrie 2012 Împodobit de sărbătoare, noul paraclis și-a Întâmpinat pelerinii cu un brad ornat cu beteală și globulețe
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de sus și nu a fost silit să-l împartă cu altcineva. Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire paturile, să-și aranjeze lucrurile, să se odihnească. Tata n-avea ce să-și aranjeze. Dârdâia de frig, nu se putea opri din tremurat. Așa, îmbrăcat în palton, cu mănuși în mâini și căciulă pe cap, cu fularul la gât, s-a întins în pat și s-a acoperit cu pătura zdrențăroasă. Dar zadarnic, tot nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
perspectivă, o dată ivită în mintea lui, l-a umplut, l-a inundat de groază pe Gabi Papadopol. A început să tremure de spaimă atât de tare, de parcă ar fi fost aruncat în Siberia în haine de vară și ar fi dârdâit de frig. Nu se mai putea opri, nu se mai putea controla. Aproape se sufoca, fiindcă, de frică, uita să mai respire. Prin cap i se derulau tot fel de variante negre cu ce va urma: se va năpusti miliția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Au coborât. Într-adevăr, era un înger: o arătare ce semăna cu un om, atâta doar că era mult mai mare, avea aripi și era făcută din lumină. Îngerul dormea profund, respira în somn egal, liniștit. Gârmoci a început să dârdâie ca varga: Bă, așa ceva nu s-a mai pomenit! a grăit el amețit. Devenise iar tipul nesigur, care nu e capabil să ia decizii. -Precis e trimis de americani, și-a dat cu părerea Fanache. Paștele mamii lor de imperialiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mult așa, e clar că trebuiau să-și pună coada pe spinare. Pizda mă-sii, se împuțea totu, ei trei erau ca niște murături, jigăriți și lihniți de foame, în gheretă cam intra ploaia, le pătrunsese umezeala și-n oase, dârdâiau de frig. Asta era starea lor în seara când au hotărât că a doua zi, gata, tre s-o tundă din locu ăsta scârbos. Au mers în port, nu era nici țipenie. S-au îndreptat spre motelul unde trăgeau tiriștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
al formulei „trupe de intervenție“. Atinge, așa, ca o adiere perfect masculină, ideea de bravură, de sacrificiu de sine, de glorie. Când Vasile B. a fost angajat lăcătuș de intervenție la o fabrică de plăci aglomerate, unde până și pereții dârdâiau din cauza sutelor de motoare și motorașe răspândite peste tot, a avut viziunea sumbră a unei slujbe cu o rată a eșecului foarte mare. Mai ales că era angajat „de probă“, pentru câteva luni. Vasăzică, nu scăpau toți cu viață. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
apoi pudic cu un soi de pled răpciugos și reușește apoi să tracteze un jeep Willis al armatei indiene. Urmează apoi ridicarea de la pământ a unei pietre de circa 50 de kg. După aceste exerciții, este vizibil extenuat, începe să dârdâie de frig. Asistența aplaudă frenetic. 19 ianuarie 2001 Citesc pe nerăsuflate o monografie savantă despre Monteverdi. Am fost mirat să aflu că a scris și gândit cea mai mare parte a muzicii sale ca un manual muzical, destinat unei școli
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
tribulațiile, spaimele și deruta din timpul vizitei lui Bellow la București. Și peste toate neplăcerile, venise într-un București devastat de cutremurul din 1977, unde laureatul Premiului Nobel trebuia să-și toarne cu gă leata apa la toaletă și să dârdâie de frig lângă calori ferul înghețat. Soția lui a fost tratată ca o transfugă, nu i s-a permis să stea la căpătâiul mamei, iar Bellow a făcut o adevărată psihoză. A scris totul în Iarna de ca nului, după
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
bicicleta pe șosea, fugind peste câmpurile care stau la dispoziția oricăror evadați. Numai că deodată obuze cu totul și cu totul normale încep să explodeze în jurul său, răscolind pământul, ca-n filmele normale despre războaie normale. Tipul își dă seama - dârdâind - că se află pe un poligon de tir, în plin exercițiu balistic. Se dă alarma, se suspendă tirul, pușcăriașul îngrozit e adus în celulă, la 5 ore după evadare. Cunosc nenumărați oameni cinstiți care evadează după toate legile evadării și
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
un heleșteu și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să urmeze. Apoi din nou aceeași voce strigă: „Foc!” Unii militari dârdâiau și tremurau de parcă ar fi fost în locul celor ce urmau să fie executați. Ochii soților Ceaușescu scăpărau scântei, mult mai multe decât un foc de artificii. Era dezgustător să participi la o asemenea ispravă neagră din istoria românilor. În pupile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tată... nimeni nu-i plânge... Și tinerel mai e, Doamne!... Vai de el! Te pomeni c-o fi chiar vreun pui de românaș turcit de haraciu' sângelui... Tăcere... Fulguiește... Calul bezmetic trece înapoi, tot nechezând, tot căutându-și stăpânul... Gheorghe dârdâie, clănțăne mărunt-mărunt: S-o hi rupt ceva în mine... Mă ia cu tremuriciu, bade Toadere... Cum nu te-o lua, că doar suntem în "geru' Bobotezii", deși s-o moinat binișor de s-o fleșcăit, mai mult zloată decât zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe crivat, afumat și jelit de șăpte bocitoare ce urlă, trag la măsea și nu le stă gându' decât la pomană, mai bine călare, învârtind toporișca, chiuind ca la nuntă, strigând până la ultima suflare: "Pentru Moldova și Ștefan!!! Moldovaaa!!!" Gheorghiță dârdâie încetișor: 'Mnetale ce gândești, bădie? S-or mântui cu rezbelele aistea? Că tăt la oaste, la oaste numa' bozii și buruiană pârloagă-i ogoru... Toader se scarpină în creștet: Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nerăbdători, și prea obosiți erau, încât nici n-au avut nevoie de pinteni și caii voiau "acasă". Au pornit într-un galop întins, înfruntând pieptiș furtuna. Biciuit de ploaie, cu pletele zălude lipite pe obraz, cu veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu. "Apărătură vor". Aiastă lipsă de unire care a dezbinat totdeauna Europa a făcut ca împărățiile prădalnice să fie tari, să aibă spor, adaugă Stanciu. Când se vor trezi, va fi prea târziu... O să le vină și lor rândul! "Creștinătatea" dârdâie de frică, dar în loc să pună mâna pe spadă, face precum struțul. O să-i înghită turcii cu puf și fulgi cu tot! Se vor trezi din amorțire când iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și de-ar fi numai aiasta... 12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă se scoală din coșciug vreun strigoi și-mi rânjește cu hârca descarnată, de-mi îngheață sângele-n vine și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce pe vreun mormânt și să stârnească vreun mort mai țâfnos. Îți faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răzbele și nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase? Negrilă, înfiorat, cât de frică, cât de frig: Iaca pentru ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]