392 matches
-
Istroromâna este, după unii lingviști, o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, vorbită de istroromâni. Alți lingviști consideră însă că acest idiom este un dialect al limbii române, celelalte fiind cel dacoromân, cel aromân și cel meglenoromân. Radu Flora are o opinie aparte față de cele două grupuri, afirmând că instroromâna este un grup de graiuri ale dialectului dacoromân. În prezent istroromâna mai este vorbită în opt sate din nord-estul peninsulei Istria, în
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
consideră însă că acest idiom este un dialect al limbii române, celelalte fiind cel dacoromân, cel aromân și cel meglenoromân. Radu Flora are o opinie aparte față de cele două grupuri, afirmând că instroromâna este un grup de graiuri ale dialectului dacoromân. În prezent istroromâna mai este vorbită în opt sate din nord-estul peninsulei Istria, în partea de nord a Mării Adriatice, în Croația. Acestea sunt Jeiăn (în transcrierea istroromânei de către August Kovačec Žei̯ân, în croată Žejane), la nord-est de
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând locul desprinderii lor de ceilalți români în Serbia actuală, dar admițând că erau în contact cu dacoromânii din vest. El consideră că separarea s-a petrecut în secolul al XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și ea de mai mulți cercetători. În afară de aceste două teorii mai există și una intermediară, cea
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Acest articol se referă la istoria aromânilor. Pentru istoria vlahilor nordici (românii), vezi Istoria românilor. Astăzi aromânii pot fi întâlniți în Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia și România, iar dacoromânii în România, Moldova, Ucraina, Serbia și Ungaria. Aproximativ o sută de mii de aromâni trăiesc în România, unde sunt considerați români. Cea mai mare parte dintre ei locuiește în Dobrogea. Conform mărturiei lui Cassius Dio (Istoria romană, LI, 22,6
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
urmași ai vlahilor descendenți din Imperiul Româno-Bulgar. Lingviștii, în schimb, a se vedea Th. Capidan și Tache Papahagi, pe baza analizei limbii vorbite și a apropierii ei de limba română, considerau că strămoșii meglenoromânilor au trăit în continuitate teritorială cu dacoromânii, sau chiar au fost o colonie nord-dunăreană, a se vedea Ovid Densusianu, care au migrat în Meglen abia în sec. XII-XIII, sau chiar mai târziu. Cităm din Capidan: „Pe când istoria ne coboară pe meglenoromâni în ținutul lor în care îi
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
de Biciac, care s-au refugiat aici după refuzul de a trece la mahomadanism), Maala-lu-Ristu, Maala-lu-Stepan. I.G. von Hahn a fost cel dintâi care a relatat despre asemănarea dintre limba vorbită de locuitorii vlași ai ținutului Meglen și cea a dacoromânilor carpatici. Mai apoi, primul care s-a ocupat de originea acestora a fost Gustav Weigand, în lucrarea sa, Vlacho-Meglen, din 1892. Emigrarea nântenilor (meglenoromânilor musulmani) a avut loc după războiului greco-turc, în anul 1923. Datorită religiei musulmane au fost considerați
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
i (numiți în România și macedoromâni, armâni, macedoneni latini, macedono-vlahi sau, mai popular, machedoni) sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. În Grecia, în mediul academic sunt considerați pe nedrept greci antici latinizați și deci parte a poporului elin. Numărul lor este greu de estimat, fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți aromâni nu mai vorbesc limba
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
sensul larg (fie ei greci, slavo-macedoneni sau alții), sau cetățenii Republicii Macedonia în sensul mai îngust al cuvântului. Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: "i sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani", în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "..."dacă vrem
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
noastre, este folosit în mod normal (în special de către greci) numai pentru aromâni, românii fiind numiți "vlahi" sau "valahi" numai în context istoric sau ca termen vag derogativ sau dacă este vorba de românii timoceni, care vorbesc de asemeni dialectul dacoromân și anume un grai apropiat de cel din Mehedinți. Vezi de asemenea: Etimologia cuvântului vlah. Numele de tsintsari (țințari) este dat aromânilor în special de sârbi sau maghiari ("cincárok"). Lexicograful sârb Vuk Stefanović Karadžić explică acest nume prin faptul că
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
este limba aromână. După unii lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu Marioțeanu, academician de origine aromână, crede că aromâna este un dialect al protoromânei, adică al moștenirii comune latine răsăritene și nu al limbii dacoromâne și de asemenea ca cele doua limbi romanice din nord și
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
declarate drept "români"), 940 în regiunea Razgrad (+ 118 persoane declarate drept "români"). Actualmente este estimat la aproximativ 15.000 numărul aromânilor din Serbia. Veridicitatea acestor cifre este însă îndoielnică, deoarece la aceste cifre este posibil să fi fost incluși și dacoromâni, având în vedere că spațiul etnic tradițional aromân nu se întinde și în Serbia, populația aromână emigrând dinspre sud, în special din Macedonia. Majoritatea aromânilor din Serbia nu mai vorbesc limba aromână. Sârbii îi numesc "țințari" ("cincari"). Pentru aromâni, țințari
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
profet“; c. „vultureasca“ expansiune a Imperiului Otoman la Dunăre; d. trecerea armiei lui Baiazid peste Dunăre și înaintarea-i „în mlaștinile de la Rovine“; e. întâlnirea dintre Mircea cel Mare și Baiazid; f. scenă confruntării armiilor la Rovine și biruința Valahilor / Dacoromânilor în fața puhoiului otoman; g. odihnă oștirii valahe sub clar de luna, în vreme ce războinicul fiu al lui Mircea cel Bătrân scrie „pe genunchi“ o carte Doamnei iubite; ÎI : h. „campania“ eroului liric dusă cu „armele“ satirei / pamfletului împotriva împotriva „saltimbancilor și
Câmpul Cerbului () [Corola-website/Science/310397_a_311726]
-
Dreptul pământean, regimul comunist a legat (dar nu peste tot) definirea minorităților de apartenența politică. Astfel, în R.S.F.Iugoslavia și în R.P.Bulgaria s-a folosit cuvântul "vlah" nu numai pentru Istro-români, Aromâni sau Megleno-români, ci și pentru a deosebi Dacoromânii de acolo (în Banatul sârbesc și de-a lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită "vlahism". Sub denumirea de "moldovenism", este folosită și în Basarabia și Transnistria, unde se folosește cuvântul moldoveni pentru a-i deosebi artificial
Ius sangvinis () [Corola-website/Science/315276_a_316605]
-
evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent și care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decât cele locuite de populațiile aromână și meglenită. Cele mai cunoscute regiuni cu populație românească (vorbitoare a dialectului dacoromân) sunt ""Tribalia"" din nordul Bulgariei, "valea Timocului" și "Banatul sârbesc" (acestea două din urmă aflându-se pe teritoriul "daciilor ripensis" și "mediterranea" din antichitatea daco-moeso-romană). Istoriografii care contestă "teoria continuității românești" argumentează de asemeni că în cronicile maghiare - "Gesta Hungarorum
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
obiectelor casnice ca fusele cu zurgălăi sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe țări, dar și de admirație pentru vizitatorii zonei. Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, și cu mici variații pe Valea Vișeului și a Apșei. În Țara Maramureșului au trăit în antichitate triburile dacilor care au lăsat aici urme de locuire
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită „română”, în care caz limba română este denumită „dialectul dacoromân”). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche). Există de asemenea discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
a înlocui termenul "Popular Antiquities", utilizat până atunci. La 22 august 1846, el scria în revista Athenaeum: ul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație
Folclor () [Corola-website/Science/299737_a_301066]
-
prin ale istoricilor Cassiodor și Iordanes, confuzia a cunoscut o răspândire largă. Lucrarea lui Iordanes intitulată "Getica" era consacrată istoriei goților, dar include capitole din istoria geto-dacilor. Toate aceste confuzii, voite sau întâmplătoare, reduc credibilitatea unor „regate germanice” în spațiul dacoromân după 275 (d.Hr.). O altă lucrare importantă, în care se face confuzia geto-daci → goți, este a lui Heinrich Pantaleonis, cu titlul "Cartea eroilor națiunii germane", în care regii daci sunt prezentați ca fiind regi goți. În secolul al XVIII
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
unde « Vlahi » mai înseamnă și "sârbi ortodocși") sunt slavizați de veacuri (excepție fac în Croația ultimii istroromâni). Regimul comunist din Serbia și din Bulgaria a folosit cuvântul « Vlahi » nu numai pentru aromâni, meglenoromâni sau istroromâni, ci și pentru a deosebi dacoromânii de acolo (în Banatul sârbesc și de-a lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită « Vlahism ». Sub denumirea de « Moldovenism », aceeași strategie este folosită și în Republica Moldova (Basarabia și Transnistria) și în Ucraina, unde se folosește cuvântul
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
și „"viné"” sau „"a vedé"” (fonetism împărtășit și de graiurile ardelenești). În comunicațiile orale, formele de viitor „"am să fac"”, „"o să fac"” și „"oi face"” sunt preferate în fața formei literare „"voi face"” (la fel ca în celelalte graiuri ale dialectului dacoromân). Modul perfect compus se face cu auxiliarul „"o"” la persoana a treia, spre deosebire de literarul „"a"” (împărtășit de toate graiurile din Banat și Transilvania). În ceea ce privește lexicul, unele cuvinte de origine străină (în general din limbile apusene) generalizate în România sunt folosite
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
etc., „oferite“ de regimurile totalitarismului. În programul "reflux generației" "(the generation of deep clearness)", sau "generația retragerii la matcă și a cristalizărilor în profunzime", după cum sublinia Ion Pachia Tatomirescu, într-unul din manifestele paradoxismului, "Fragmente din scrisoarea-răspuns al unui poet dacoromân către domnul Cantemir sau Enciclopedicus - ianuarie 1985...", publicat în revista londoneză, "Convergențe Românești" / "Romanian Convergences" — Periodical of Romanian Culture and Civilisation (numărul 5), din mai 1985, utopismul se relevă din „platforma disipativ-grupului“, fiind bine ilustrat «la Adrian Popescu, în "Umbria
Utopism () [Corola-website/Science/310239_a_311568]
-
speciei, a baladescului, în anul 1943, când a reușit să publice, în ciuda vremurilor vitregitoare ale războiului, un celebru volum de "Balade", structurat pentaciclic: Fuga Lupului, Cântece, Țară, Mânăstiri și Fântâna cu pandur". Potrivit credințelor rămase în sfera Creștinismului Cosmic - specific Dacoromânilor, desigur, din Zalmoxianism -, sufletul eliberat / descătușat din „temnița trupului pământesc“ se îndreaptă („călăuzit“ de făpturile psihopmpe „specializate“ pe formele de relief spiritual ale Daciei / Dacoromâniei - Vidra Lătrătoare, în zona mătcii dunărene și a câmpiei, Lupul pentru zonele deluros-muntoase etc.) din
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
1983, după planul Sfântului Nicodim și pictat în 1994 de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este " pictură bizantină", cu desen corect și armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictați toți sfinții dacoromâni descoperiți și canonizați în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toți sfinții români ce se prăznuiau. Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân), franceza, occitana, francoprovensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, retoromana... Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba. Se numește "latină arhaică" ("prisca latinitas") latina folosită de la origini până la începutul secolului I î.Hr. Conceptul de latină
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
altele din cele precreștine supraviețuiesc, într-o formă sau alta, si astăzi, păstrandu-și chiar vigoarea de altădată. Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul din Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]