651 matches
-
că voi scăpa cu o "angioplastie", cum (aproape) m-a asigurat profesorul, mi-a dat griji noi. Nu-i exclus să ajung să fiu operat de urgență, fără preliminariile obișnuite. Cam asta mă preocupă acum, în vreme ce seceta continuă. Cerul rămâne decolorat și mă feresc să ies afară la amiază când e pârjol. De multă vreme, nici ciorile n-au mai reapărut pe zid în cursul zilei. Nu sunt, totuși, păsări de deșert. Trăiesc, s-ar zice, pasiv. Orice presupune efort mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cum șoptise asistenta prea tare către Tovarășa, iar copiii auziseră și, cu voci de desene animate, cotcodăceau după mine: „Preventooooriu! preventooooriu!“... În clasa noastră era o fată Petruța, foarte brune țică și-mbră cată mereu în șorțul de uniformă cel mai decolorat din clasă. Părinții ei nici măcar n-avu seseră bani să-i cumpere o matri colă imprimată cu vopsea galbenă, cum aveam toți: mama ei îi cususe numă rul cu ață galbenă pe-o bucată de diftină. În sin gura poză
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
genul de petrecere cu care era obișnuit el și avea de gând să se retragă rapid. A mai intrat apoi o fată cu un geamantan în mână care părea a fi făcut o călătorie lungă. Părul ei era roșcat, ușor decolorat până spre blond, fața rotundă și grăsulie, având un aer de nemțoaică. -Bună! O caut pe Ninette! - Ninette! Te caută cineva! O fată cu un geamantan. -Vai, cine o fi? A stat puțin, apoi a pornit glonț spre ușă. -Antoinette
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Omul care-și refuza până și un duș fierbinte o răsfăță toată după-amiaza cu atenții. Interpretă pentru ea semne și urme. Găsi pentru ea un cuib de viespi, un bol alimentar rămas de la o bufniță și un craniu minuscul și decolorat de pitulice, care depășea în finețe priceperea oricărui bijutier. — Știi ce-a zis Whitman? o întrebă el. „După ce ai epuizat tot ceea ce au de oferit afacerile, politica, petrecerile și așa mai departe - și ai aflat că nici una dintre ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Enigma fundamentală, pe punctul de a fi rezolvată. Stătea în bubuieli de muzică tehno, așteptând-o pe Karin Schluter. Deasupra capului său, cineva gemea de tehno-durere, implorând eutanasierea. Un restaurant de zi, un șir lung de puști cu jeanși retro, decolorați, și Weber rigid printre ei, după ce renunțase la haină și vestă în favoarea unor pantaloni kaki și a unei veste tricotate. Karin își înăbuși chicotitul când se apropie de el. — Nu vă e cald îmbrăcat așa? Termostatul meu merge cam greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
subiecți reali. Mark se opri în loc când în pragul ușii apăru, triumfătoare, Karin Schluter. Ceva se schimbase, își făcuse ceva la păr - îl tunsese și-l ondulase. Fard de pleoape albastru și buze de culoarea caisei. O pereche de blugi decolorați și un tricou prea strâmt, cu o lăbuță de pisică pe sâni, pe care scria Liceul Kearney, unde echipa Bearcats e acasă. Majoreta Karin, cea de dinainte de Karin Gotica. Weber îi dăduse un fir de speranță oribil, iar ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
luni. Cîteva haine, scrobite și călcate, o cămașă de bumbac pe care n-am purtat-o de cinci ani. Cărțile albastre cu clopotul negru și auriu pe copertă, cărți de exerciții cu calcule. Și două greutăți cîndva roșii, acum complet decolorate. Mi-am închis valiza și mi-am plătit nota. Grăbit, ștergîndu-mă de fațadele clădirilor, am mers către capătul străzii înguste. În spatele meu, o ultimă priveliște a semnului neluminat al hotelului meu. Dincolo de Bursă, apuc din nou pe o alee, evitînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de lemn, îl observa o tânără femeie foarte distinsă. Ochii lui Goseyn ar fi vrut să zăbovească asupră-i. dar dincolo de celula ei, mai era un grilaj, apoi aparent adormit pe patul său, un bărbat enorm, îmbrăcat într-un șort decolorat. Dincolo de uriaș, peretele de beton. Gosseyn se ridică, recapitulând scena. Trei celule într-o sală betonată, trei ferestre, una în fiecare celulă, la cinci metri cel puțin, de sol fără ușă. Examenul se curmă. Fără ușă? Privirea parcurse fulgerător pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
o stare de inconștiență la limita somnului. Aș fi rezistat la infinit într-o asemenea stare, dar am fost trezit de o femeie care stătea lîngă mine, o nou-venită, încă în faza de agitație. își tot încrucișa picioarele în jeanși decolorați și strîmți. Era îmbrăcată într-o tunică militară peste o cămașă simplă, cercei strălucitori, coliere, broșe, brățări și inele. Avea un păr negru lung și încurcat și mirosea a pudră, parfum și transpirație; astea toate mi-au readus la viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de lemn, îl observa o tânără femeie foarte distinsă. Ochii lui Goseyn ar fi vrut să zăbovească asupră-i. dar dincolo de celula ei, mai era un grilaj, apoi aparent adormit pe patul său, un bărbat enorm, îmbrăcat într-un șort decolorat. Dincolo de uriaș, peretele de beton. Gosseyn se ridică, recapitulând scena. Trei celule într-o sală betonată, trei ferestre, una în fiecare celulă, la cinci metri cel puțin, de sol fără ușă. Examenul se curmă. Fără ușă? Privirea parcurse fulgerător pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
atât de sigură că vreau să mă însor?" "Firește! Am toate calitățile pe care le poate pretinde un bărbat cu bun-simț." "Norocul meu că n-am avut bun-simț", rânji inginerul. După trei săptămâni o cunoscuse pe Doina. Doina cu părul decolorat ca o flacără de argint, cu ochii vineții, cu rochii negre strâmte și mâneci largi, cu poșetele ei din mărgele și antilopă unde încăpeau pudriera, batonul de ruj Burnt Sugar, o sticlă plată de whisky și fiolele de morfină. Doina
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un capac: "Vîlcu! Iepure cu ciuperci. Chestii fine! Șnapanul e plin de bani..." Înghiți la repezeală câteva linguri, mai subtiliză o ceapă și un pumn de minciunele din dulăpiorul Melaniei Lupu și părăsi bucătăria. * Valerica Scurtu își perie îndelung părul decolorat. Avea o față pământie, fără pomeți. Pe buza subțire cu colțurile coborâte îi răsărise un herpes. Se desprinse oftând de oglindă și începu să se plimbe prin cameră. Se oprea din când în când și ridica scame invizibile. Lucrurile străluceau
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
domnului Popa... Existența soților Panaitescu și, trebuie să recunosc, chiar eu am mici... manii. ― Și totuși evoluția sculptorului mi se pare nefirească, afirmă pe gânduri maiorul. Îl vedeam altfel... Se uită la bătrână căutând parcă răspunsul în ochii albaștri, puțin decolorați. Femeia își îndreptă cutele capotului cu un gest plin de eleganță. ― Nu sânt o desăvârșită cunoscătoare a naturii umane, domnule maior, și cred că nimeni nu ar putea face această afirmație fără să fie ridicol. Nici o clipă nu mi-a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în colțul unui anticariat sau postate de fidelii nostalgici pe forumurile de internet, numerele din Pif nu pot vorbi cu adevărat decât celor care vin din același teritoriu, accidentat și straniu, al nostalgiei. Odată ce reflexul lecturii îndrăgostite este reactualizat, paginile decolorate își expun vocația lor secretă, accesibilă doar unei confrerii de inițiați. Dintre culorile benzii desenate se întrevede, discret, sunetul unei Românii care a fost, ca prin miracolul unei cutii muzicale. Pif trăiește și moare, în România ca și în Franța
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ar trebui să mă grăbesc. Sânt încă tânăr. Dar nu poți să știi niciodată ce se întîmplă. Mi-am ales de aceea și eu un loc". După asta, de câte ori mă zărea, se ridica respectuos în picioare și își scotea șapca decolorată, salutîndu-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: "Să trăiți, domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
femeie care, își imagină Maggie, era cu cel puțin cinci ani mai tânără ca ea - și tulburător de frumoasă. Cu păr lung, negru, care cădea în bucle largi, ochi mari, căprui și o siluetă zveltă pe care nici măcar blugii largi, decolorați nu o puteau ascunde, Maggie se trezi dorindu-și ca aceasta să fie sora lui Uri - însă temându-se că era iubita lui. Imediat cei doi se îmbrățișară lung, cu ochii închiși, făcând-o pe Maggie să vrea să dispară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
el acum? Se pare că stă în oraș, într-un cămin mizerabil, lângă campus ... — Știi unde? Nu, dar Lois a fost să-l vadă. Mi-a spus că arăta jalnic. E pe East 38, o casă veche, cu obloane albastre decolorate. Opt sau nouă drogați dorm pe podea, dar pot să o sun pe Lois și să-i cer ... Nu, o întrerupse el repede. Nu face nimic, mamă. Dar ai spus că ai nevoie de ajutorul meu... — Asta mai târziu, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vom fi aici. Capitolul 84 Gerard era obosit. Zburase o oră de la ultima oprire, care fusese un dezastru. La scurt timp după răsărit, aterizase la un complex de clădiri, unde mirosise mâncare. Clădirile erau din lemn, acoperit cu o vopsea decolorată. Erau și niște mașini vechi, în jurul cărora creștea iarbă. Animale mari scoteau niște sunete ca niște sforăituri, din spatele unui gard. Gerard stătea pe un stâlp al gardului și văzu un băiețel în salopetă albastră ieșind cu o găleată în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fără explicație. * Adeseori ceea ce există în interior este altfel decît exteriorul... dacă nu chiar întotdeauna! Și cum să ajungi la o echilibrare a acestor contraste? Cum să pui un pod între lumi sau să aduci la același nivel cotidianul înfrigurat, decolorat și aspru cu rarefiatul elevat spațiu metafizic al spiritului eliberat de anost înspre miraculos și strălucire multicoloră? Cum să armonizezi realitatea atît de greu de modificat, de îmbunătățit, atît de reticentă la adevărul imaterial, cu esențialul inefabil, cu sensul existenței
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
îi văzu gura căscată și părul plutind în substanța chihlimbarie, însă firele de păr și cele din babră, în mlădierea lor, păreau altceva. După o vreme, descoperi o a doua gură, verticală, chiar în frunte, deasupra ochilor, a cărei deschizătură decolorată îi subjugă privirea. ă Îl recunoști? întrebă Porfiri. Virginski dădu din cap. ă Este prietenul tău, Goriancikov? îl presă Porfiri. Virginski nu își putea lua ochii de la capul acela. Se uită la el cu urgență, ca și cum nu se mai sătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Tapetul galben și murdar absorbea lumina chioară. Porfiri apăsă soneria de pe birou, iar aceasta scoase un țiuit spart. După ceva vreme un portar bărbos își făcu apariția de sub o arcadă. Purta o uniformă soioasă deschisă la brăcinar peste o vestă decolorată. Portarul îi întâmpină pe cei doi cu o expresie insolentă: ă O cameră pentru o oră, nu-i așa? ă Cum îți permiți? strigă Salitov. Viteza cu care se înfurie îl uimi până și pe Porfiri. ă Îl căutăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ar trebui să mă grăbesc. Sunt încă tânăr. Dar nu poți să știi niciodată ce se întâmplă. Mi-am ales de aceea și eu un loc”. După asta, de câte ori mă zărea, se ridica respectuos în picioare și își scotea șapca decolorată, salutându-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: „Să trăiți, domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mariana, care vrea să Îi vorbească despre fiica lor. Wakefield Își toarnă În pahar o extra-doză. În ăst timp, Diavolul măsoară din ochi vizuina lui Wakefield. Pentru un nimuric, tipul are ceva gust, Își spune, admirînd candelabrul de Murano, chilimurile decolorate, cele trei netsuke false, cu poziții pornografice, de pe șemineu, așezate alături de pozele de familie; o femeie cu pantaloni bufanți, un bărbat În haine de duminică, un băiat cu o bîtă de baseball. Cumpărate de la talcioc, așa cum fac mai toate familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]