1,118 matches
-
de o perfecțiune glacială, a unui om solitar. Solilocviile meditative constituie o colecție frumoasă de banalități, de generalități, cărora doar aerul ceremonial al șoaptei și rama muzicală le conferă o profunzime de împrumut și nu de conținut. Dacă realizăm un decupaj al părților muzicale, și al brumei de text, filmul dobândește paradoxal substanță la un alt nivel, cel al gesticulației. Restul filmului articulează un kitsch grandios reprezentat ca un ceremonial fastuos, diseminat într-o coregrafie simbolică. Experiența merită făcută pentru a
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
este interpretat ca o posibilă agresiune. Mai există un al doilea sărut, un sărut al prieteniei cu Sophie; sâmburele de gheață înfipt în inimă se va dizolva cu acest sărut. Joe Wright realizează un minunat set de grosplanuri, camera realizează decupaje din care transpar evanescente états d’âme, sau focalizează un semiprofil sau ochiul cu irisul de gheață încălzindu-se la tempreatura unei afecțiuni incipiente, a unui sentiment nou. Există aici o ambiguitate pe care regizorul o întreține nu tocmai onest
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
ele sunt altceva. Arta modernă nu face altminteri, se întoarce mereu, printr- o anume simplificare, căreia istoricii i-au schimbat continuu numele, purtând-o dintr-un curent în altul, decât să se întoarcă prin hățișul estetic la o formă de decupaj din realitatea inocentă. Paradoxal, această întrebare mi-a parvenit după ce am trecut prin încăperile Muzeului Național de Artă Contemporană, unde expune pictorul Nicolae Comănescu. Aproape că nu există nici o legătură între ceea ce am spus mai înainte și ceea ce semnifică artistul
Nicolae Comănescu din Berceni by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5387_a_6712]
-
cum este moartea, fără duble, fără tăieturile necesare la montaj. Viața merge mai departe fără a fi nevoie de a fi pusă într-o poveste, pentru că imaginea vorbește de la sine acolo unde odinioară scenariul, cu mecanismele premeditării, privilegia doar anumite decupaje. Filmul lui Wim Wenders înscrie reflecția sa despre cinematografie în istoria filmului într-un mod care-i este specific, lăsând cuvintelor doar o parte din întrebări și neliniști pentru a le livra pe celelalte imaginii.
Omul cu camera by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5371_a_6696]
-
romantic visător și bootlegger lipsit de scrupule. Oricum regizorul alege cu o bună intuiție să-și situeze centrul de greutate al filmului în acest personaj și nu în narațiune, previzibilă și monotonă uneori. Filmând din unghiuri diferite, alternând grosplanuri cu decupajele dintr-un Los Angeles nocturn și misterios în siajul de lumini difuze, pulsatile, ca niște licurici orbi, Refn infuzează întreg filmul cu o imagine emblematică, carismatică, greu de desprins de pe retina spectatorului. Introducerea personajului este jucată abil, ca într-un
Din orice direcție by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5189_a_6514]
-
lui von Trier este în acelaș i timp și o declaraț ie estetică care-și construiește argumentul prin utilizarea postmodernă a unui kitsch postromantic-decadent înnobilat de umbre wagneriene, muzica din Tristan și Isolda acompaniind imaginile de o eleganță prerafaelită și decupajele brugheliene. Regizorul ne introduce într-o serie de tablouri ca expresie a unei état d’âme melancolice cu nimic mai prejos decât celebra gravură a lui Dürer. Nota bene, inclusiv imaginile chermesei brugheliene se cuvine a fi citite ca antifrază
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
sud-americane, dar și un posibil ecou al serialului Avenida Paulista (1982), prima telenovelă braziliană difuzată de Televiziunea Națională pe timpul Epocii de Aur. Uneori, scurtmetrajul spune o poveste, precum Valuri sau Colivia (2010) ale lui Adrian Sitaru, alteori el reprezintă un decupaj tăiat milimetric, chirurgical, precum O zi bună de plajă (2007) al lui Bogdan Mustață - am ales intenționat scurtmetraje românești premiate la festivalurile internaționale. Celălalt scurtmetraj era la fel de laconic, însă cu mult mai percutant. O poveste simplă, transcrisă la fel de simplu în
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
politicieni corupți, naționalism afișat și prudența față de Fratele cel Mare de la răsărit care și-a restrâns teritoriile, nu și influența și puterea, de la vizitele obligatorii și demonstrative la Moscova ale președintelui și a escortei sale la evadările în Occident. Dacă decupajele din trecutul sovietic și prezentul postsovietic au consistența realismului, cele din viitor au mai curând tentă suprarealistă sau chiar fabuloasă. Cine se află lângă Serghei Pavlovici Bunin, cel ce devine președinte? Mai întâi mama și fratele geamăn, diagnosticat ca schizofrenic
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
este vulgară și atât, dar nu atât partitura ei este nepotrivită, Be italian adunând o serie de stereotipii plictisitoare despre ceea ce crede americanul că reprezintă italianul, cât alătuarea cu o retrospectivă aluziv felliniană a copilăriei. Ceea ce este magic în acel decupaj strică cântecelul neinspirat, modesttrivial al Saraghinei care își tot foarfecă inutil picioarele pentru a sugera ce dorește italianul. Kate Hudson se potrivește rolului de administrator al glamour-ului revistelor pentru celebrități și coafeze, strălucire intensă dar fără conținut, iar Nicole Kidman
... și jumătate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6503_a_7828]
-
comentariul gazetăresc. (De altminteri, mi se pare important să notez că, deși a publicat, chiar în România literară, câteva fragmente de aici, Mircea Mihăieș le-a evitat pe cele mai profunde. Acelea nu pot fi izolate de întreg, nici prin decupaj, nici prin rezumat.) Ceea ce însă nu-i va opri, probabil, pe recenzenți de la o apropiere exclusiv empatică de acest eseu. Pe deasupra, găsesc că n-ar trebui uitat un detaliu de context, anume acela că avem de-a face cu o
Utopia cărții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6526_a_7851]
-
este neînscrierea lor pe o traiectorie predeterminată. Cititorul nu poate prevedea ce urmează și nici când se apropie de sfârșit, cu atât mai mult cu cât sfârșitul nu este întotdeauna sfârșit. „Relatarea" este, de cele mai multe ori, întreruptă brusc, parând un decupaj cinematografic, iar cititorul rămâne rătăcit într-un labirint, din care știe totuși că există cel puțin o ieșire. Și mai are o certitudine: precizia spectacolului orchestrat de Capote este fantastică.
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
țară inamică, am cunoscut o superbă fiică a acestui oraș, de care m-am îndrăgostit. Iar dacă dragostea pentru fata aceea a trecut, nu același lucru s-a întâmplat cu dragostea pentru New York. În paralel cu romanul, lucrez și la decupajul scenariului pe care l-am scris după unul din poemele mele cele mai importante, „Porumbelul din Santiago", care a salvat de la sinucidere, la modul cel mai concret cu putință, peste o mie de vieți tinere. Spun asta, pentru că am primit
Evgheni Evtușenko „Eu însumi sunt o parte din Rusia“ by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Journalistic/6380_a_7705]
-
și inteligență a generației „pop", de la Tom Wesselmann și Roy Lichtenstein, la George Segal și Andy Warhol (pe unele am apucat să le văd, pe viu, în anii '90, la New York și Washington). Am tresărit încântat în fața unui album cu „decupajele" lui Matisse și „fotomontajele" lui Bearden. Dar n-am să înțeleg nici în ruptul capului ce au de-a face „lipiturile" lui Bârlădeanu cu „exprimarea autentică"?! Foarfeca nu ține de inspirație și nici lipiciul de viziune. Încurajat cu cinism, Bârlădeanu
Triumful neroziei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6385_a_7710]
-
se aude. Această durere amortizată, această nefericire în surdină, sfielile de umbre ale copiilor în fața adulților, dar și expresia unei încăpățânări aparent fără obiect care li se citește pe chip constituie diapazonul unor latențe virtual punitive. Haneke realizează astfel de decupaje care întrețin o notă de tablou naturalist, de o autenticitate mergând uneori până la faptul respingător, precum acuplarea dintre doctor și moașă, dublată apoi de discursul de o cruzime teribilă al doctorului care-i răpește acestei femei orice urmă de demnitate
Sfârșitul inocenței by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6312_a_7637]
-
El însuși dramaturg, dar și dramaturg în accepțiunea germană, omul cu care un regizor lucrează pe un text, colaborator important al lui Ostermeier, Von Mayenburg alcătuiește o traducere extraordinară, din care viziunea regizorală își trage intensitatea. Acest „Hamlet" are un decupaj cinematografic, este rostit într-o limbă de azi, alertă, dinamică, din care sînt eliminate pasaje sau sensuri reziduale, cuvinte care nu mai au nici un înțeles relevant astăzi. Impactul unei asemenea propuneri scenice vine și din limba în care este spus
Forța cuvîntului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6330_a_7655]
-
de istovit, în plină lumină a primei sale zile de viață, de viață nouă, nu departe de locul pe care-ar fi trebuit să zacă mort, ațipi." (pp. 240-241) Dacă ambiția Dorei Pavel s-ar fi limitat la un asemenea decupaj problematic de mică amplitudine, Pudră ar fi fost o foarte bună poveste despre deziluzie. Așa însă, îmi pare rău s-o spun, riscă să nu fie în întregul lui decât o deziluzie pur și simplu.
Iluzii pierdute by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6353_a_7678]
-
aspirânde la demnitatea esteticului, din moment ce la alt fel de demnitate nu au șansă. Un merit indenegabil al lui Angelo Mitchievici consistă în alcătuirea și explorarea unui corpus de texte convingător, pe un ton măsurat și plauzibil. Îi regăsim, aici, cu decupaje semnificative, pe Eminescu, Macedonski, Bacovia și Minulescu, dar și pe Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade sau Ion Vinea. În totul, o carte de referință.
Crize cu rezolvări estetice by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4727_a_6052]
-
în clar calitatea numărul unu a spiritului creator caragialian. Inteligența. (În paranteză fie spus, o calitate care n-are îndeobște nume bun când e vorba de scriitori). O inteligență aproape cumplită. În ultimul dintre eseurile de aici, după un excelent decupaj prin opiniile contemporanilor, autoarea încheie en fanfare: „Citind și recitind această operă ieșită din inteligență, am căpătat certitudinea că mintea lui era o capodoperă a naturii sau, altfel spus, un dar divin. Și m-am bucurat și minunat așa cum se
Filosofie și conștiință artistică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4746_a_6071]
-
în cadrul discuției. Din acest punct de vedere, Freud aproape că nu lasă nicio deschidere, asemeni unei citadele, fiecare gest este reținut, este închis și, asemeni unui contrafort, scoate în afară doar ceea ce servește atacului. Regizorul a făcut economie de personaje, decupajul său este auster, societatea elvețiană nu apare panoramată decât în câteva scene. Microsocietatea familiei apare și ea aliniată după tipic la masa unde Jung este invitat de către Freud. În această geometrizare a relațiilor sociale, intimitatea cu Sabina sau cea cu
Sex și caracter by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5025_a_6350]
-
parte la ceea ce criticul numește film-supapă, film care face loc realității în spectacolul butaforic realist-socialist, asemeni unei fante prin care ochiul-voyeur al spectatorului urmărește o frântură de adevăr, un instantaneu din realitatea prohibită. O altă contribuție teoretică importantă ține de decupajul cronologic, unde criticul suspendă oportun criteriul exclusiv estetic, generaționist, de școală și urmează condiționările politicului asupra cinematografiei. Cristian Tudor Popescu apreciază că înghețul în cinematografia românească apare mai devreme decât în literatură și anume în anul 1968, an al loviturii
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
repliere. Prima se desfășoară stilistic înspre proza amănuntelor (Marius Chivu fiind, aici, mai apropiat de nuvelistul Radu Cosașu decât de oricare dintre congenerii lui, poeți instinctivi); cea de-a doua, perfect lipsită de ornamentație, asigură, printr-o rafinată artă a decupajului, lirismul. Efectele nu sunt, așadar, ale poeziei înțeleasă ca poezie. De aici și frapantul aer de originalitate. Efectele există, însă ele nu sunt acelea, obositoare prin rodaj, ale poeziei. (Mai ales ale aceleia practicate astăzi cu succes și aplaudate de
Pe vremea când nu mă gândeam la moarte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4564_a_5889]
-
un american la Paris decât să privească cu un ochi pragmatic lucrurile, să înoate în citate, să deplore dezordinea italiană, să guste cu voce tare cultura etc.? Cetatea Eternă provoacă mirări eterne și o mulțime de cadre revin ostentativ asupra decupajului turistic cel mai ușor de localizat, gen Fontana din Trevi, Villa Borghese, Forumul, Colosseumul etc.! Cazurile interesante ne scot însă pe turnanta unor idei poate chiar prea vizibil plasate și ambele acuză neverosmilul, parcă pentru a sublinia natura unei reflecții
Dragoste în stil italian by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4357_a_5682]
-
în filmul lui Woody Allen. Naratorul? Nu prea, pentru că el se folosește de fraza lui Shakespeare deloc inocent, propunându-ne prin ea un modus vivendi, un „cod de lectură”. Contrazic viețile personajelor din film, vieți din care avem doar un decupaj, reflecția macbethiană? Sunt ele lipsite de sens, povești ale unui „idiot”? Ar trebui să spunem că nici viața lui Macbeth nu este lipsită de sens, doar că ea dobândește un sens în afara ei, pentru spectator. Mai există în film cineva
Zgomotul și furia farsei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5772_a_7097]
-
în imaginație un proces de reconstituire a întregului. Intitulată Urme, expoziția lui Cosmin Moldovan aduce în spațiul public piese ce sunt, înainte de toate, elementele unor entități decupate din imaginația sa și a căror candoare nu o suspectăm, deocamdată, de nimic. Decupajele din lemn sunt ușor de citit ca fiind fragmente ale tălpilor omenești, ori ale unor miriapozi - de ce nu? -, subminate, însă, de dimensiunile lipsite total de voința de a poseda, de parcă ar fi elemente combinatorii ale unui joc scăpat de sub control
Trei artiști din Vest by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5786_a_7111]
-
lui Brodski se află între aceste două paranteze, și oricât de mult le-am licita interpretativ simbolismul, ele au o mare doză de aleatoriu. Însă nu întâmplător atât regizorul cât și naratorul aleg ca metaforă a vieții filmul, iar ca decupaj al său fotografia sau cadrul. Tatăl lui Brodski a lucrat ca operator pentru marina militară, iar fiul a avut printre nenumăratele meserii bizare și pe aceea de mașinist. Numai că metafora filmului suportă legile capricioase sau mai precis fărădelegile memoriei
Josef Brodski – „Pseudopoetul în pantaloni de velur“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5862_a_7187]