KorAP: Find »[drukola/base=deictic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...24 >

596 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc "TIMPUL" Se consideră că timpul este o categorie gramaticală universală; caracterizează, ca și persoana, verbul în toate limbile care cunosc această clasă lexico-gramaticală. Conținutul său categorial are natură deictică și sintactică; își are originea în raportul dintre temporalitatea procesului de comunicare lingvistică și temporalitatea acțiunii verbului - obiect al comunicării. Raportul dintre „momentul” comunicării (care este totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în termenii lui Otto

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
perfect) mâine - posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor Timpul gramatical este expresia lingvistică a timpului noțional. Planul său semantic diferă de la o limbă la alta în funcție de caracterul specific al desfășurării raportului timp noțional - timp gramatical, orientat de (A) dubla natură, deictică și sintactică a categoriei gramaticale a timpului și (B) de complementaritatea cu alte două categorii gramaticale, aspectul și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu alte două categorii gramaticale, aspectul și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a două categorii de timpuri, sub aspect semantic: • timpuri absolute, de natură deictică; • timpuri relative (de relație), esențial sintactice. Planul semantic al timpurilor absolute își are originea în raportarea directă a acțiunii verbului la momentul vorbirii: „Ieri am întâlnit-o pe Maria.”; sunt timpuri absolute prezentul, perfectul (compus și simplu), viitorul I. Planul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
într-un proces de solidarizare în parte asemănător cu cel propriu complementarității categoriilor de persoană și număr. Altfel spus, categoria gramaticală a timpului, ca o categorie centrală, este obiectivă, cu originea nucleului planului său semantic în timpul noțional, dar având natură deictică, este supusă și unui proces de modalizare, din perspective diferite, prin categoria (a) aspect și prin categoria (b) mod. ASPECTULtc "ASPECTUL" Spre deosebire de edițiile anterioare, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște între categoriile specifice verbului românesc și categoria Aspectului, pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu subiectul (el/ei), se înscrie în opoziția sintactică singular/plural, datorită legii acordului: El (acesta, copilul) vine -sg./ Ei (aceștia, copiii) vin -pl. La persoanele I și a II-a, opoziția implică și dezvoltarea unor distincții impuse de componenta deictică. La persoana I, pluralul poate reprezenta pluralitatea protagonistului acțiunii verbale, reprezentat de locutor: „Vom merge la mare = $Eu spun că$$ Noi ® Eu și prietenii (copiii) mei vom merge la mare. sau poate reflecta asocierea interlocutorului la desfășurarea acțiunii verbale: Vom

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
n-am seceri, trebuie să mă duc zilele astea pe la gară să vedem cum îi fac rost de niște seceri...” (M. Preda) GENULtc "GENUL" Opozițiile interne ale categoriei gramaticale de gen, dezvoltate numai în planul expresiei, cu originea în plan deictic și în plan sintactic, caracterizează verbul la diateza pasivă. La persoanele I și a II-a, opozițiile de gen corespund unei opoziții referențiale, la nivelul subiectului gramatical, prin raportare - extralingvistică - la locutor/interlocutor. șEu, Mihai,ț am fost trimis la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
curente la categoria gramaticală a modului, infinitivul poate fi considerat, în primul rând, un termen neutru în organizarea acestei categorii, dar cum modul este o categorie gramaticală prin care se modalizează acțiunea verbului înscris în alte opoziții categoriale cu caracter deictic sau preponderent deictic: timpul și aspectul, persoana și numărul, diateza, el se impune ca termen neutru al tuturor opozițiilor categoriale. Sensurile concrete sunt generate prin aceste categorii din momentul trecerii infinitivului din sistemul lexical în sistemul gramatical. Însăși intrarea infinitivului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gramaticală a modului, infinitivul poate fi considerat, în primul rând, un termen neutru în organizarea acestei categorii, dar cum modul este o categorie gramaticală prin care se modalizează acțiunea verbului înscris în alte opoziții categoriale cu caracter deictic sau preponderent deictic: timpul și aspectul, persoana și numărul, diateza, el se impune ca termen neutru al tuturor opozițiilor categoriale. Sensurile concrete sunt generate prin aceste categorii din momentul trecerii infinitivului din sistemul lexical în sistemul gramatical. Însăși intrarea infinitivului în opoziții categoriale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
este modul care, sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd caracterul deictic. Rămase în afara raportului cu situația de comunicare, aceste variante morfologice ale verbului situează unitatea lexicală pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd caracterul deictic. Rămase în afara raportului cu situația de comunicare, aceste variante morfologice ale verbului situează unitatea lexicală pe care o introduc în sistemul gramatical al limbii într-o categorie/clasă lexico-gramaticală de interferență: între verb (unitate lexicală cu o identitate marcată prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se înscriu ca unități lexicale. El duce o viață călugărească./ El trăiește călugărește. Identitatea lexico-gramaticală (de nivel I) de verb, substantiv, adjectiv, adverb etc. este fixată, în ambele planuri, prin modul specific în care se interferează dimensiunile semantică, sintactică, morfologică, deictică. Formele absolute infinitiv, gerunziu etc. se caracterizează printr-o reorganizare a interferenței acestor dimensiuni și la primul nivel, al categoriilor lexico-gramaticale (părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
face parte verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
aspect sintactic) prin el însuși: „ - A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache?/ - Da!” (I.L. Caragiale, I, p. 304) Identitatea distinctă a adverbului rezultă, ca și identitatea celorlalte clase lexico-gramaticale, din convergența în mod specific a celor patru perspective: semantică, deictică, morfologică, sintactică. Funcția semantică principală a adverbului este de a particulariza planul semantic general al unui verb: „El scrie El scrie frumos.” Adverbul caracterizează acțiunea exprimată de un verb sub aspect calitativ sau cantitativ, sub aspectul coordonatelor principale ale lumii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul se situează în sfera obiectului actului de comunicare, în mod absolut sau cu implicarea protagoniștilor și coordonatelor actului lingvistic. Adverbele corespunzând semantic adjectivelor sunt independente de situația de comunicare: „El merge repede.”, „Tu vorbești tare.” Adverbele care corespund adjectivelor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acestor adverbe se situează în planul paradigmatic al limbii; cu el adverbul vine în planul sintagmatic al textului, unde primește sensul concret. Adverbe pronominaletc "Adverbe pronominale" Adverbele pronominale sunt adverbe situaționale al căror conținut semantic concret este fixat de coordonate deictice (protagoniști, temporalitatea și spațialitatea comunicării lingvistice) și de coordonate ale textului - obiect al comunicării lingvistice. Sub aspect semantic, adverbele pronominale intră, alături de pronume, în clasa substituenților, iar sintactic, pot avea - și au cel mai adesea - întrebuințare anaforică: „Alături cu bordeiul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de voie de nevoie, c-o falcă-n cer și cu una-n pământ etc. Forme paralele de adverbetc "Forme paralele de adverbe" O caracteristică a planului expresiei adverbelor este coexistența unor forme paralele, dintre care una prezintă diferite particule deictice: -a, -le, -și: aici/aicea, atunci/atuncea, acum/acuma, alături/alăturea, de asemeni/de asemenea, de-a pururi/de-a pururea, de-a ascunsul/de-a ascunselea, pe furate/pe furatelea, iar/iarăși, acum/acuși, tot/totuși etc. CATEGORIA GRAMATICAL

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
trei categorii pot fi: • termeni simpli: ah!, ei!, st!, hai!, iată!, cucu! • termeni compuși, mai ales, onomatopeele: gogâlț-gogâlț, hodoronc-tronc!, cotcodac!, tic-tac! etc. • locuțiuni: vai de mine!, ia te uită! 2. Interjecțiile sunt specifice comunicării pe cale orală. Din punct de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of! Ce-a fost, să nu dea Dumnezeu să mai fie!” (I. Creangă) iar termenii volitivi sunt orientați spre interlocutor prin funcția conativă: „-Hai și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici în ograda asta, zise Zaharia lui Gâtlan.” (I. Creangă) Prin modul specific de constituire și manifestare a „semanticii” lor ca semne lingvistice distincte în sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în loc de, în afară de, în jurul, cu excepția, cu tot (cu), înăuntrul, în ceea ce privește, în privința etc. Mai multe dintre locuțiunile prepoziționale rezultă din adverbe (locuțiuni adverbiale) care și-au schimbat propria categorie gramaticală prin intrarea în relație sintagmatică, enclitică, cu un articol hotărât sau particulă deictică: -(u)l, -a: înăuntru ® înăuntrul în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau de feminin a articolului depinde de genul substantivului din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
constituenți) sintactici; sensuri independente de organizarea sintactică a enunțului; • sensuri sintactice, rezultând din intrarea unităților lexicale în relații sintactice; ele corespund funcțiilor sintactice determinate sau numai condiționate de aceste relații; • sensuri rezultând din opoziții interne specifice unor categorii morfo-sintactice, sintactice, deictice (cazul, diateza, timpul, modalitatea etc.), determinate de relații sintactice din structura enunțului sau de raportul dintre enunț și enunțare. Din cele trei categorii (straturi) de sensuri, primul strat se constituie în nucleul planului semantic al enunțului, indispensabil celorlalte două; sensurile

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564

la hoți, la impostori, la mafioți! Structura narativa pe care se axează piesă verbală metafictivă a lui C.-V. Tudor poate fi analizată prin sistemul semiotic al lui Kress și van Leeuwen (2006): a) participanți reprezentați și participanți interactivi. Elementele deictice (pronumele personale) sunt indici ai participanților creați de C.-V. Tudor. Triada electorală este reprezentată de participanții interactivi: candidat contracandidați electorat. Această relație este reprezentată că spațiul mental-țintă, "locuit" de NOI/ EU (PRM/ CV Tudor) EI/ EL (contracandidați) VOI (alegătorii

by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
gest conduce către cea de-a doua componentă, si anume cea semantica. * componente semantice: fiecare dintre elementele fizice menționate poartă o functie simbolică aflată în conștiința noastră. Astfel, o expresie gestuala are o dublă funcție: de a fi parte a deicticelor prin desemnare și localizare concretă și de a descrie argumentarea prin operația de simbolizare (Calbris 2003: 204). Trebuie să facem anumite precizări în ceea ce privește datele empirice folosite: * în primul rând, mâna politică este surprinsă în afișe, de aceea trebuie să schimbăm

by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798

ți-e frică/ Ești coșcogea omul și ți-e frică. Câteva au un inventar de regenți foarte restrâns: get-beget (român ~, bucureșteanca ~, moldovean ~), uneori, limitat la un singur lexem - peșin (bani ~), vâlvoi (par ~). La nivel discursiv, functioneaza întotdeauna anaforic/cataforic (sau deictic) adjectivele asemenea și așa, trimițând la un antecedent de la care își preia referință: El spune că portarul echipei naționale, marginalizat pentru că refuză prelungirea contractuluii, nu merită un asemeneai tratament după tot ce a făcut pentru Rapid (www.europafm.ro). Se

[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]