321 matches
-
de 100 m. Au fost efectuate în sistemul turelă-cheson, două scufundări de 30 minute la adâncimea de 102 m, urmate de decompresie de 8 ore. 1979: intră în dotarea Centrului de scafandri din Constanța nava "Grigore Antipa" ce are un deplasament de 1 500 tdw . Nava a fost construită la șantierul naval din Mangalia. 1981: în luna Iulie s-a desfășurat cu rezultate foarte bune prima scufundare în saturație din România din seria "Pontus", la adâncimea de 300 m. 1982: Laboratorul
Scufundare profesională () [Corola-website/Science/313843_a_315172]
-
cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență. Este vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia șalupa torpiloare «Rândunica», comandată de maiorul Murgescu a scufundat monitorul otoman «Duba Seifi» cu un deplasament de 2500 t. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus «Sf. Vladimir» cls. IV-a cu spade și rozete și Ordinul Național «Steaua României». După aceste acțiuni, maiorul Murgescu a fost numit comandant
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
GeoEcoMar beneficiază de o infrastructură de cercetare modernă, bazată în special pe nave de cercetare, ceea ce permite abordarea de studii complexe, cu caracter multidisciplinar. Institutul, condus în prezent de Dr.Ing. Gheorghe Oaie, dispune de nava de cercetări oceanografice "Mare Nigrum" deplasament 3200 t, 25 de locuri pentru cercetători, 10 laboratoare cu o suprafață totală de 200 mp; nava de cercetări fluviale și costiere "Istros": deplasament 147.8 t, 10 locuri de cazare pentru cercetători, 3 laboratoare, autonomie 900 km; pontonul laborator
Flota științifică și de pescuit a României () [Corola-website/Science/320325_a_321654]
-
Institutul, condus în prezent de Dr.Ing. Gheorghe Oaie, dispune de nava de cercetări oceanografice "Mare Nigrum" deplasament 3200 t, 25 de locuri pentru cercetători, 10 laboratoare cu o suprafață totală de 200 mp; nava de cercetări fluviale și costiere "Istros": deplasament 147.8 t, 10 locuri de cazare pentru cercetători, 3 laboratoare, autonomie 900 km; pontonul laborator “Halmyris”: 90 t deplasament, 20 locuri de cazare, 2 laboratoare, sală de conferințe și șalupa de cercetare - inspecție “Carina”: 6 m lungime, 6 locuri
Flota științifică și de pescuit a României () [Corola-website/Science/320325_a_321654]
-
de locuri pentru cercetători, 10 laboratoare cu o suprafață totală de 200 mp; nava de cercetări fluviale și costiere "Istros": deplasament 147.8 t, 10 locuri de cazare pentru cercetători, 3 laboratoare, autonomie 900 km; pontonul laborator “Halmyris”: 90 t deplasament, 20 locuri de cazare, 2 laboratoare, sală de conferințe și șalupa de cercetare - inspecție “Carina”: 6 m lungime, 6 locuri, motor Diesel de 150 CP. Flota de pescuit artizanal cuprinde toate ambarcațiile private care folosesc pentru pescuitul local de mic
Flota științifică și de pescuit a României () [Corola-website/Science/320325_a_321654]
-
raporturilor că Japonia construia „super-crucișătoare” mult mai puternice decât cele americane, limitate de Tratatul Naval de la Londra. "Hawaii" avea o lungime de 246,43 m, o lățime de 27,76 m și un pescaj de 9,7 m. Avea un deplasament de 30 257 tone standard și 34 803 tone încărcată la maxim. Nava era propulsată de patru elice acționate de turbine cu abur General Electric. Aburul necesar turbinelor era produs de opt cazane Babcock & Wilcox funcționând cu păcură. Turbinele furnizau
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]
-
a fost cel mai mare supertanc petrolier românesc. El a fost construit în 1977 la Șantierul naval Constanța. Cu un deplasament de 150.000 tdw, "Independența" a fost primul petrolier din această serie și clasă și era cea mai mare navă construită vreodată în România, fiind considerată nava amiral a flotei comerciale românești, un Titanic al flotei românesti. Ceremonialul de botez
Nava „Independența” () [Corola-website/Science/322223_a_323552]
-
ai ducelui de Parma. Un plan de o asemenea anvergură era supus unei serii de elemente variabile, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi în defavoarea spaniolilor. "Invincibila Armada" era alcătuită din circa 130 de nave cu un deplasament total de . La bordul navelor se aflau de tunuri, de soldați, de marinari și de vâslași. La începutul ostilităților, flota engleză a angajat 35 de nave, dintre care 10 erau nave mici de observare, cu un potențial de foc mult
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
foc mult redus comparativ cu navele spaniole. Pe parcursul desfășurării campaniei, numărul navelor engleze a crescut la 190, dintre care 140 au intrat efectiv în luptă. S-a ajuns astfel aproape la paritate, ținând cont că navele engleze aveau cam același deplasament cu cele spaniole. Comandant al flotei engleze a fost numit lordul mare-amiral Charles Howard of Effingham, 50 de ani, fiul mai mic al ducelui de Norfolk. Avea avantajul de a fi asistat de niște veritabili lupi de mare, cu o
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
pe navele "Ark Royal", 800 de tone, 38 de tunuri, "Revenge", 500 de tone, 36 de tunuri și "Victory", 800 de tone, 44 de tunuri. Dacă așa cum s-a arătat mai sus, din punctul de vedere al numărului și al deplasamentului cele două flote se echivalau, nu același lucru se poate spune despre calitatea navelor care le compuneau. Flota spaniolă era compusă în cea mai mare parte din galere, nave cu bordul foarte înalt. Datorită pupei, unde se afla amplasat castelul
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
Bismarck a fost un cuirasat german din timpul celui de al doilea război mondial. Avand un deplasament nominal de 41700t și o greutate cu încărcătură completă de peste 50.000 tone, "Bismarck" era cea mai mare navă de război din istorie la data lansării sale la apă, în septembrie 1939. Echiparea și probele navei au durat până în aprilie
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
fapt ce a determinat schimbarea priorităților de construcție. Astfel, Japonia, Marea Britanie și S.U.A. au început să pună accentul mult mai mult pe portavioane, în detrimentul cuirasatelor. "Bismarck" a fost proiectat între 1933-1934, în dezacord parțial cu tratatul de la Washington, care limita deplasamentul cuirasatelor la 35.000t. Deplasamentul proiectat era de 40.000 de tone, depășind cu 5.000 de tone limită impusă prin tratat. Acest fapt a apărut deoarece proiectanții germani au descoperit repede faptul că o navă rapidă, bine înarmată și
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
priorităților de construcție. Astfel, Japonia, Marea Britanie și S.U.A. au început să pună accentul mult mai mult pe portavioane, în detrimentul cuirasatelor. "Bismarck" a fost proiectat între 1933-1934, în dezacord parțial cu tratatul de la Washington, care limita deplasamentul cuirasatelor la 35.000t. Deplasamentul proiectat era de 40.000 de tone, depășind cu 5.000 de tone limită impusă prin tratat. Acest fapt a apărut deoarece proiectanții germani au descoperit repede faptul că o navă rapidă, bine înarmată și protejată nu se putea construi
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
spargere/rupere/perforatie, centura cuirasata a lui Bismarck era comparabilă calitativ cu centurile cuirasate britanice, considerate cele mai rezistente din lume. <br> Cantitatea totală de armură folosită la construcția navei a fost de peste 18.000 tone, adică peste 43% din deplasamentul nominal al navei. Această proporție de armură/total deplasament reprezintă cel mai mare procent folosit vreodată în construcția navală. Sistemul de protecție al cuirasatelor din era post-Washington cuprindea 3 mari categorii de armuri: <br> a)Orizontală, adică punțile blindate <br
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
comparabilă calitativ cu centurile cuirasate britanice, considerate cele mai rezistente din lume. <br> Cantitatea totală de armură folosită la construcția navei a fost de peste 18.000 tone, adică peste 43% din deplasamentul nominal al navei. Această proporție de armură/total deplasament reprezintă cel mai mare procent folosit vreodată în construcția navală. Sistemul de protecție al cuirasatelor din era post-Washington cuprindea 3 mari categorii de armuri: <br> a)Orizontală, adică punțile blindate <br>. Rolul acestei categorii de armură era de a activa
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
plasate în hangare de la centrul navei. Echiparea lui Bismarck s-a încheiat la 24 August 1940. Din septembrie, au început testele și instruirea echipajului. Comandantul navei a fost numit Ernst Lindemann. Într-un test executat în octombrie 1940, la un deplasament de 43.000 tone, și o putere de 118.000cp, în apă de mică adâncime, nava a obținut o viteză de 28.36 noduri. Manevrele de luptă și testele artileriei au început în noiembrie 1940. Comandantul navei s-a declarat
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
de cele două crucișătoare au fost primite de rețeaua de interceptare. Cele mai apropiate unități erau crucișătorul de bătălie Hood și cuirasatul Prince of Wales, escortate de 4 distrugătoare. Hood era pe vremea aceea nava-amiral a flotei britanice. Avea un deplasament maxim de 49.000t și atingea o viteză maximă de 30.5-31 de noduri, fiind înarmat cu 8 tunuri de 381mm L42. Prince of Wales era un cuirasat foarte nou, din clasa King George Vth, echipat abia în martie 1941
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
49.000t și atingea o viteză maximă de 30.5-31 de noduri, fiind înarmat cu 8 tunuri de 381mm L42. Prince of Wales era un cuirasat foarte nou, din clasa King George Vth, echipat abia în martie 1941. Avea un deplasament de 43.000t și atingea o viteză maximă de 29 de noduri, fiind înarmat cu 10 tunuri de 356mm L45. Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei În dimineața zilei de 24 Mai, cele doua cuirasate britanice au interceptat navele germane, având loc
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
respingând orice aranjament de suprapoziționare a turelelor din cauza îngrijorării cu privire la efectele suflului de la gura țevii asupra acoperișului turelei aflate dedesubt, iar în 18 ianuarie 1905 a ales propulsie cu turbine în loc de motoare cu piston pentru a ușura nava cu un deplasament de 1.100. Înainte de desființarea sa la 22 februarie, comisia a decis cu privire la o serie de alte aspecte, inclusiv numărul de arbori (au fost luate în considerare ca fiind necesare până la șase), dimensiunea armamentului împotriva navelor torpiloare, cel mai important
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
proteja magaziile de muniție de explozii subacvatice. Acest lucru a fost considerat necesar după "cuirasatul rus Țesarevici" s-a considerat că ar fi supraviețuit unei torpile japoneze în timpul Războiului ruso-japonez mulțumită pereților de compartimentare interne groase. Pentru a evita creșterea deplasamentului navei, grosimea cuirasei de centură de la linia de plutire a fost redusă cu 1 țol (25 mm). Dreadnought a fost semnificativ mai mare decât cele două nave ale "clasei Lord Nelson", care erau în construcție în aceeași perioadă. El a
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
clasei Lord Nelson", care erau în construcție în aceeași perioadă. El a avut o lungime totală de 160,6 m (527 de picioare), lățime de 25,0 m, precum și un pescaj de 9,0 m la sarcină mare. Avea un deplasament de 18.410 t la încărcătură normală și 21.060 t la încărcătură mare, cu aproape 3.000 t, mai mult decât navele anterioare. Avea o înălțime metacentrică de 1,7 m, la o încărcătură mare și fund dublu complet
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
este denumirea uzuală din anii 1930 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a desemna un crucișător, având ca armă principală tunuri cu calibru peste 155mm, până la 203mm, conform "Tratatului naval de la Londra (1930)", un deplasament de peste 1.850 de tone engleze (de 1016 kg) și sub 10.000 de tone conform "Tratatului de la Washington (1922)". Dacă distincția între crucișător greu și crucișător ușor a fost mult timp clar, apariția după 1935, a „crucișătoarelor ușoare mari
Crucișător greu () [Corola-website/Science/331754_a_333083]
-
850 de tone engleze (de 1016 kg) și sub 10.000 de tone conform "Tratatului de la Washington (1922)". Dacă distincția între crucișător greu și crucișător ușor a fost mult timp clar, apariția după 1935, a „crucișătoarelor ușoare mari", cu un deplasament de peste 10.000 de tone și înarmate cu zece-cincisprezece tunuri de 152 sau 155 mm, trăgând de la 8 până la 10 lovituri pe minut, cu un blindaj de peste 100 mm, a contribuit serios la apariția unor confuzii la această categorie de
Crucișător greu () [Corola-website/Science/331754_a_333083]
-
laterali și structurile flexibile din prova și pupa, ceea ce reduce semnificativ pierderea de aer. Navele cu pereți laterali rigizi imerși, sau de tip neamfibie necesită un procent de 30% din puterea de propulsie necesară navelor de tip amfibie, la același deplasament. Acest tip necesită cantități mari de energie pentru sustentație și propulsie.
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
create pentru a se putea opune oricărei puteri maritime din acel moment. Au fost considerate ca fiind variante de crucișător de line ale cuirasatului HMS "Erin". Cu armamentul lor de calibru mare și cu blindajul care reprezenta 23,3% din deplasamentul de 30.000 de tone, "Hiei" și navele surori erau cu mult superioare oricărei alte nave din flota japoneză de la acel moment. Construcția lui Hiei a început la Șantierul Naval Yokosuka pe 4 noiembrie 1911, iar cea mai mare parte
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]