450 matches
-
care a influențat generația ‘80 în proză devine o referință aproape obligatorie. Cazuistică de cartier în epoca ceaușistă, amestec de situații grotești și fizionomii suprarealiste, dar și gogoliene, o ironie bonomă, nu corosivă, cu atenție la sentiment și la drama deriziunii. Pe scurt, scriitorul face parte din familia unui Nicolae Velea, și nu dintre partizanii filmelor lui Lucian Pintilie. În 1998, B. săvârșește saltul așteptat de la prozele scurte la roman. Ultima tresărire a submarinului legionar (1998) este un roman cu sincope
BARBU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285627_a_286956]
-
puțin orgolioasă, din perspectiva discursului teoretic, și anume cea a asistenței sociale. Această egidă, într-un fel neutră (dar nu indiferentă) a asistenței sociale, are înțelepciunea să asambleze și să coordoneze toate instrumentele care pot contribui eficient la îndepărtarea (ștergerea) deriziunii consecințelor tulburării mentale, a sciziunii, în cazurile grave, schizofrenice a insului uman în celălalt, repunându-l (recuperându-l) într-un climat de normalitate pentru sine, cât și pentru cei apropiați (familia, comunitatea). Cred că gestiunea asupra resurselor înfăptuirii în realitate
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și Origen la psihanaliza freudiană și „mecanica vie” a lui Bergson -, B. își focalizează instrumentarul analitic asupra scrierilor patristice răsăritene, reconstruind, pe fondul confluenței spirituale dintre elenism și tradiția vetero- și neotestamentară, atitudinile culturale și mentale ale Bisericii Ortodoxe în privința deriziunii. Râsul are o funcție fundamental religioasă, afirmă autorul: în economia raportului dintre sacru și profan, hohotul de râs, indiferent că este vorba de parodie, imitație sau chiar blasfemie, denotă prezența presantă a sacrului, a cărui energie numinoasă, generatoare a unei
BACONSKY-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
și, mai ales, binomul Orient/Occident, așa cum apare acesta din perspectiva relației dintre ortodoxie și catolicism. SCRIERI: Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, pref. Michel Meslin, Paris, 1996; ed. (Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană), pref. Andrei Pleșu, București, 1996; Iacob și îngerul. 45 de ipostaze ale faptului religios, București, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, București, 1999; Puterea schismei. Un portret al creștinismului răsăritean, București, 2001; Roma caput mundi. Un
BACONSKY-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
se răspândesc precum ploaia fină căzând dintr-un nor prea mare, ci dintre cele care se năpustesc precum o aversă de vară, acoperind cu tumultul său asurzitor plictiseala zvonurilor zilnice. Un vuiet care-i aducea orașului nostru acea nuanță de deriziune de care nu e cruțată nici o dramă. — S-a aflat că Abu-Khamr făcuse rost de un tun, capturat de la dușmani de către o mână de soldați cutezători care se învoiseră, în schimbul a zece monede de aur, să-l târască până în grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în veselia sa inconștientă. S-a relevat substratul dramatic al comediilor, căci, dincolo de veselie, contrastul comic denumește o dramă din adâncimea destinului uman, individual, iar „veselia ineptă a personajelor din finalul tuturor celor patru piese comice [...] este semnul exterior al deriziunii absurdului”<footnote I. Constantinescu, op. cit., p. 310. 64 Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialene, București, Editura Eminescu, 1972, p. 70. footnote>. În acest cadru, universul moral și cel social al operei caragialene este definit și prin vorbirea personajelor. Despre procedeul caracterizării personajelor
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Patima roșie o acțiune captivantă, plină de surprize. S-a observat că lumea din această piesă este o „lume dezaxată”, o umanitate bolnavă, „ o lume a crizei”. V. Brădățeanu a remarcat că dramele acestei lumi sunt privite de dramaturg cu deriziune lăsându-și eroii să se angajeze cu toată seriozitatea în ceea ce pentru ei înseamnă autentică dramă. Personajele acestei „pseudotragedii” sunt ridicole ca și personajele caragialiene. Ele sunt forme mai evoluate ale celor întâlnite în D-ale carnavalului sau în O
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
artiștii trăiesc sentimentul incapacității de a mai viețui în acestă lume metamorfozată, devenită străină, ostilă uneori, lipsită de principii ordonatoare sau de semnificații. Salvador Dali „Timpul ireversibil” “Valorile ghid” se relativizează într-o “morală a ambiguității” ce deturnează totul în deriziune și grotesc - un grotesc care nu rezidă din frica de moarte (cum credea Ruskin), ci din “teama de viață” (Kayser). Categoriile care se aplicau lumii noastre vizibile devin inaplicabile, se abolesc legile staticii, “naturalul” este distorsionat iar ordinea istorică este
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
umbră de suflet de creier / iată închisoarea / închisoarea teribilă în care mă aflu. Sentimentul alienării, de asemenea, își face simțită prezența - dar, la fel, fără să producă tulburi majore -, în groapa comună a destinului, în care omul real a aflat deriziunea, trăind suișuri și coborâșuri, aflat între extazul în care cad privind florile și pierderea eului, când ajunge străin de cămașă / străin de patul și pereții camerei. O formă de salvare ar putea fi despărțirea de suflet, în fond tot un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
senzația că „țara te vrea mort“, iar tot ce ține de meritocrație, spirit concurențial, demnitate profesională și frumusețe etică se sufocă sub talpa corupției generalizate, a neofanariotismului, clientelismului și nimicniciei!? Că generația mea supraviețuiește în absența ideii de viitor, în deriziunea grotescă a prezentului, cu tristele fantasme ale trecutului!? Și că mă doare al dracului să citez, pentru a subscrie cu lacrima-n gât, din cartea lui Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut, pasaje precum acestea: „Românii de azi n-au
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
sau n-a fost... și câte altele. Să mă tot îmbolnăvesc de frumuseți perverse! Și de cruda, sadica nebunie a realității care face ca occidentala „lume bună“ să fie interesată de România numai când etalează (estetic) orori, grotesc de circ, deriziune macabră, cerșetorie țigănească, vampirism suicidar. Domnule, am „strigat“ la Corina, dar de ce nu vine nimeni, in this very moment, cu o carte, fie de exegeze, fie de interviuri cu toți corifeii Momentului?!? Dar mai ales cu ambele, așa cum ar fi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cu Mircea Dinescu, recitaluri Alexandru Tomescu și Alexandru Andrieș, expoziție de caricaturi Ion Barbu, bașca tămbălău cu Sarmalele reci și Cargo, printre care ne am strecurat și noi, echipă și colaboratori: Ion Barbu și lumea lui caricaturală, de haioasă, înduioșătoare deriziune, exigentul Vintilă Mihăilescu și nobila-i Doamnă, subtilul Sever Voinescu și grupul său de cuminți, dar inteligenți admiratori pedeliști (unul mai tandru ca altul), Iaromira Popovici și Eugen Istodor (cu care am venit și m-am întors în mașină, parazi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
lui 1990 că, odată cu căderea comunismului, „numai capul șarpelui s-a zdrobit, dar veninul lui a rămas și s-a răspândit în toată lumea prin coada lui“. Ni se amintește zisa lui Soljenițîn cum că, dacă lumea modernă a relativizat întru deriziune binele, adevărul și dreptatea, atunci e timpul să scoatem frumusețea la bătaie. De la un autor care admiră etanș Biserica Ortodoxă Română, de bună seamă că nu vom afla nimic despre sinuoasele relații ale acesteia cu Partidul și Securitatea. Până și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
într-un Cațavencu închipuit de Alexandru Da bija în cheia unui mahalagism alcoolic fără ieșire, atârnat pe-o gură de iad. Ei bine, la Eminescu hipnoza n-a mai prins. Tot ceea ce constituia mustul lecturii mateine și captivantul grotesc al deriziunii din partitura caragialiană pare că devine sim plă lectură funcționărească în lumea Mușatinilor și a hi me rismului novalisian. Timbrul lui Iureș rămâne magnific, cadențele sunt copleșitoare, dar întregul sună rece, aulic, departe de palpitul, de esența fierbinte a onirismului
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
-i Dumnezeu cînd cască/ Să ne oglindim în lacul/ Cu mătăsuri lungi de broască”. Imaginea alienantă a provinciei nu mai este cea din textele bacoviene, de pildă. Ceva esențial s-a schimbat, începînd cu atitudinea: agresiv-ironică, provocatoare, șarjată. Programatică, sistematică, deriziunea maculează blasfemiator sublimul. Pe cer, păsările sînt asemenea urmelor/dejecțiilor lăsate de muște. Rîpa e Dumnezeu cînd cască. Lacul - topos romantic, naturist al oglindirii înaltului - e acoperit cu mătăsuri... de broască. Puritatea, moralitatea sînt caricate, nu fără o sugestie sinistră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Italia și Franța - și precaritatea mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei noastre interbelice, cu deosebire în proclamații și manifeste: stilul retoric, exclamativ, maximalist-bombastic al futurismului se combină adesea cu (auto)deriziunea relativistă și bufă a dadaismului. Considerații pătrunzătoare pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rădăcini folclorice” rurale este respinsă cu vehemență polemică: „Un amăgit comparatist ar adăuga că numărul mare de nonsensuri și absurdități din literatura populară l-ar fi putut influența. Ar fi, fără îndoială, nu prima și nici ultima enormitate demnă de deriziunea lui Urmuz — căci este probabilă, dacă nu sigură, totala sa ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea acestuia în ideologie culturală a regimului Ceaușescu oferă criticilor literari noi argumente strategice în susținerea lui Urmuz și a avangardei autohtone. În cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fuchsiadei”, generatoare de comic și deci nonsau antilirică, era deosebită ferm de programul suprarealist... Un „precursor al suprarealismului” va fi considerat Urmuz și de către Eugéne Ionesco, în articolul din Les léttres nouvelles (intitulat „Précurseurs roumains du surréalisme. Urmuz”). Părintele „teatrului deriziunii” îl consideră însă și un predadaist, de fapt - un „premergător” al tuturor revoltelor secolului... Rămîne totuși greu de înțeles despre ce „revoltă” este vorba în cazul unui autor extrem de laborios, timid și discret, care nu a îndrăznit niciodată să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dicționar de idei literare): „un text clasic”, „Algazy & Grümmer” „evocă ruina integrală a literaturii”; „precursor prin excelență”, considerat un „Jarry român”, Urmuz, care „n-a fost «scriitor», este elogiat de avangardiști în detrimentul Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși în deriziune”. În volumul III din Istoria poeziei românești (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1986, pp. 14-17), Mircea Scarlat îl discută pe Urmuz în primul rînd ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și Marcel Iancu, M.H. Maxy - inițiator, în 1924, al spectralismului plastic, Eugéne Ionesco - creator, alături de Samuel Beckett, al teatrului deriziunii și al absurdului, Isidore Isou - inventator al lettrismului) anexați patrimoniului cultural autohton. Minimalizați, ignorați sau respinși la început, percepuți adeseori drept lipsiți de „rădăcini” și ostili tradiției locale, nevoiți - din dorință de recunoaștere internațională ori din motive de persecuție politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despărțeau de gardul din fier. Îl recunoscu pe infirmierul de gardă. Spuse: „M-am Întors.” 22 SAORGE - TERMINUS „Comunicarea publicitară, prea focalizată pe seducerea pieței juniorilor, s-a rătăcit adesea În strategii În care condescendența rivalizează cu caricatura și cu deriziunea. Pentru a remedia acest deficit de audiență inerent tipului nostru de societate, e necesar ca fiecare colaborator din forțele noastre de vânzare să devină un «ambasador» pe lângă seniori.” (Corine Mégy - Le Vrai Visage des seniors) Poate că totul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
loc. " Al dracului moș, murmură el, cum seamănă cu soacră-mea! De unde are el atâtea creioane neîncepute? Să-i fi cerut, nu ți-ar fi dat." Reapărut în odaia cu musafiri, Stănică împărți, generos, tutunul din chesea, oferind, parcă în deriziune în cele din urmă și lui moș Costache, care, vizibil necăjit de dispersiunea tutunului său, luă ultimele fire și-și făcu o țigară mai groasă decât a tuturor. - Va să zică, unchiul dumitale, zise medicinista de la pian, are o domnișoară. - Și ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ci se roagă. Sub ploaia de sfidări și insulte a soldaților romani, a fariseilor și a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții defăimau creația. În fața deriziunii motivate de ură, apare lumina pascală a iubirii, capabilă să dea și ultima iertare. Psalmul începe dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poartă ca și cum acest lucru ar fi posibil și ca și cum Cineva ar fi pitit în trusa condiției umane, înainte de a ne fi trimis în excursie pe pământ, și harta evadării noastre de aici. 13 februarie Andrei crede că poate rezolva prin deriziune, șarjă și apel la venerabilitatea problemei un impas care face parte din însăși rețeta noastră de fabricație. Când l-am numit odată neonest (și a tresărit) nu m-am referit la caracterul lui, ci la consecințele formației lui. De aia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care o inundă și îi dau corp vor desemna realități adevărate. Neviciate și verificabile. Conform unor criterii cu valoare de întrebuințare și pe la casele mari ale „democrației” și „economiei de piață”. Camuflajul, dezinformarea, impostura, manipularea, supralicitarea parodicului și căderea în deriziune sunt bolile cu care limba română are de luptat pentru a-și regăsi o stare de sănătate, care se susține prin faptul că elementele sale de bază - cuvintele ce o compun - au o acoperire corectă în realitate. Este un act
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]