469 matches
-
plăcerea de a da culoare și impuls distractiv petrecerilor. Dansurilor dezlănțuite de la reuniunile din tinerețe le-au luat locul horele, sârbele, bătutele mai calme, mai cuminți și cu durate mai scurte, în concordanță cu anii pe care îi poartă în desaga vârstei. Privirile obosite și încețoșate ale lui Dumitru Dascălu se bucură de ceea ce li se oferă. Sufletul i se încălzește și vibrează satisfăcut că se află în mijlocul copiilor săi, iar chipul i se luminează la strălucirea de pe fețele și din
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
obstacol greu de trecut. Horia Sima, cu un salt spectaculos a ajuns la partea de jos a pantei șanțului și apoi, în continuare, cu o agilitate extraordinară, din câțiva pași a fost pe malul celălalt. Nicolae Petrașcu fiind încărcat cu desaga cu haine și având cămașa lungă care îl împiedica la mers, a căzut în mijlocul șanțului scăpând din mână legătura cu haine și apoi cu mare greutate, ajungând dincolo de șanț. Dincolo, alți jandarmi și oameni din sat, aduși ca să ajute la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
O echipă de la televiziune face eforturi disperate pentru a se apropia neobservată de un bărbat care tocmai a trecut pe sub baldachin și s-a închinat la moaște. Are căciulă de blană de oaie pe cap (cușmă), bocanci grei în picioare, desagă bicoloră alb-negru de lână aruncată pe umăr - pe scurt, se înscrie perfect în stereotipul „pelerin de la țară”, pelerin „tradițional”. Reușesc până la urmă să prindă câteva cadre cu acesta, ba mai mult, ca din senin apare și un grup de copii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
fără gust și de o consistență incertă. Ne salutăm, ne spunem la revedere, ca niște vechi prieteni. „Părintele Arsenie”, după cum i se adresează lumea din jur, per sonaj nelipsit de la toate pelerinajele la care am participat. Are un fel de desagă din lână, din care se ivește umbra unei cruci mari de lemn, celebra sa cruce de lemn a apărut de numărate ori la televizor. Este un personaj exotic, cel despre care ProTV a spus cu puțină vreme în urmă, în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ochi vicleni și gura ascunsă printre tufișurile unei bărbi enorme, roșie ca sîngele proaspăt. Costică purta niște opinci din piele de bou, avea pantaloni din suman și un burnuz din piele de oaie întoarsă pe dos. În spate ducea o desagă din pînză de sac și pe cap avea o căciulă imensă, roasă pe la margini și mițoasă rău. Omul acesta părea mai sălbatic decît un viking care rătăcise pe aici cu multe secole în urmă. Cîmpul, de o parte și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă cuiva. La un moment dat, Costică se oprește, pune desaga jos, scoate căciuloiul de pe cap și se scarpină pe îndelete prin părul său mai roșu decît un steag chinezesc. Privește de jur-împrejur, se asigură că doar corbii sînt unicii martori ai unei scene intime și oftează plescăind din limbă. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
său mai roșu decît un steag chinezesc. Privește de jur-împrejur, se asigură că doar corbii sînt unicii martori ai unei scene intime și oftează plescăind din limbă. Pe deplin mulțumit, se mai scarpină în cap o dată, își pune căciuloiul, saltă desaga și începe din nou, tacticos, să facă pași mărunți în spațiul acela demențial de vast. Eternitatea părea a se scurge molcom și absolut inutil. Viața unor ființe, omul și cei doi corbi, mai mult dădea impresia că încurcă existența Universului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
două banițe. Mircea a pregătit patru săculeți sau trăistuțe pe care le-a prevăzut cu sfori, încât puteau fi luate pe umeri, la spate, precum rucsacurile. Apoi a luat o crăticioară drept unitate de măsură și a pus în fiecare desagă aceeași cantitate de boabe. A legat cu sfoară gurile trăistuțelor și ne-a ajutat fiecăruia să ni le fixăm pe spate. Gata. Puteam pleca. Îmbrăcați cu ce-am avut și noi mai grosuț, cu mănuși, înarmați cu niște bețe constituite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
real interes public: morarul-șef. Acesta om practic și cu mila lui Dumnezeu -, impresionat de cele auzite, precum și de ținuta noastră vestimentară, de aspectul nostru deplorabil, a acționat rapid și eficient. Ia veniți cu mine, măi flăcăi! Dați-vă jos desagile astea. Așa. Stați colea pe sacii ăștia. Ne aflam în interiorul morii, chiar lângă presa de ulei, așezați pe sacii de floarea-soarelui care așteptau să fie decorticați. Leu era cu noi examinând cu atenție noul decor în care ne aflam. Așteptați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
răscolitor al sufletelor tinere, pe însăși luceafărul poeziei noastre; dragi colegi și prieteni, îl așteptăm, Chiar acum când plouă-n Bucovina vestea ne-a sosit din Putna și din Cernăuți, că de-acolo Eminescu, a pornit spre noi desculț cu desaga plină de poeme, să s-adeverească-a pornit dacă mai sântem la locul nostru și să vadă dacă n-am murit. Când dădeam lecții la elevi mai mici în cadrul internatului Rădăuți La 30 de ani de la terminarea liceului, întâlnire cu profesorii în fața
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
ne-ntrerupt. Și se topea ninsoarea spulberată, Pe fierbințeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-așază, Stăpânul casei a ieșit posac Și unde mama pâlpâia de groază El pe toți șapte i-a băgat în sac. În urma lui, fugind după desagă, Cățeaua da-n nămeții de pe drum... Răpindu-i puii, apa din viroagă Scâncea curgând sub botul ei, acum. Lesnea (1957) Într-o dimineață, lâng-un pătul de ierburi aurii, o cățea puse șapte mici pui ruginii. Până spre seară i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Evanghelie că atunci când Isus i-a chemat pe Apostoli să-L urmeze le-ar fi stabilit vreun salariu, dar în discursul ținut după Ultima Cină, Le-a pus o întrebare care ne spune totul: «- Când V-am trimis fără pungă, desagă și încălțăminte, ați dus oare lipsă de ceva?» «- De nimic!» - au răspuns Apostolii (Lc 22,35). Episodul este o invitație divină foarte profundă ca să ne abandonăm cu toată încrederea în mâinile Providenței. Oare există aici pe pământ vreo bancă mai
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
vină și ea cu mine. Zice că nu poate, nu acum, chiar dacă nu înțeleg motivele. Până la urmă, hotărăsc să accept invitația lui Cotys. Ea este cea care-mi pregătește schimburile și proviziile ce-au să-mi trebuiască în timpul călătoriei; în desagă pune și câteva opuscule ce conțin preceptele lui Zalmoxis. Cu o recomandare, aceea ca să le învăț până la Sarmisegetuza, să fiu pregătit să răspund când voi ajunge în fața marelui preot. Imaginea șarpelui fantastic îmi va ocroti gândurile și trupul, ferindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cea ortodoxă am fost nevoit să părăsesc parohia, după ce mai întâi am oficiat Sf. Liturghie și am îndemnat pe credincioși să nu-și lepede credința și să nu semneze nici un fel de act în acest sens. După slujbă, cu o desagă în spate și un toiag în mână, am dispărut din localitate mergând în pribegie. Nu mi-a fost ușor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am scăpat de urmăritori (securiști) care, în aceeași zi s-au instalat în sat și împrejurul casei
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Înnoptase prin case, prin stoguri de fân, sub cerul liber, cum se nimerise. Ultima noapte ajunsese la un preot, Într-un sătuc răsfirat pe coasta muntelui. Îl primise cu prietenie fără a-i pune Întrebări bănuitoare. De la el avea În desagă o pâine și o ploscă cu vin tare și amărui, din care sorbea din când În când câte o Înghițitură ca să prindă putere. Cu mare cruțare, căci nu știa când va ieși din pustietate. Spre seară ajunsese Într-o margine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe gât, dintr-o sticluță, un lichid roșiatic și, ca prin minune, fața bolnavului se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trebui să judecăm mai cu îngăduință întâmplările de altădată. Si apoi mă întorc și zic: „Pentru un păduche nu dai cojocul pe foc.” - Crezi că mai avem de ce zăbovi aici, cercetătorule cu asprime?... - Părerea mea este că am cam golit desaga cu noutăți despre mănăstirea Zlataustului. - Atunci, spune încotro s-o apucăm acum. Că doar n-avem să ne oprim tocmai acum, când nu mai este așa de mult până departe. - Ce ar fi să mergem la Dealul Mare, mărite Spirit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
acolo sub rambleul căii ferate care duce la Ungheni. Nici nu-mi mai aduc aminte dacă pe acele vremuri noi știam că drumul pe care coteam spre Vlădiceni se cheamă Trei Fântâni. Acum, cu îngăduința ta, am să-ți umplu desaga cu noutăți. Ține-te bine! Întâi această stradă străbate un spațiu numit cândva Târgușorul Trei Fântâni. Apoi își continuă molcom calea, până când, din dreapta, îi gata să-i taie calea botul dealului Căprița. Dealul se lasă, însă, păgubaș și pare că
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
arma în mână...Sunt sigur, iubite prieten, că dacă ai fi fost cu mine acolo ai fi trăit același sentiment. Rămân însă cu speranța că odată și odată vom străbate împreună - ca pe vremuri - toate aceste locuri, dar purtând în desagă merindea cunoașterii... Sper că ultimele fraze nu te-au întristat prea mult. Aștept cu viu interes slovele tale. Pe curând, iubite prieten. X Nu mai credeam că o să-ți amintești de remarca pe care o făcurăm noi cândva, privitoare la
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
a existat și o moșie Nebuna”. Nu am bănuit noi multe, dar să încercăm a ne ostoi setea de cunoaștere, fie și la vârsta maturității. Așa că potrivește-ți pașii după ai mei, că astăzi am de gând să ți umplu desaga cu noutăți. Am cam terminat-o noi cu soare-răsare și ar cam fi cazul să „schimbăm macazul”, cum ai fi spus tu, spre soare-apune. Ținta călătoriei noastre de astăzi este Mănăstirea Galata, dar înainte de a ajunge la ea e musai
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
nu-i mâță, șoarecii întind horă. Cel ce se teme de vrăbii să nu samene mălai. Cine cere zgârcitului vrea să sape fântână în mare. Oțetul de dar pare miere. Inima-i prunc, care dorește tot ce vede. Pântecele și desaga cerșetorului nu se umplu niciodată. Să dorești mult, să nădăjduiești puțin, să nu ceri nimic. Pânea altuia nu mă satură. Mânâncă mărul, nu te îngriji de pom. Cine dă săracului dă lui Dumnezeu. Mulți plâng pe orfan, puțini îi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zahăr primite în dar o melasă dulce și parfumată, cu care ne onoram sărbătorile. De la fratele tatii, Moș Ion, mai primeam când și când câte un săculeț cu 15-20 de kilograme de grâu, ce pe atunci erau o avere. Cu desaga într-un cărucior încropit de frații mai mari, mergeam cu mama în Târgușorul Copou, la moară. Ne sculam pe la 4 dimineața, ca să apucăm rând "mai în față", și pe înserat ne întorceam acasă osteniți, flămânzi, dar cu câteva kile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
s-a deranjat nimeni să-mi răspundă. În atare condiții, am luat-o și eu ca românul din Cârțișoara, Badea Cârțan, cel care avea să străbată acum mai bine de 100 de ani drumul pe jos până la Roma cu o desagă plină cu cărțile neamului! Nil desperandum! Să nu-ți pierzi speranța! Am învățat asta citind Odele lui Horațiu și mi-a prins bine toată viața. De ce dispuneam eu în îndeplinirea măreței sarcini de "promovare a istoriei, culturii și științei naționale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din generația a doua, un loc aparte îl ocupă Andronic Popovici (1820-1892), călugărit la Secu și Neamț, care, în 1861, fuge în Basarabia (aparținând atunci Rusiei Țariste) și întemeiază, împreună cu părintele Teofan Cristea, mănăstirea Noul Neamț, pe malul Nistrului. În desaga pe care o poartă cu sine, în noaptea în care trece Prutul clandestin, într-o albie de spălat rufe, călugărul Andronic duce o parte din manuscrisele lui Paisie și scrisorile acestuia, pe care dorește să le scape de la foc și
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
alte rele se fac. Mă întreb eu: „Ne mai aducem aminte de Poruncile lui Dumnezeu? Cum le păzim? Am uitat că suntem trecători și locuim în țară străină. Dar cand sosește ceasul de plecare nimic nu luăm cu noi, doar desaga cu fapte, fie bune, fie rele. Oh, Doamne, ce mă fac? De voiești, dă-mi ce-mi lipsește ca să mă mântuiesc. Și cu Milă și Ajutorul Tău să ne mântuim cu toții.” Cred, după mine, ca daca am avea credință și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]