KorAP: Find »[drukola/base=descăleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...30 >

737 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

Întrebarea rămase agățată parcă În frigul dimineții de iarnă. O auziră și Apărătorii, dar nu răspunse nimeni. - Dacă e cu măria sa am să urc chiar acum, spuse Erina. Mai apoi avem de vorbit, bine, Pietro? Să nu pleci nicăieri. Erina descălecă, lăsă calul În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de cart era cu mult mai clară. - Un grup de războinici trec În galop pe străzi, răstoarnă tarabe... intră În piață... Sunt tătari! - Câți? Întrebă Gabriel, care urcase iute pe punte la auzul strigătelor. - În jur de o sută... comandantul descalecă... tătarii iau poziție de luptă, cu iataganele scoase, În fața intrării... comandantul deschide poarta... imposibil! - Spune! strigă, nerăbdător, Gabriel. - Dincolo de poartă sunt cadavrele gărzilor! Cineva a intrat și a ucis toate gărzile de la Ak Saray! Tătarii le scot acum la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
grave de situație vor cere plecarea voastră. Simțiți-vă la voi acasă, Într-o țară latină și europeană, ca și a voastră. Ne vedem mâine. Angelo se Îndepărtă și intră În mijlocul Apărătorilor italieni, care se aliniară și prezentară salutul. Moldovenii descălecară, În afară de Alexandru. Tânărul ezită la Început, apoi dădu pinteni și Îl urmă pe Angelo. Asistă la prezentarea onorului și la raportul comandantului pe care Îl lăsase În locul lui. Era un francez Între patruzeci și cincizeci de ani, Înalt, voinic, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
aștepta să se Întâmple. Un tropot de cal se auzi, la Început ușor, atenuat de stratul de zăpadă, apoi din ce În ce mai puternic. Un Apărător apăru din pădurea de brazi și străbătu la galop tabăra până ajunse În dreptul corturilor care alcătuiau comandamentul. Descălecă și se Înclină În fața lui Angelo, cerând permisiunea de a vorbi. Bătrânul aprobă din cap și, cu un gest discret, Îl chemă mai aproape pe Alexandru. Yves Îl privi cu interes pe noul venit, dar nu spuse nimic. Doar cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Moravei, spre Dunăre. Yves sosi la galop lângă comandantul Apărătorilor, salutând luptătorii din avangardă. - Trăiește? fu prima Întrebare a francezului. - Si, răspunse Angelo. Dar e grav rănit. Doctorul e sceptic. -Olala... mais tous les medecins sont sceptiques, voyons... spuse Yves, descălecând și apropiindu-se de căruța În care se afla Oană. Cosmin! Mon vieux! Comment ca va? Căpitanul deschise din nou ochii la auzul vocii lui Yves. Încercă să zâmbească, dar trăsăturile chipului Îi erau prea obosite. Erau prea multe evenimente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
căpitani dădură pinteni, Își luară luptătorii și dispărură În direcțiile indicate. - Restul Apărătorilor, continuă Angelo, regruparea pe aliniamentul nord-est, la o mie cinci sute de pași, imediat sub linia de foc a artileriei. Pregătiți țăruși ascuțiți Împotriva atacului de cavalerie. Descălecați și ascundeți caii În spate, după lizieră. Nu reacționați la apariția celui de-al doilea val, până la semnalul meu. La semnal, părăsiți poziția și vă regrupați la o mie de pași În spate, În formație de cavalerie, pe două aripi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Răsărit, gonind aproape culcat pe coama calului. Călărețul urcă la galop dealul pe care se aflau Apărătorii și se opri În fața lui Angelo. Era un tătar scund, purtând pe cap un calpac din blană de vulpe. Privi luptătorii din jurul lui, descălecă și se Înclină, cu mâna dreaptă la piept, În fața lui Angelo. - Dacă nu mă Înșel, mă aflu În fața comandantului suprem al Ordinului Apărătorilor, spuse tătarul În limba turcă, știind că va fi Înțeles. Toți ofițerii Apărătorilor cunoșteau limba turcă. Angelo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
puțin de douăzeci de pași, Alexandru Își dădu seama că era marea căpetenie mongolă Amir Baian, șeful tribului Bordjighin, strănepotul lui Gingis Han. Amir se apropie de Alexandru, dar păru că nu-l vede. Se opri În fața lui Angelo, care descălecă și el, pentru a fi egalul celui care comandase Cuceritorii. Cei doi erau diferiți, dar totuși asemănători. Amir avea aproape Înălțimea lui Angelo, ceea ce Însemna că era cu un cap peste ceilalți războinici ai tribului său, amândoi aveau trupurile bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se mai afla decât o mulțime Îngenuncheată. Din spaimă, sau doar din reflex, Îngenuncheară și oameni care nu aparțineau Ordinului Cuceritorilor. Îngenuncheară negustori, ieniceri, iscoade, spioni, cerșetori. La capătul pieței mai rămăseseră doar războinicii lui Midhat, călări, dar și aceștia descălecară și căzură În genunchi. Dincolo de acea mare de oameni Învinși, Oan-san văzu malul mării și freamătul valurilor. O nesfârșire de spumă care Îl despărțea de ținuturile Dobrogei și de curgerea majestuoasă a Dunării. Și de Moldova, unde se afla trecutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
proaspăt al primăverii. Revenea, parcă, În ținuturile Moldovei după o nesfârșită derivă Între două lumi. Lăsa În urmă nu doar iarna, ci și aripa de gheață a morții. - Căpitane!!! țipase deodată Simion și, Încălcând regula ceremoniei de primire a oaspeților, descălecă și fugi până la căruța În care se afla rănitul. Sub privirile contrariate ale italienilor, arcașul se opri lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-se În fața oaspeților. Coloana Apărătorilor intră, În frunte cu Angelo, Yves și Francisco. Urmau căpitanii italieni și detașamentele lor, apoi grupul Apărătorilor moldoveni, care Înconjurau căruța În care se afla căpitanul Oană, apoi ariergarda alcătuită din arcași și lăncieri. Angelo descălecă primul, respectând eticheta În vigoare la curțile regale europene, la zece pași distanță de domnitor. Apoi duse pumnul drept la inimă și Înclină capul. În spatele lui, descălecară căpitanii și luptătorii, care puseră genunchiul drept la pământ. În jurul oaspeților, pe două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
care se afla căpitanul Oană, apoi ariergarda alcătuită din arcași și lăncieri. Angelo descălecă primul, respectând eticheta În vigoare la curțile regale europene, la zece pași distanță de domnitor. Apoi duse pumnul drept la inimă și Înclină capul. În spatele lui, descălecară căpitanii și luptătorii, care puseră genunchiul drept la pământ. În jurul oaspeților, pe două rânduri perfect aliniate, două detașamente de vânători domnești În uniformele lor cafenii cu fireturi galbene și cușme cu pană de vultur scoaseră săbiile și le ținură vertical

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
un singur scop: Suceava. 3 iulie 1476, ora 4.00 dimineața, Suceava Porțile se deschiseră Încet și, În același timp, se auzi zgomotul greu al lanțurilor care lăsau podul. Apărătorii conduși de căpitanul Gâlcă intrară cu caii În spume și descălecară În prima curte interioară. - O jumătate de ceas! strigă Gâlcă, urcând În goană treptele spre camerele voievodale. - Căpitane! se auzi vocea groasă a pârcălabului Șendrea, care ieșea din camera de gardă de lângă intrare. Care sunt veștile? - Familia măriei sale trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
știau totul despre Înfrângerea armatei lui Eminek. Și despre căpitanul Oană, care nu se afla nicăieri, deci putea foarte bine să apară la Murgeni. - Să ne apropiem... șopti Erina. Vreau să-l văd. Vreau să fiu lângă el. Cei doi descălecară și legară caii În pădure. Oană Își scoase centura cu spada, atârnând-o de șa. Erau Îmbrăcați În straie țărănești, iar căpitanul avea la el o furcă lungă, cu trei dinți. Veneau de la fân. Ieșiră din pădure și se apropiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În ciuda forței copleșitoare a Semilunei, bătălia de la Valea Albă fusese la un pas de a fi câștigată de Moldova. Dar, atunci, Însuși Mahomed se aruncase În luptă. Poruncise corpului de elită al spahiilor, În număr de zece mii de oameni, să descalece și să sprijine atacul ienicerilor. Intervenția sultanului oprise defensiva primelor rânduri de ieniceri și provocase o Înaintare generală a urdiei, cu pierderi enorme. Dar o Înaintare implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În care erau legați, iar doi dintre ei Îl ridicară pe căpitan și Îl aduseră jos. Erina privi neliniștită cum Oană se Îndepărtează, În mijlocul escortei. Se Îndreptau spre cortul sultanului. 1 august 1476, ora 19.00, Voroneț Cei doi călători descălecară În fața chiliei de lemn a sihastrului. Alexandru lăsă caii În marginea poienii, la păscut. Ajunseseră târziu, mergând pe sub poalele muntelui Rarău, și ferindu-se de drumurile umblate. Văzuseră, din Înălțimile munților, patrule de spahii gonind prin sate și, unele, urcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Întreaga cavalerie a vânătorilor domnești ieși, perfect aliniată, pe latura dreaptă a poienii și În josul ei, iar pădurea fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la pământ și spuse: - Comisul Tudor Jurj, comandantul corpurilor unu și doi de vânători domnești, la porunca măriei tale! - Ridică-te, comise! spuse Ștefan. Și spune-le oamenilor tăi că au prețuirea mea pentru victoria de pe Prut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact În inimă, indiferent de lumină și de direcția vântului. Voievodul tăcu. Îi scăpau prea multe lucruri din ceea ce se petrecea În jurul lui. În josul luminișului, vânătorii domnești rămași În viață descălecaseră și luptau cu Înverșunare. Câțiva dintre ei, poate șase sau șapte, Încercau să-l apere pe Alexandru, care tocmai se ridicase. Deodată, o săgeată aprinsă se ridică deasupra pădurii, străbătând cerul spre miazănoapte. Voievodul Îi privi Întrebător pe Pietro. - Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
achingii, cred... Cinci atacă... nu... cad loviți de săgeți... Două În spate, trei În față. - Doi arcași, În poziții opuse... Amir a lovit trei. Cine e În partea cealaltă? - Îl văd pe Pietro. Are tolba de săgeți pusă jos. A descălecat, stă În picioare și ochește. O săgeată... A doua... Achingiii sunt loviți din două părți. - Ritmul? - Amir galopează și trage ridicat În scări. Spahii au Înțeles. Câteva sulițe zboară spre el. Un roi de săgeți Îl caută. - Ceilalți mongoli? - Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
aud și eu. Spune-mi ce vezi. - Nu mai știu unde să mă uit. Totul se Întâmplă În același timp. Sus, Apărătorii lovesc corpul de achingii care l-a Încercuit pe Alexandru. Mai jos, mongolii ajung la trupul lui Amir. Descalecă. Și mai jos, În dreapta mea... Mulți spahii Încearcă să se ridice, să blocheze galopul călărețului... sunt uciși cu o armă pe care n-o cunosc... un fel de seceră, cu un lanț... O rotește cu o iuțeală extraordinară... nu scapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de zidul achingiilor. Totul se derula cu repeziciune. Umbra dispăruse. Toți atacatorii uciși. Cornul călăreților de Timiș sunând de undeva din păduri porunca voievodului „Gruparea pentru atac pe flancul drept!” Turcii retrăgându-se Încet, parcă neînțelegând ce se Întâmplă. Mongolii descălecând În jurul lui Amir. Și, deodată, lângă umărul lui drept, vocea pe care și-o imaginase de mii de ori, pe care n-o auzise niciodată dar ar fi recunoscut-o prin vis. Vocea calmă, curată, luminoasă, spunând: - Alexandru... Se Întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Ștefănel, fără a-și lua ochii de la Alexandru. În privirea aceea liniștită și albastră, Alexandru descoperi deodată un lucru pe care Îl simțise demult. Ștefănel moștenise darul căpitanului Oană. Simțea primejdia Înainte de a se apropia. Nu era nici o primejdie. Cineva descăleca de pe cal și se apropia de ei. Cei doi frați se Îndepărtară la o lungime de braț, fără a-și putea dezlipi privirile unui de pe chipul celuilalt. - Alexandru! se auzi vocea lui Pietro. Ești bine?! N-am putut ajunge mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se opri la doi pași de cei doi tineri luptători. Ștefănel Își Întoarse Încet spre el privirea senină și albastră. Apoi zâmbi ușor. Era, totuși, un zâmbet trist. - Dumnezeule... șopti Pietro, Înmărmurit. Așadar... tot ce se știa... În spatele său, Apărătorii descălecară. Cei din primele rânduri auziseră discuția și nu-și puteau stăpâni curiozitatea. Întregul Ordin al Scutului și Spadei trăise tragedia petrecută În familia căpitanului Oană cu optsprezece ani În urmă. Toți Încercaseră, de atunci, să nu deschidă acest subiect dureros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se ridicase nu era europeană. Nimeni nu păstra piciorul stâng la pământ În timpul ridicării, ca și cum ar fi fost pregătit să scoată o armă cu mâna dreaptă. Tropote se auziră În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
așa cum fuseseră scoase. Chipul Îmblânzindu-se, ochii mari, albaștri, devenind luminoși și inundând totul. Apărătorii se opriră și formară un semicerc, lăsându-l pe căpitan să avansese spre fiul lui. Erina făcu un pas, dar voievodul Îi prinse mâna. Căpitanul descălecă. Ștefănel aplecă privirea, așteptă ca tatăl său să ajungă În fața lui, Îi luă mâna dreaptă și o sărută Încet, simțindu-i asprimea, forța și blândețea. Apoi o lăsă și spuse, cu un glas sugrumat de toate lacrimile care ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]