511 matches
-
izbânzilor voastre. Glasul lui Toshimitsu nu se schimbă prea mult, până termină de vorbit. Știa de la Mitsuhide ceea ce trebuia să spună și, probabil, nu se potrivea cu propriile lui gânduri. — Să trecem râul! Cerul era încă întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
erau din cântecul care îi plăcuse atât de mult lui Nobunaga și care îi caracterizaseră concepția de viață din anii tinereții. Nu se gândea la ceea ce se întâmpla ca la un eveniment care să clatine lumea. Cu siguranță, nu era descumpănit la gândul că acela putea fi sfârșitul. Lupta, mai degrabă, cu un spirit arzător, feroce, care nu voia să se dea bătut și să moară. Idealul pe care-l păstra în inimă ca marea operă a vieții lui nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asculți cu atenție, se aude nechezatul cailor și zgomotul copitelor. Nu-i de glumă. Veți avea nevoie să plănuiți o contra-strategie, cât mai repede cu putință. — Ei, și ce-i cu Hideyoshi? — Hideyoshi e în avangardă. Genba fu atât de descumpănit, încât abia-și mai găsi cuvintele să vorbească. Mușcându-și buzele, ridică o privire tăcută, palid la față. După un timp, spuse: Ne vom retrage. Altceva nu avem ce face, nu-i așa? O armată numeroasă e pe drum încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încrengături de la Cloisters, mi-am dat seama că, de fapt, nici nu era așa de uimitor. Chaquie încerca cu disperare să-și ascundă defectele rușinoase pretinzând că era o persoană bine-crescută și respectabilă. Omul care-și dorea să fie. Eram descumpănită de tot ceea ce aflasem. Vineri seara am sesizat că tristețea îngrozitoare ce pusese stăpânire pe mine la începutul săptămânii se risipise. Asta pentru că sentimentul revenise. — Măseaua nu te-a ținut ocupată prea mult timp, nu-i așa? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de fapt, cu tot mai iritată nerăbdare. Vorbea, privind doar în ochii acestui serv protector, încolăcit la picioarele Venerei. Tavi asculta calm, fără reacții, noutăți, urmărind sceptic malaxorul de nimicuri. Poate tocmai scepticismul mut al acestui martor să-l fi descumpănit pe agitatul intrus. Continua încăsă peroreze, să gesticuleze, să pompeze vorbe, neobosit, dar plictisul vizibil pe mutra lucidului canin îl deprima, simțea că va ceda curând, decis să cedeze. Mâine, gata! Nu, mâine e vineri, mâine ne odihnim. Poimâine, sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și celălalt, cu moartea. Atunci când se află În drum spre locul de execuție, Malik Șah Își Întreabă „părintele”: — Cât timp crezi că mai ai de trăit? Nizam răspunde fără nici o umbră de șovăială: — Multă vreme, foarte multă vreme. Sultanul e descumpănit: — Că te arăți Înfumurat cu mine, treacă-meargă, dar cu Dumnezeu! Cum poți să rostești un asemenea lucru, spune mai degrabă „Facă-se voia Lui!”, El e stăpânul veacurilor! — Dacă am răspuns astfel este pentru că am avut un vis, noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
înlocuiam, schițele sale deveneau din ce în ce mai clare, mai detaliate. Mă elimina desenându-mă - nu se lăsa posedat. Spre deosebire, eu îl priveam neîncetat: voiam să-l învăț, să simt cum conturul său trece de pe foaia de hârtie în mine. Ceea ce mă descumpănea era lipsa lui de privire. Nu avea privire! Avea ochii goi, asemenea unei case fără uși și ferestre în care ți-e frică să pătrunzi. Îl uram pentru că mi-era frică de el și pentru că nu puteam rezista tentației de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
an ieși dă ne udă Cu găleata, lată Peste toată gloata Bumburel d-argint Vărsat pă pământ Ploaie, Doamne, ploaie Locuri să să moaie.” Rusalda toarnă apa peste Izaura care se bucură. — Ah! Ce bine e! Ce răcoare! Prințesa este descumpănită că nu știa cântecul. Izaura îl cântă împreună cu ea până îl învață și-l învață repede fiindcă îi place. Țigăncile toarnă și peste ea apă ca s-o răcărească. — Hi! hi! hi! Îmi place! Hi! Hi! Hi!râde fericită Prințesa
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ascultă pe când observau peisajul mohorât și neliniștitor. Încă nu puteau să vadă ce anume le zbura printre ghete foarte repede, în ceața portocalie-brună. Ce locuri deprimante! se gândi Lambert. Nu tocmai înspăimântătoare, deși neputința de a vedea prea departe o descumpănea și o neliniștea. Atmosfera sufocantă care impregna această lume o făcu să se gândească la o baie la miezul nopții în niște ape infestate de rechini. Nu știi ce poate să apară brusc din străfundurile nevăzute. Părerea negativă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ce ți s-a întâmplat? Îl întreb tăios. Mă privește, mă privește, dar într-un mod curios pe care nu-l mai văzusem niciodată la el. - Hai, spune-mi carei beleaua, care-i dracu’?... Pufnește în râs, de m-a descumpănit - Ce belea?... N-am dat nici de dracu’!... - Păi, tu mi-ai spus, când m-am așezat la masa ta și ai repetat mereu. - Da!... Și ia o mină de mă lasă perplex. Se pune pe un râs zgomotos de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
zvârcolea acolo, în aerul verde de sub frunziș. Topăiam și dansam pe cărarea mea, când deodată, de-a curmezișul ei, a apărut un trunchi de copac prăbușit. Când am ajuns lângă el, mi-a dispărut toată veselia. O clipă am rămas descumpăniră: trunchiul avea diametrul cât înălțimea mea și părea pe de-a-ntregul putred. ! O viermuiala de furnici carnivore, roșii, cu clești foarte vizibili, se scurgea printr-o crăpătură din scoarța lui. Să-l ocolesc mi se părea rușinos, căci ar fi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țin În valiză la Îndemînă. Plus un set de izmene și șosete groase. Bine că nu vă mai trimit În agricultură. — Imaginează-ți că pînă la primăvară nu prea are ce agricultură să se facă. O să mai vedem atunci... Tace descumpănită de tonul meu arțăgos. După care Începe iar, Îmi mai promite și o cutie de cremă Gerovital, să-mi dau pe față și pe mîini. Îmi dau seama că abia mă cunoaște. — E foarte bună. Crema asta, știi tu ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
era mai important. Am destule defecte, dragă domnișoară. Primul este că sunt însurat. Al doilea... Nu știu dacă e destulă lumină aici ca să se vadă. Al doilea e că am adunat un număr de ani... Femeile însă se arată rareori descumpănite în astfel de situații. Primul defect se poate remedia ușor, vă invit împreună cu soția. Cât despre al doilea, dați-mi voie să-l consider mai curând o calitate decât un defect! Dacă acceptați invitația, sper să am ocazia să vă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în jurul canapelei. Căpitanul i-a dezvelit piciorul. Au examinat cu mare grijă locul rănit, pipăind cu migală osul. În cele din urmă, colonelul a ordonat: Căpitane, du-l în salon și întoarce-te aici! Revenit în salon, Toaibă a rămas descumpănit pe marginea patului. Ceilalți îl priveau cu mare curiozitate, dar nu îndrăzneau să-l întrebe ce i-au făcut și mai ales ce i-au spus doctorii. De fapt, nici n-ar fi avut ce să le spună. Fiecare dintre
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
asupra fricii de moarte. Ei pătrundeau liberi în metafizică după ce fuseseră umiliți de viață. Dar, cunoscîndu-l pe insul care se spânzurase, nu puteam asocia metafizica de mutra lui buhăită de băutură, oricâtă imaginație aș fi avut. Povestea asta m-a descumpănit. Datorită ei, ideea de sinucidere mi-a devenit, brusc, respingătoare. Nu mai puteam s-o despart de obrazul învinețit și năpădit de muște al insului ce se spânzurase în parc. Ceea ce m-a ajutat, probabil, să nu fac o prostie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din pricina viscolului. Dădeam în fiecare zi telefon și le spuneam că nu vreau să plec, că mă simt bine. Nici nu pomeneam de viscol. ― Bine, du-te, dar să nu întîrzii, i-am zis din nou. Cel mai mult o descumpănea, îmi dădeam seama, tonul meu liniștit, în care nu izbutea să surprindă nici o urmă de ironie. Mai făcu o încercare ca să mă silească să mă dau de gol. ― Cunoscuții mei n-au unde să mă caute. Și e normal să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în afară de gândurile mele, de amintirile mele? Nu, și nici să nu vă așteptați s-o fac. Nu pot altfel, deoarece simt nevoia să mă explic. Și pe măsură ce mă explic mai mult, am impresia că mă încurc mai mult. Ceea ce mă descumpănește și mă împinge să ridic tonul și să reiau totul de la capăt. Poate n-am fost destul de limpede. Poate am vorbit prea încet. Se pare că, pentru destui inși, înțelepciunea este arta de a te iubi numai pe tine fără ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
prejudecata. Format auditiv la școala recitărilor eminesciene în linia Vraca-Manolescu-Botta-Codrescu- Moldovan- Ca ramitru-Seciu-Bălănuță-Cozorici, unde artificiile rosti rii, retorica personală, amprenta actorului în stabilirea accen telor din arsenalul exclusiv romantic orientau discreționar lectura, sigur că glacialitatea partiturii lui Iureș m-a descumpănit. Dar nu mă las: mai pun o dată CD-ul. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră. 24 mai 2012 EPILOG Șir de plecări Ce bine ar fi fost dacă, odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv Șir
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
multe etaje, tramvaiele, mașinile, lumina electrică, ascensoarele. Treceam dintr-o civilizație patriarhală, cumva metaistorică, în istorie. Într-un megalopolis ca Los Angeles mă șochează altceva: proporțiile. Parcă am intrat într-un alt fel de istorie, post-citadină, unde reflexele mele sunt descumpănite. Unui asemenea oraș nu-i pot "vedea" marginile. În consecință, nu-l pot "gîndi". Știu că se sfârșește undeva, dar acel "sfîrșit" are loc dincolo de ceea ce m-am obișnuit să consider normal sau suportabil. Dacă un târg de provincie de la
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
merge e bun.) Mitul forței. (Auzi mereu: Noi suntem cei mai puternici". Dar nici acum americanii n-au uitat umilința din Vietnam. Războiul din Vietnam le-a lăsat o rană care nu se cicatrizează deoarece pierderea acestui război i-a descumpănit, le-a zdruncinat încrederea în forța lor. Probabil, americanul nu îi respectă decât pe cei de care se teme. De aici, atenția dată Rusiei, Chinei, Japoniei.) Noaptea, nimeni nu îndrăznește să traverseze Central Park. Riscă să nu mai iasă viu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de împrejurări. Idealismul meu e unul "domesticit", corupt de facilitățile tehnice. Chiar dacă n-am deloc spirit practic, mă amuză să văd, aici, că există nenumărate sisteme de a face să curgă apa dintr-un robinet. Dar, în aceeași măsură, mă descumpănește să văd câtă milă sinceră inspiră în America umblatul cu capul în nori. Joi, seara. A. mă întreabă dacă vreau să merg la un restaurant japonez sau dacă prefer să mănânc homar. Optez pentru homar. Ne îndreptăm spre un restaurant
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aproape de natură decât mine. Acordul meu cu viața era total, aderam la ea cu toată ființa mea, fără a refuza nimic din ironiile, din măreția și din servituțile ei. Mai cu seamă carnea, materia, fizicul, într-un cuvânt, care-i descumpănește sau îi descurajează pe cei mai mulți, în dragoste sau în singurătate, îmi aducea, fără să mă robească, bucurii statornice. Eram făcut pentru a avea un trup. De aici, acea armonie ce-mi era proprie, acea stăpânire de sine calmă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
cunoștea o fază nouă de necazuri și nedumeriri. Docilitatea domnișoarei Sia se transformase iar brusc în toane rele. O enigmă erau ,.fecioarele"! De poezie nici nu fusese vorba, ceea ce oricât dezamăgise pe Rim, de metode, nici o nevoie, așa că aproape se descumpănise el. "Dumneata să fii sănătos!" spuse Sia când vroise . . . să o pună pe cale. Apucase, de altfel, calea răzbunării pe care o promisese lui Lică: Am să mă iubesc cu moșul", când un bilețel al Trubadurului perturbase acest program frumos și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de Ada, se gândea ce ar fi preferat ea, deși era într-o fază de răzvrătire și emancipare. Vardali, emisar fin, aduse Adei pe Lică. 281 - Te duci până acolo? îl întrebă încet și cam timid. Toată afacerea asta o descumpănise puțin. - Da! răspunse grav, deși până în secunda aceea nu știa sigur că se va duce. - Iei automobilul cel mic și pe urmă vii la palat?! Lică aprobă prin tăcere. Ada făcu cu el câțiva pași și-i spuse că-i
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mașină ca un balot, am suferit continuu de aceeași dificultate. Mă despart greu de lucrurile și de situațiile cu care, cât de cât, m-am obișnuit. Orice despărțire lasă în mine un gol, o nedumerire. Și, probabil, de aceea mă descumpănește acum să văd ce puțină importanță au unele nevoi fără de care, înainte, nu mă puteam concepe. 31. Julius a încercat să dreagă, cumva, o glumă nereușită ("Sunteți mai bolnav, se pare, decât bolnavii pe care i-ați tratat", i-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]