500 matches
-
gura căscată cu expresia aceea specifică a omului care a încercat o mare surpriză și este incapabil să-și revină. Melania Lupu își strâmbă buzele palide. " Ce imprudență din partea domnului Scarlat să abandoneze arma! Adevărul este că se simte extrem de descurajat. Accidentul cu șoferul și acum tablourile... Biletul tău va fi un stimulent pentru el, îți garantez, draga mea, căci nu se va mai crede singur. După cum ți-am spus, totul e ca hârtiuța să ajungă în antreu fără să te
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Deci safe sau cameră secretă, rafturi bibliotecă. Mai e ceva? Scarlat arătă cadavrul șoferului. ― Fă-mi un serviciu și du-l dincolo. Mă enervează. * ― Ai întîrziat, mormăi Raul Ionescu. Stătea pe trepte, înconjurat de mucuri de țigară. Arăta obosit și descurajat, cu umerii ploștiți și ochii tulburi. Glasul părea dogit. ― Am avut treabă sus! A trebuit să car mașina ăluia în altă parte. Inginerul ridică din umeri fără chef. Nimic nu mai avea importanță acum. ― Pe urmă am cărat cadavrul în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
primejdie, căci atunci lupta însăși împotriva ciumei îi făcea cei mai vulnerabili în fața ei. Ei mizau, în cele din urmă, pe hazard, și hazardul nu e al nimănui. Exista totuși în oraș un om care nu părea nici istovit, nici descurajat, și care întruchipa imaginea vie a satisfacției. Era Cottard. El continua să stea deoparte, păstrând în același timp relațiile cu ceilalți. Dar el se oprise asupra lui Tarrou pe care îl vedea pe cât de des îi permitea munca acestuia, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fi complicele tău. Ar trebui să chem poliția în momentul ăsta să te aresteze. N-o să spui nimănui, nu-i așa? — Nu. Dar ar trebui, du-te. Și ia geanta aia plină de grozăvii cu tine. Henry nu se lăsă descurajat. Freundel era doar un băiat cinstit, întotdeauna fusese. Dar avea dreptate. Cuvâtul cu „I“ devenise tabu în comerțul cu antichități. Guvernanții începuseră să fie foarte duri în privința bunurilor furate din Irak și majoritatea colecționarilor opuneau o slabă rezistență. Așteptați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ieșit din gură, a cerut Înspăimântată iertare ateei din ea. Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă. Îndepărtându-se pe sub curcubeu, Zeliha se Îndrepta șchiopătând spre casă, strângând În brațe serviciul de ceai și tocul rupt, simțindu-se totuși mai puțin descurajată decât se simțise de câteva săptămâni bune. Deci, În acea primă vineri din iulie, pe la opt seara Zeliha s-a Întors acasă, la bătrânul konak turcesc cu Încăperi Înalte, ce părea total deplasat În comparație cu blocurile moderne de cinci ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ochii, murmură cu o voce atât de moale și de subțire, Încât parcă nu era deloc a ei. Îmi pare rău... spuse. Îmi pare foarte rău. CAPITOLUL DOI Boabele de Năut Supermarketurile sunt locuri periculoase, pline de capcane pentru cei descurajați și cei confuzi, sau cel puțin așa gândea Rose pe când se Îndrepta spre raionul cu scutece, hotărâtă de data asta să nu cumpere decât ce avea Într-adevăr nevoie. De altfel, nu era momentul potrivit să caște gura pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
au geamantane maro. ă Avea aceeași mărime și aceeași formă și era zgâriată într-un anumit fel. Prințul Bikov privi nerăbdător cum Porfiri termină țigara și o stinse în scrumiera de cristal. ă Este inconclusiv, anunță el. Tânărul prinț păru descurajat. Totuși, dacă îmi îngăduiți un moment, aș dori să vă arăt ceva. § După câteva minute valiza fu adusă. Nu se știa prea sigur unde se afla, sau dacă, într-adevăr, se mai afla în perimetrul stației. Chiar locotentul Salitov își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
supradimensionat. ă Cine va plăti pentru ele? întrebă portarul. ă Poți să îmi trimiți mie factura. O să i-o transmit șefului Poliției spre aprobare, răspunse Porfiri. ă șeful Poliției! îl îngână portarul. Văzând însă seriozitatea celorlalți, inclusiv a băiatului, deveni descurajat și mofluz. Porfiri îi înmână o lumânare lui Salitov și luă una și pentru sine. Cei doi examinară camera cu atenție. Porfiri se uită sub pat, unde, deloc suprinzător, dădu peste un strat gros de praf. Pe alocuri părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
un tip care chiar Îmi place, și el e Însurat. — Câți ani are? Întrebă Desert Rose, curioasă să afle toate detaliile. — N-am Întrebat. Cred că În jur de cincizeci, zise Kitty oarecum rușinată. — E bătrân, spuse Desert Rose, ușor descurajată. Normal că-i Însurat la vârsta asta. Bătrân? Era destul de brutal spus, se gândi Kitty. — Nu e chiar așa bătrân! protestă ea. Dacă acum oamenii arată la treizeci de ani cum arătau mai demult la douăzeci, atunci la patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
că ne vom mai vedea. Mă lași tu baltă acum? o tachină el, luându-i timiditatea drept răceală. Îndreptându-se spre casă, Îl complimentă: — Apropo, Îți stă foarte bine În roz! Intrară și Kitty se uită la scara mare, puțin descurajată. Nu voia să-l roage pe Matthew să o ajute cu geanta, În mod ciudat se simțea intimidată de el. — E vreun dormitor la parter? Îl Întrebă ea. Aș prefera să nu duc bagajul sus. El o privi amuzat. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lui, Am întrebat în câteva case, apoi am considerat că n-are rost să continui, De ce, E un interogatoriu, Nu, tată, e doar o încercare de a-ți abate gândurile, mă doare să te văd trist, Nu sunt trist, Atunci, descurajat, Nici descurajat nu sunt, Foarte bine, ești cum ești, acum povestește-mi de ce ți s-a părut că nu mai merită să întrebi, M-am gândit că, dacă Găsit are stăpân în sat și a fugit de el, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
întrebat în câteva case, apoi am considerat că n-are rost să continui, De ce, E un interogatoriu, Nu, tată, e doar o încercare de a-ți abate gândurile, mă doare să te văd trist, Nu sunt trist, Atunci, descurajat, Nici descurajat nu sunt, Foarte bine, ești cum ești, acum povestește-mi de ce ți s-a părut că nu mai merită să întrebi, M-am gândit că, dacă Găsit are stăpân în sat și a fugit de el, și nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pneuri și amândoi izbucniră în râs și ascunseră paharele sub canapea. Capitolul 2 Când descoperi în sfârșit bărbatul ideal pentru prietena ei Fran, Henrietta se afla într-o poziție de netă inferioritate. Orice altă femeie s-ar fi simțit poate descurajată și ar fi încercat să se gândească la altceva în timp ce stătea întinsă pe spate, cu picioarele pe suporturile de metal și cu vaginul orientat, cum se cuvinte, spre miazăzi, spre a fi studiat de o ceată de studenți la Medicină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
paiete, care n-ar fi făcut notă discordantă în garderoba Dianei Ross. Fran și Sophie schimbară priviri cu subînțeles. Henrietta avea o accepție a cuvântului „discret“ nu foarte diferită de cea a unei trupe de heavy metal. Fran se așeză descurajată. — Nu cred că Woodbury e pregătit să facă față la asta într-o seară de miercuri. Mergem doar la Old Bell & Crown. N-ar fi trebuit nici măcar să-i pomenească Henriettei despre invitația la cină, cu atât mai puțin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca să-ți faci testul SIDA. După aceea găsi o mică parcare, își scoase mobilul și luă la rând numerele de pe listă. Profesorul Fay avea dreptate. Toate laboratoarele puteau face testul, dar nici unul nu era dispus să-l facă înainte de naștere. Descurajată, Fran rămase cu privirea pierdută la terenurile virane, pline de buruieni, ce înconjurau impresionantele clădiri de birouri, noi-nouțe. Mai avea doar două locuri în care nu sunase. Răspunsul fu din nou negativ, dar cel puțin îi dădură un alt număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
unde umbla fratele ei. Pe unde naiba hoinărea? Nu s-a întors încă. Telefonase și pe la prieteni și pe la cunoștințe, dar în zadar. A ieșit din cabină în cele din urmă. — N-are rost. Tot nu-l găsesc. Părea complet descurajată. Îmi pare rău că nu-l pot vedea pe Takamori-san, spuse Gaston. — Ești chiar hotărât să pleci? Deși știa că n-are rost să-l mai întrebe, nu s-a putut abține. Trenul cu destinația Shinano și Tōhoku urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asemenea îndeletniciri. A scos din sac cămăși și lenjerie de corp, toate cârpite, un aparat de ras ruginit, o jachetă, prosoape; apoi o carte de cântece cu coperta ferfeniță și un carnețel vechi. — E scris într-o limbă străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise în franceză. Takamori nu se pricepea la limbi străine, dar Tomoe a scos imediat dicționarul francez și s-a apucat să descifreze rândurile. Era scrisul îngrozitor al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să se facă galbenă și să se usuce, conturând un cerc. - Și pentru asta ce explicații ai, Stiliano? m-a întrebat Faroald. Am clătinat din cap, dar am spus: - O explicație trebuie să fie, în orice caz. Comandantul a părut descurajat și neîncrezător, căci, dacă avusese o prevestire de moarte, prin acel cerc o vedea ca și împlinită. Pe seară, mâhnirea și teama dădeau târcoale domeniului, împreună cu liliecii de pe cer. Atunci mi-am amintit de rabinul Yehudah. - Stăpâne, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Bine, am spus eu vârând sulul în geanta mea. Și nici să nu vorbești. N-ai face decât să stârnești împotrivirea celor în vârstă și invidia tinerilor. Așteaptă să ajungi notar, pe urmă o să vorbim cu Rotari. M-a privit descurajat, spunând: - Da, tată, dar mai sunt doi ani până atunci. L-am bătut pe umăr. - Răbdare și iar răbdare, fiule. Fiecare lucru la timpul său. Acum, când scriu, folosesc corpul de literă despre care mi-a vorbit. Gundeperga m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acum să aflăm cine i-a poruncit să te otrăvească? Regele, cuprins de un tremurat năprasnic, a strigat: - Am să-i pun în furci pe toți cei de la cuhnii, pe toți intendenții. Cineva tot o să mărturisească! Am clătinat din cap descurajat, în timp ce Arioald părea sleit. M-am întors la cuhnii și am întrebat cine era prieten cu ajutorul de paharnic. Toți au dat înapoi. Angajat de doi ani, știa să prepare bine vinul și era foarte curat; drept care își câștigase funcția pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în tot regatul nu exista altcineva care ar putea să fie mai bun ca tine? - Trufia mea nu este într-atât de nesăbuită, dar în acest moment poporul are nevoie de mine ca să rămână unit. M-am așezat pe pat, descurajat și obosit, în așteptarea cererii inevitabile. - Stiliano, te rog s-o faci pe Gaila să înțeleagă că dragostea mea pentru ea va fi la fel de mare, că e vorba despre o teribilă și provizorie opțiune politică. Sunt sigur că o să găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ochișorii lui minusculi pendulau În spatele lentilelor pătrate, iar nasul extrem de lung sfida penumbra automobilului. — Am nevoie de o cafea, Buonocore, răspunse Elio. Fii mereu optimist. O fi fost o Întâmplare. Poate că, Într-adevăr, aveau o ședință. Nu te lăsa descurajat. Nu acum, când mai ai Încă nouă zile până la alegeri, acum când trebuie să fii tare. Batalioane ale muncii/ batalioane de credință/ victoria e a celor care cred/ e a celor care știu să lupte: acesta fusese motoul său, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
astfel posibilitatea de a urca pe tron. Cel din urmă revenit în Campus le sugeră celorlalți: Haideți să luptăm în echipă! Ce spuneți? Da! Spuseră voioși vrăjitorii fără a mai sta pe gânduri. Se pare că iar vine Nago, zise descurajat Hall-Shi. Într-adevăr, balaurul încercase să-i ia prin surprindere pe toți, dar aceștia formându-și echipa de luptă cu câteva secunde înainte au fost mai iuți decât adversarul și vărsând asupra sa pământ, apă, foc, întuneric și lumină, au
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Era Întredeschisă, sigiliile fuseseră smulse. Fersen Împinse canatul ușii cu piciorul, intrară. Întreg cabinetul era răscolit, sertarele biroului vechi fuseseră Întoarse cu fundul În sus, dosarele deschise, Împrăștiate, umpleau podeaua. - Cineva ne-a luat-o Înainte, bombăni Lucas. Marie suspină, descurajată. - Va fi nevoie de multe ore pentru a clasa iarăși totul și a descoperi ce s-a furat... Fersen Își scosese deja mobilul. - Asta dovedește că sîntem pe o pistă bună... Morineau? Am o mică treabă pentru tine... Se lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din săptămână și data calendaristică. După care mi‑a agățat un calendar pe perete. Doctorul Își dădu seama că zilele mele se Împotmoleau Într‑o mlaștină de nepăsare față de mine Însumi și că eram adânc demoralizat, că mă lăsam târât, descurajat, În apatie și dezordine. E posibil ca doctorul Bakst să fie acela care m‑a salvat. Cred că Îmi datorez viața acestui doctor și, desigur, lui Rosamund. Doctorul Bakst nu socotea că fusese o greșeală când m‑au transferat „la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]