580 matches
-
4.1.6. Latinismele Latinismele de genul feminin nu pot fi încadrate deoarece au doar o formă: angor, angor pectoris, captatio benevolentiae, laudatio. Singurul substantiv masculin se încadrează în tiparul Ø-i: questor, questori. Toate substantivele neutre formează pluralul cu desinența -uri: ex-librisuri, in-planouri, in-octavouri, in-quartouri. 4.1.7. Alte xenisme Substantivul feminin bossa-nova, împrumutat din portugheză, se încadrează în tiparul a-e, la fel ca italienismele și hispanismele. Substantivele masculine ninja (din japoneză) și piranha (din portugheză), terminate în vocala
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
nu răspund: 14 9) paște ("pâine sfințită"): 62 paști: 26 ambele: 9 pască: 1 (a fost ales singularul în context) #păști 22: 1 nu răspund: 1 10) râpe: 87 râpi: 11 ambele: 2 5.1.2. Variația privește oscilația între desinența -uri la plural (sorturi) și o altă desinență (-e sau -i) 11) pastrame: 73 păstrămuri: 24 pastrama (sg. art. în context): 2 nu răspund: 1 12) vopsele: 79 vopseluri: 20 ambele: 1 13) politețuri: 90 politeți: 9 ambele: 1 5
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
paști: 26 ambele: 9 pască: 1 (a fost ales singularul în context) #păști 22: 1 nu răspund: 1 10) râpe: 87 râpi: 11 ambele: 2 5.1.2. Variația privește oscilația între desinența -uri la plural (sorturi) și o altă desinență (-e sau -i) 11) pastrame: 73 păstrămuri: 24 pastrama (sg. art. în context): 2 nu răspund: 1 12) vopsele: 79 vopseluri: 20 ambele: 1 13) politețuri: 90 politeți: 9 ambele: 1 5.1.3. Variația privește oscilația între o formă
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
context): 2 nu răspund: 1 12) vopsele: 79 vopseluri: 20 ambele: 1 13) politețuri: 90 politeți: 9 ambele: 1 5.1.3. Variația privește oscilația între o formă de plural invariabil (omonimă cu singularul) și o formă de plural cu desinență (-e sau -i) 14) cicatrice: 51 cicatrici: 49 15) (despre fete) babysittere: 46 babysitteri: 44 #babysitter (invariabil 23): 6 nu răspund: 4 Aici se include și substantivul îmbrăcăminte, care nu are plural, dar prezintă oscilația invariabil/-i la genitiv singular
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
14 lui tataie: 2 nu răspund: 1 30) fiu-su: 29 fii-su: 69 ambele: 2 31) gâdei: 36 gâdelui: 55 nu răspund: 9 5.2.2. Variația privește oscilația între pluralul invariabil (omonim cu singularul) și un plural cu desinența -i (Ø-Ø/Ø-i) 32) (despre băieți) #babysittere: 6 babysitteri: 85 #babysitter (invariabil): 6 nu răspund: 3 33) cyborg (pl.): 20 cyborgi: 66 #cyborguri: 7 cyborg, cyborgi (ambele forme): 1 nu răspund: 6 34) homeless (pl.): 82 homeleși (pl.): 14
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
cu finală vocalică la singular (nespecifică limbii române): 36) ninja (pl.): 100 ninji (pl.): 0 37) flamingo (pl.): 97 flamingi: 1 două păsări flamingo & doi flamingo: 1 doi flamingo / două flamingo: 1 5.3. Neutru: 5.3.1. Concurența între desinențele -e și -uri pentru formarea pluralului 38) anteturi: 30 antete: 69 nu răspund: 1 39) cerebele: 55 cerebeluri: 42 ambele: 1 nu răspund: 2 40) cerdace: 18 cerdacuri: 79 ambele: 1 nu răspund: 2 41) chipie: 4 chipiuri: 94 ambele
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
mama.net, 2008). 15 Vezi Pană Dindelegan, în acest volum, p. 16 Alternanțele fonetice se aplică în toate situațiile: bodyguarzi/bodigarzi, byți, hotdogi, pamperși, pounzi, stewarzi. 17 Homeless are, în limba vorbită, în registrul colocvial, o formă de plural cu desinența -i și alternanță consonantică: homeleși. 18 Vezi și Pană Dindelegan, în acest volum, p. 19 Vezi și Dragomirescu (2005). 20 Din motive extralingvistice, am făcut o selecție între formele pe care le-am testat. Subiecții obosesc destul de repede, iar răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
drept venețiene sau din Abruzzi. Capre, oi, vaci, porci, găini". După ce are surpriza să vadă și o cămilă încărcată cu saci, tot în acel perimetru, Primo Levi, aproape șocat, continuă: "La fel de duplicitar ne sună în urechi limba locului: rădăcini și desinențe cunoscute, dar încâlcite și contaminate, în milenara-i creștere împreună cu altele de rezonanță străină și sălbatică: o vorbire familiară prin muzicalitate, încifrată ca sens". În subsidiar fie spus, înscrisurile în limba maghiară i se vor părea cu totul inaccesibile, chiar dacă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
schimbă în funcție de situația enunțiativă în care apare: "aceasta" desemnează un obiect care este presupus a fi accesibil în spațiul fizic al enunțării sale. Majoritatea enunțurilor posedă astfel mărci care le ancorează direct în situația enunțiativă: "această încăpere", "aici" sau "ieri", desinențele timpurilor verbale, "eu" sau "tu" nu pot fi interpretate decît dacă știm cui, unde și cînd este spus enunțul. Chiar și enunțurile lipsite de acest tip de mărci implică de fapt o trimitere la contextul lor. Este cazul lui " Fumatul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
treptat sînt uitate. În această perspectivă, formulări precum "datorită amuțirii sunetelor finale limba latină tîrzie a recurs la prepoziții pentru a reda valorile cazuale" se dovedesc a fi incorecte, fiindcă, de fapt, au apărut condițiile renunțării la terminații (care reprezentau desinențele ce marcau cazurile) numai atunci cînd același conținut, exprimat sintetic prin desinențe, se putea reda și cu ajutorul prepozițiilor împreună cu o formă unică a substantivului. Exprimarea analitică a funcțiilor, recurgînd la prepoziții, este mai relevantă și, de aceea, a fost preferată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limba latină tîrzie a recurs la prepoziții pentru a reda valorile cazuale" se dovedesc a fi incorecte, fiindcă, de fapt, au apărut condițiile renunțării la terminații (care reprezentau desinențele ce marcau cazurile) numai atunci cînd același conținut, exprimat sintetic prin desinențe, se putea reda și cu ajutorul prepozițiilor împreună cu o formă unică a substantivului. Exprimarea analitică a funcțiilor, recurgînd la prepoziții, este mai relevantă și, de aceea, a fost preferată în comunicare, producîndu-se astfel schimbarea limbii. În acest mod se poate chiar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
antrenează, în ultimă instanță, limba în întregime. Așa s-a întîmplat, de exemplu, cu limba latină literară, care a preluat din vechea greacă nu numai elemente lexicale, ci și unele tipuri morfologice (clase substantivale), iar engleza și germana păstrează încă desinențe de plural divergente sistemului lor tradițional, preluate îndeosebi din latină, o dată cu elementele lexicale pe lîngă care apar. În cazul limbii literare un rol important are scrierea, care asigură deopotrivă conservarea formei originare a operelor culturale și stabilitatea pentru perioade îndelungate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
principalele adjective), acțiuni și stări (principalele verbe), numele realităților stabile (substantive care denumesc părți ale corpu-lui, relații umane, plante și animale din mediul propriu de viață etc.). În sfîrșit, tot din limba-bază vin și principalele mijloace derivative (afixele) și flexionare (desinențele). Suma acestor elemente care provin într-o limbă din limba-bază alcătuiesc stratul acelei limbi. Ca atare, suma elementelor din limba latină populară păstrate în limbile romanice reprezintă stratul acestor limbi, iar suma elementelor păstrate din limba germanică comună de limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
integra și de a da formă latină cuvintelor create în limbile moderne, îndeosebi în franceză, astfel încît fr. idéologie, dogmatisme, civilisation au devenit în latina savantă ideologia, dogmatismus, civilisatio, -onis. În sfîrșit, s-a dat formă latină, prin sufixe și desinențe, unor cuvinte ce nu se puteau raporta la radicali latini, precum derivatele de la nume proprii de persoană: humianus, kantianus etc. Acestea au fost premisele ca, o dată cu apariția și dezvoltarea unor științe ca biologia și paleontologia, în secolul al XVIII-lea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însuși întemeietorul lingvisticii romanice (sau romanisticii 39) Friedrich Diez, care avea în vedere modul de formare al pluralului. După acest criteriu, româna și italiana sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care are multe concordanțe cu româna. Retoromana (sau romanșa), deși are un număr redus de vorbitori (în jur de 830000 de vorbitori în cantonul elvețian Graubünden și în nord-estul Italiei) este lipsită de unitate, dialectele ei occidentale marcînd pluralul cu desinența -s, iar cele orientale uzînd și de -i (ca italiana și româna). Cu toate acestea, această limbă a beneficiat de o anumită cultivare, deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mențin încă la feminin singular două forme cazuale. La fel ca spaniola, româna folosește o prepoziție specială pentru complementul direct, dacă acesta se referă la o persoană (pe în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile caracteristice ale nominativului de declinarea întîi și a doua plural din latină. Între limbile romanice, româna are particularitatea că prezintă, la forma tip a infinitivului (forma scurtă) a verbului și cînd verbul are funcția de subiect, de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cunosc această categorie) se realizează cu ajutorul unor adverbe de comparație (existînd în unele limbi și forme sintetice, moștenite sau împrumutate). Flexiunea verbală latinească s-a conservat în mai mare măsură, dar și aici uneori numai ca chestiune de principiu, căci desinențele personale, de exemplu, nu s-au preluat ca atare, ci sistemul a fost refăcut de fiecare limbă romanică altfel. A apărut un nou mod, condiționalul, iar viitorul indicativ a devenit analitic. Tot analitică a devenit și diateza pasivă, care uzează
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ale lor nu mai rămîn evaluabile din perspectiva lexicului propriu-zis, fiindcă s-au golit de înțelesul inițial devenind instrumente pentru realizarea raporturilor sau categoriilor gramaticale. Această "gramaticalizare" are mai multe grade, cazul extrem fiind reprezentat de transformarea unui cuvînt în desinență, așa cum s-a întîmplat cu descendenții lat. habeo, folosiți cu valoare de auxiliar pentru viitor și pentru condițional în limbile romanice occidentale. O altă formă evidentă de gramaticalizare este folosirea pronumelui personal ca marcă de persoană în limbile germanice și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
valoare de auxiliar pentru viitor și pentru condițional în limbile romanice occidentale. O altă formă evidentă de gramaticalizare este folosirea pronumelui personal ca marcă de persoană în limbile germanice și în franceză, ceea ce a permis reducerea s-au chiar înlăturarea desinențelor cu această funcție. În sfîrșit, uneori, formele flexionare au primit statut de cuvînt în limbă, s-a produs o "lexicalizare" a lor, dar nu prin-tr-o schimbare a categoriei gramaticale (cum ar fi substantivarea, prin articulare, a adjectivelor și, în multe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]