608 matches
-
mlădițe ale boierescului neam de ispravă cu al cărui nume s-au botezat un bulevard și o stradă, chemau la ele până mai anii trecuți, când Încă nu Încărunțiseră și nu sărăciseră, prieteni și prietene din protipendadă cu care se despuiau la pielea goală, Într-o „partuză“ sau une partie fine, sub portretele Încruntate ale străbunilor, cu bărbi și giubele, atârnate pe pereți, de unde pri veau acum la nepoatele și nepoții lor morfolindu-se ca dracii În chiar mobilierul, vechi și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ale femeilor prea iubețe. Numai una singură dintre „colaboratoarele“ noastre (cum le spuneam și cum le spunea Anatole France curvulițelor care i-au gâdilat bătrânețile de țap lubric) și-a apărat, cu dinții și cu ghearele, pudoarea trupului prea tânăr despuiat cu bruta litate, ca un știulete palid de porumb, de rochiță, de cămășuță și de pantalonașii ei cuminți - cele mai multe dintre ele, dacă nu chiar toate, neîngrijindu-se nici de virtutea lor, cum nici de să nu le vadă lumea și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
umblând cu pâra la Înalta Poartă, au dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea ungurească, ba cea turcească, ba chiar a fraților muntenești. Tatarii, văzând că Moldova-i sat fără câini, năvăleau și o prădau sălbatec, o despuiau... Străinii făcuseră cale bătută, hălăduiau, jecmăneau, batjocoreau, pângăreau Moldova și nimeni, nimeni nu le stătea împotrivă cu sabia, erau, doar "eliberatori". Moldova devenise o treanță, "Țara Nimănui". Și, pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spulberă Isaia îndoiala, cu brutalitate. Vorba e să ne recâștigăm drepturile, averile, puterea furată! Mai rău ca acum nici că se poate! Ne luăm puterea înapoi! îi ține isonul Cupcici. Destul ne-a prigonit Satana! răbufnește Negrilă. Destul ne-a despuiat Nelegiuitu'! se vaicăre Cupcici. Destul am jucat țonțoroiul după cum ne-a cântat Diavolu' blond! spune Isaia scuipând cu scârbă. Și-i lingem încă dreapta ce ne lovește!... Și ce frumusețe de barbă mi-am tăiat pentru că Măriei sale nu-i prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
facă nimic până nu se gândește de zece ori. Ticăloșii, toți Încheie căsătorii avantajoase, care le aduc teritorii și putere. Bertold cu Welfa Sophia, Conrad țintește la moștenitoarea burgundă, așa se vorbește peste tot. Satana asta blestemată, care m-a despuiat de bunul meu... Acum le mai trebuie și Zürichul... Da, ai dreptate, bas tarda trebuie să moară cât se poate de curând. Sau mai degrabă să se căsătorească. și asta ar fi o soluție... — Să se căsătorească? Ce prostie mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
s-a extins în Bucovina de Sus și județul Dorohoi: „Eu nu am apărat și nu apăr pe cei vinovați...vinovații să-și ia pedeapsa. Eu apăr numai pe cei nevinovați și pe cei pe care o măsură administrativă îi despoaie și de drepturile cetățeanului și de cele ale omului. Reacția Conducătorului față de Filderman a fost dură. Pe scrisoarea din 19 octombrie 1941, a pus o rezoluție, prin care îi făcea vinovați pe evrei pentru groaznica suferință a neamului românesc în
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
cu anticipație, surpriza și chiar șocul produse de confesiunea sa. Din perspectiva Strajei dragonilor, foarte semnificative devin aforismele sale din Viața particulară; iată unul dintre ele, de-acum plin de miez: „Acum, nu suport scriitorii care descriu natura, fața, haina; despuiați-vă deci!“ Pentru Hocke, există două gesturi originare, ce intră în impact: sublimarea clasică și dezvăluirea manieristă; „despuierea“ lui I. Negoițescu aparține, în mod radical, celei de a doua categorii, corespunzând intenției programatice a manieristului contemporan de a se lua
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
atunci e luată poate nu fără efort, dar fără ezitare, ca imediat și existențial obligatorie : acesta e cazul când în persoana prietenului se revelează brusc un monstru, când, cu alte cuvinte, întregul său spațiu moral e invadat de inumanitate. Să despuiem asemenea cazuri de orice eventual și iluzoriu prestigiu „demonic” : adevăratele urme ale monstruosului și inumanului sunt : nulitate, impostură, minciună sau, pentru a da niște exemple din literatură, Hlestakov ori Coriolan Drăgănescu. Între derizoriu și odios deosebirea e doar de optică
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
artizanal de extremă strictețe la care-și supunea, potențând-o la maximum, inspirația genuină, i-a zguduit pe contemporani, în primul rând pe cei din cercul Junimii, și a însemnat un moment hotărâtor al spiritului românesc. Înainte de a se fi despuiat și estimat întregul Nachlass eminescian, fragmentele, nu totdeauna fericit alese, ce începuseră a se tipări, fără metodă nici simț critic, nu puteau, firește, suporta comparația cu sunetul irezistibil și siguranța antumelor. Alexandru Paleologu 128 Simțul estetic al lui Ibrăileanu era
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că în trei zile au murit în Lovcea peste 70 de oameni 30 localnici și 40 soldați. Tot eri, ofițerii au făcut o recunoaștere în urmă și au găsit bolnavi căzuți în lungul drumului unii muriseră, alții mureau, Bulgarii îi despuiaseră de arme și muniții, și câni hămesiți îi pândeau și le așteptau sfârșitul cu limbile atârnate. Holera, grozavă și înfiorătoare, începe să râdă hidos în preajma noastră. Azi pleacă la Dunăre ofițeri bolnavi: maiorul Mihăescu, sublocot. Chirculescu ș.a. Vremea e frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a suporta acest „rău” de neocolit și, În primul rând, printr-o cosmetizare uneori stridentă În a „uita” de clipa sau ceasurile „dezagreabile” ale sfârșitului. Moartea, prezența și procesul ei „excluse” din viața de zi cu zi și din preocupări, despuind-o de aura ei magică, solemnă, sub care a patronat secole. Moartea, retrasă În clinici Închise și În noile camere de tortură „de catifea” ce au devenit stațiunile de reanimare, a devenit o „non-existență”, iar muribundului i s-au răpit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
4 - 16 iulie 1726 din ordinul Împăratului Carol al VI-lea în 33 de sate din Țara Făgărașului. Soldați flămânzi și goi, ofițeri stricați și bețivi au năpădit satele istovite de sărăcie din acest ținut de graniță, gata să-i despoaie de tot ce le mai rămăseseră bieților iobagi, numai ca ei să se poată ghiftui cu toate bunătățile oferite prin «daruri» silite. Nicăieri nu s-a putut vedea o mai cumplită secătuire sub toate raporturile a unei populații harnice și
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
puterea maritală: ea are dreptul să dobândească, să înstrăineze, să stea în justiție fără controlul bărbatului. În Elveția, Codul Civil din 1907 dă femeii măritate o deplină capacitate civilă. În expunerea de motive a acestei legi, se spune: Căsătoria nu despoaie femeia nici de inteligență, nici de experiența afacerilor. Un observator atent ar putea să constate tocmai contrariul. În Italia, incapacitatea femeii măritate a fost suprimată prin legea din 17 iulie 1919. Este timpul să ne punem și noi în rândul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
Lângă Dânsul, zis-au ei: „Doamne, fii bun să ne spui Ce-ntâmplări vor da de știre Lumii despre-a Ta venire, Despre-al veacului sfârșit.” Iar Iisus a glăsuit: „Dragii Mei, vor fi războaie, Om pe om o să despoaie, Neam cu neam o să se bată, Nu va fi sfârșitu-ndată, Lipsuri, boale - o grămadă Peste oameni au să cadă. Mulți se vor sminti atunci Și călca-vor Legi, Porunci, S-o răci de tot iubirea Și-o spori nelegiuirea, Frați
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
suavă, adăugată de posteritate acestui patchwork de parabole în care morala reduce anecdoticul la aproape nimic. Mă aflu adică în situația melomanului nevoit să judece o operă muzicală numai după libret. Luată ad litteram, fără vibrațiile execuției, Scriptura ne parvine despuiată de frisoanele în clar-obscur pe care o sută de oratorii și recviemuri având ca subiect patimile lui Isus, o mie de Fra Angelico, Rembrandt, Caravaggio sau Rouault le-au introdus printre rânduri și care acompaniază cu ritmuri de farandolă episodul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o paporniță, sau a rătăci printre colonadele pseudosinagogii din Capernaum e ca și cum ai sta tot timpul posomorât într-o noapte de chef ori ai sărbători sederul de Pesah în bucătărie în tête-â-tête cu un castravete. Așa ceva nu se face. Izolarea despoaie felurile de mâncare și pietroaiele de prestigiul lor. Bietele sanctuare nu se impun de la sine: impunerea lor e o chestie de asociere, dacă nu cumva ține de halucinațiile colective. Aceste monumente nu stau în picioare decât datorită poveștilor cu care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria, dincolo de toată observația directă, Bréal s-a conformat invincibilei de acum înainte teorii a formării lente. Despuind de caracterul lor abstract monosilabicele care au dat naștere rădăcinilor indoeuropene, el a curmat scurt considerațiile pompoase despre noblețea originală a inteligenței; el a extirpat radical metafizica din știința limbajului”. Bréal face un pas important în gândirea istorică arătând că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Germania, originea etnică a Mamei este determinantă -, vorbeam germana din copilărie, iar formația mea culturală - și cea sentimentală! -, În linii esențiale, erau clădite pe marea cultură (literatură, muzică și filozofieă germană! Sau... „Drumul cel mai greu” era Întoarcerea În țară, despuiat de funcțiile și privilegiile sociale și mai ales trebuind să afronteze iritarea, poate și furia conducătorilor comuniști, a lui Ceaușescu În primul rând, pentru că disprețuisem favorurile lor; fapt ce lovea nu numai vanitatea pe Tovarășilor, dar putea da un exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
filmele românești ar trebui subtitrate ! Asta în caz că lucrurile care se spun în film mai au vreo importanță... Ceea ce nu este evident. După cum nu este deloc evident de ce, în anumite momente, actrițe cu rol mai degrabă decorativ în economia filmului se despoaie brusc și uneori repetat, cadorisind pelicula cu planturoasa lor nuditate. Sau de ce alteori, într-o scenă destul de simplă, cei trei actori se apucă să vorbească în același timp, iar aparatul să se rotească, să se rotească... într-un mod care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
clasici răsuflați. Rumegă doar ulti mele apariții de pretutindeni. Și îi plac toate. O altă categorie e aceea a cititorului specializat. Nu mai citește de mult pentru plăcerea proprie. Trebuie să se țină la curent cu progresele domeniului său, drept care despoaie toate periodicele care îi vin la îndemână, aleargă pe internet, se spetește căutând să facă rost de monografiile cele mai proaspete. Candidă și, în fond, recomandabilă e lectura sistematică: se fac liste de cărți „obligatorii“, pe autori sau pe teme
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și cu el. Însă doctorul cel cu penicilina nu-și făcea reproșuri. A avut nerușinarea să pună la îndoială sinuciderea, insistând să fie făcută autopsia. L-a despuiat pe mortul gata îmbrăcat de gravitatea ce i-o dădea costumul cel bun, s-a erijat în mare specialist și i-a făcut mortului autopsia într-o zi toridă de vară, chiar lângă scara dudului, pe-o masă de tăiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
veche populație românească din sudul Moldovei, care era organizată politicește încă din secolul al XIII-lea, și înclină spre părerea că ar fi în realitate vorba de un trib al cumanilor. Tot astfel, într-o încercare de totală obiectivitate, el despoaie și pe cnezii, care conduceau satele românești, de ipotetica lor romanitate, îmbrățișând teza că acești chani tătari nu erau în realitate decât niște hănișori tătari. Meritele incontestabile ale lucrării de față nu sunt de fel umbrite de unele deficiențe minore
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
nimic impresionant în ele. Până și mirosul părea același. Foarte multe erau mâncate de molii, dar nici una nu avea vreo etichetă cu numele posesorului. Le lipsea orice urmă de individualitate, de parcă cineva s-ar fi străduit din răsputeri să le despoaie de ea. Arătau ca niște rămășițe inevitabile ale mai multor epoci. Am deschis vreo cinci sau șase geamantane și genți, după care am renunțat. Mă săturasem de cât praf înghițisem. Mai aveam și sentimentul că nu voi găsi acolo ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în fiecare seară recit un „Bucură-te Marie“ pentru statornicie în sfânta vocație». În jurnalul personal, își amintea permanent această aniversare cu expresii de o mare bucurie: «Mare aniversare!»; «Ziua în care m-am consacrat cu totul Domnului»; M-am despuiat de omul cel vechi și m-am îmbrăcat în omul cel nou; Am avut marea fericire de a îmbrăca uniforma lui Isus». Clericul Calabria Cu ochii strălucind de emoție, mama Angela își contempla extatică fiul în haina preoțească, cu pălăria
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
ales supraveghetorul monumentelor, continuându-și opera sa de caritate de ajutorare a celor mai nevoiași în privat; contele Perez, după un serviciu în consiliul orășenesc din Zevio (Verona) și în administrarea Operelor laice de binefacere, a sfârșit prin a se despuia de toate averile sale, atașându-i-se lui don Calabria și consacrându-se ca frate religios, un prototip și model al fraților religioși Slujitori Săraci ai Divinei Providențe. «Un semn clar de la Dumnezeu» Într-o seară de noiembrie, la o
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]