425 matches
-
Brătianu, fratele și unul din apropiații lui Ion I. C. Brătianu. Acesta a propus lui Iuliu Maniu o colaborare politică (30 noiembrie 1927), care însă nu s-a materializat. În perioada următoare, P.N.Ț. a declanșat acțiuni interne și externe pentru detronarea P.N.L. de la putere. A fost proclamată «rezistența cetățenească», s-a încercat blocarea activității parlamentare, au fost organizate mari adunări publice, dintre care cea mai importantă a fost cea din 6 mai 1928 de la Alba-Iulia. Demonetizat de opinia publică, lipsit de
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
de la Mihail Kogălniceanu însărcinarea de a explica țăranilor legea rurală. Reacția lui M. este surprinzătoare, și Kogălniceanu e nevoit să intervină energic pentru a-l determina să renunțe la această activitate, care amenința să devină o campanie de propagandă antiboierească. Detronarea lui Al. I. Cuza l-a afectat profund. Abia după 1875 își va relua acțiunile politice (un an mai târziu e ales deputat) și, după ce conservatorii îl închid pentru un delict de presă (critica violent regimul), liberalii îl destituie din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288106_a_289435]
-
să impună un set de condiții lui Mehmed Ali pentru rezolvarea crizei. în caz că viceregele ar fi refuzat aceste condiții, erau convenite măsuri de prevenire a comunicațiilor pe mare între Egipt și Siria, măsuri de apărare a Constantinopolului, totul mergând până la detronarea sa. Aceasta convenție a fost în avantajul Marii Britanii, care a reușit să neutralizeze atât Rusia, privată de privilegiile Tratatului de la Unkiar-Iskelessi, cât și Franța, împiedicată să-și instituie dominația asupra Egiptului. Cea dintâi, care se împăcase cu aceasta idee, a
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
comanda amiralului Stopford, împreună cu trupele otomane, au declanșat o vastă campanie pe uscat și pe mare, împotriva forțelor egiptene din Siria, combinată cu revolte ale populației din Liban, exasperată de fiscalitatea excesivă egipteană. Mehmed Ali este învins și, sub amenințarea detronării, constrâns să predea flota turcească și să-și limiteze stăpânirea, recunoscută ca ereditară, doar asupra Egiptului. Nimeni, nici chiar Palmerston, nu se gândise cu seriozitate la alungarea sa din Egipt pentru că aceasta ar fi afectat decisiv echilibrul de forțe nu
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
ajutați de instructori francezi, au respins atacul, forțândul pe Arbuthnot să părăsească Constantinopolul la bordul vasului amiral al flotei engleze din Mediterana. O stare de război nedeclarată intervenea între Anglia și Turcia. înțelegerea de la Tilsit între Rusia și Franța, precum și detronarea sultanului Selim al IIIlea au modificat datele chestiunii orientale și au contribuit la înrăutățirea poziției Angliei în sud-estul continentului. începând cu 12 decembrie 1806, rapoartele lui Summerers au prezentat situația dificilă în care se găsea corpul diplomatic din București, în
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
continuă și după semnarea Tratatului de la Adrianopol, la 2/14 septembrie 1829. Generalul Geismar ocupa Sofia, în octombrie, și trecea apoi la asediul Filipopolului. Blutte prezintă diferitele zvonuri despre continuarea rezistenței unor comandanți turci, sau chiar despre un complot vizând detronarea sultanului, fiind de părere că sunt puse în circulație de ruși pentru a justifica necesitatea continuării campaniei. Relațiile consulului cu administrația militară rusă au fost deosebit de precare, statutul său devenind ambiguu: puterea pe lângă care se acreditase fusese abolită, dar el
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
publice, ei asigură stabilitatea sistemului, dar în același timp își promovează propriile interese de securitate. Teoreticienii școlii decliniste consideră că costurile legate de asigurarea stabilității, dar și ratele inegale de creștere economică duc la apariția contestatarilor ordinii, care, ulterior, încearcă detronarea hegemonului 1. În aceste condiții, fie hegemonul lansează un război preventiv împotriva contestatarului ordinii, fie ultimul declanșează războiul pentru a prelua poziția de lider. În teoria tranziției hegemonice, conceptul central este războiul hegemonic 2, o înfruntare ce implică aproape toate
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1528]
-
care, în ciuda împotrivirii armatei, restabilește cultul icoanelor plecînd de la noi baze teologice și ordonă restituirea bunurilor confiscate mănăstirilor și bisericilor. Aceasta va stîrni o vie opoziție care, cumulată cu amenințarea externă și cu impopularitatea Împărătesei, va duce, în 802, la detronarea Irinei, înlocuită cu Nikephoros Focas, înalt funcționar care reia deîndată lupta împotriva mănăstirilor. Odată cu dianstia amoriană (întemeiată de Mihail II, împărat din 820, originar din Amorium, în Frigia), persecuția împotriva adoratorilor de imagini ia un nou avînt, mai ales sub
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
în regatul său", ceea ce înseamnă că nu recunoaște nici o autoritate deasupra sa, fie ea temporală (Împăratul) sau spirituală (Papa). Rezultă din aceasta un conflict aspru, la începutul secolului al XIV-lea, cu Papa Bonifaciu VIII, pontif autoritar, care amenințase cu detronarea lui Filip, dar pe care acesta din urmă îl răpește la Anagni, în 1303. În timp ce regele își impune autoritatea marilor vasali și noțiunea de stat apare din nou, administrația regatului continuă să se perfecționeze. Notarii regelui (baillis) și seneșalii sînt
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Împărat; acesta, însă, pune mîna pe corăbiile genoveze eare-i transportau pe părinții conciliari și-i trimite în captivitate in Pouilles. Patru ani mai tîrziu, urmașul lui Grigore IX, Inocențiu) IV, hotărăște să-și părăsească statele, reunește un consiliu care pronunță detronarea lui Frederic și-și trimite delegații în Germania pentru a numi un nou rege al romanilor. În ciuda greutăților pe care le întîmpină în Italia de Nord, Împăratul se pregătește să reia lupta, însă își află moartea în decembrie 1250. Declinul
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
ducea la apariția unor asocieri greu de imaginat în 1859 și la formarea unei alianțe a contrariilor, cunoscută în istoriografie drept "monstruoasa coaliție". Pe lângă faptul că unii își doreau revenirea la numite stări de lucruri dinainte de 1859, mai convenabile lor, detronarea lui Cuza și înlocuirea acestuia cu un principe străin debloca inițiative legislative care, altfel, nu și-ar fi găsit prea curând o soluționare. Oricât de variate erau interesele liberalilor și conservatorilor, o certitudine îi unea în mod indubitabil: stabilitatea politică
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
de la poziția amintită făcea Franța care rămânea, prin vocea lui Napoleon, aceeași puternică susținătoare a diferitelor revendicări sosite de la București. Planurile croite prin diferite cancelarii pe seama statului de la nordul Dunării puteau fi combătute prin existența unei stabilități politice la București. Detronarea lui Cuza, apărută pe un fond mai larg de nemulțumire la adresa lui, a creat un cadru prielnic pentru cei care apreciau, în primăvara anului 1866, că situația lor materială și politică se datora unui proces exagerat de centralizare administrativă și politică
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
proeminente pe I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, Anastasie Panu, Ion Ghica. Ca modalitate de protest inițial era refuzul plății impozitelor 184. Coeziunea coaliției nu se producea imediat și din cauza discuțiilor din interiorul acesteia pe tema viitorului șef al statului, după detronarea lui Cuza. Condiționarea impusă în timpul tratativelor de către unii dintre "candidați" (principele Napoleon era doar un exemplu) pentru demararea imediată a unor reforme agrare îi făcea neeligibili. Tensiuni apăreau și datorită speranțelor pe care începeau să le nutrească unii lideri conservatori
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Prima care căpăta ceva mai mult curaj în activitatea sa era presa de opoziție. Ziarul Clopotul cunoscut ca fiind o publicație ce apărea datorită sprijinului financiar asigurat de Dimitrie Sturdza vorbea într-un mod cât se putea de clar despre detronarea lui Al.I. Cuza. În aceste condiții, faptul că pe zidurile palatului domnesc se afișau pancarde pe care scria "de închiriat" nu mai era o mare surpriză. Intransigent devenea cu cel care era încă șeful statului, în această perioadă și
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
grupări politice ce se angajau în direcția scurtării suzeranității otomane. În plan intern, sfârșitul domniei era marcat de o marginalizare a domnitorului în egală măsură pe scena politică și în societatea românească, fapt oglindit în lipsa de reacție a populației față de detronarea celui care îi dăduse pământ, educație și drepturi politice, ca să cităm doar câteva din reformele inițiate în perioada 1859-1866. Chiar și în prezența mărturiei unui contemporan precum Nicolae Suțu, care nota despre lipsa de entuziasm a națiunii la răsturnarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
după moartea sa) în momentele de contestare a domniei lui Carol I281. Fără a încerca să stabilim dacă evenimentul de la 11 februarie a avut sau nu caracterul unei revoluții, nu putem ignora faptul că lipsa de reacție a populației față de detronarea lui Al.I. Cuza a fost însoțită de o atitudine asemănătoare din partea Parlamentului. Surpriza era mare pentru că membrii legislativului fuseseră aleși pe baza unei legi electorale inițiate de domnitor și beneficiaseră, în campania electorală, de sprijinul guvernului. O posibilă explicație
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
draperiilor tronului (acestea purtau inițialele fostului domn în litere de aur)283. Întrebarea care apare în acest stadiu al discuției este cum se raporta la evenimentul de la 11 februarie tocmai acela care primise misiunea să pregătească în exterior terenul în vederea detronării, I.C. Brătianu. După ce în cursul lunii decembrie 1865 se afla la Paris, vestea părăsirii tronului de către Alexandru Ioan Cuza îl găsea la Nissa, unde plecase pentru o întâlnire cu fostul domn Barbu Știrbei, consultat adesea în chestiuni politice. Dovadă a
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
României de către Carol I, în țară guvernul român se confrunta cu o serioasă mișcare separatistă ce izbucnea la Iași pe 3 aprilie. Ținând cont de entuziasmul existent după actul de la 24 ianuarie, era greu de crezut poate faptul că după detronarea lui Cuza puteau să apară atât de repede zvonuri privind anumite tendințe de revenire la situația anterioară anului 1859. Nu peste mult timp, zvonurile deveneau realitate, motiv pentru care executivul de la București depunea un efort consistent în privința repunerii lucrurilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
foarte serioasă că mișcarea împotriva domnitorului să nu poată fi prezentată ca fiind una antiunionistă, în condițiile în care ea se dorea una națională. Dacă până la îndepărtarea lui Cuza reproșurile "regionaliste" sunt ținute oarecum în surdină, în perioada imediat ulterioară detronării acestuia apar mai multe acuze din partea unor lideri munteni la adresa confraților de peste Milcov, văzuți ca principali beneficiari ai proiectului unionist și ai politicilor inițiate de către cel ales la 24 ianuarie ca domn al Principatelor Române. La o asemenea percepție contribuise
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Titu Maiorescu, preocupat atunci mai mult de cariera universitară, dar atent totuși la ce se întâmpla și în viața publică. Maiorescu observa, de exemplu, faptul că susținătorii separării Moldovei de Muntenia se puseseră în mișcare imediat după 11 februarie "După detronarea lui Cuza s-a și pus în mișcare în toate părțile egoismul lipsit de judecată, prințul Grigore Sturdza pe drum, oamenii de aici (Iași) vor separatism, iar ciocoii domn pământean"463. Liderul junimist exprima involuntar o stare de spirit deloc
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
implicarea autorităților locale și centrale în organizarea alegerilor, ba chiar ceruse în mod explicit lucrul acesta, se plângea, la 27 martie 1866, unui prieten de greutățile electorale cărora trebuia să le facă față, venite dinspre cei care luaseră parte la detronarea lui Cuza682. Fostul prim-ministru, nefiind deloc un novice în ale politicii românești, înțelegea foarte rapid că trebuia să comită anumite gesturi politice prin care să demonstreze că nu era un adversar al noului regim. Acesta era motivul pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
în perioada următoare o activitate care-și propunea ca obiectiv fundamental încercarea de limitare a pătrunderii conservatorilor în Parlamentul de la București într-un număr mare713. Viața politică românească va fi centrată, în continuare, pe discutarea cauzelor ce au dus la detronarea lui Cuza. Unul dintre cei care au revenit în mai multe rânduri asupra actului de la 11 februarie era I.C. Brătianu. În condițiile contestării rolului său în aducerea lui Carol pe tronul Principatelor, liderul liberal considera potrivit în cadrul unei intervenții susținute
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Hohenzollern ca domnitor al României", extras din Culegerea de studii și articolelor de istorie, vol. X, București, 1967. Idem, Iosa, Mircea, Stan, Apostol, Istoria Parlamentului și a vieții parlamentare din România, București, Editura Academiei, 1983. Chiriță, Gigore, " Preludiile și cauzele detronării lui Cuza vodă", în Revista de istorie, tom 29, nr. 3, București, Editura Academiei, 1976. Idem, "România și Conferința de la Paris, februarie-iunie 1866", (I) în Revista de Istorie, nr. 10, tom 38, București, Editura Academiei, 1985. Idem, România în 1866
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
nr. 13 • cod 707027 Tel. Difuzare: 0788.319462 • Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com • http://www.euroinst.ro 1 Leonid Boicu, Vasile Cristian, Gh. Platon (eds.), Românii în relații internaționale, 1699-1939, Iași, Editura Junimea, 1978; Gr. Chiriță, "Preludiile și cauzele detronării lui Cuza Vodă", în Revista de istorie, tom 29, nr. 3, București, Editura Academiei, 1976; Gh. Cristea, "Manifestări antidinastice în perioada venirii lui Carol în România", în Studii. Revista de istorie, extras, tom 20, nr. 6, București, Editura Academiei, 1967
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
1979, p. 375. 209 Theodor Văcărescu, "Venirea în țară a Regelui Carol", în Convorbiri Literare, nr. 10, octombrie, an XLVIII, București, 1914, pp. 964-965, p. 971. 210 Keith Hitchins, op. cit., vol. I, p. 385. 211 Grigore Chiriță, "Preludiile și cauzele detronării lui Cuza Vodă", în Revista de Istorie, nr. 3/ 1976, p. 371. 212 C.C. Gane, P. P. Carp, și locul său în istoria politică a țării, vol. I, București, Editura Ziarul Universul, 1935, p. 98. 213 A.D. Xenopol, Domnia lui
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]