570 matches
-
Toate sunt pierite de spaimă. Occia se ridică cu greutate. Ră mâne dreaptă, cu ochii goi ațintiți înainte. Se miră ea însăși că mai are putere să vorbească. Da, rostește slab. A lovit-o fulgerul. Dar, dinăuntrul ei, un țipăt deznădăjduit se înalță: — A fost violată! CAPITOLUL V Vipsania se oprește lângă fântână și-și îngăduie o clipă de răgaz. Dintotdeauna i-a făcut plăcere să savureze acest loc plăcut și răcoros, pentru că de aici se vede toată grădina și aleea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Varus. Dar asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un vis blestemat. Răbufnește, înciudat parcă pe sine însuși: — Nu-ți închipui c-am ajuns ca femeile alea nebune care nu îndrăznesc să facă nimic, nici să călătorească, nici să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
țintă și fără de sfârșit. Chiar dacă ajungeam la Roma, nu eram încredințat că Sfântul Scaun avea într-adevăr să ne primească sau că rugămințile noastre aveau să fie ascultate. Și eu, și japonezii mergeam înainte sperând într-o minune. Eram cu toții deznădăjduiți. Semănam cu un popor rătăcitor umblând prin deșert zi după zi în căutarea unui izvor care nu se mai arată. Cu toate că n-o spuneau, în adâncul sufletului se simțeau trădați de Stăpânul și de Sfatul Bătrânilor în care își puseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
soare străpunge perdeaua deasă a ploii. Eu nu-mi pierd speranța. Am să-mi păstrez speranța până la sfârșit. Căci necunoscute sunt căile Domnului. Am murmurat aceste vorbe aruncându-mi privirea în zare. Parcă nu pentru Hasekura, ci pentru sufletul meu deznădăjduit spusesem acele cuvinte de încurajare. Ca să fiu cinstit, am ajuns să nu mai înțeleg deloc lucrările Domnului. Să nu mai știu dacă Dumnezeu tăgăduiește sau sprijină încercările mele de a sădi învățăturile Sale în Japonia. Singurul reazem care mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am trecut prin două furtuni în Oceanul Atlantic, am pus în sfârșit piciorul în Veracruz. La plecare, pe străzile acestui oraș șuiera vântul, dar de această dată pe străzi nu era aproape nimeni și orașul era la fel de pustiu ca inimile noastre deznădăjduite. Nimic nu se schimbase. Mănăstirea în care am stat atunci era aidoma, iar în mica piață din apropierea mănăstirii se auzea același clopot bătând la fiecare două ceasuri. Când am trecut pe la comandantul fortăreței San Francisco de Ulúa, acesta avea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
adăugat când am primit faxul. Mi-am imaginat că sunteți În plus, nu că Înlocuiți pe cineva. Deci totul e În regulă din punctul acesta de vedere. Walter se opri și oftă. Când vorbi din nou, avea un aer ușor deznădăjduit. — Domnule Bennie, iertați-mi Îndrăzneala, dar v-a dat cumva domnișoara Chen un cadou de Crăciun pentru mine? Aoleu! Bennie căută rapid o explicație. Evident, mită. Câți bani voia oare? Spera să nu-i vrea În bani chinezești. Domnișoara Chen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
el, e un băiat foarte inteligent" etc. Nu m-am putut opri să nu-i spun: După cum se vede, nu m-ai regretat prea mult!" Când despărțirea era mai mare, se simțeau și mai mari schimbări în ea. O părăseam deznădăjduită și o regăseam discutând cu alții, veselă, vorbareță. Și atunci, imediat, cu toate că în lipsă o dorisem vag, voiam s-o supun iarăși, în loc să mă bucur de această desfacere liniștită a noastră, la care mă gândisem atâta. O luam cu mine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
singur rost: prilejul de a o vedea, de a mă arăta nenorocit, de a blestema sau de a-i face reproșuri cu glas molatec și impresionant, de a o sili să se întoarcă plină de remușcări, de a o simți deznădăjduită, de a o chema fără să mă simt umilit, chiar de nu voi ști să limpezesc dacă durerea ei sub ploaia vorbelor mele e tot așa de mare ca și aceea pe care o simte în lipsa mea, și când se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
printre hârtiile mele: "Dragul meu Sandu, disperarea ta m-a făcut nenorocită, dar în același timp m-a și bucurat: aveam dovada că te mai gândești la mine. Și eu, care credeam că s-a terminat cu viața mea! Hotărârea deznădăjduită pe care o luasem, împinsă mai ales de cei de primprejur, trebuia să puie capăt durerilor mele. Aveam, în sfârșit, prilejul să mă duc la Sinaia, unde am fost fericită și unde îmi lăsasem viața toată, și apoi, de pe vârful
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imprudențe. Așa, uneori mă aseamănă cu celălalt. Ce ciudată revoluție a stărilor sufletești! Pornind de la un reproș pentru viața ei trecută, gândul la omul pe care îl urăște, după ce l-a admirat sau i-a fost indiferent, o înfioară. E deznădăjduită că nu poate repara nimic și că păcatul rămâne până la moarte, orice am fi făcut. Și din cauza asta caută să lupte, să găsească argumente mai mult pentru ea, chiar dacă depinde de întrebările mele. Și sfârșește prin a se înfuria pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ai ales pe unul singur, ai făcut-o cu gândul ca să te aranjezi. Știi ce? Du-te și te mai dă și altora, corpul tău tot nu are nici o importanță. În felul acesta nu vom mai avea discuții. Ioana plânge deznădăjduită, vorba mea m-a înfiorat. Dar văd îndată că Ioana nu m-ar asculta, căci nu mai pricepe nimic din ceea ce s-a întîmplat cu dânsa. Cum pot să-i reproșez ceva Ioanei de acum, când între ea și cea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să vorbesc cu Ioana despre asta, în momentele ei calme, atunci dă ample amănunte asupra deosebirii între un bărbat și o femeie: o femeie, în dragoste, uită totul, pe când un bărbat păstrează suvenirurile trecutului și planuri pentru viitor. Când era deznădăjduită își începea lamentația obișnuită: Nu mă iubești, Sandule". Mă irita vorba aceasta, dar nu puteam să mă supăr când vedeam că ea crede - cu atâta tristeță! - în ea. Când o observam mai potolită însă, exclamam și puneam tot atâta vehemență
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
totuși, aceasta nu e de ajuns. Accepta în feluri deosebite mărturisirea mea sinceră. Sau, venea transfigurată în brațele mele: "Sunt fericită, iubitule, totul se va schimba, sunt nebună, nu lua în seamă vorbele mele", dar alteori rămânea tot așa de deznădăjduită: "Te cred, dar poți să-mi demonstrezi ceva? Vorbești ca să te convingi singur. Sau se poate că ai muri, dar motivul adevărat ar fi altul: tristețile nevindecabile ale sufletului tău; eu n-aș fi decât un pretext!" Pot reconstitui toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
continuam să stau în mașină? Făcând abstracție de orice alte considerente incidentale, mașina era oficial destinată să-și transporte ocupanții la casa părinților miresei. Nu exista nici un fel de informație directă sau indirectă, pe care s-o fi primit de la deznădăjduita mireasă necununată sau de la tulburații (și, probabil, furioșii) ei părinți, care să fi motivat stingheritoarea mea prezență în apartamentul lor. Atunci de ce continuam să rămân în mașină? De ce n-am coborât din ea când ne-am oprit, să zicem, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
femeie tânără și sănătoasă. Femeile tinere și sănătoase Își au nevoile lor. Picioarele ei - coapsele aproape dezvelite de fâșia verde de fustă, ea, erau superbe. Horricker avea să sufere, știind că a pierdut-o. Sammler Încă mai cugeta. Obosit, amețit, deznădăjduit, Încă se mai gândea. Tot conectat. La realitate, adică. — Wharton nu e un copil. Știa În ce se bagă, acolo În Mexic, spuse Angela. — A, nu pricep nimic din toate astea. Presupun că a citit din cărțile pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nu trebuia să mă mint și chiar de atunci am început să îmi ascund sentimentele față de ea. Am luat un carnețel din valiză și scriind în el tot ce simțeam, am priceput că istoria avea să se repete. Trist și deznădăjduit am adormit îmbrăcat, ascunzându-mi printre așternuturi primele lacrimi. M-a trezit Marius clătinându-mă de umăr ușor. Mai e până la noapte...hai, scoală că te așteaptă Creața să mergeți împreună la masă! Mi-era greu să înțeleg de ce mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
prăvălia ecologistă. Cu altă prostie, în alt registru. M-am întins pe canapea la întoarcere să „procesez” starea în care mă aflu și am înțeles că fiecare cui se scoate cu alt cui. Sinegrafia era un jurnal al unei depresii deznădăjduite. Jurnalul american vrea să fie cronica unei singurătăți alese, adesea dorite, cea în care au pierit obligațiile instituționale, familia e departe, are dimensiune e-mailată, prietenii de acolo, la fel. Voi avea însă timp să mă întorc la toate. Intrarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încocinit Păunescu. Se pune de o iarnă bloomingtoniană care ridică întrebarea: mai ajung eu la New York? Deocamdată, încerc să mai ajung la Kroger, căci, după cum se vede e cam groasă gluma cu mișcatul terestru. 8 februarie Odată, când eram tare deznădăjduită și mă întrebam de ce m-aș mai obosi să trăiesc, Mircea mi-a scris foarte imperativ: „Lângă tine, oamenii înțeleg mai multe și se simt mai buni. Iată sensul, Mihaela!”. Cred că a fost cel mai frumos și mai convingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Mântuitorului, unde s-au rostit primele minuni ale lumii, cea dintâi dintre ele ai fost tu, cu ochii tăi adânci, din depărtări imemoriale, de care mă agățam cu disperare. Și-a prins mâinile după gâtul meu, îi simții respirația aproape deznădăjduită, - „Te iubesc” șoptii. - „Știu” răspunse, apoi îmi acoperi obrajii sărutându-mă. În sfârșit, îndrăznii, cu teama pe care o ai de a nu rupe o dantelărie subțire ca pânza de păianjen și o întrebai abia șoptit, o mai întrebasem cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și era mai tânăr decât tine, Gaz, cu câțiva ani. Dacă el a putut muri, atunci i se poate întâmpla oricăruia dintre noi, inclusiv ție. Nu c-aș vrea să fiu morbidă, Gaz. Am o imagine vagă a chipului lui deznădăjduit, în timp ce turuiam ca o moară stricată. Mă priveam, de parcă mi-aș fi ieșit din trup, dar nu mă puteam opri în nici un fel. — Am treizeci și trei de ani, soțul meu a murit și o să iau încă un Martini. Pentru că dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fost vreodată dăruit oamenilor?“ * * * Chiar în seara adunării de la Alhambra, Granada întreagă aflase tot ce se spusese acolo. Atunci a început încercarea cea dură a așteptării, cu partea ei zilnică de zvonuri, toate învârtindu-se în jurul unei teme unice și deznădăjduite: care aveau să fie ziua și ceasul când vor intra castilienii în oraș. — În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
orhidee în jurul gâtului veșnic însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dintre două beții, îmi dădeam seama că nu mai are rost să trăiesc. Textul meu însă nu se revărsase încă. În dimineața de după acea noapte în care credeam că toate sfârșite sunt, a trebuit să ajung, un fel de fugă deznădăjduită, pe malul Dunării. Să ajung pe o șosea uitată între ape clipocind, cu sălcii de-o parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alta greutate se ridica acum în calea lui. Curtea, după cum am mai spus, era înconjurată de niște ziduri uriașe și singura deschizătură în ele era o fereastră cu gratii atât de tari încât nu puteau fi clintite din loc. Privind deznădăjduit în juru-i Rinaldo , în cele din urmă, a gasit o pilă, pe care Angelica o aruncase la plecare. Cu ajutorul acesteia a izbutit să-și recapete libertatea. Aventurile pe care le-a mai avut după aceasta vor fi povestite într-un
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Agrican să-și regrupeze oștirea. Roland era mereu înaintea lui, nelăsându-i răgaz să facă altceva decât să-i țină piept. Văzându-se astfel urmărit, regele tătar se gândi deodată la o stratagemă. Își întoarse calul, prefăcându-se că fuge deznădăjduit. Roland se repezi după el și Agrican fugi până când a juns într-un luminiș unde se afla o fântână. Locul acesta era tare frumos iar tătarul a descălect pentru a se răcori la fântână, dar nu și-a scos 22
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]