864 matches
-
pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe glob. Acela era ținutul cel mai dezolant și de nelocuit pe care vreo ființă umană l-ar fi putut alege vreodată pentru a-și înjgheba un cămin, dar împrejurările făcuseră ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin urmare, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
foarte bine că nu aveau multe șanse să-și găsească perechea, când tot ce puteau să ofere erau doar un puț amărât, câteva straturi de zarzavat, trei palmieri și o duzină de capre și cămile. Sărăcia poate fi mult mai dezolantă când o compari cu bogăția; în seara aceea, văzând cum francezii scoteau din minunatul lor automobil cutii peste cutii cu produse exotice, admirând luxul hainelor și încălțărilor lor și minunându-se în fața risipei pe care o făceau, ajunse la concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ceva ce nu înțeleg... - se hotărî să intervină sud-africanul Sam Muller, care se arăta în continuare incapabil să-și piardă calmul în orice împrejurare. Ori am înțeles eu greșit, ori tu ne-ai asigurat că tot ce mișcă în locul ăsta dezolant nu poate fi altceva decât un dușman. — Așa am spus. — Păi, sunt sigur că astăzi am văzut vulturi, hiene și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îmi închipuiam. — Mai bine...?! se miră interlocutorul său. La ce altceva te așteptai ? — La un masacru în care tu și ai tăi ați fi pățit-o cel mai rău. Imohagul făcu un amplu gest cu brațele deschise și arătă peisajul dezolant ce-i înconjura. — Aici...? întrebă încurcat. Voi francezii aveți un proverb foarte reușit : „Mai multe știe prostul în casa lui, decât deșteptul într-o casă străină“, și îți amintesc că asta e casa noastră; o fortăreață pe care nici măcar rachetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
măcar că va fi ultimul lucru „ civilizat“ pe care o să-l vadă? Era cu adevărat zdrobitor și cu totul aiurea. Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale civilizației de consum și ale progresului omenirii dansând în ritmul vântului, în cel mai dezolant peisaj al planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vede bobul, bobul acela puțin mai mare sau mai mic, mai crud sau mai uscat, pentru că orice bob e altfel decît celălalt. Oamenii aceia fără vedete de cinematograf, fără laureați al premiului Nobel, fără cosmonauți - o uniformitate deplină ca nisipurile dezolant de egale ale lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate, ca un oraș fără reclame. Apăsătoare și alienantă și atunci o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic care-și sfîrșise zilele În portul marsilian. Dar marinarul și revoluționarul Bandura, gîtuit de emoție și cu o voce spartă, Încercă prin acel discurs lugubru În care făcea bilanțul dezolant al unei vieți sărmane, să rămînă În contextul nedreptății sociale și al luptei de clasă, rostind vorbele Înciudat, de parcă-l citea pe Bakunin, și nu se putu abține să nu desfășoare secvențele acelui destin ca și cum răsfoia un album de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vin să se instaleze aici o asistentă care să fie, în același timp, administratoare, bucătăreasă și cameristă. Comisarul trase cu brutalitate cearșaful și cuvertura, dădu doi pumni în pernă, rulă cămașa și ciorapii și le puse într-un sertar, aspectul dezolant al camerei se amelioră puțin, dar, evident, orice mână feminină ar fi făcut treabă mai bună. Se uită la ceas, ora era bună, rezultatul avea să se vadă în curând. Se așeză, aprinse veioza și formă numărul. La al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sud a Angliei. Iar trei zile mai târziu s-a stârnit o furtună pe mare. Pe cer alergau unul după altul nori cenușii. Apoi vântul s-a mai potolit și apa era domoală și albastră. Pacificul are un aer mai dezolant decât alte oceane. Spațiul pare mai vast și călătoria cea mai banală pe valurile lui îți dă sentimentul aventurii. Aerul pe care-l respiri e un elixir care te pregătește pentru lucruri neașteptate și omul în carne și oase nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cibernetică. În timp ce o ascultam pe Keiko Kataoka povestind, Îmi pierdusem conștiința eului propriu, redus, anihilat de vocea ei, de modul În care povestea, de ce anume povestea. Imaginile care-mi treceau prin fața ochilor, fără a le conștientiza, erau aspre, seci, neșlefuite. Dezolante, ca imaginea unui restaurant părăsit În mijlocul unui deșert, În arșița uscată. Praful care plutește În aer, ferestrele sparte care se lovesc de perete În bătaia vântului, soarele la asfințit reflectat În cioburile căzute pe jos, muștele care roiesc deasupra resturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
miasmele orgiilor sexuale ce se răspândeau În toate colțurile, dar nici unul din personajele amintite nu mi se arăta limpede la față. Chiar și chipul vagabondului, deși-l văzusem clar În New York, acum Îmi apărea Încețoșat, acoperit de umbre, În mijlocul camerei dezolante, și eram incapabil să-l recunosc. La fel și Noriko, și femeia măritată, și tânăra; mi le imaginam cu trupurile lor goale și cu mișcările caracteristice fiecăreia, cât se poate de obscene, cu vulvele șiroind, dar nu puteam să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
centru, am plecat de Îndată spre Bowery. Era frig. Printre ratații și bețivii care rătăceau pe străzi, unii aveau privirile pierdute, stinse, stăteau nemișcați ca niște statui, doar cu ochii ațintiți către cer. Cerul cenușiu se Întindea peste un peisaj dezolant: clădiri În ruină gata să se prăbușească, străzi pline de cioburi de sticlă și bucăți de pietre, mirosuri pestilențiale de vomă și gunoaie. Și printre toate astea trecea din când În când, ca o nălucă, câte-o limuzină neagră, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
le explica îl apropie de aceeași neputință de a atinge absolutul. Conștient de condiția sa de muritor, Nicolae Vălăreanu Sârbu și-ar dori ca propriile-i mâini să capete contur de aripi pentru a-și domina temerile. Concluzia este însă dezolantă, poetul simțindu-se "ca o pasăre adormită pe cablu / deasupra fluviului" (Mâinile, contur de aripi). Neputința de a atinge absolutul, încercarea zadarnică de a se lupta cu timpul, o regăsim și în poezia intelectualizată, cu o ușoară tentă de răzvrătire
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]
-
eternitate Tăceri și himere Renasc amintiri În vremi austere Rechemând iubiri Vechile ispite Rostite-n blestem Deși inedite Rareori le chem În noaptea târzie Pierdut în pustiu Devin o stafie Cu sufl etul viu Sună în neant Implorând speranță Tare dezolant Sfânta ambulanță Porumbelul păcii Cade sângerând, L-au cerut escrocii Ucis la pământ. Pe cărări celeste Trece la amurg Astrul de poveste Ca un demiurg LUMINA DIN SUFLET M-am acoperit cu întuneric Poate-oi găsi lumină în sufl et
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]
-
etaj. Blocul era cu parter și șase etaje iar la fiecare nivel existau câte patru apartamente și o garsonieră. Cea repartizată ei se afla cu vederea spre răsărit, unde în viitor spera să fie un spațiu verde, generos. Acum arăta dezolant, grămezi de moloz și resturi de materiale de construcție mai peste tot. Exista doar un trotuar cimentat din stradă până la scara blocului. Liftul exista dar nu era dat în funcțiune, pentru a nu fi deteriorat de către viitorii locatari, când se
GARSONIERA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363020_a_364349]
-
de femeie supărată, ca de copil căruia i-ai luat jucăria preferată. - Ce! Aici nu ne simțim bine, nu există intimitate? - Ba da, dar... - Hai, povestește-mi cum arată garsoniera? - Cum să arate? Frumoasă mai târziu, numai că acum arată dezolantă? - De ce? - Cum de ce! Cum ai vrea să arate un spațiu de locuit după o organizare de șantier, cu urme lăsate peste tot de către constructori și mai ales goală? - Ei, lasă că asta o rezolvi tu cu mobilatul. - Da! Cum mă
INTALNIRE LA NIVEL INALT de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1072 din 07 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363310_a_364639]
-
Ganea Publicat în: Ediția nr. 1957 din 10 mai 2016 Toate Articolele Autorului Stranie vară străbătuta de-aprige vuiri de vânturi, De furtuni amețitoare izvorâte din neant. Un fior subit trezește liniștea dintre pământuri, Înnecand în nori de ceață peisajul dezolant. Melancolici de-amintirea iernilor de mult apuse, Oamenii ca niște umbre, curg pe-aleile puștii. Zile lungi înmiresmate de parfumuri dulci aduse, Peste-oceane nesfârșite de-alizeele zglobii. Se apropie o schimbare, un amurg de zei în lume, Semnele sunt pretutindeni
GOTTERDAMMERUNG de MARIUS MIRCEA GANEA în ediţia nr. 1957 din 10 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/363591_a_364920]
-
n-au curajul să spună sau să scrie un cuvânt favorabil ei, atunci când i se prezintă prilejul. Iată, am răsfoit, de curiozitate, mai multe manuale noi, de curs secundar. Ceea ce am văzut în unele din ele, e de-a dreptul dezolant. Astfel, într-un manual de istorie veche, am citit că poporul evreiesc a fost alcătuit din niște triburi arabe care viețuiau: unele prin peninsula Sinai, altele prin Egipt. Moise a fost acela care le-a organizat - cam prin secolul al
DESPRE EPISCOPUL NICOLAE POPOVICIU AL ORADIEI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360812_a_362141]
-
și finanțează fiicele lor viața în vest? Ce ar spune ei, de ar ști de unde vin banii pentru hainele scumpe cu care sunt fetele lor îmbrăcate? Este o rușine și o mâhnire în sufletul fiecărui părinte să afle asemenea știri dezolante... In acele momente, în timp ce îmi auzeam limba natală vorbită de acele dame... am simțit o rușine apăsătoare; pentru a doua oară, decând sunt aici, îmi era rușine să spun că vin din România... Prima dată când am mai simțit așa
O ”BUCĂŢICĂ” DE...OMENIE de DOINA THEISS în ediţia nr. 1036 din 01 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363108_a_364437]
-
în dreptul cimitirului, mi s-a asociat în minte cu o imagine asemănătoare când mergeam la Alexandria , în vizită la frații bunicului matern.” Nu pot să nu simt o durere cumplită în suflet. Aproape că îmi vine să urlu, văzând peisajul dezolant al României de azi, jefuită, scuipată, trădată, batjocorită de mafioții, de cei care s-au perindat la conducerea Țării. Doamne, strig în mine, pentru ce s-au jertfit, pentru ce și-au dat viața cei peste 300 de mii de
CRONICĂ DE ÎNTÂMPINARE LA CARTEA SCRIITOAREI ELENA BUICĂ de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 2198 din 06 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368472_a_369801]
-
n-a mai reverberat în inimile amorțite ale celor din Țara Zăpezilor. Pentru că, imediat după înfrângerea lui Ghiocel, slujitorii Iernii au început represaliile, acoperind din nou câmpiile înverzite, cu straturi groase de nămeți, viscolite de soldații lui Viscorilă. Peisajul era dezolant. Parcă nici nu trecuseră pe acolo vestitorii Primăverii, iar covorul de iarbă era un vis uitat de toți, inclusiv de păsările care sosiseră cu vestitorii, ciufulite, zburlite și îngrozite, ascunse fiecare în tufărișuri, lăstărișuri sau spărturi de stâncă. Primăvara se
MĂRŢIŞOR-19 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367844_a_369173]
-
și implementarea măsurilor fiscale și monetare necesare atenuării efectelor negative ale recesiunii și depresiunii economice. Chiar dacă Keynes a considerat deficitele publice că un paliativ pe termen scurt pentru combaterea depresiunii economice, până și Keynes ar fi privit cu specticism traiectoria dezolanta a economiei americane din ultimii ani. În mod sigur Keynes ar fi fost consternat de gradul de dependență al Americii privind împrumuturile externe curente. Conform Biroului Bugetar al Congresului American, scenariul fiscal cel mai viabil e sumbru: deficitul național ar
DILEMA ZILEI de MARA CIRCIU în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366874_a_368203]
-
studenților la cursuri, doamna narează ceva despre îndelungata călătorie cu avionul care devenise posibilă doar pentru faptul că la bord s-a servit șampanie tot timpul, însă condițiile de cazare din insulă sunt absolut detestabile, totul fiind de o sărăcie dezolantă. - Dar, așaa, de văzut, ce ar fi mai interesant? Remarc unda de maliție din vocea Lizetei perfect disimulată de o privire inocentă și un zâmbet candid. Doamna mușcă nada: - Vai, tuu, dar nu este nimic de văzut, numai pietre și
PRIN LUMEA LARGĂ de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/367064_a_368393]
-
o noapte întunecoasă, fără stele, fără posibilitate de orientare. Doar licăritul slab al becului de veghe de la stațiunea meteorologică de lângă hotel mai arunca o scânteie de lumină spre cârdul de lebede înghețate. Zorile începeau să-și facă apariția. Situația era dezolantă. Valurile se repezeau cu forță în mal, aruncând cu putere sute de hectolitri de apă rece spre cârdul de lebede. Stratul de gheață își mărea mereu dimensiunile. Cum începu să se mijească de ziuă, masculul dominant se îndreptă spre plajă
PLANSUL PUIULUI DE LEBADA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367112_a_368441]
-
Marinescu evocă „tristeți și bucurii,/ Topite-n soarele amiezii,/ Ascunse-n nopțile târzii” (“Lacrima”). Astfel, poetul desenează în alb și negru “ore și secunde” ce “în prafuri se destramă” (“Moartea clepsidrei”), “pe-o cale veșnic grea și lungă” (“Lacrima”). Tabloul dezolant al acelor “valuri ostenite” din “Glossă”, paleta săracă în culori, imaginea în care “furtuna se pornește, seninul iar dispare” (“Nostalgie”) vorbesc despre atitudinea contemplativă a poetului în fața vieții. Zbuciumul său este subtil înfășurat, ascuns în această atitudine aproape paralizantă, din
RASPUNSURI SI INTREBARI PE CALEA VIETII de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367138_a_368467]