276 matches
-
din viziunea istorică asupra procesului de semnificare. Desfășurarea în succesiune logică a celor doisprezece parametri structurali, cu grade distincte de relevanță în cadrul semiozei, facilitează desprinderea unei imagini complexe asupra fenomenului semiotic și a mutațiilor pe care le înregistrează acesta în diacronie. Tensiunea dintre modelele prea generale, de tipul grafului semiotic, și cele prea restrânse, de genul celor diadice sau triadice, se poate soluționa prin raportare la specificul obiectului de cercetare și prin flexibilizarea reprezentărilor situaționale, în funcție de finalitățile demersului analitic. Opțiunea metodologică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și anume împlinirea progresivă a emancipării complete, atât la nivel social, cât și individual. Această situație se recunoaște în stilul arhitecturii postmoderne, care recurge des la bricolaj, la "citări" din epoci sau stiluri anterioare. Aici "post-" introduce sensul succesiunii, al diacroniei, indicând "ceva asemănător unei conversiuni: o nouă direcție după cea precedentă"156, în timp ce cronologia lineară este o idee tipic modernă (Lyotard afirmând în numeroase rânduri că nu aceasta trebuie să fie interpretarea postmodernismului, în termeni periodizatori). A doua notă vede
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poată începe: ele coexistă acum"187. Hassan pare să privilegieze această interpretare care așază în conversație liberă și plurală modernismul și postmodernismul, care îi asigură și posibilitatea de a le concepe atât în termenii continuității, cât și ai discontinuității, ai diacroniei și sincroniei. Alături de Leslie Fiedler, Ihab Hassan a făcut cunoscut un tip de postmodernism care a fost apreciat de către majoritatea criticilor drept unul pozitiv, care semnifică un curent distinct, o modificare critică în cultura contemporană. La acest lucru au contribuit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vedea în special pp. 11-125). Apreciez în mod deosebit corelațiile din această secvență a lucrării privind mitul și fenomenul povestirii. Printre altele, este folosită aici și lucrarea de referință a profesorului Ion Cuceu referitoare la fenomenul povestitului. Locul povestirii, ritmul, diacronia, regulile de compunere narativă, identitatea și talentul naratorului sunt esențiale și pentru profunda înțelegere a unui mit. Originile și dinamica mitologiei ocupă, de asemenea, un loc important în cuprinsul cărții. Sunt frecvente trimiteri la lucrările unor specialiști autentici, aici remarcându
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
tristă. Dacă însă e practicată de un Dali autorecomandîndu-se, pe drept cuvînt, geniu spectacolul are, pe lîngă procentul ridicat de farsă histrionică, scontata grandoare. Una pigmentînd, din loc în loc, o istorie a artei, care, fără acest ingredient, ar fi doar diacronie plictisitoare. În altă tonalitate, chiar și criminalitatea ca atare a unui Caravaggio are (post factum, se-nțelege) doza ei de bagatelă. Dacă plecăm de la constatarea că aria persuasiunii nu cunoaște limite, atunci îi putem atașa, enciclopedic, și scena de umor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vom reveni pe larg. Nu mă preocupă aici abordarea textului sau a imaginii în sine ca opere finite, cu identitate de "gen" literar sau de cod iconografic, ci descompunerea lor în sub-unități discursive, pe care să le putem urmări în diacronie și în sincronie; și nu doar ca fenomene izolate, ci ca martori și actori ai istoriei și ai contextelor, ai identității sau ai procesului de configurare a imaginarului. Urmărim în consecință nu un imaginar în sens literar mai larg sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
la limbile locale; ele devin jaloane în traseul istoric al comunității, fiind susținute de memoria arhetipală. Se impune aici a fi discutată diferența dintre miturile moștenite și cele inventate de literatură, ele solicitând de altfel tipuri de analiză particulare - în diacronie, respectiv în sincronia apariției și asimilării lor. Studiul sincroniilor nu este însă niciodată suficient pentru a explica specificitatea configurărilor mitice dintr-o operă. Este necesară și o privire în diacronie, subliniază Walter, pentru a da tabloul istoric complet al respectivei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
literatură, ele solicitând de altfel tipuri de analiză particulare - în diacronie, respectiv în sincronia apariției și asimilării lor. Studiul sincroniilor nu este însă niciodată suficient pentru a explica specificitatea configurărilor mitice dintr-o operă. Este necesară și o privire în diacronie, subliniază Walter, pentru a da tabloul istoric complet al respectivei rețele mitice. Deși povestirile populare conservă cuvinte, expresii și scheme narative antice, golite de sens și stereotipe, ele pot primi în timp, în aproape aceeași formă, un conținut modificat; în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ideoleme (terminologie adaptată). Pentru că mitul este − în cea mai uzuală definiție a sa la ora actuală, datorată lui Mircea Eliade − o povestire fondatoare plasată illo tempore, cu referințe vagi (dacă există) la spațiu, nivelul unităților sintagmatice, corelate între ele în diacronie prin relații logico-simbolice de tip "sintactic", poartă marca prezenței scenariului. Singura diferență ar consta în faptul că ideologiile țin mai curând de vocabularul politic al spațiului profan (nu doar secularizat, mă refer la putere în general), în timp ce unitățile mitologice, religioase
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
eficient totodată) doar în condiții de stabilitate. Dimpotrivă, la civilizațiile din Europa și Asia, caracterizate prin dinamică în timp, totemismul lipsește complet. Există, remarcă Lévi-Strauss, o antipatie funciară între istorie și sistemele de clasificare cu ajutorul unor grupuri finite. Acolo unde diacronia învinge sincronia, devine imposibil să se interpreteze ordinea umană ca o proiecție fixă a ordinii naturale (Lévi-Strauss, 1970). Există o formă specifică totuși de a gândi timpul și istoria în societățile stabile. Pentru orice structură stabilă există două momente importante
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
asupra acestei diferențe de strategie, prin formulările lor exclusiviste, duse până la extrem. „Istoria este ceva în care nu se întâmplă nimic” sau „Istoria esterepetarea aceleiași structuri în interiorul sistemului” (Michael Foucault). Sincronia este singura perspectivă teoretică. Ea este dimensiunea caracteristică structurilor. Diacronia este dimensiunea în care structurile se manifestă în accidentalitatea evenimentelor. Evenimentul este un mod superficial de manifestare a structurilor. Ca atare, el nu prezintă nici un interes din punct de vedere științific. În măsura în care este manifestare a structurii, el este dat de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
voi trezi pe soțul meu. - Se va enerva pe mine, nu mă va mai iubi. Situație - A fi singură acasă. - Magazin mare, cinematograf, mulțime. - A dormi, noaptea. Emoție - Angoasă. - Palpitații, jenă sau durere toracică. - Dificultăți respiratorii, senzații de sufocare. - Amețeli. Diacronie Date structurale posibile - Genetice: nu există tulburări în familie. - Personalitate: nu există tulburări de personalitate, a fost mereu anxioasă, are un nivel ridicat de exigență personală (nevoia de a fi perfectă). Factori istorici posibili de menținere - Dificultăți în copilărie: decesul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să mă descurc singură. Comportament - Nu vorbește nimănui despre schimbările din viața sa de familie. - Se comportă, la serviciu, ca și cum totul merge bine. Cogniții - Ea va refuza să mă ajute? - Voi părea incapabilă să-mi rezolv problemele personale. Tabel 2. Diacronia Christinei Date structurale posibile - Genetice: tatăl puțin expresiv dar coleric, muncitor, adesea absent; mama timidă și rezervată. Factori istorici de menținere posibilă - Sora mai mare are un retard mental moderat și a acaparat-o întotdeauna pe mama sa, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sunt inutilă nu valorez nimic”. Anturaj Cogniții Părinți - surori: „Dacă ea ar muri, nu-i acordă încredere, aș fi liniștită” au tendința să o discrediteze, „Am să mă cert cu ea” caută să-i protejeze copiii. Imagerie Nici una Tabel 1. Diacronia Soniei Elemente structurale posibile - Genetice: alcoolo-dependență a bunicilor. - Personale: nici una. Factori istorici de menținere posibilă - Relații cu familia sa apropiată: părinți și soră care au considerat-o întotdeauna ca fiind o persoană cu un caracter slab. - Decesul fratelui prin asasinare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
exprimate pe chipuri, să aibă un contact vizual suficient de mult timp, ceea ce-i împiedică să dispună de informațiile necesare pentru a permite existența unei relații sociale obiective. Sincronia Christinei se bazează pe grila Secca a lui Cottraux (Cottraux, 1995). Diacronia Christinei se bazează pe grila Secca a lui Cottraux (Cottraux, 1995). Fontaine și Ylieff, 1981, reluat în Fontaine, Cottraux și Ladouceur, 1984. Fiecare dintre aceste întrebări ne ajută să explorăm comportamentele pacientului (ceea ce face el în aceste situații), emoțiile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
caragialismului" o dublă definiție globală. Sub aspect sincronic, imaginarul caragialian are structura unui mănunchi de constituienți textuali, dizolvați în substanța reprezentării scenice și narative, la confluența ariei tematice cu originalitatea tipologiei și expresia artistică, în texte inconfundabil personalizate. Pe dimensiunile diacroniei, "caragialismul" definește descendența "atitudinală și estetică a spiritului tutelar caragialian". Reconstituirea descendenței a impus, în prealabil, decodarea "cărții de identitate" a comicului, concept operațional proteic și glisant. Sintetica introducere în studiile teoretice, tradiționale și contemporane, conturează atât deschiderea nelimitată a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pecetluit de geniul artistului inimitabil. Un organism viu este greu de disecat. Anatomia operei caragialiene se poate descrie doar prin aproximări de suprafață. Putem inventaria mărcile originalității sale, rezultatul fiind cea mai cuprinzătoare configurație cristalizată a caragialismului, mereu remodelată în diacronie în funcție de variabila receptării, care face ca o anume dimensiune să iasă în prim plan sau ca un ungher umbrit să fie luminat dintr-o dată. Comicul, "realismul ironic", "momentul", tema cu variațiuni, moftul, "marea trăncăneală", mahalaua, carnavalescul, miticismul, politicianismul, semidoctismul, figurile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de specialitate consacrată definirii și analizei comicului însumează mii de pagini care încearcă să-i capteze esența și multiplele fațete. Canalizarea pe un singur făgaș cu aprecieri privind un anume aspect al comicului sau deschiderile ample, atotcuprinzătoare în intenție, în diacronie și în sincronie, la nivel global sau național se dovedesc întotdeauna completabile și sunt puțini cei care la finalul investigației nu recunosc limitele studiului propus. De exemplu, după o imersiune de tip inițiatic în imensa bibliografie consacrată comicului, Jean-Marc Defays
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clovnesc etc.), ci le-a particularizat fără să le estompeze valoarea axial-universală, convertindu-le, în același timp, în simboluri ale existenței automate și alienate. Numeroase personaje din teatrul și din proza caragialiană ilustrează acest summum ipostazial al obiectivărilor literare în diacronie. Conu Leonida, de exemplu, este conceput ca sinteză a trei vechi tipuri comice originare în mimusurile grecești și în atellanele romane, preluate în commedia dell'arte: Senex, il Dottore și Pappus. Inepțiile debitate cu seninătate ("dacă e republică, nu mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
72 Același tip de "sfertodoct" este naratorul din romanul lui Mircea Horia Simionescu Învățături pentru Delfin, care, angajat de către un escroc să-i redacteze o biografie romanțată, își întocmește în prealabil un dicționar de clișee critice erudite: paternitate (a ideilor), diacronie, inedit, seducția și recurența (tot a ideilor), metrica, ritmul interior, benefic, teluric, precoce, calinerie, distilare, cazon, concretețe, ideație (a ideilor), consecuția și paradigma, desigur pe alfabet, pentru a le putea găsi repede, judicios. Vine vorba de ceva, de o producție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
introductiv. Și apoi deloc neglijabile sunt „jocurile” literaturii (jucate de bună voie sau impuse) pe care am încercat să le fixez în cadrul fiecărei etape. Putere literaturii, de altfel, a fost conștientizată încă din Antichitate. Încercând să privesc „evoluția” literaturii în diacronie, sub imperiul jocului, am preferat intitularea celor trei capitole ale lucrării cu trei verbe: a miza, a plusa și a pierde, verbele exprimând ideea de mișcare, de dinamică a procesului de definire a literaturii. Sunt trei metafore epistemologice din câmpul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
înrudite care nu pot fi acoperite de o unică definiție, ci pur și simplu descrise în mod independent. Ființa proteică și derutantă a literaturii se sustrage cu abilitate tuturor schemelor propuse. Lucrarea își propune să urmărească funcționarea unei structuri în diacronie, cum evoluează ideea de literatură, cum se diversifică și se nuanțează. I.2. Începuturile Pentru a vorbi de începuturile literaturii trebuie să ne oprim în primul rând la concepțiile unor filosofi ai vremii care au fost marcante pentru evoluția artei
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
despre care vorbește. Creșterea în umanitate a persoanei este atribuită și creșterii în conștiința istorică. Așadar, nu este vorba numai de o comunicare între oameni pe planul sincroniei, sau de o prezență simultană de momente cronologice, ci și pe planul diacroniei, adică de linie care traversează schimbările umane. Generațiile continuă să vorbească între ele prin intermediul documentelor, monumentelor, și aici, în mod deosebit, tradiția istoriografică este unul din mijloacele semnificative. În acest sens se vorbește de o conștiință istorică care se inserează
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Tel Quel”) către „poetizarea” ei, prin accentuarea progresivă a ponderii funcției poetice față de funcția referențială. Eseurile critice grupate în volumul Negru și alb (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor) trasează, de asemenea, sensul unei convingător susținute demonstrații: cea vizând dialectica tranziției, în diacronie, de la simbolul romantic la textul modern. Domeniul investigației este lărgit dincolo de fruntariile literaturii franceze (J.-J. Rousseau, E.T.A. Hoffmann, E.A. Poe, Nathaniel Hawthorne, H. Melville, Baudelaire, Eminescu, Creangă, Macedonski, Rimbaud, Mallarmé, Valéry, Kafka, V. Voiculescu, Jean Ricardou, Michel Butor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
meditor = a reflecta, a cugeta, a pregăti, a exercita, cu substantivul corespunzător, meditatio = reflecție, imagine deci a înțelepciunii implicată medicinei - filosofie, știință și artă. Această incursiune lingvistică relevă consecvența ideatorie, misionară și pragmatică a medicinei de-a lungul timpurilor, unind diacronia și sincronia, sensul originar cu cel din folosirea curentă. Medicina este știință pentru că are domeniul la care trimite chiar sensul conținut în termen: sănătatea oamenilor; are legi specifice, adică specializări care polarizează, sistematizând ansambluri de cunoștințe adevărate, ilustrând raporturi universale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]