1,549 matches
-
ar dori, ca într-o transcendere a limitelor, să coboare în piept: „Cât aș da să fiu inimă/ Zice creierul/ Să fiu inima oricui/ Și să plâng” (glandă). Lectura poemelor cuprinse în Paloarea induce senzația neliniștitoare că asistăm la o diafană survolare cu aripi metalice. Suntem părtași la o lume ce își duce existența între cârjele bine fixate cu vedere spre moarte. Versurile simple, austere, puternice, cu nuanțe metalice, au tactul ciocanului din sălile de judecată și rama dură a pasajului
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
ucigașe de culori minunate, unde explozii solare se desfac asemeni unor eflorescențe fascinante, în care melancolice crepuscularități lunare desfășoară formele fantastice ale unui teritoriu pustiu, de o ariditate glasată, unde nuclee pulsatile înoată vibratil în citoplasmele lumii moleculare, unde atingeri diafane conduc la exploziile arhitecturilor abstruse ale unui Gaudi specializat în design celular, unde apele oceanului respiră în ritmul marilor mamifere marine, unde dinozaurii oferă o lecție de compasiune a cărei vechime are sute de milioane de ani. În acest cosmos
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
ar găsi cel mai bine locul? [Râde] Vai! O întrebare foarte grea. Ar putea fi un personaj cu foarte multe contradicții, reuniunea contrariilor: ar fi... maximum de generozitate și maximum de egoism, ar fi... brutalitatea dorinței carnale și spiritualitatea iubirii diafane, ar fi un amestec de romantism și de libertinaj, de exemplu, un fel de personaj schizofrenic care ar conține aspirații complet opuse. Așadar, îl vedeți ca pe o ființă umană. Da, îl văd ca pe o ființă umană. Eros și
Pascal Bruckner despre paradoxurile iubirii () [Corola-journal/Journalistic/5355_a_6680]
-
al unui critic literar versat și siguranța de sine a unui bătrân maestru. Lirismul alert, desfacerea expertă a faldurilor memoriei, proiectarea unor viziuni de-o neașteptată prospețime și urgență sunt de natură să-l dezechilibreze emoțional pe cititorul poemelor sale. Diafane, molcome, fluide, versurile sunt, la o palpare atentă, lava unui vulcan în erupție, forța motrice capabilă să devasteze orice obstacol i-ar ieși în cale. Într-o lume grăbită, doar oameni de consistența psihologic-senzitivă a lui Eugen Bunaru mai pot
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
sunt doar sarea pământului - cum se spune într-o secvență mistică decisivă -, ci însuși pământul. Pășim pe cuvintele lor vaporoase, ne balansăm extatic între o nevroză și alta radiată de meningele ultrasensibil, dar acordăm prea puțină atenție celor care țes diafana plasă de susținere. Mă disperă faptul că un poet precum Adrian Bodnaru, care a confirmat și a reconfirmat, are o carte blocată de indiferența și blazarea editorilor, de calculele contondente ale contabililor și de apatia care a coborât peste privirile
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
dintre lumi. Inocent ca un copil și savant pînă la calofilia extrem-orientală, oscilînd între gestul abstract și elogiul șoptit adus unei umanități plasmatice, abia prelinsă ea însăși din neantul imaculat al colii de hîrtie, jubilînd ludic în spațiile unei imaginații diafane și paradisiace sau scufundîndu-se, aproape sinucigaș, în abisurile unei nopți în care lumina pîlpîie la limita dintre captivitate și răzvrătire, artistul dezvăluie resurse enorme de comunicare și tot atîtea provocări pentru privitorul care nu-l vizitează în grabă. Constantin Baciu
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
de poze color cu miză turistică, ci și o vatră activă de poezie. Unul din exponenții acesteia este Vasile Muste, care stoarce din folclor zemurile unor senzații proaspete, împrumută din aceeași materie tutelară contururi paradisiace. Simplitatea străbună devine transparentă, durerea diafană primește reflexele transcendenței: "bunicule de ce miroși a iarbă / ghici / miroase iarba a bunici // bunicule acolo peste dealuri unde se lasă / soarele are ca oamenii casă / și dacă e singur cine îl vindecă / și de ce nu se schimbă cînd e duminică
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
care-și întemeiează viața și avutul pe seama celorlalți, pe care-i pradă și-i ucid, și cealaltă, a viselor imponderabile și efemere, date, spre veșnică amăgire cu promisiunea raiului închis, și celor mai decăzuți dintre muritori. Și pedepsită cu frustețea diafană a unui vers. Iată-le pe amândouă: „Câțiva au ucis,/ Câțiva ispășesc ori un furt, ori un vis." (Cina). Taina serii, a cucerniciei și-a trădării împreunate coboară, binecuvântând fără părtinire convoiul de proscriși. Deplin izbăvită de tarele ei este
Versuri de leac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6531_a_7856]
-
joc de salon, poetul are aerul a se răzbuna pe constrîngerea la care l-a silit, încercînd încă o eliberare de sine, la fel de "făcătură" (din punctul de vedere al coeziunii psihologice), prin masiva exagerare, ca și precedenta. Dezangajat de convenții diafane, plonjează în sfera unui hedonism impur pînă la extreme sado-masochiste, identificîndu-se semeț cu "divinul marchiz": "Iubito, divin, / La tine mă închin. / Luminile să nu le stingi / ŤÎn seara răzvrătită care vine / De la străbunii mei pînă la tineť / Și nu ieși
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
exces de zel e firul roșu al Rapsodiilor. De ea se molipsesc oameni, copaci, jivine. Începe o lume, cu zor, și nimeni nu vrea să scape momentul. Și totul se liniștește ciudat, ca o oală în fierbere sub un capac diafan, în imaginea cerului înflorit, cerând pentru primăvara lui un remember cu neputință. Agitația va trece și, odată cu ea, anotimpul. Fără antecedente sau moștenire, primăvara lui Topârceanu e o nălucă. Fusese, scurtă nebunie în care se ard fricile, neputințele, opreliștile iernii
Două primăveri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6466_a_7791]
-
mic joc frivol și cinic cu acest voiajor nestigherit și cu societatea americană a cărei performanță are ceva din eficiența de ansamblare a mașinilor în uzinele Ford: un om - un șurub. În fața viitorilor angajați, Ryan le explică Weltanschauung-ul său diafan. Cu un rucsac de mici dimensiuni așezat demonstrativ pe masă, el își invită auditoriul să își imagineze că ar îngrămădi în acel rucsac toate obiectele care îi încojoară de la pila de unghii la mașina personală, ulterior trebuind să ridice sacul
Singurătatea lui Ariel by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6486_a_7811]
-
însă chiar mai sensibil, mai subtil. Ryan, acest Ariel modern, vorbește deschis toturor acelor persoane care asemeni lui, din diverse motive, și-au golit bagajul uman, și-au tăiat legăturile, și-au respins căderile și emoțiile pentru a fi deasupra, diafani, supremi, intangibili și singuri până la uitare.
Singurătatea lui Ariel by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6486_a_7811]
-
zise, arătându-mi o pictură de Renoir - aici verdele este impersonal, reflectă viața pasională neîmplinită, crudă, necoaptă adică, dar poate simboliza și forța naturii, speranța că, în cele din urmă, copacul vieții va da roade. În schimb, movul reprezintă imponderabilul, diafanul, moliciunea și visarea, cel puțin așa simt eu. Poate fi simbolul lumii dezumanizate, în descompunere. Și câtă contradicție, ce forțe de respingere există între verde și mov. Nu-mi dau seama cum de le-a putut alătura cineva în pictură
Böszörményi Zoltán - Trupul molatic al nopții by Ildikó Gábos-Foarță () [Corola-journal/Journalistic/6101_a_7426]
-
evite clișeele care ne-au tăiat pofta de a-i mai frecventa pe cei vechi. Potrivit autorului, există trei poncife care au acoperit universul elin cu patina unei mediocre înțelegeri istorice. Primul stă în idealizarea Greciei sub forma unui tărîm diafan în care cetăți precum Olynthos, Teba, Sparta sau Atena reprezentau lăcașul unei vieți de luxură: un pritaneu extins la scara întregii agore, cu cetățeni rafinați în alegerea deliciilor, frămîntați doar de inițieri secrete și de controverse dialectice. În realitate, grosul
Docimazia filologică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4748_a_6073]
-
inconsistența și dinamismul unei logici utopice. Artificiu, ornament, feerie, spectacol și iluzie, cuvântul e, pentru Șerban Foarță, mai ales o formă de trăire poetică, extaz al simțurilor și celebrare a virtualității lucrurilor ce nu sunt încă, dar adastă să fie, diafane, neîntrupate, dar cu atât mai prezente. Devorator, poemul nu e altceva decât însumare a unor fragmente, asamblare a disparităților într-o unitate iluzorie și inutilă. Anamorfozele lumii se travestesc, cu naturalețe, în arhitectura labirintică a poemului, ca în textul 1901
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
momfa - ca să respectăm grafia fără majuscule a poetului -, poezia sa se îndreaptă mereu către Ceva, pipăind infinitezimal marginile lumii. Religiosul (în înțelesul etimologic al termenului) merge mână în mână cu tragicul, căci viziunea asupra existenței nu este deloc solară și diafană. Nu pe seama biografiei atipice, cum spuneam, a lui Ioan Es. Pop de până la debut aș pune această conștiință tragică, ci pe seama sensibilității sale. Este bine, afirmam mai devreme, că editorul Nicolae Tzone a atașat și o culegere din poezia lui
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]
-
crengile trosneau sub pașii ei; ciupercile de copac nu-i plăceau, să crească câte vor pe trunchiurile putrede, ea mergea mai departe, voia să găsească mânătărci, mânătărci și castane. Lumina se strecura printre copaci, puțin mai încolo se vedea verdele diafan, subțire, al unui luminiș, acolo puteau fi, acolo trebuiau să fie, va găsi una, două, își dorea să găsească un pâlc întreg, pe care să-l prade. Helene fugea și de abia îl mai auzea pe Peter, care se ținea
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
Torrance se întorcea în Hotelul Overlook populat cu fantasmele atroce ale unui alt timp. Remarcabil la acest film este felul în care toate aceste întâlniri virtuale vibrează luminescent, nevrotic, cum absentele, glasurile se transformă în prezente. Semicorporalitatea protagoniștilor presupune contactul diafan al mind game-ului, al iluziilor, lizibile în schimbul de replici. Punerea în prezența, o iluzie și ea, are ceva trist că atingerea imposibilă printr-un geam de sticlă a două mâini care bâjbâie una după cealaltă. Tot în chatroom, demonii
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
cel mai înalt pe care ți-l puteai închipui, cu o față de copil pervers într-un interminabil palton negru ce părea mai curând sutana unui văduv, și avea ochii foarte depărtați, ca ai unui tăuraș, și atât de oblici și diafani c-ar fi putut fi ai diavolului dacă n-ar fi fost supuși puterii inimii. După ani de zile, când deveniserăm prieteni, am crezut că-l revăd ca în ziua aceea, căci mi se pare că s-a zugrăvit pe
Gabriel García Márquez - N-am venit să țin un discurs () [Corola-journal/Journalistic/5528_a_6853]
-
începînd cu Titu Maiorescu, de poeziile ultimei perioade. Astăzi, rîsul care le-a însoțit pare forțat, ca să nu spunem complet deplasat: Heliade vorbește despre nașterea lumii, despre Geneză, despre paradisul adamic, eternă aspirație a omenirii; atunci versurile lui capătă puritate diafană, iar limbajul lor se face evanescent, așa cum ar trebui să fie un instrument de esență divină. Versurile părăsesc galaxia Lamartine, pentru a face cu ochiul tuturor poemelor „inaugurale” cunoscute de poetul român, de la Biblie și Virgiliu, la Dante ori Milton
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
ale cărui lucrări sunt o transpunere în plastică corporală vie nu numai a spiritului unei muzicii, dar și a temelor și a orchestrației ei. Cu delicatețe și multă poezie, corpurile dansatorilor și mai ales ale dansatoarelor vizualizează, prin împletirea lor diafană pe diferite planuri, temele muzicale. Ca puțini alți coregrafi, Balanchine ne ajută să vedem muzica, fapt explicabil la un artist care, în paralel cu dansul, a studiat timp de trei ani, la Conservatorul din Sankt-Petersburg, atât pianul cât și compoziția
Confruntări coregrafice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5546_a_6871]
-
alte multe capitole cu mici evenimente povestite din mers de Renée, ascunse sub titluri care alcătuiesc deja un insolit poem: „O aristocrată”, „Canișul ca totem”, „Atunci, vechea Japonie”, „Spleenul Constituției” (Constituția este o pisică), „Infinitezimal”, „Sub scoarță”, „Ruptură în continuitate”, „Diafane”, „Dantele și farafastâcuri”, „Acest invizibil”, „Sclipește”, „Toate acele cești de ceai” etc. În schimb, se gândește și se vorbește mult despre artă, filozofie, uneori cam prea profund despre sensul vieții, alteori cam prea mult despre defectele oamenilor bogați și snobi
Gustul orezului cu ceai verde by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5673_a_6998]
-
principali au fost la cea mai înaltă cotă. Johan Botha este, fără îndoială, cel mai reprezentativ tenor wagnerian al momentului. Vocea sa impecabil și inteligent condusă se pliază perfect pe vocalitatea solicitată de rol. Este dramatic sau tandru, sensibil și diafan atunci când e nevoie. În ciuda fizicului său masiv, mai puțin fericit, el se impune nu prin mobilitatea mișcării, întrucât știe exact să-și modeleze trupul atât cât trebuie, ci prin nuanțele subtile ale glasului său fenomenal. L-am ascultat pe Botha
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
flotări, genuflexiuni (endorfină, tonus, narcisism)/ hrană - proteine, fibre, carbohidrați (energie, plăcere, supraviețuire)/ ceai - energie, ritual, nevroză/ muncă - bani/ hrană - carne (tiramină, fier), suplimente/ ceai/ muncă/ muzică - nostalgie.” Dan Sociu nu se încurcă cu amatorisme emoționale. Totul, cu câteva minore excepții diafane, se reduce pentru el la chimie. La date științifice. La informație. La cunoaștere. Care, mare atenție, nu exclude poezia. (N-am spus că o și condiționează, am spus doar că n-o exclude !) O dată cu răbufnirea aceasta, furioasă aproape, începe, de
Ultima oră by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5695_a_7020]
-
chestionabilă, o Bucată de cretă al Andreei Mironiuc, plin de imaginație, unde inițiativa revine efemerelor personaje pe care le desenăm și care vor să-și trăiască independent existența, Prietenul meu e un nor al lui Anton Octavian, un film evazionist, diafan și distopic fără nimic din memoria acută a experienței istorice și Vara ’99 Mega-Hits al Alinei Manolache făcut din nostalgia oracolelor, a unei adolescențe care nu se vrea îndepărtată. Documentarul nu este tocmai un gen al tinerilor și poate nu
Filmul de piatră (ediția a II-a, 6-9 ianuarie, Piatra Neamț) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5834_a_7159]