772 matches
-
a replicii următoare. În mod normal, vorbirea se înrudește mai puțin cu jocul de ping-pong." (1987: p. 42). Este la fel de adevărat și pentru genul dialogic al presei scrise, precum interviul. Normalizarea scripturală a enunțurilor ajunge la o formă de text dialogic pe care nimănui nu i-ar trece prin minte s-o confunde cu oralul autentic. Mă voi mulțumi aici cu definiția interacționistă a textului dialogic-conversațional pe care o propune Goffman: Enunțările nu stau în paragrafe, ci în rînduri la cuvînt
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
face cu un schimb; schimburile se combină pentru a forma secvențele, care se combină pentru a forma interacțiunile, unități maximale de analiză." (1996: 36) Acest pasaj în discurs direct din Cenușăreasa de Perrault prezintă o structură canonică de tranzacție secvență dialogică elementară care înlănțuie trei replici ale personajelor (A și B) și care alternează pentru a forma un schimb complet: întrebarea lui A (Q), răspunsul lui B (R), apoi evaluarea (Eval) răspunsului de către cel care pune întrebarea (A), care închide astfel
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
acestui interlocutor (Mă întrebați de ce sînt așa de frumoasă? De ce portocalele sîngerii sînt ideale pentru snack-uri?), fie o întrebare pe care locutorul și-o pune sie însuși (mă întreb de ce p?). În ambele cazuri, textul nu este dialogal, ci dialogic. Din punctul de vedere al actului de discurs, analiza lui Bally pare corectă: întrebarea retorică are ca scop să îndeplinească un act de aserțiune: să afirme aici, în mod intensiv, extraordinara frumusețe a lui "eu" și proprietatea ideală a portocalelor
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
și/sau a plăcea. O dublă intenție poate fi postulată și prin a instrui, fără a renunța la a amuza. Ampla dezbatere din epoca clasică referitoare la povestire corespunde întru totul modulului A1. Acestei atitudini, orientate din punct de vedere dialogic către celălalt la producere, îi corespunde, în mod simetric, faptul că a înțelege un text constă întotdeauna în a surprinde intenția care se exprimă aici sub forma unui macro-act de limbaj explicit sau care derivă din ansamblul textului. Această mișcare
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
enunțări specifice în cadrul căreia propoziția secundară (relativă) îi va întregi sensul. Atunci când Bahtin arată caracterul autonom al anumitor propoziții de deschidere și de închidere a unei povestiri, insistă asupra faptului că această aparentă autonomie este preluată de funcția textuală și dialogică: "Sunt, într-adevăr, propoziții de, am putea spune, "avant-post", situate exact pe linia de demarcație, acolo unde are loc alternanța (schimbarea) de roluri dintre subiecții vorbitori" (1984: 297). Existența unor astfel de propoziții a fost confirmată, de atunci, prin studiul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la fapte, intertextul cu trimitere la discursul dreptei clasice, care acuză Frontul popular de dezastru și care asociază Uniunea de stânga cu evocarea evenimentului din 1936, votul națiunii ca formă de răspuns la discursul Președintelui său etc. Această natură profund dialogică a discursului nu trebuie totuși să fie confundată cu modul de îmbinare secvențială pe care o voi desemna cu termenul de "dialog". Principiul dialogic nu conferă în mai mare măsură dialogului un loc de prim ordin sau aparte -, la fel
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
din 1936, votul națiunii ca formă de răspuns la discursul Președintelui său etc. Această natură profund dialogică a discursului nu trebuie totuși să fie confundată cu modul de îmbinare secvențială pe care o voi desemna cu termenul de "dialog". Principiul dialogic nu conferă în mai mare măsură dialogului un loc de prim ordin sau aparte -, la fel cum referința nu transformă descrierea în categorie generală de limbaj. 5. Structura compozițională a textelor Structura globală a textelor nu se explică în totalitate
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cuvintelor, obțin efectul invers al cremei anticelulită a surorilor Fragin: spre deosebire de ceea ce face Dominique când povestește, cu cât pun mai multă pomadă, cu atât textul meu se umflă fără a fi cuiva de trebuință. (1987: 157: 158) Așa cum arată "principiul dialogic", structura narativă căreia îi alăturăm gramaticile povestirii nu este decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
principiul dialogic", structura narativă căreia îi alăturăm gramaticile povestirii nu este decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este orientat către un răspuns și nu poate fi scutit de influența
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este orientat către un răspuns și nu poate fi scutit de influența profundă a discursului-replică prestabilit" (Bahtin Voloșinov 1977: 103). Regăsim o altă formulare, în traducerea lui T. Todorov: În orice enunț este indispensabilă, pentru a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sau unor mișcări argumentative inserate unele în altele. Schema simplificată de bază corespunde celor afirmate mai devreme: Această schemă de bază nu exclude restricțiile despre care s-a vorbit mai sus. În plus, acestea trebuie să fie completate din perspectiva dialogică, a cărei importanță a fost deja subliniată: "Un discurs argumentativ [...] se situează întotdeauna în raport cu un contra-discurs efectiv sau virtual. [...] A susține o teză sau o concluzie înseamnă întotdeauna a susține împotriva unor alte teze sau concluzii." (Moeschler 1985: 47). Putem
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sine, și ar trebui mai degrabă introdusă în tipologia lui Werlich. Cu alte cuvinte, o conversație cuprinde atât fragmente argumentative, narative, instructive etc., cât și, așa cum este firesc, realizări ale funcției fatice, care are ca scop unic menținerea comunicării. Caracterul dialogic al conversației va face diferența dintre realizările conversaționale și alte tipuri de realizări textuale. Astfel, monologul, spre deosebire de dialog, nu permite intervențiile unui interlocutor. În plus, conversația este diferită prin caracterul de spontaneitate, împreună cu fenomenele pe care acesta le presupune, precum
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov 1981: 292) Dialogul, ca formă textuală, nu este decât manifestarea cea mai spectaculoasă și cea mai elocventă a unui mecanism enunțiativ complex și aici se cuvine să facem distincția dintre o astfel de succesiune a replicilor și
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
centrul activității enunțiative o polifonie și un dialogism cu rol constitutiv. Nu doar lingviștii, psihanaliștii și psihologii analizează acest caracter eterogen fundamental al vorbirii, ci acesta reprezintă subiectul fundamental al operelor unor scriitori importanți precum Dostoievski sau Nathalie Sarraute. "Principiul dialogic", atât de îndrăgit de grupul de lingviști reprezentat de Bahtin, relativizează foarte mult aceste distincții care acum se încearcă a fi evidențiate pentru a putea pune în opoziție formele monologale (povestirea, descrierea, argumentația și explicația) cu forma dialogală și pentru
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
al acestei interacțiuni, fără intervenția directă a celuilalt. Însă aceasta nu înseamnă că scriptorul nu poate introduce un dialogism profund, anticipând întrebările interlocutorului, de exemplu, imitând posibilele momente de întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O descentrare a tipului dialogic reprezintă cu siguranță baza structurii enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal definit ca cea mai mare unitate dialogală la unitatea constituentă, trebuie ca mai întâi să definim schimbul ca
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în textul dialogal. Pentru o lingvistică textuală, studiul monologului narativ are o dublă intenție: insistă, pe de o parte, asupra problematicii inserției secvențelor eterogene de tip: [conversație [povestire] conversație] și permite, pe de altă parte, o vizualizare a naturii profund dialogice a schimburilor narative. Prin ceea ce numim astfel povestirea în conversație se subliniază deschiderea și co-construirea unei povestiri de către naratorul-recitator și interlocutorul său. Apare în acest fel o triplă problematică: cea a structurii interne (intra-textuală) a monologului narativ, cea a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Această Intrare-prefață este precedată chiar de un fel de Rezumat (v 476), o mărturisire care transformă povestirea ce va urma într-o explicație-justificare a faptei înfierate, aceea de a primi un bărbat în casă fără permisiunea soțului (v. 479-480). Caracterul dialogic al povestirii apare în cererea formulată de către Arnolf: "Povestește, te rog, de-a fir a păr." (v. 483). În plus, nucleul Complicație-Pn2 din versurile 503 la 520, Acțiunea-evaluare-Pn3 de la versurile 512 la 528 și Rezoluția-Pn4 de la versurile 529 la 534
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
secvențiale. Am văzut că actualizarea prototipului dialogal este cu siguranță mai flexibilă decât celelalte cinci. Spre deosebire de alte forme elementare de compoziție, structura cadru a textului dialogal, în ansamblul său, este foarte bine organizată. Secvențele fatice și tranzacționale care construiesc textul dialogic nu sunt formate dintr-un număr restrâns de macro-propoziții. Fiecare secvență, fatică sau tranzacțională este compusă din schimburi al căror număr nu este întotdeauna previzibil. Fiecare schimb care corespunde nivelului macro-propozițional, în general, este compus dintr-un anumit număr de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Book" Cortland Standard 26 Iunie 1999: 16, Associated Press Report. Applegate, Edd, ed. Literary Journalism: A Biographical Dictionary of Writers and Editors, Westport, CT: Greenwood, 1996. Asch, Nathan, Recenzie, New Republic 4 Septembrie 1935: 108. Bakhtin, M[ikhail], M., The Dialogic Imagination, Ed. Michael Holquist, Trad. de Caryl Emerson și Michael Holquist, Austin: U of Texas P, 1981. Ball, John, Introducere, Children of the Levee, de Lafcadio Hearn, Ed. O. W. Frost, S.l.: U of Kentucky P, 1957, 1-8. Barrett, William
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este potrivită pentru specialiștii care nu se simt deranjați prea tare de ambiguitate. Aceștia ar trebui să poată ajunge la niște concluzii interpretative - și să le modifice, dacă este cazul, la fiecare nouă lectură. Lucrul cu materialele narative presupune ascultarea dialogică (Bakhtin, 1981) a cel puțin trei vocI: vocea naratorului, așa cum o reprezintă banda sau textul; cadrul teoretic care furnizează conceptele și instrumentele necesare interpretării; monitorizarea reflexivă a actului lecturii și interpretării, care înseamnă perfecta conștientizare a procesului decizional de formulare
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
orientări, împreună cu diferențele individuale normale dintre intervievatoare, precum și dintre povestitori, generând un tip unic de interacțiune în fiecare diadă, protocoalele de interviu au variat foarte mult. Unele erau monologice și aveau ca rezultat o narațiune aproape neîntreruptă. Altele erau mai dialogice, având secțiuni întregi de tip întrebare-răspuns. Unele intervievatoare au urmărit exact cele patru subiecte în fiecare capitol al vieții, în vreme ce altele s-au lăsat purtate de firul narativ al povestitorului. Astfel de variații sunt de așteptat ori de câte ori cercetătorul optează pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
motiv, am ales să mă concentrez mai cu seamă asupra acelor secvențe care erau relatate înainte de intervenția intervievatoarelor în conversație, fie ca să-și exprime acordul , fie ca să ceară mai multe detalii. Pe cât mi-a stat în putință, am eliminat influențele dialogice din analiză. Ar trebui, de asemenea, notat faptul că impactul comunicării nonverbale nu a putut fi, oricum, evaluat. O altă problemă a reprezentat-o calitatea transcrierilor. Așa cum s-a menționat deja în capitolul 3, tipurile diferite de analiză implică niveluri
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
lui și, pe această linie, de „lectură” și „interpretare”. Așa cum argumentează și Școala hermeneutică (Widdershoven, 1993), am descoperit în studiile noastre că orice lectură presupune interpretare și că, de fapt, chiar în etapa obținerii textului, mai cu seamă în actul dialogic de realizare a unui interviu de povestea vieții, au loc, în mod constant, procese implicite și explicite de comunicare, înțelegere și explicare. Iluzia că avem un text static și abia apoi inițiem un proces separat de lectură și interpretare este
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
e utilă discuției noastre ar putea fi deci următoarea: care dintre acestea ar reflecta, atunci, identitatea naratorului? Am putea ajunge la concluzia că atât povestea unui om, cât și identitatea lui sunt complexe și multilaterale sau, așa cum scrie Bakhtin (1981), dialogice și polifonice (vezi și Hermans et al., 1993). Ca și poveștile, așa cum am văzut în cazul Sarei și în cel al lui David, identitatea are multe componente și niveluri. Diversele componente ar putea interacționa ca să creeze un tot unitar; ele
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]