376 matches
-
botezase. Îl fleoșcăise zdravăn, se murdărise și pe teniși, avea cultul tenișilor altminteri băiatul ăla, bă, zicea, ca să simți mingea ca lumea pe picior, trebe neapărat să joci în teniși, în fine, înjura și el cum se pricepea mai bine dihania cât vițelul care abandonase pleașca pe lume. Pe atunci erau prea puștani ca să se suporte râzând unul de altul, așa că au aruncat cu pietre în ochiurile de apă, s-au stropit de sus până jos, arătau ca porcii. Ideea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pândă nu era ca noi. Era la școală. Și nu oricum, ci într-a patra. Era, dacă vreți, ca și cum Mircea cel Bătrân ar fi fost încolțit de tancurile și mitralierele U.R.S.S.-ului. Un U.R.S.S. amenințător și îngâmfat, o dihanie desprinsă din negura și oroarea viitorului. Cu un chiuit scurt, care ne-a înghețat inimile, granițele noastre au fost încălcate, ca și cum la mijloc n-ar fi fost decât niște biete roți de cauciuc înjumătățite. În mai puțin de o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alunecând ușor prin apartamente sau chiar câte un petec întunecat de cer și că nu-mi rămăsese nimic altceva de făcut, dacă țineam cu tot dinadinsul să evadez, decât să mă rog acestei cruci ca o inimă, în speranța că dihania se va milostivi de mine și mă va lăsa, întocmai ca o fregată pe bebelușul Mircea, în orice port, fie el și agitat, al acestei lumi. Îmi mai aduc aminte că inima strălucea nebunește și că nici vorbă să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mult mai bine, nu încercam să-l contrazic, mai ales că eram de aceeași părere, aș fi vrut însă să-i spun să se ferească, să nu se mai ia în halul ăla de Bau-Bau (îl făcea jigodie, rânjit, tâmpit, dihanie parșivă), putea s-o pățească în orice clipă, știa și el asta și cică se pregătise, într-adevăr, n-a durat mult și din tăcerea aia țiuitoare, mai exact din colțul umbros al camerei lui tata, s-a desprins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cale ferată, a Omului cu cap de bou, spectacol ținut cu casa închisă, multă lume curioasă așteptând afară să vadă „monstrul”. Eu cu amicii mei de peste linia ferată l-am văzut ziua, în vagon, chiar am schimbat câteva vorbe cu ”dihania”, iar seara, când toată suflarea satului se afla la Cămin, noi am demontat angrenajul sistemului de frână al unui vagon de marfă staționat în gară, căci aveam de gând să construim un aeroplan. Revin la coșmarul copilăriei mele întrerupte și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
și mioarele trebuie să suie la Chișioru Făinii. «Așa-i obiceiu: să ai baltag. Nu de apărare, da’ trebuie să-l ai. Viața de cioban îi grea. Nu dormi nici patru ore pe noapte, că se dau câinii la vreo dihanie, că trebuie să dai iar oile la strungă. N-apuci să dai cheag și vine mulsu de la amiază...» - V-a luat cineva mana de la oi vreodată? - Sigur. Vaca mea dădea lapte cu sânge... - S-o dus Vasile la Pângărați și
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
unii se suise pe case, ieșise mahalaua și se mira de ce vedea, ce să știe ei că ăla căra bombe și făcea moarte de om ? Ei au ieșit toți, care cu lumâ nare în mână, care cu lămpi, să vază dihania. Las’ că era și frumos ! O lumină și-o lume ca de Paști adunată, și pe cer, uite-așa, șirele de lumină. Vezi că și-ai noștri îl căuta pe țipilig, să-l prinză cu tunurile și să-l împuște
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și raționamentului. Mai ales treapta judecății este a celor care se bizuie pe ei înșiși, care au încredere în forțele și discernământul propriu. În schimb, treapta conceptului e a celor care se lasă preluați de o instanță supra-individuală, de o "dihanie", cum ar spune dl Noica. Judecata o afirmi, de concept te lași străbătut; te afirmă el. Există apoi vârste, temperamente, profesiuni, epoci ale judecății și tot așa - vârste, epoci, profesiuni etc. ale conceptului. Eticismul, esteticismul, criticismul țin în mod fatal
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Hegel sfârșește cu platitudinea "Dumnezeu - natură - om". M-am întrebat cu ce platitudine sfârșesc eu. Și sfârșesc cu o platitudine teribilă. La capătul Ontologiei vorbesc despre "trup - suflet - spirit". Trupul este ființa în versiunea reală; sufletul este ființa în versiunea "dihăniilor", a elementelor; spiritul este versiunea ființei ca ființă. Mi s-a făcut rușine de platitudinea mea și am încercat să o justific. Am făcut-o cu vorba, interpretată speculativ, "omul este după chipul și asemănarea Domnului", lucru care, pe plan
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
viata fara de moarte, unde constată (se pare) că este singurul basm ce se termină trist (de pretutindeni), mi-au trecut prin minte cele trei săgeți ale fiului de Împărat (plecat la vânătoare, când În loc să-i apară În cale o dihanie mai acățari, Îi apare un biet iepure care schimbă fundamental destinul acestui fiu - păcatul de iepure, străpuns de cea de-a treia săgeată, aleargă și se prăbușește tocmai acolo unde nu trebuie: În Valea plângerii). Ceasul negru cu pendula Bate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
din cap. — E un animal teribil de rapid, șoptește misterios. Germanul se uită derutat la fiara tolănită și apoi la Rufus. — Parcă dormitează. — Moțăie, dar nu doarme, îl corectează Thaos. Glasul i se înalță maiestuos: — E întuneric aici și pentru dihănii s-a lăsat noaptea, cu tainele ei. Strecoară o mână prin grilajul ușii și o agită în fața tigroaicei. Animalul deschide leneș ochii, apoi îi închide la loc. Pusio privește fascinat, incapabil să vorbească. Rufus însă se scobește indiferent cu unghia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vrea să mă dezbrac, să facem dragoste, zise el. -Aici ? întreba mirata Lăură. -Nu este nimeni în jur. Avem toate peșterile astea la dispoziție...Le putem lua la rând pe fiecare... -Dar dacă sunt șerpi, scorpioni, paianjeni, șoareci sau alte dihanii ? -O ciupi ușor de talie. Nu-ți fie frică, esti cu mine... Își întoarse capul spre umărul ei și o săruta pasional. -Haide, vino, ca niște turiști fericiți, hai să facem dragoste!... Am înaintat câteva zeci de metri pînă am
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
dintr-un corp turtit, a cărui epidermă fără culoare aducea cu pielea tăbăcită, fină, translucidă. Niște pseudobranhii pluteau leneș în fluidul de stază. Nu erau vizibile organe de văz sau de auz. O coadă prelungea partea de jos a acestor dihănii și se legăna molatec în lichid. Apendicele caudal era, la două dintre aceste creaturi, strâns în jurul corpului. Burke vorbi cu Ripley, fără să-și ia ochii de la specimene. ― Aparțin aceleiași specii ca monstrul descris în raport? Ea dădu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de sânge. Dinăuntru țâșni un cap mic, cu colți redutabili, șuierând înfuriat. Degetul lui Apone se strânse pe trăgaci. Ceilalți doi se dați înarmați cu aruncătoare de flăcări făcură la fel. Căldura și lumina care umplură sala calcinară peretele odată cu dihania. Coconii și conținutul lor se topiră ca o melasă translucidă. Se întețea un sunet ascuțit, asurzitor, în timp ce incendiau această parte a sălii. Ceea ce nu era carbonizat se lichefia datorită căldurii intense. Peretele se scurgea, adunându-se în băltoace în jurul bocancilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
consolă din confortabila cabină de pilotaj a astronavei. Da, spuse Norman, uitându-se la ea. Arăta bine. Ba chiar arăta mai bine ca oricând. Mai puternică și mai senină. De fapt, era chiar frumoasă. — Harry a fost de părere că dihania nu va reveni. — Calmarul a fost prin apropiere? Norman Îi povesti pe scurt atacul. — Dumnezeule! Îmi pare rău, Norman. N-aș fi plecat dacă mi-aș fi Închipuit așa ceva. În nici un caz nu vorbea asemenea cuiva care o luase razna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții am dat eu în alte părți... De cum dă omătul, parcă ce fac? Pe-atâta m-am pus și eu... Am o ciudă pe dihănii, lucru mare... Când am dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase părăsită, căci el nu era cantor, ci vânător și paznic. Biserica lui era singurătatea. Luminile lui erau stelele și, câteodată, noaptea, ochii dihăniilor. Și cântările lui erau de la ape și de la cetini. Și-n tinereța aceasta a lui s-a bucurat de viață și de dragoste, nefiindu-i încă dat, după o lege a lui Dumnezeu, să bănuiască puterile necunoscutului. Nana Floarea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume. Ai fecior. —D-apoi ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atunci că vrea să-i ducă de-a dreptul în fund; dar pe urmă i-a dus spre stânga. Când s-au oprit mai încolo, căutând o altă orientare, Nicula Ursake a icnit. În aceeași clipă și vânătorul a văzut dihania la treizeci de pași pe un catarg gros de brad răsturnat. Se suise acolo și stătea gata să sară asupra dușmanului. Doctorul și făcuse gestul ca să ia arma la umăr; dar apoi amândoi oamenii își eliberară piepturile de răsufletul comprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își întocmiseră satul meșterii de albii. Era o așezare de nomazi; cai, porci și vaci umblau slobod în jurul căruțelor. Coviltirele erau ridicate de pe draghini și așezate pe stâlpi. Pe lesele de subt aceste coviltire se aflau dormitoarele familiilor, ferite de dihăniile și jivinele luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu fuste colorate se învârteau între vetre și căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
excese și perversiuni. Filologicește deasemeni aveam dovezi că dumnezeii cu care se apostrofau unii pe alții rudarii erau zeii păgâni și zeii lari: dovadă că jargonul special se păstrase din vremea păgânismului. Găseam în viața fierbinte a mocirlelor, cu toate dihăniile și gângăniile lor, o stranie asemănare cu coloratura verbală a acestui vechi idiom rudăresc. Moartea e putrezirea vieții și viața își înfige rădăcinile în moarte: După legea Minții prea înalte, Fiecare-i la purcesul celeilalte, cum spune bătrânul poet Solomon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și el în alcătuirea mea fizică. Cu toate acestea, din când în când îmi fac timp și îmi mai arunc privirile în stânga și în dreapta. La un moment dat, mă opresc. Vad, la o dis- tanță nu prea mare, o dihanie cu blana cafenie. Păștea, fără să se sinchisească de noi. Urs nu putea fi, că ursul nu paște iarbă. Nici a căprioară nu prea aducea. - Ce-o fi aceea, Josiane? întreb. - E un muflon - mă lămurește șefa grupului. Auzisem de
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]