440 matches
-
gramaticii”. Limbii culte, artificiale și nefirești, Maior îi opunea limba pe care o grăia poporul, „suptă de la mama lor, din auzite adică”: „Mulțimea nu știa fără numai limba poporului, de la mamele lor”; „Nimeni nu scria în limba poporului”. Aceste sublinieri dihotomice au menirea de a evidenția principiul pe care Maior construiește istoria limbii române: „Limba poporului romanilor celor de demult vecuiește până astăzi în gura românilor noștri. Căci cu această limbă au venit strămoșii românilor de la Roma în zilele împăratului Traian
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sine, iar față de barbari ei sânt străini și nu sânt de același neam. După Herodot, pelasgii nu făceau parte din aceeași familie etnică cu grecii, și el considera limba pelasgilor cu totul deosebită de a grecilor” (p. 675). Întreg aranjamentul dihotomic de mai sus are ca scop imaginarea existenței pe teritoriu Italiei, cu destul timp înaintea constituirii latinei care a devenit limba statului roman, a unei latine barbare numită limba bătrână (lingua prisca), „de care s-au folosit cei mai vechi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 311. 197 Ibidem. 2. Topoi esențiali [...] poezia a absorbit viața și a devenit ea însăși viață. (George Gană) Relația realitate-sublimare poetică a fost abordată anterior ca o structură cristalizată cu precădere în termeni dihotomici: realitatea obiectivă și noua realitate (sublimată) a operei eminesciene. Admițând că lumea este realul ordonat vieții singulare a unei conștiințe care percepe 1, pătrundem într-un firesc pe care George Gană l-a esențializat în mod semnificativ, afirmând că poezia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
categorii laitmotivice ale întregii creații. Acestea se constituie în puncte reale de plecare spre altceva, spre noua realitate alcătuită din imagini care se concretizează în urma procesului de sublimare poetică; despre cele două realități se poate spune că trăiesc fervent și dihotomic, întocmai ca-n sugestia baudelaireană din Corespondențe. Depistate cu precădere în poezie, însemnele realității secunde (în sens barbian) sunt: locul și rolul creatorului, intensitatea și adâncimea gândirii, imaginea iubitei, erosul, motivul germinării universale, cerul înstelat și îngerii, sunetul cornului, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să nu fie, este manifest, și, în diverse grade, vizibil, în straturile de adâncime ale creației, însă întregul depinde de nivelul de sublimare la care fețele realității se situează. Prin urmare, chiar dacă, din necesități metodologice, am acredita ideea unui raport dihotomic între realitatea concretă și realitatea artistică, obiectivul major al periplului de față a fost, și este sublinierea esenței complementare a acestei relații. Căci, dacă realitatea concretă este mult mai extinsă decât limbajul, realitatea poeziei este, în raport cu aceasta, infinită. Spre deosebire de limbaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
le diminuează pe cele cu care s-ar putea mândri. „Faptul că am uitat să-i duc desertul care Îi place e de neiertat.” „Mă uit la viața mea și nu găsesc niciun moment vesel.” 5) Generează idei absolutiste și dihotomice. Determină clasificarea tuturor experiențelor În două categorii complet opuse și și-o atribuie pe cea negativă: „Fac totul rău”, „Nimănui nu-i pasă de mine”, „Sunt un laș”. Aceste convingeri reprezintă obiceiuri dobândite, care acționează pe ascuns din memorie, generând
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
prin fond și mai cu seamă prin armonie” (Eminescu, poet universal, 1941). Somnoroase păsărele de Eminescu și Booz endormi de Victor Hugo, supuse aceleiași „critici integrale”, devin pretexte pentru interminabile exemplificări analitice. Există în Știința literaturii sute de clasificări, diviziuni dihotomice, trihotomice și de alte tipuri. Se disting aici, teoretic, capodopere din punctul de vedere al desăvârșirii elementare, primitive, clasice, manierate. Originalitatea subiectivă se divide în superficială, necompletă, adâncă, iar originalitatea plastică în genuină, perfecționată, calculată etc. Imaginile sunt la rândul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
intuiționism și alchimie, indiferent cât de elegant sunt exprimate intuițiile sau cât de modernă este făcută să arate alchimia” (p. 30). 4. Cantitativ și calitativ: complementaritate, și nu opozițietc "4. Cantitativ și calitativ\: complementaritate, și nu opoziție" Una dintre distincțiile dihotomice întâlnite și discutate cu o deosebită frecvență în lucrările cu caracter de reflecție asupra științelor socioumane este cea care opune abordările de tip cantitativ celor de tip calitativ. Mai mult, chiar dacă nu se postulează o suprapunere exactă a acestei distincții
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
clasele stabilite. Un exemplu foarte la îndemână de scală nominală îl constituie clasele caracteristicii „stare civilă”; acestea sunt în număr de patru și nu implică nici o ordine ierarhică: „căsătorit”, „necăsătorit”, „văduv”, „divorțat”. Cea mai simplă formă de clasificare este cea dihotomică. Aici, cele două clase pot fi interpretate în mai multe sensuri. Mai întâi, pot fi privite ca elemente ale unei scale nominale, cum e cazul cu stările „masculin” și „feminin” ale variabilei „sex”. În al doilea rând, o clasă poate
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
atributul au un statut „inferior” celor care-l posedă. Ne apropiem deci de o scalăordinală, deși, la drept vorbind, o relație de ordine nu se poate defini decât într-o mulțime ce conține cel puțin trei elemente. În sfârșit, cazul dihotomic mai poate fi privit ca o variabilă ce ia două valori numerice: 0 pentru lipsa atributului și 1 pentru prezența lui. Evident că deja această din urmă interpretare este excesivă și astfel de artificii de cuantificare nu se fac decât
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
în răspunsuri de forma „da” sau „nu”, ci păreri complexe, puncte de vedere care nu sunt neapărat mutual exclusive. E adevărat că sondajele electorale sunt proiectate - din motive de cost și pentru a simula procedura alegerii -, în general, pe modelul dihotomic și al variantelor în raport de exclusivitate, dar o tratare analitică a opiniei unui public trebuie să aibă în vedere multitudinea părerilor. Înregistrând intensitatea și direcția opiniilor, se constată cum publicul se grupează în jurul unor puncte de vedere, de foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
prin „Nu”, pe cei nesinceri, ci chiar invers, „Da”-ul va fi un indicator de nesinceritate. Cele două situații deosebite aici se regăsesc, în literatura metodologică, în distincția care se face între întrebările directe și întrebările indirecte. Ca orice clasificare dihotomică, o asemenea împărțire e puțin rigidă, dar este necesară pentru înțelegerea corectă a rezultatelor obținute. Este clar că cercetătorul va opta pentru utilizarea de întrebări cu caracter mai puțin direct ori de câte ori consideră că o întrebare foarte directă provoacă subiectului reacții
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
procedurii de față a fost conștientizată, probabil, de către unii cititori, în momentul în care s-a vorbit despre testarea semnificației diferenței dintre proporții. Într-adevăr, dat fiind faptul că majoritatea caracteristicilor cu care lucrează un sociolog nu sunt atributive, adică dihotomice, în sensul că populația se descompune doar în două clase - cei care posedă atributul respectiv și cei care nu-l posedă -, ci avem, de regulă, situații clasificatorii mai complexe, chestiunea care se ridică este de a compara două distribuții de
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
Bacon, Boston. Stoetzel, Jean, Girard, Alain (1975), Sondajele de opinie publică, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Taylor, S., Peplau, L., Sears, D. (1994), Social Psychology, Prentice Hall, New Jersey. Teodorescu, Alin (1984), „Analiza structurilor latente: algoritm și aplicație în cazul dihotomic”, Viitorul Social, LXXVII, mai-iunie, pp. 232-240. Touliatos, J., Perlmutter, B., Straus, M.A. (eds.) (1990), Handbook of Family Measurement Techniques, Sage Publications, Newburg Park. Turner, A. (1972), The San Jose Methods Test of Known Crime Victims, National Criminal Justice Information
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
fără îndoială, din definiția Evului Mediu european (deci și a celui românesc), neatârnând - zicea Jacques de Goff - de vreun loc propice, fie el în Centru sau la Margine, ci de relațiile conflictuale care se nășteau într-un spațiu dat. Dispunerea dihotomică (una canonică în literatura istoriografică medievală a românilor) de evidentă sorginte scripturistică, acea opoziție dintre Bine și Rău identificată în faptele Voievozilor, a învățat-o, poate, Stoica Ludescu de la înaintași (autorul acelei bănuite compilații din timpul lui Matei Basarab)51
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să mai taie pre mulți...”, „pre unii i-au și omorât”, „și porunci de-i tăe pre toți afară de poartă”, „iar au abătut de ș-au tăiat boiarii, câți au mai rămas”), emițând despre faptele lor sau observații generale (judecata dihotomică: fapta bună - fapta rea), sau constatări cu privire la caracterul suprimării - dacă a fost, adică, pedeapsă, succedaneu al unei judecări (înaintea unui juriu amplu ce-i cuprindea pe boierii din Divan și pe mai marii clerului), ori crimă, dacă a reprezentat un
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiica marelui vornic Draghici Vintilescu (tăiat la 1 septembrie 1568 împreună cu fiul său, postelnicul Tudor 232). Boierii uciși de Petru Cercel (Dobromir banul, Gonțea paharnicul și Mihăilă mare vornic) reprezintă - vedem că este de părere un cronicar deprins să judece dihotomic - partea „rea” a domniei fratelui lui Mihai Viteazul. Marele ban Dobromir din Runcu a fost însurat cu Vilaia, fiică a logofătului Giura sau a banului Toma. Marele paharnic Gonțea (a deținut mult timp acest rang), însurat cu jupânița Vișa, a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care avea fermitate și aplica linia partidului, dar, pe de altă parte, în diferite situații, studenții veneau și spuneau că e un om care ascultă și e omenos chiar. Probabil a fost unul dintre mulți alții care aveau un comportent dihotomic. Adică, fac asta pentru că mi s-a dat o sarcină, dar îmi păstrez relația cu colegii mei. Eu știu că a fost respectat chiar în Agronomie, că era un nume. Adică nu țin minte că ar fi luat niște măsuri
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
Marx caracterul irațional al evoluției generate de forțe antagonice, impulsuri constructive vs. impulsuri destruc tive. Dezvoltînd această schemă destul de primitivă, el transformă cercetarea ricardiană a profitului într-o căutare oarbă a unui cîștig monetar și construiește o serie de categorii dihotomice, cum ar fi: valoarea economică și valoarea monetară, industria și afacerile, producția și achizițiile, utilitatea și venalitatea bunurilor, bunuri indivi duale și bunuri ultime, producători și antreprenori, promo tori și finanțatori paraziți ș.a. În acest sens, Veblen încearcă să demonstreze
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
situează în istoria trăită de Monica Lovinescu și este intermediată de cronicile audio, de mijloace media, a doua este post-factuală și apare datorită tipăririi discursului media. Citind în paralel Jurnalul și La apa Vavilonului, am constatat că discursul memorialistic este dihotomic. La apa Vavilonului reflectă un stil opus normelor memorialisticii, deoarece ficțiunea intimă operează prin rememorare și interpretare a amintirilor, propunând atât o expunere biografică cât și o autoanaliză. Textele nu sunt scrise spontan, în imediata apropiere a evenimentelor, ci reprezintă
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
rezuma una dintre liniile de argumentare importante ale feminismului perspectival, J. Ann Tickner, una dintre primele și cele mai reputate autoare feministe din relațiile internaționale, afirmă în cercetările sale că universul feminin este unul relațional prin definiție, nicidecum competitiv sau dihotomic. Teoretizarea lumii internaționale dintr-o asemenea perspectivă, relațională, a necesității și inevitabilității raporturilor cu celălalt (stat, organizație, țară vecină) pentru propria existență, prin opoziție cu lumea eminamente conflictuală a teoriilor consacrate, poate avea un impact semnificativ asupra teoriilor și practicii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
inevitabil la prejudicierea intereselor altor state. Deci, nu era posibilă decît o singură alternativă: fie statele rămîneau suverane, cu riscul perpetuării războaielor, fie renunțau la suveranitatea lor, formînd un stat federal. Numai Rousseau și Kant au denunțat paradoxul acestui raționament dihotomic. Scriind la ani distanță, ei afirmau că doctrinele clasice se înșelau considerînd statul prin natura sa, războinic. Statul nu este înclinat spre război decît în anumite circumstanțe, tot așa cum omul nu este agresiv decît în anumite contexte. Se pot imagina
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
preocupat pe Andrei Pleșu constant, încă de la Minima moralia), iar aceste lumi sînt fermecătoare tocmai pentru că nu pot fi pipăite, cîntărite, măsurate. Ei sînt simultan aproape de om și de Dumnezeu, le aparțin amîndurora. Prin ființele intervalului devenim conștienți că modelul dihotomic al lumii e reductiv și creator de confuzii. Portretul îngerului, așa cum se încheagă de la o pagină la alta, depășește, desigur, imaginea lui plastică (se recurge rareori, în carte, la exemple din pictură sau mozaicuri) și e nevoie mai degrabă de
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
ghidează exponatele din bazar, și nu monstruozitatea exponatelor. Luată în sine, realitatea Bucureștiului e de ospiciu, cetățenii trăind un supliciu cotidian pe care nu-l pot suporta decît măsluindu-i aparențele. Schemele pe care le urmărește autorul sînt, de obicei, dihotomice și bazate pe o tensiune între două principii opuse: coliziunea dintre convingeri morale și convenții sociale (cutumele împotriva instituțiilor), relațiile de putere camuflate în viziuni metafizice (voința de putere dospind sub catifea evlavioasă), redeșteptarea sensibilității religioase în forme noi (cultul
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
perorațiile sale, de o calitate estetică incontestabilă, ținînd loc de raționamente și dovezi logice. Cauza acestei parade retorice ține de mecanismul gîndirii lui Berdiaev și de sursa certitudinilor sale. Sursa stă în adevărul creștin revelat, iar mecanismul stă în pendulările dihotomice între termeni antinomici. Să începem cu sursa certitudinilor sale: filosoful rus are o teorie de care nu se îndoiește defel și pe care o consideră atît de irefutabilă în adevărul ei, încît, pe bună dreptate, nu mai simte nevoia să
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]