1,082 matches
-
forță care le constituie; datorită acestuia există și vor dispărea odată cu el. Autosubzistența și organizarea rudeniei fac din sat o realitate absolut străină aspectului precedent; în raport cu acesta, ele nu reprezintă decât un joc gratuit, folcloric. În contextul palmierului natural, această dihotomie nu poate fi depășită. Aceste două realități străine una de cealaltă se sclerozează în această indiferență reciprocă; ele nu se structurează într-o realitate nouă. Nici vorbă aici de revoluție, de oameni noi inserați într-o societate nouă. În general
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
sufletului. Odată pre gă tiți, martorii po ves tesc ceea ce știu, în timp ce preotul transcrie mărturia în dosul cărții de blestem, dacă mitropolitul ar avea nevoie de precizări, ar putea invocaprezența acestora la tribunal. De regulă, o mărturie se construiește în jurul dihotomiei bun / rău, cinstit / nerușinat, cumsecade / desfrânat, toate aceste adjective descriind de fapt comportamentul unui individ în cadrul parohiei, plecând de la un cod de norme specifice și integrate comunității respective. Totodată, mărturia nu poate exclude simpatiile și antipatiile pe care martorii le
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
copilașii ce-i am de la bărbatul dintâi“. De această stra tegie uzea ză și soțiile vinovate. Simțind că ceva nu merge în interiorul cuplului, femeia o ia înaintea bărbatului și adresează o jalbă la Mitropolie centrându-și dis cur sul pe dihotomie femeie supusă și inferioară / bărbat autoritar și superior. Ancheta în teren demonstrează însă exact contrariul. Când numai are ce pierde, femeia își schimbă radical discursul, numai este o victimă, ci o acuzatoare aducând numeroase învinuiri lumii masculine, înjurând și blestemând
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
direcție critica menționată, ci fenomenului etnic. Atît în veacul trecut cît și în veacul nostru este caracteristică deci pentru cultura română această continuitate, în forme istorice si literare diferite, a opoziției dintre critica "sociologică" și cea "estetică". In forme diferite, dihotomia persistă în critica actuală, cind, depășindu-se erorile unui "sociologism vulgar", manifestare extremă și simplificatoare a unui interes sociologic mai vechi, se caută, mai ales de către unii critici din generația tînără (N. Manolescu, E. Simion, Matei Călinescu și alții), sesizarea
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
pas realizat de Descartes constă în a preciza situația confuză în care se află cunoașterea. El descrie cadrul de manifestare a meditațiilor. "Haosul primordial" se manifestă la nivelul cunoașterii prin incertitudine, prin imposibilitatea deosebirii celor adevărate de fals, completate de dihotomia adevăr-fals. Gestul de separare dintre acestea este descris în prima propoziție a meditației întâi: "Încă de mai multă vreme am băgat de seamă câte lucruri greșite primisem dintru început drept adevărate și cât de îndoielnice sunt cele ce am clădit
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
meditație realizează o separare radicală între existența adevărului și cea a falsului, între lumea haotică a dezordinilor din cunoaștere de dinaintea ordonării noului univers. Haosul se manifestă la nivelul cunoașterii prin incertitudine, prin imposibilitatea deosebirii celor adevărate de fals, completate de dihotomia adevăr-fals. Deschiderea realizată primei meditații subliniază incertitudinea cunoașterii și nevoii de cenzură 141. Starea inițială este haotică (o formă a haosului primordial), iar adevărul și falsul sunt prezentate doar ca idei. Separarea dintre acestea se realizează prin intermediul unui instrument epistemic
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
onomastic din limbă", ci "purtătorul unor semnificații derivate, care vor coincide, măcar parțial, cu semnificația generală a scriiturii"163. Opoziția realonim/simbonim pe care Mariana Istrate o utilizează în cazul antroponimelor se dovedește funcțională și în situația toponimelor pe care dihotomia spațiu real/ficțional le clasifică în reperabile, atestate și inventate. Toponimele contribuie la "crearea spațiului ficțional, întărind autenticitatea și verosimilitatea acestuia"164. În cazul antroponimelor atestate definite ca "toate acele nume proprii care, deși sunt sunt construite în conformitate cu sistemul de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
puțin cuprinzătoare, în funcție de contextele traversate. Numele propriu poate aduce cu sine o istorie semantică proprie, mai lungă sau mai scurtă". Distincția nume "care aparțin unui autor anume"/ nume "marcate de mitologia altor autori", așadar cu funcție intertextuală, vine în continuarea dihotomiei pe care o face Ioana Pârvulescu cu privire la numele personajelor feminine (dar cu aplicabilitate la toate tipurile de nume), "nume bogat literar/ nume nou, fără greutate literară"182. Trasarea jaloanelor unei poetici a numelui propriu, o onoma-poetică pornește de la următoarele premise
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
profan ca "decisivă pentru întreaga creație a lui Mircea Eliade. Cu ea autorul se vede confruntat atât în studiile sale dedicate miturilor, cât și în operele sale literare, alcătuind un adevărat liant între cele două sectoare aflate într-o aparentă dihotomie"62. Ștefan Borbély interpretează proza eliadescă din perspectiva gnozei (tot la o astfel de grilă apelează Liviu Petrescu și Marta Petreu când analizează Nouăsprezece trandafiri: Orfeu din proza citată devine eroul central al unei soteriologii, un Salvator amnezic), Lăcrămioara Berechet
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
arhetip devenit popular datorită lui Jung, deși folosit în alt sens ("structuri ale inconștientului colectiv") decât cel pe care i-l dă Eliade ("categorie anistorică preformală și preformativă, model la care se referă sau se conformează ceva. În acest caz, dihotomia cea mai probabilă este aceea între arhetip și istorie"93), a fost găsit de către istoricul religiilor în opera lui Eugenio d'Ors, și apoi, la sfârșitul anilor 1930, la Coomaraswamy, având sensul neoplatonician de "model exemplar" cu referire la actele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
arde pe cei nevrednici"35. "De aceea, profanul trebuie (...) să se ferească de o familiaritate cu atât mai funestă cu cât contaminarea cu sacrul este la fel de fulgerătoare prin rapiditate ca și prin efectele ei36. Din această privință, Caillois descrie o dihotomie strictă a sacrului, ce amintește de atributele tremendum și fascinans, pe care Otto le introdusese cu mai bine de două decenii înaintea sa, apelând, la rândul său, la exemplul focului, atunci când afirma că "sacrul îi suscită credinciosului aceleași sentimente precum
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
identifică două naturi umane, una religioasă și alta areligioasă, fiecare comportând propriile trăsături, experiențe și credințe specifice. Capacitatea transcenderii este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui Eliade, să nu fie în permanență una fermă, dihotomia stabilită devenind instabilă, iar intervalul dintre aceste entități spirituale să poată fi parcurs în dublu sens, atât prin hierofanie, cât și prin desacralizare 56. Pornind din perspectiva omului religios, Eliade exprimă dorința și necesitatea acestuia "de a trăi în sacru
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
natura nepământească a îngerilor tensiune care, în ultimă instanță, se face responsabilă în sens pozitiv de unicitatea și calitatea unor astfel de imagini 301. Fig. 14. Fra Angelico, Fecioara cu Pruncul și patru îngeri. Detaliu Revenind la discuția noastră despre dihotomia simbolico-literală a reprezentării, într-un studiu dedicat imaginilor Jean-Jacques Wunenburger surprindea o anumită dependență a credințelor și acțiunilor religioase față de "eficacitatea naturii și funcției lor simbolice"302, arătând importanța acordată acestor concepte în rândul creațiilor artistice religioase, și nu numai
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
290. 51 René Girard, op. cit., p. 37. 52 Julien Ries, op. cit., p. 24. 53 Ibidem. 54 Aurel Codoban, Sacru și ontofanie. Pentru o nouă filosofie a religiilor, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 54. 55 Ibidem. 56 Referindu-se la problematica dihotomiilor și a intervalului "vid" dintre Dumnezeu și om, Andrei Pleșu susținea că: "tocmai spațiul acestui interval este spațiul credinței, spațiul unei potențiale întâlniri între pământ și cer. În acest interval se mișcă îngerii, urcând și coborând, ca pe scara lui
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
l'Égypte, Éditions Citadelles & Mazenod-Editio, Paris, 1968-1994, p. 141. 340 O trăsătură comună cu mult mai tânăra religie creștină era aceea că, prin moarte, omul intra de fapt în adevărata viață, dorința de eternitate fiind elementul care anima sufletul omului. Dihotomia între trup și suflet (trupul fiind un templu al spiritului) reprezenta, încă de acum mai bine de patru milenii înaintea lui Hristos, un fapt ce se profila ca fiind un adevăr absolut al credințelor religioase. 341 Franz Cumont, Religiile orientale
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
mediul sau lumea, în general, ca fiind haotică și impredictibilă sau este incapabil să recunoască acele relații care să îi permită anticiparea problemelor. 4.3. Gândire magică: percepțiile sale sunt marcat distorsionate de dorințe sau relațiile complexe sunt reduse la dihotomii simple; de exemplu, bine/rău, tot/nimic... 4.4. Sentiment de gol: are un sentiment cronic al golului interior sau separare de lume 4.5. Insensibilitate estetică: nu are un sens al frumosului sau nu trăiește revelația frumosului artistic. Tulburare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
se căsătorește cu o femeie cu nivel redus de educație. Tipul B este mai relaxat și mai puțin competitiv, tipul C își inhibă sau reprimă emoțiile, are un comportament conformist si răbdător. Se înțelege însă că și în acest caz dihotomiile exagerate sunt simpliste... Analiza modului în care oamenii folosesc rețeaua familială arată consoarta ca fiind principalul sprijin în caz de boală. În cazul în care aceasta este absentă sau indisponibilă, copilul asigură acest rol. În cazul în care nici copilul
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
apartenența naturală (sex, culoarea pielii); apartenența înnăscută (naționalitate, confesiune, etnie), care poate fi schimbată, însă cel mai adesea cu "prețuri" simbolice costisitoare; apartenența dobîndită prin formație, instrucție, prin exercițiul apartenenței într-un grup specific. Realitatea socială se îngemănează pe baza dihotomiilor "noi"-"alții", "buni"-"răi", iar construirea identității sociale înclină se să definească pe sine prin diferențiere de alteritate, de respingere, la limită de exprimare agresivă la adresa "celuilalt". Există un proces permanent de comparare cu "celălalt" și există înclinația, confirmată de
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
individual în ce privește mecanismul de formare a valorilor. Potrivit acestei perspective, indivizii observă valoarea care reprezintă stimulul în interacțiune, iar reacția lor la acest stimul va fi materializată în atitudinea lor ca răspuns la stimulul-valoare. Acest tip de raționament induce o dihotomie în cadrul relației valori-atitudine, aspect care vine în contradicție cu presupozițiile care stau la baza acestei relații. Stimulul și răspunsul sînt două noțiuni total diferite, mai ales prin natura lor, pe cînd valorile și atitudinile au foarte multe elemente comune. Al
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
cu formație religioasă catolică. Autorii au dorit să verifice ipoteza conform căreia copiii din Columbia au o mai pronunțată tendință de a își împărți cu prietenii propriile bunuri (jucării, dulciuri etc.) decît aceia din Statele Unite, concluzie ce pare sprijinită de dihotomia individualism-colectivism. Această ipoteză sugera că, în cazul societății de tip colectivist din Columbia, copiii ar putea fi predispuși spre un comportament "generos" într-o mai mare măsură decît cei americani, din moment ce educația pe care o primesc îi îndrumă spre conștientizarea
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
ceilalți necunoscuți, cu care nu au partajat relații afective apropiate, ceea ce sprijină ideea că istoria interacțiunii interpersonale joacă un rol important în comportamentul prosocial. Astfel, relațiile de prietenie consolidate prealabil între copii s-au dovedit un predictor mai consistent decît dihotomia individualism-colectivism. Este probată în acest mod supoziția că o categorizare globală a culturilor individualiste și colectiviste se poate dovedi simplistă din moment ce ea nu ține seama de relațiile sociale complexe care apar în fiecare cultură. în acest context, cercetătorii trebuie să
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
subordonat iar în cadrul celei de-a doua termenul subordonat preceda termenul regent. Distincția între limbi centrifuge și centripete este mai mult sau mai putin marcată, astfel încît o limbă "are un caracter centrifug sau centripet accentuat sau atenuat." (1988: 24) Dihotomiile accentuat-atenuat184 și centrifugă-centripetă duc la o clasificare "par le sens du relevé linéaire". accentuate limbi bantu limbi semitice (ebraică, arabă) limbi austrice (malayo-polineziene) limbi negro-africane tasmaniană centrifuge limbi moarte din Orientul Apropiat antic (elamita, sumeriana) limbi din America basca atenuate
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
posesive la nume; elemente de flexiune - sistem de cazuri locale; trei persoane la singular și plural; sistem dezvoltat de nume verbale; sisteme productive și ramificate de derivare (în general nu au prefixe și infixe, gen gramatical (dar în unele limbi dihotomie animat/inanimat), vocativ, distincție formală între adjectiv și substantiv; prepozițiile - rare); preferă tipul nominal de sintagma; determinantul preceda determinatul; verbul personal stă la sfîrșitul propoziției; construcții adverbiale formate cu ajutorul cazurilor adverbiale și al participiilor - corespund construcțiilor prepoziționale și relative din
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cele ale statului-gazdă (care, dorindu-și investiții, este pregătit să discrimineze pozitiv investițiile străine) și în conflict cu interesele fiscale ale statului de origine sau cu normele internaționale de protecție a mediului sau a forței de muncă. Tot în contextul dihotomiei conflict - complementaritate, Dunning (1993) delimitează trei etape în procesul de dezvoltare a relațiilor dintre CTN-uri și statul-gazdă: luna de miere, confruntarea și reconcilierea. Admițând această clasificare oarecum rudimentară, se poate aprecia că ne găsim în cea de-a treia
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
și premisele alunecării de mai târziu dinspre estetică înspre etică, înspre descrierea „moralităților” umane, plurale și ele, și contradictorii. Cea de-a doua secțiune a cărții reunește un studiu masiv despre Tudor Vianu și altul despre Wilhelm Worringer, din perspectiva dihotomiei frumos-sublim. Umanism: viziune și întruchipare pune laolaltă prefețele lui I. la antologiile pe care le-a alcătuit din Marx, Engels și Lenin, tocmai asamblarea acestor texte însemnând un compromis față de cerințele vremii. Interesantă, mai ales, este atitudinea autorului în raport cu feluritele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]