1,016 matches
-
noi faze. La 3 februarie 1981, Nicolae Penescu, în vârstă de 85 de ani, a primit la locuința sa din Paris un pachet al cărui conținut declarat era o carte: ""Memoriile lui Nikita Hrușciov"" în limba spaniolă. În realitate, pachetul disimula o încărcătură explozivă, trimisă de Direcția de Informații Externe, din Securitatea română, condusă de generalul Nicolae Pleșiță. Explozia l-a rănit grav pe Nicolae Penescu la gât, piept, față și mâini, iar după câteva luni de spitalizare, acesta a decedat
Nicolae Penescu () [Corola-website/Science/321807_a_323136]
-
trisecțiunea unghiului, la mult timp după ce aceste operații fuseseră dovedite imposibile. Dar acum, pentru prima oară, este vorba de o auto-satiră! A trăit tot timpul în acei ani postbelici într-o stare de frică, pe care nu reușea s-o disimuleze. L-au salvat două personalități: Alexandru Rosetti și Simion Stoilow (poate că au fost și alții), care aveau o anumită trecere la mai marii zilei. Dar de frică nu a scăpat până la sfârșitul vieții. La învățământul ideologic, pe care, în
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
China]] la [[Tianjin|Tiensin]]. Cele mai importante vase italian din China au fost [[Puitor de mine|puitorul de mine]] "Lepanto" și canoniera "Carlotto". În timpul conflagrației mondiale, vasele comerciale, crucișătoarele auxiliare și submarinele italiene au operat în apele Orientului Îndepărtat, uneori disimulate sub pavilioane civile sau străine. Italienii au folosit de asemenea și porturile controlate de japonezi din regiune, precum cel din [[Shanghai]], China, sau [[Kobe]], Japonia. Crucișătoarele auxiliare erau vase comerciale echipate cu tunuri navale, care, atunci când erau deghizate în vase
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
secretele pentru un ipotetic film de cinema. Preluând motivul epic al unei glume literare improvizate în comun de un trio de scriitori ardeleni, cineastul improvizează, la rându-i, în serios însă, un thriller tip Buftea pe relația Anne-Dillinger. Pentru a disimula linia narativă săracă, realizatorul recurge la tertipul sofisticării inutile a dramaturgiei, povestea Annei devenind rezultatul anchetei angajate, peste decenii, de tinerii regizori, după modelul celor doi „oameni”, de marmură și fier, ai lui Wajda. Format în exerciții de cinematecă, autorul
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
2013: ""Fiu de intelectuali umaniști, scriitori ei înșiși, Faifer s‑a acomodat destul de greu în redutabila cohorta a criticilor și eseiștilor literări ai celei de‑a două generații postbelice ‑ cei mai mulți dintre ei homines novi de extracție modestă ‑ încercînd să‑și disimuleze avantajele unei bune educații în familie: bun simț „înnăscut”, civilitate, elegantă comportamentală, delicatețe sufletească, discreție. Nu sunt sigur că aceasta disimulare auto‑impusă a fost, pentru „carieră” lui cea mai bună strategie. Lipsa totală de ambiție și agresivitate carierista din partea
Florin Faifer () [Corola-website/Science/333355_a_334684]
-
este Legea, Dumnezeul incog nosibil, un Dumnezeu deductibil și deli mi tabil în acord cu finitutinea umanului ce suntem.* Incri mi na rea, învinuirea primordială, „diavolul”, coruptibil fie el civili za tor (substituit, abuziv)* Sunt pecetea damnării ce justifică crima disimulată în sacrificiu întru reciclare: în organic și în anorganic. ASTA E? Nimeni nu e numai bun sau numai rău... Cred (știu) despre mine că partea bună o depășește pe cea rea. Astfel și cei mai dragi mie, urmașii mei. * înrăirea
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
unui tîrg de vite ( o î o c ). O viziune neagră îl îndrumă pe Dan Culcer la ștergerea convențiilor despărțitoare, la abandonarea iluziilor inutile. De ce să ne lăsăm amăgiți, după ca și înainte de decembrie, de retorica demagogică ce încearcă a disimula neajunsurile actuale sub vălul unor promisiuni în contul unui viitor ce nu va veni? Al unui viitor care va fi tot atît de tarat ca și prezentul? ( e e pe e ). Suferința obștească pe care o încercăm nu e decît
„Intoarcerea” unui poet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5971_a_7296]
-
ar fi efectuat, în mod repetat, transferuri a unor sume importante de bani care erau redirecționate în alte conturi bancare, deschise pe numele lor ca persoane fizice sau în numele unor societăți comerciale controlate de către aceștia, pentru a le ascunde și disimula adevărata proveniență și pentru a justifica plata unor facturi fiscale fictive, sume ce erau încasate sau folosite de către ei.
Mama fondatorului Trilulilu și Zonga, arestată pentru evaziune fiscală by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/78254_a_79579]
-
vasal ca să-l felicite pe Hideyoshi pentru victorie și să-i răspundă afirmativ la ofertă. Având în vedere relația aparent prietenească dintre Hideyoshi și clanul Uesugi, Sassa Narimasa găsi cu neputință că plănuiască o luptă de rezistență. Prin urmare, își disimulă intențiile și în cele din urmă îi declară lui Hideyoshi supunere. Apoi, își căsători fata cu al doilea fiu al lui Inuchiyo, Toshimasa, și se stabili ușurat în propria lui provincie. Astfel regiunea de la miazănoapte de Kitanosho fu pacificată prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sensul propriu al cuvântului sunt rare, există câteva cazuri, unele dintre ele sunt de o anecdotică suculentă, dar ele se sustrag regulii, sunt niște excepții; contractul propriu-zis aparține mai curând contemporaneității, și nu acelui loc. Dar exista o formulă care disimula acest contract, deși nu-l reprezenta întru totul, și asta era rezolvarea zestrei între familiile copiilor care urmau să se căsătorească. Acela era, de fapt, prima formulă de administrare a zestrei, felul în care fata urma să dispună apoi, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
să îmbunătățim admirabil relațiile și cu care avem un parcurs cât se poate de continuu și de pozitiv înspre Uniunea Europeană, pe care am reușit să o aducem la sentimentele cele bune față de noi, căreia i-am arătat atenție, fără să disimulăm aceasta, nu cred că în acest caz putem vorbi de un dialog complicat pe tema viitorului act politic. Carol Sebastian: Adică, această problemă poate să fie în viziunea dumneavoastră, dacă înțeleg bine, una secundară și de o parte, și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
Iarăși dar! Era suficient doar să gândesc acest lucru în prezența ei, ca să tresară cu putere și o suferință acută, însoțită de panică, să i se aștearnă pe chip. Ce e cu tine, zicea, cu o îngrijorare care nu mai disimula nimic, cu privirea rătăcind fără sprijin în ochii mei, repetând cu o șoaptă gravă, plină, ca o lovitură de gong: mă auzi, ce e cu tine?!" Și atunci tresăream eu însumi ca trezit dintr-un somn și alungam gândul despărțirii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
până în apa fără viață din bazin. Acum așteptarea devine reală, cercul culorilor se strânge împrejurul bordului pentru a contura acea siluetă clară ce oscilează și nu-și cunoaște încă împlinirea (...) cineva își va fi amintit chiar o mică taină personală disimulată într-o fugară ochire a ceasornicului și se va fi sustras: nici o limită definitivă nu a fost trasată. Se face verde și pornesc din nou automobilele 285. Povestea proiectată pe retină pare să îndeplinească o funcție de autentificare, similară celei a
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ca acest substantiv propriu să fie citit anagramatic (ca o recombinare a literelor ce compun cuvintele „poem”, respectiv „poet”) și, în consecință, mopete a fost unanim considerat un fel de figură autobiografică, o mască grav-comică în spatele căreia scriitorul și-ar disimula propriile gânduri și sentimente. Ceea ce ni se pare însă mai semnificativ este împrejurarea că Mircea Ivănescu reușește să suprapună, ca nimeni altul, peste această autoparodie narcisică un fel de „parodie onorifică la adresa unor opere de poeți îndrăgiți ca, ca T.S.
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sa de peste mai mult timp” sau conștientizează (cu gravitate neprefăcută, de astă dată) faptul că „nu mai există de la un timp urmare/(dar asta se învață în timp, și cu spaimă/se acceptă)”. În legătură cu această dimensiune gravă a versurilor ivănesciene - disimulată în spatele atâtor măști comic-simpatice -, putem reține și următoarea mărturisire a scriitorului: Eu sunt de părere că poezia, poate mai mult ca orice altă formă de literatură, este un act grav, un act care angajează cu o sinceritate liminară pe cel
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
absența procedeelor (o anumită „regie artistică” se ghicește în spatele acestor scene, chiar dacă nu este imediat observabilă), nici de lipsa emoției, pe care seriozitatea plină de haz cu care sunt relatate întâmplările nu reușește să o înlăture, ci doar să o disimuleze. În ceea ce privește prezența efectivă a „figurilor de stil”, acestea sunt într-adevăr - în cazurile extrem de rare când apar - voit banale, din speța acelora căzute în spațiul public, intrate în vorbirea colocvială și lipsite de orice afectare („dealurile ca niște spinări de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ficțiunea - potențialul iluzionistic al ludicului devine și mai evident. În aceste condiții, este aproape de prisos să mai insistăm asupra faptului că, nici măcar așa-numita poezie „directă”, „transparentă”, „denotativă” a ultimelor decenii nu se poate sustrage medierii „cadrelor teatrale”, chiar dacă își disimulează caracterul de joc normat, de iluzie supusă unor reguli. S-ar putea invoca, desigur, contraargumentul „poveștii adevărate”, al întâmplării trăite, care neagă prin definiție caracterul de ficțiune. Dar și la această posibilă obiecție, răspunsul este simplu și el a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
persoană sau proiectare asupra Celuilalt a unor trăsături devalorizate”, concept dezvoltat de Erikson, citat de Mucchielli, 1986, p. 86), de strategii de disociere („tendința de a nu prezenta o anumită fațetă identitară decât În contexte favorabile și de a o disimula complet În alte contexte”) sau de sincretism („juxtapunere incoerentă de trăsături contradictorii provenind din culturi diferite”). Aceste dificultăți Însă, atunci când sunt depășite, devin etape ale drumului niciodată Încheiat spre o interculturalitate mai deplină. Una dintre modalitățile de a evita dificultatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
este mult mai mare, iar producțiile artistice realizate sunt mult mai dense. Anterior cuceririi musulmane, pe acest teritoriu fusese prezent Bizanțul. Mai trebuie oare să precizăm că denumirea de „Spania musulmană”, sub care este cunoscută Îndeobște această perioadă de contact, disimulează o realitate: cea a dinamismului berber care, În timpul dinastiilor Almoravizilor și Almohazilor și În ciuda unei anumite rigori morale și religioase, avea să aducă Spaniei o concepție arhitecturală și, În general, artistică ce dovedește influența Africii sahariene și a Sahelului? Andaluzia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pusă În legătură cu tradițiile filosofice de aici, În special cu tradiția toleranței liberale inaugurată de Jefferson, pentru a putea fi Înțeleasă. Desigur, ea nu este Însă singura modalitate de ieșire din dilemele prezentate. Insistența pe chestiunea identității este de natură să disimuleze faptul că problema politică prin excelență nu este nicidecum cea a identității colective, ci cea a acțiunii publice. Cetățenia nu se situează În registrul lui „a fi”, ci În cel al lui „a acționa”. Spațiul politic ține, În consecință, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
asemănătoare, dar inversează ordinea priorităților Între cele două forme de naționalism. Anumite „necesități structurale” constrâng, după părerea lui, periferiile să „intre În cercul naționalismului”. „Mecanismul economiei politice mondiale” se bazează pe „o dezvoltare inegală”. Acesta Împinge fiecare centru să-și disimuleze strategia de exploatare sub stindardul „Progresului”: „Progresul abstract este garanția unei dominații concrete”. „Elitele periferiei” Înțeleg rapid șarlatania. Ele descoperă că sunt „Îndepărtate de acțiune În loc să fie invitate politicos să participe la ea, călcate În picioare În loc să fie informate despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fi mai greu de recunoscut și de combătut decât rasismul individual. Vom remarca În treacăt că modelul teoretic al „rasismului simbolic” (Sears, 1988), construit la câțiva ani după apariția celui instituțional, poate fi abordat ca o nouă conceptualizare a rasismului „disimulat”, dat fiind că acesta constituie o subtilă combinație de categorisiri mai mult sau mai puțin implicite cu valori și norme individualiste și meritocratice, prin care societatea americană se autocelebrează. Pentru a recurge la o celebră maximă leninistă, am putea spune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Lévi-Strauss (Lévi-Strauss, 1983, p. 16) nu-și ascunde tentativa de reabilitare ă desigur, nuanțată ă a tendințelor și pasiunilor „exclusiviste”, și nici un relativ fatalism: „Deoarece aceste Înclinații și atitudini sunt, Într-un fel, consubstanțiale speciei noastre, nu avem dreptul să disimulăm faptul că ele joacă un rol În istorie: mereu inevitabile, deseori fecunde și, În același timp, pline de pericole când sunt exacerbate”. Ambivalența acestor atitudini și Înclinații „normale” este astfel recunoscută, dar numai derivele lor sunt condamnate, fără iluzii excesive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
radicalizând pozițiile apărate Încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Jeremy Bentham, Claude Adrien Helvetius sau baronul d’Holbach ă nu vede În „suspinul creaturii tulburate” decât o „fericire iluzorie” și „o adunătură de superstiții” care disimulează sau ascund raporturile de dominație. Opunându-se interpretărilor tradiționale În termeni de animism sau naturism, analizele lui Durkheim cu privire la totemism pun În evidență un proces de idealizare și de transfigurare: „O societate”, citim În Formele elementare ale vieții religioase, „are
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
statal. Și totuși, paranteză sau nu, analiza lui Marx și a celor pe care i-a inspirat este probabil cea care a explicat cel mai bine condițiile de răsturnare a oricărei servituți: denunțarea ideologiilor care o susțin și care o disimulează. Ieșirea din colonialism presupunea astfel Înțelegerea În prealabil a ceea ce Kipling numise „povara omului alb”: ceea ce părea o servitute asumată de acesta din urmă din spirit misionar ascundea de fapt aservirea concretă a popoarelor colonizate. Aceasta este forța acestui concept
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]