289 matches
-
dacă acest coșmar al nostru comun se putea regăsi în cuvinte pe hârtie, atunci dreptatea exista cândva, undeva, era totuși doar o chestiune de timp s-o aflăm. Vestul percepea coșmarul estului ca pe o tragedie și îl descria în distopii. Amenințarea politică a comunismului este sursa dispoziției distopice a autorilor Desperado. Puține distopii sunt independente de spectrul comunismului, dar sunt unele care se sprijină pe science fiction, cum ar fi The Memoirs of a Survivor de Lessing, Lanark de Alasdair
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atunci dreptatea exista cândva, undeva, era totuși doar o chestiune de timp s-o aflăm. Vestul percepea coșmarul estului ca pe o tragedie și îl descria în distopii. Amenințarea politică a comunismului este sursa dispoziției distopice a autorilor Desperado. Puține distopii sunt independente de spectrul comunismului, dar sunt unele care se sprijină pe science fiction, cum ar fi The Memoirs of a Survivor de Lessing, Lanark de Alasdair Gray, Ape and Essence de Huxley. Distopia n-a început ca un gen
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dispoziției distopice a autorilor Desperado. Puține distopii sunt independente de spectrul comunismului, dar sunt unele care se sprijină pe science fiction, cum ar fi The Memoirs of a Survivor de Lessing, Lanark de Alasdair Gray, Ape and Essence de Huxley. Distopia n-a început ca un gen politic. Chiar și un scriitor extrem de orientat spre politică precum Jonathan Swift și-a creat ținutul cailor inteligenți (Houyhnms) de pe poziții mai mult filozofice. La fel și Golding în Lord of the Flies. Cum
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
n-a început ca un gen politic. Chiar și un scriitor extrem de orientat spre politică precum Jonathan Swift și-a creat ținutul cailor inteligenți (Houyhnms) de pe poziții mai mult filozofice. La fel și Golding în Lord of the Flies. Cum distopia este opusul a tot ceea ce e bun și frumos, adică locul cel mai puțin de dorit, spre deosebire de utopie, era firesc ca autorii Desperado s-o plaseze în spațiul comunist, tortura supremă a ființei umane. Dar nu toți scriitorii Desperado care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Human Factor a adus un spion englez în Uniunea Sovietică și l-a lăsat acolo fără speranță de întoarcere. Pentru Greene nu exista cale înapoi din iadul comunist. În The Good Terrorist, Lessing își manifestă doar una din înclinațiile spre distopie, cea politică. Mai există una filozofică în The Fifth Child și Ben in the World, și aprehensiuni mai aproape de SF în The Memoirs of a Survivor, unde o preocupă criza materială a civilizației. Tot politic, în The Golden Notebook Lessing
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
utopie și tânjesc după jungla occidentală. Vesticul fuge de est ca de un coșmar, iar esticii, deprinși să trăiască coșmarul, văd în occidentali îngeri coborâți din raiul non-comunismului și non-utopiei. Esticii nu-și dau seama, dar de fapt tânjesc după distopie. Dacă occidentul identifică distopia cu comunismul, aceasta poate veni dintr-o proastă înțelegere a istoriei. Orwell a fost singurul care a arătat că nimic nu e distopic decât dacă privitorul percepe coșmarul. Distopia a fost creată de vest, plasată uneori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
jungla occidentală. Vesticul fuge de est ca de un coșmar, iar esticii, deprinși să trăiască coșmarul, văd în occidentali îngeri coborâți din raiul non-comunismului și non-utopiei. Esticii nu-și dau seama, dar de fapt tânjesc după distopie. Dacă occidentul identifică distopia cu comunismul, aceasta poate veni dintr-o proastă înțelegere a istoriei. Orwell a fost singurul care a arătat că nimic nu e distopic decât dacă privitorul percepe coșmarul. Distopia a fost creată de vest, plasată uneori în est. Autorii occidentali
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dau seama, dar de fapt tânjesc după distopie. Dacă occidentul identifică distopia cu comunismul, aceasta poate veni dintr-o proastă înțelegere a istoriei. Orwell a fost singurul care a arătat că nimic nu e distopic decât dacă privitorul percepe coșmarul. Distopia a fost creată de vest, plasată uneori în est. Autorii occidentali n-ar fi scris o distopie plasată în vest, decât dacă era vorba de o criză generală a civilizației. Cortina de Fier percepută din ambele direcții este o utopie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dintr-o proastă înțelegere a istoriei. Orwell a fost singurul care a arătat că nimic nu e distopic decât dacă privitorul percepe coșmarul. Distopia a fost creată de vest, plasată uneori în est. Autorii occidentali n-ar fi scris o distopie plasată în vest, decât dacă era vorba de o criză generală a civilizației. Cortina de Fier percepută din ambele direcții este o utopie. Ea poate fi înțeleasă numai de est și transformată în ficțiune de groază de vest. Autorii Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
curajos le trecuse pe lista de bibliografie pentru examen, care chiar existau la biblioteca facultății: Areopagitica de Milton și Brave New World de Huxley. Prima erau un eseu remarcabil despre cenzură, iar a doua era una dintre cele mai negre distopii inspirate de comunism, lucru transparent chiar și pentru o inteligență naivă în ale cenzurii, cum era a mea la nouăsprezece ani. Le-am citit cu un sentiment de izbândă, care s-a reeditat mai apoi ori de câte ori un roman cu adevărat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
intens. * De obicei, occidentalul, liber să călătorească unde poftește, face cunoștință cu robul comunismului, legat de glie. De aici se naște o nouă spaimă, aceea de a cădea în cursa unui sistem terifiant, pe care se bazează de fapt toate distopiile. Lanark e prins în cursa propriei vieți, care devine distopică și îl ucide; Ralph (eroul lui Golding) e prizonierul insulei terorizate de Împăratul muștelor și e salvat de un adult; profesorul lui Bradbury o ia la goană din Slaka și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Comunismul e o uriașă minciună și, spre deosebire de cei implicați, vesticii văd minciuna și trag semnalul de alarmă explicit. Comunismul încetează să mai fie utopie (până și Lessing e decepționată de el) și rămâne un neadevăr tragic. * Majoritatea occidentalilor își scriu distopiile ori le citesc cu sentimentul de ușurare că s-au născut de partea cealaltă a cortinei de fier. O traducătoare care știa câteva limbi și lucra pentru agenția română de presă, și care de altfel s-a și sinucis înainte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
chei și nu mai are cu ce intra în spațiul final. Lectura e un exercițiu mnemotehnic. Lanark trece prin multe întâmplări pe care le urmărim cu sufletul la gură (și cu groaza că am putea nimeri în ceea ce parcurge el distopia e apanajul epocii Desperado, starea ei preferată). Când ajungem la pagina finală, un simplu "GOODBYE", cădem pe gânduri. Ce am ratat? Reluăm lectura, recompunem istoria vorbă cu vorbă, dar încheierea nu se arată; înțelegem deci lecția Desperado: mâine trebuie să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scrie English Music, text care recreează (ca mai toate romanele lui Peter Ackroyd) poezia sufletului. 2.3. Peter Ackroyd: Textul de dincolo Orice alt autor în afară de Peter Ackroyd ar fi făcut din Documentele lui Platon în cele din urmă o distopie. Romanul începe prin a arunca mileniul trei, împreună cu anii dintre 1500-2300 în "Era Decăderii" (cum zice traducerea în română, Polirom, 2002 cu toate că Mouldwarp înseamnă "mucegai și mâl"), în vreme ce "Prezentul" este anul 3700. Cam 1400 de ani ne despart de prezentul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să le pese că vorbele mor, că propozițiile ar trebui consemnate, că ar putea înfrânge spațiul și timpul născocind moduri de comunicare rapidă. Ackroyd închipuie o lume a tihnei, în care somnul e activitatea principală. E oare vorba de o distopie? Putem lua lumina drept o maximizare a spaimei? Putem, dar cu o condiție: să fie orbitoare. Iar în acest roman lumina chiar orbește oamenii. Moartea e orbirea finală. Nu se știe mai nimic despre trecut, dar nimănui nu-i pasă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
însă, e unul tragic: cultura se pierde constant. Se dezintegrează pe măsură ce vorbim. În fiecare clipă se pierde un atom de gândire. Această cărțulie aparent blândă și hazlie e hăituită de un mare sentiment al pierderii și e de fapt o distopie a inteligenței, în esență. T.S. Eliot supraviețuiește și el cu câteva vorbe de neînțeles: fragmente [ei] au *ruine *ieronimo **iar **Eliot (p. 78) Se deduce că ele provin dintr-un "scenariu vechi englezesc", iar Platon consideră că ele sunt parte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e ceva permanent. Noi suntem creația. Noi suntem muzica. (p. 67) O mare oboseală se degajă. Viteza și comunicarea nu mai pot alerga în ritmul știut de noi. Romanul lui Ackroyd găsește un mod de a le opri, creând această distopie utopică, acest tărâm despre care nu ne putem hotărî: e mai bun, e mai rău? Lecția cărții este că nu putem discuta dacă e mai rău ori mai bun, nu despre asta este vorba aici. E o altă lume, alternativă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a istoriei reale. Dacă lectorul habar n-are de al Doilea Război Mondial și lagărele de concentrare, intriga și suspansul din Săgeata timpului sunt inexistente. Romanul defamiliarizează și creează confuzie. Pornind de la așteptările noastre de zi cu zi, construiește o distopie. Dacă vrem s-o înțelegem, trebuie să traducem permanent din limba noastră în cea a romanului, de la cronologie la derulare inversă, de la slow forward la fast rewind. Urmărim simulacrul de povestire (la început) cu prea puțin interes și cu sentimentul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pierd teren. Martin Amis demonstrează resursele tehnicii atunci când născocește acest dialog complicat al lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului Malcolm Bradbury își începe cariera ca ironist, ca autor de proză persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nevoie de atât de mulți critici să ne ajute să nu înțelegem nimic". Iată o frază care etichetează interesant spiritul vremii: Bătea peste toate vântul schimbării și venise vremea lectorului modern, care nu mai citește niciun rând. Mensonge e o distopie a criticii literare. Niciodată auzit, văzut, identificat, Mensonge este un mister. N-a scris nimic, dar cartea lui a fost publicată și s-a epuizat. El e autorul care se neagă pe sine: visul secret al deconstructivismului devine realitate. Bradbury
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în 1963, când simptomele erau încă vagi, este mai ales ironia. Huxley este maestrul ironiei. Huxley a publicat Minunata lume nouă în 1932, deci înainte de epoca Desperado, dar romanul a fost folosit ca punct de referință pentru orice discuție despre distopie și reprezintă spațiul mental negativ ideal, care corespunde perfect dispoziției distopice de început de mileniu trei. Revenirea la o istorie coerentă, cu un oarecare suspans, se desparte net de James Joyce și Virginia Woolf. Huxley e un narator iscusit, ale
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lirism pentru a da la o parte incidentul, acțiunea. Pentru el romanul e întâmplare, lectorul trebuie să fie captat de istorisire. Lirismul verbului e nesemnificativ. Pe primul loc e patima în sensul de întâmplare. În universul imaginat de Huxley în distopie, care e în același timp infernul și paradisul literaturii SF, inteligența e descurajată să iscodească. Textul e derutant pentru că tărâmul închipuit de Huxley reprimă înțelegerea, deși romanul despre aceste ființe care nu sunt încurajate să gândească este scăpărător. Ironia lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-i spunem destin, suflet sau frustrare, e o chestiune de cuvinte. El e făcut pentru lacrimi în singurătate, pentru suferință nemărturisită. Lectorul nu poate scăpa din vedere acest mesaj înghețat al unui univers pustiit. Aceasta ne readuce la ideea de distopie: viitorul este văzut ca un non-prezent, o non-existență. Autorul Desperado amenință că-l va înlocui pe lector. Nu aflăm din lectură cu ce anume, fiindcă, atunci când simțim că începem să ne dezintegrăm, părăsim textul. Se întâmplă ades în opera Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e un loc comun deja că autorul știe bine ce noutate tehnică va aplica textului, că această noutate nu "vine" din senin. Orice Desperado gândește serios scheletul înainte de a se apuca de lucru, ceea ce îi apropie desigur de autorii tradiționali. Distopia pornește de la defamiliarizare. Huxley a imaginat în ambele distopii o răsturnare a credinței religioase. În Ape and Essence dezumanizarea e mai accentuată. Răsturnarea e un exercițiu al ironiei. La fel face Gray în Lanark. Dacă Brave New World e o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ce noutate tehnică va aplica textului, că această noutate nu "vine" din senin. Orice Desperado gândește serios scheletul înainte de a se apuca de lucru, ceea ce îi apropie desigur de autorii tradiționali. Distopia pornește de la defamiliarizare. Huxley a imaginat în ambele distopii o răsturnare a credinței religioase. În Ape and Essence dezumanizarea e mai accentuată. Răsturnarea e un exercițiu al ironiei. La fel face Gray în Lanark. Dacă Brave New World e o imagine calmă, elegantă, surâzătoare, Ape and Essence e un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]