2,212 matches
-
de la altar spre a o apleca asupra nuanțelor sterile ale culturii laice. În schimb, în termeni filosofici, criticul nostru e un intelectual care are noțiunea lui Dumnezeu, dar nu și intuiția lui, asta însemnînd că nici o umbră de presimțire a divinului nu i-a încrețit vreodată fruntea. Cu alte cuvinte, din fibra lui Dan C. Mihăilescu umoarea religioasă a fost extirpată fără șanse de remediu în această viață și e de remarcat că lipsa aceasta autorul nu numai că și-o
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
proză) nu-i vine la fel de bine poetului, în ciuda secvențelor adesea cu poantă; ele se pierd într-un ritm al frazelor prea tern, îngreunat. Către final se insinuează, în acest univers poetic mohorât și închis, o prezență neașteptată a transcendenței, a divinului, conținută, la modul ironic, și în cele două sonete care deschid, respectiv închid volumul. Deși apărut inițial în 1995, jucăria mortului rămâne și azi un volum de poeme foarte bun, foarte puternic în sunetul lui singular, un volum de raftul
Punerea în paranteză a poeziei by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4370_a_5695]
-
împingând istoria în groapa de unde încerca să iasă. În absența unei exegeze profunde, mitul poate prinde aripi gigantice! Deși vorbesc limbaje în aparență diferite, cei doi ne împing în aceeași direcție a devenirii istorice: „Tzara vorbește despre flori, suflet, despre divinul din noi și despre degete, în timp ce Lenin ne spune cât de lesne se lasă oamenii înșelați și furați atunci când li se înmânează «mărfuri». Amândouă fragmentele pornesc de la recunoașterea fundamentală a existenței nedreptății, doar că Tzara îi salută cruzimea și îi
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
a le surprinde nuanțele. Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
le surprinde nuanțele. Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale, provocîndu-i
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
thaumazein). Uimirea e o dispoziție prin excelență contemplativă, adică starea de spirit cea mai prielnică gîndirii, ea dispărînd de îndată ce cauți s-o preschimbi în dexteritate practică (tehne) sau în cunoaștere teoretică (episteme). De aceea, nu omul gîndește în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
nu omul gîndește în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu a ajuns decît rar, în cîteva momente privilegiate ale istoriei: la greci și la germani. Impresia pe care o capeți citind Scufundătorii din Delos este că fiecare concept al lui Heidegger este un plastron
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
și am văzut că rezistă. Am sărit pe grămadă, i-am chemat și pe ceilalți patru copii și am început să aruncăm scîndurile cu mîinile goale.“ (p. 79) Din acel moment, în ochii studenților, Calciu capătă o aură de protejat divin, în ciuda detaliului lugubru că vor găsi trei cadavre sub moloz. A cincea scenă privește cele „Șapte cuvinte către tineri“, pe care Calciu (hirotonit preot în 1973, cu sprijinul ferm al patriarhului Iustinian Marina) le rostește în biserica de la Mănăstirea Radu
Lemurul tandru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5870_a_7195]
-
posesorul unor secrete esoterice, accesibile spiritelor înalte. În camera sa de lucru, aflată mereu într-o dezordine artistică, găseai, pe sub scaun sau pe sub masă, albume sau fotografii din opera lui De Chirico sau Dali. Una din acestea îl reprezenta pe divinul Salvador ieșind dintr-un metrou parizian însoțit de un scons și un furnicar ținuți în lesă... Răsucite în sus, mustățile lui Dali sfidau cerul. Ochii ațintiți spre turnul Eiffel, așijderea... Mihai Ursachi contempla această poză, fie stînd în jilțu-i verde
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
tipuri de ateism: 1) ateismul nesimțirii, al imbecililor funciari cărora nu li se poate găsi nici leac și pe care se cuvine să-i privim cu milă; 2) ateismul intelectualilor, cărora li se pare sub demnitatea rangului să creadă în divin și să se roage lui, aceștia fiind cei mai nefericiți și cei mai puțin blamabili: niște rătăciți orgolioși trăind un iad zilnic; 3) ateismul militant marxist: ura față de tot ce înseamnă elită, sens național și valoare organică; 4) ateismul celor
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
alternanță a atitudinilor. Alt tip se întemeiază pe contemplație și extaz. Fiind în bună măsură transverbală, emoția mistică își aproximează un limbaj prin plasticizări nuanțate, prin semitonuri. Caligrafia se manifestă ca un corespondent mundan al rîvnei de îndumnezeire. Raportul cu divinul nu constituie obiectul unei „demonstrații”, al unei „dezbateri”, ci al unor trăiri. „Adevărata milostenie, scrie Vladimir Soloviov, e relația pur morală, harică, cu aproapele, tot așa cum adevărata rugăciune este relația pur morală, harică, cu Dumnezeu”. O astfel de poezie care
Poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5654_a_6979]
-
vrea să stârpească iubirea și vlăstarele ei, adică tot ce este venusian. Planetele, mult invocate în roman (p. 7), sunt privite ca tot atâtea potențe ale divinității, încât a le aneantiza acțiunea înseamnă a știrbi înseși posibilitățile de manifestare ale divinului. O lume închisă bate la ușă, cea a lui Saturn, părintele denaturat ce-și înghite copiii, metaforă (translatată de Culianu în trecut) a dictaturii. Împreună, membrii Academiei fac dovada că dialogul este nu doar sublim, ci și util: ei reușesc
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
era, constitutiv, un om de știință, fiindcă toată această tevatură în jurul tabloului obscurizează tocmai statutul său de capodoperă, legat de misterele subiectivității creatoare, socotită aici ca element secund, ancilar față de mișcările de idei din epoca istorică respectivă. Indescifrabila esență a divinului face, în viziunea lui IPC, ca relativismul și polimorfismul să fie de neocolit: îl descoperim pe autorul însuși, camuflat în diverse personaje, întâi în Pietro, Ciudat, Culianu. Convins că avea să moară tânăr, obișnuia să intoneze un cântecel (prin care
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
Petru, cel răstignit cu picioarele în sus! Caragiale, în viziunea lui Mălăele, Cornișteanu, Delakeza, Ogășanu, Rusu, Cerasela, Constantin, Mihali, Ilie Gheorghe etc. - ne arată o lume gravă, vioaie, sonoră, fără cap! Evident, politica este descăpățânată, astfel încât nepăsarea cointeresată să echivaleze divinul din om și din societate! Dandanache, Apoliticul Absolut, nu e un ins cu ifose intelectuale! În fond, nici Isus n-a fost un ins cu studii superioare, nici măcar la universități particulare!... Agamiță de ce ar fi?! Nici Agamemnon, regele, n-a
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
regăsim ceva și din palpitul vital și melancolic nevoie mare al lacrimilor fără leac vărsate de coana Zoițica. Agamiță sintetizează, astfel, tot duhul ideologilor din orașul de sub munte, iubitori de țară!.. În finalul Scrisorii, împlinindu-și și misia de pacificator divin, Agamiță putea muri liniștit, chiar în grădina lui Trahanache, în sunetele fanfarei dirijate de Ghiță Pristanda, care era în stare să interpreteze o emoționantă orație funebră... Dar Agamiță nu moare, el înviază mereu din morțile sale repetate, mereu mai tânăr
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
ei... Mai mult, „Inventând abstractul” nu subliniază îndestul în ce măsură, pentru o serie de creatori - cu siguranță pentru Kandinski și Mondrian - căutarea abstractului a continuat să însemne, la fel ca pentru alți artiști din secolele trecute, o formă de căutare a divinului. Inventând abstractul, 1910-1925 este în sine o veritabilă realizare artistică, în care dimensiunile sălilor, poziționarea exponatelor și relațiile dintre ele sunt gândite cu o grijă deosebită pentru fiecare amănunt. Leah Dickerman propune o serie de montaje spectaculoase, cum ar fi
„Inventând abstractul“ la Muzeul de Artă Modernă by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3700_a_5025]
-
e diavolească poate fi o ispită a diavolului însuși. Cred că adevărul e cu totul altul și că l-a rostit (Alexei) von Jawlensky: «Arta e nostalgia lui Dumnezeu». Doar prin rugăciune și prin artă restabilim uneori legătura euforică cu divinul. Arta (când e artă, firește) este mai presupus de orice des-vrăjire, exorcisare. Nu uita și pe Kafka; și el a scris că poezia e rugăciune. Și pentru Proust (care știa ce-i păcatul) arta era regăsirea absolutului. Iar în Dr.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3803_a_5128]
-
ritualică”). Poetul acumulează, absoarbe cuvinte și se lasă locuit de ele. Ceea ce, oricum, tot la o retorică imnică ar fi condus, chiar și în absența intenției. Așa însă, se poate reflecta asupra compoziției aparte a acestor poeme. Majoritatea, spuneam, lasă divinul în carantină în prima parte pentru a-i pregăti, în a doua, apoteoza. E, în fond, o chestiune de ritm. Iar la Sorin Mărculescu, ritmurile se dovedesc de o importanță incalculabilă, fiind, ele, forma cea mai adeseori utilizată pentru a
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
înfioară și tace, căci simte că rațiunea nu-l poate ajuta, de aceea senzația curentă este de mysterium tremendum. Întîlnirea cu sacrul e resimțită ca o ruptură insolită și fascinantă, după lecția lui Rudolf Otto privitoare la das Heilige (sacrul). Divinul coboară pieziș, izbind mintea cu evidenta lui găunoșenie irațională, de unde și vorba devenită clișeu a lui Tertulian: „Este cu totul vrednic de crezare că Fiul Domnului a murit, pentru că este absurd. Și este sigur că a înviat după ce a fost
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
orice mizerie pe care mintea umană o poate imagina. D-aia nici nu mai am puterea să mă revolt. La fel, nu mă așteptam ca gunoaiele cu pretenții elitiste care-l susțin și se bășică la orice-l atinge pe Divin să protesteze, în loc să-și bage dovlecii intelectualoizi între umeri. Dar cred că domnii în halate albe de la care așteaptă ajutor adversarul său politic ar avea motive legitime să-l bage-n cantonament".
Ciutacu: Nu mai am puterea să mă revolt. Băsescu nu are nicio limită by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/32046_a_33371]
-
Lear a galezului Monmouth a trecut în volumul I, cartea a 2-a a Cronicilor lui Raphael Holinshed (1577), de unde a ajuns prin ediția a doua a compendiului său (1585) și printr-o punere în scenă anonimă să alimenteze imaginarul divinului brit. De aici s-a inspirat Edmund Spencer pentru Cântul 10 din Faerie Queen, II, dar și anonimul autor al piesei Adevărata istorie din cronici a Regelui Leir și a celor trei fiice ale sale, Gonorill, Ragan și Cordella (1594
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
nemăsuri, Către tine cel fără pasiune nici dorință, În întregime încredere în harul ce ne vizitează Pentru a ne robi În alb de floare de păducel îmbrăcați. Ah, sfântă arhitravă, inimă, bați Pentru fiecare zi A acestei lacrimi pe care divinul o vestește Prin adunarea aparițiilor în om. Așa cuvântul devine gură, ochi, membre, Vărsarea duhului în trup, Luminoasă pustiire prin care Orice esență și boltă se măresc Umplându-ne tot atât cât și abisul. * * Durere alchimică de singurătate Și fiecare
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
acestei lumi, cel al vieții sau cel al morții? 1038. Minciună este unicul adevăr cunoscut! 1039. Care stradă nu-și are pașii ei și care pași nu-și au lumea lor? 1040. Îmbrățișarea este mântuirea prafului stelar din noi. 1041. Divinul din noi își cere sufletul său pereche. 1042. Prin Cuvânt și Dumnezeu am facut legământul cu țărâna din noi pentru care ne-am născut spre a putea muri. 1043. Nimeni nu poate pierde nimic în această lume în afară de iluzie fiindcă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
în autenticitatea literară și artistică, era îmbinat cu trăirea mistica în prezența lui Dumnezeu. Vasile Voiculescu se numără printre martirii mărturisitori care au scris versuri tradiționaliste menite să creeze o stare complexă prin sintetizarea surprizei și a emoției întâlnirii cu divinul în diferite ipostaze. Prin discursul liric abordează o formulă înrudită cu cea a rugăciunii punctata de imagini descriptive, unde imaginea sugerează o tentă suprarealista. Nu zăbovim acum, asupra vastei sale creații, doar conturam ideea că, acest poet al îngerilor a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
aceeași măsură, modele care au sedimentat și s-au acreditat în timp, dobîndind o autoritate maximă și indiscutabilă: codul cultural și eposul spiritual. Discursul pictorului pornește, așadar, de la epica vetero- și neotestamentară, continuă cu existența exemplară, la limita umanului cu divinul, și sfîrșește cu realitatea culturală propriu-zisă, dar deja fixată în efigia mitului. Într-un anume fel, el reface întregul traseu, mai degrabă al conștiinței decît al umanității, de la Geneză și pînă la substituția sacrului prin estetic, însă înlocuiește discursul și
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]