691 matches
-
vorbim! Întrebarea dvs. are un aer satisfăcut, ușor epatat de stadiul „evoluat” la care am ajuns “în sfârșit” și noi: avem în sfârșit faliții noștri. Am „depășit” conceptul acela primar de realism pe care-l impunea atât de intolerant estetica dogmatică a anilor 50. Dar să nu uităm că în deceniul acela au apărut câteva cărți de proză care n-au mai fost egalate de atunci și care se situează la un nivel comparabil cu al prozei interbelice: Moromeții, Groapa, Bietul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
pentru tineri”, în Actualitatea creștină, nr. 2, p. 6. Cioteanu, N. (2003), „Clonarea - Jocul de-a Dumnezeu”, în Renașterea, aprilie-iunie, p. 29. Cleopa, I. (2004), Ne vorbește Părintele Cleopa, Mănăstirea Sihăstria. Costa de Beauregard, M.A., Stăniloae, D. (2000), Mică dogmatică vorbită - Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, Sibiu. Cuciuc, C. (1996), Religii noi în România, Editura Gnosis, București. David, P.I. (1987), Călăuza creștină, Editura Episcipiei Aradului, Arad. David, P.I. (1997), Invazia sectelor, Editura Crist-1, București. David, P.I. (1998), Sectologie, Editura Sfintei
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Vestala, București. Stephenson, J., Ling, L., Burman, E., Cooper, M. (1998), Values in education, Routledge, Londra și New York. Șoican, C. (2004), „Blestematele de droguri, ele te-au distrus”, în Actualitatea creștină, nr. 2, p. 17. Todoran, I., Zăgrean, I. (2003), Dogmatica ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca. Tucu, R. (2001), Religion and religious education, în Călin M., Dumitrana, M.(2001), Values and education in Romania today, Romanian philosophical studies I, The Council For Research in Values and Philosophy, Washington. Țenoiu, A.L. (2002
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Ionescu Stăniloae, fiica părintelui-profesor Dumitru Stăniloae, nu-și propune să fie o biografie a cunoscutului teolog ortodox român, după cum mărturisește chiar autoarea (p. 17). Cu toate acestea, prin bogăția de informații, cartea se ridică deasupra multor evocări ale profesorului de Dogmatică, traducător al Filocaliei. Memoriile Lidiei Ionescu Stăniloae Încep și se Încheie cu slujba de Înmormântare a teologului, organizată neglijent de unii reprezentanți ai Patriarhiei Române (pp. 9-16, pp. 379-388) (printre altele, fiica și nepotul profesorului Dumitru Stăniloae au fost nevoiți
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
curând, la Zolkiew. Ctitor al tiparului, înnoitor al cultului, promotor al culturii și literaturii în limba națională, D. reprezintă în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, asemenea cronicarului Miron Costin, o conștiință umanistă. Teologia (patristica și dogmatica), istoria, filologia și poezia sunt discipline pe care le slujește statornic - ca om de Renaștere - cu voință de a cunoaște și dor de perfecțiune. Citise pe Grigore Ureche și analele în limba slavonă. Pătruns de valoarea documentului, a cărților rare
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Bisericii. Articolele de fond dezbat probleme ale istoriei românilor și ale istoriei Bisericii Ortodoxe, precum și situația învățământului românesc și a culturii naționale, mai ales în Transilvania și în Banat. Adresându-se preoților și studenților teologi, F.d. publică numeroase studii de dogmatică, escatologie, morală, filosofie, psihologie. Ciclul Predici alese, asigurat de profesori ai Seminarului Ortodox din Caransebeș, vrea să ofere modele de retorică omiletică și de cultivare a stilului înalt. Tot în scopul cultivării cititorilor, se publică sau se reproduc texte de
FOAIA DIECESANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287039_a_288368]
-
e interesat mai ales de erezia monofizită și trimite frecvent scrisori lui Flavian, patriarhul de Constantinopol, și lui Anatolie, succesorul acestuia. Printre cele mai importante este aceea (nr. 28) din 13 iunie 449, trimisă lui Flavian, care e intitulată Epistola dogmatica sau Tomus ad Flavianum, pentru că, mai mult decât o scrisoare, este un adevărat tratat teologic care precizează distincția între unitatea persoanei și cele două naturi ale lui Cristos; scrisoarea a fost aprobată cu căldură când a fost citită în a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
găsesc în Sfânta Scriptură (De numeris liber unus), unde este explicată semnificația lor mistică; tipologiile sunt adunate în Alegorii din Sfânta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în Întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină În sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă este reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice axate pe convertire și pocăință, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sunt adunate în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sunt citate însă după numărul capitolelor și nu al cărților). Antipater recunoaște meritele lui Eusebiu ca istoric, dar îi neagă competența în materie de dogmatică. Lasă în mod clar să se înțeleagă că, prin Eusebiu, vrea să lovească în maestrul său, în Origen. Ca atare, el atacă doctrina preexistenței sufletelor, exegeza alegorică a istoriei lui Adam și a Evei prin referire la păcatul originar al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
altfel, nu fără motiv, Roman scrie omilii dogmatice numai atunci când are ocazia și o face fără talent și originalitate, însă e puternic influențat de Basilius din Seleucia, de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriană și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică, din lumea greacă, și-a pus, în schimb, amprenta asupra spiritualității acesteia prin intermediul adaptării de către greci a formelor imnului, ale omiliei dramatice și, mai ales, a kontakion-ului” (Grosdidier de Matons). Imnul și kontakion-ul datează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la tradiția învățământului de teologie dogmatică, fondată în școala românească de Ioan Irineu Mihălcescu, și eliberându-se de înrâuririle lui Hristos Andrutsos, profesorul său de la Atena (al cărui tratat deschide șirul impresionant al traducerilor pe care S. le-a făcut - Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, 1930), el a orientat cercetarea acestei discipline „spre scrierile patristice și postpatristice, cu apelul la texte, pe care le-a pus la dispoziția învățăceilor și cititorilor prin tălmăciri în colecția «Părinți și scriitori bisericești»”, „dând prospețime, adâncime
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
scrierile patristice și postpatristice, cu apelul la texte, pe care le-a pus la dispoziția învățăceilor și cititorilor prin tălmăciri în colecția «Părinți și scriitori bisericești»”, „dând prospețime, adâncime și autentic duh teologic expunerilor dogmatice” (Dumitru Radu). În înțelegerea sa, dogmatica ortodoxă își va păstra ecumenismul și va fi deschisă către dezbatere câștigând un temei filosofic. Învățatul român a știut să descopere încărcătura ontologică prezentă în scrierile patristice fără a depăși primejdios delimitările propuse de dogme: centralitatea lui Hristos (acestui obiectiv
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
versiune a Filocaliei în românește, după cea lucrată, preț de un veac și ceva mai înainte, la Mănăstirea Neamț și la Sfântul Munte. Comentariile care însoțesc aceste texte de edificare spirituală alcătuiesc, în interiorul marii colecții, un tratat aproape independent de dogmatică, dar și de morală și de ascetică, fiind emblematice pentru gândirea lui S., la rândul ei o realizare remarcabilă a teologiei ortodoxe românești din secolul al XX-lea. Instalat, o vreme, între apropiații lui Nichifor Crainic (pentru care Lucian Blaga
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
D. Stăniloae. Introduction to his Theological Thought, „The Ecumenical Review”, 1981, 1; Dumitru Radu, Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae la 80 de ani. Personalitatea și gândirea sa teologică în contextul ortodoxiei românești, „Studii teologice”, 1983, 9-10; Dan Ilie Ciobotea, O dogmatică pentru omul de azi, „Studii teologice”, 1986, 6; Mircea Păcurariu, Două sute de ani de învățământ teologic la Sibiu (1786-1986), Sibiu, 1987, 320-325; Virgil Ierunca, Teologia dogmatică ortodoxă, APF, 1991, 1-2; Florin Manolescu, Din nou despre specificul național, ST, 1993, 1
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
găsesc în Sfînta Scriptură (De numeris liber unus), unde se explică semnificația lor mistică; tipologiile sînt adunate în Alegorii din Sfînta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină în sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă o reprezintă reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice ale convertirii și pocăinței, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sînt adunate în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sînt citate însă după numărul capitolelor, și nu al cărților). Antipater recunoaște meritele lui Eusebiu ca istoric, dar îi neagă competența în materie de dogmatică. Lasă în mod clar să se înțeleagă că, prin Eusebiu, vrea să lovească în maestrul său, Origen. Ca atare, atacă doctrina preexistenței sufletelor, exegeza alegorică a povestirii lui Adam și a Evei prin referire la păcatul originar al sufletelor care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu fără motiv, Roman scrie omilii dogmatice numai atunci cînd are ocazia, și o face fără talent și originalitate, însă e puternic influențat de Vasile din Seleucia, de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriacă și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică, din lumea greacă, și-a pus, în schimb, amprenta asupra spiritualității acesteia prin adaptarea de către greci a formelor imnului, omiliei dramatice și, mai ales, kontakion-ului” (Grosdidier de Matons). Imnul și kontakion-ul datează cam din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintre călugări, fără să uit că "vinovații" acestei salvări sînt și arabii - au ajutat tocmai ca vechea cultură să se păstreze, atît cît s-a putut păstra". Ce să mai zicem? Nu ne rămîne decît a ne exprima gratitudinea față de dogmatici. Și aceasta pentru a nu da dovadă de... lașitate: "Nu vreau să fac propriu-zis comparații, cît să sugerez ideea că a nega o epocă pentru că nu îți convine să o cunoști nu este atît un act de curaj, cît unul
O struțo-cămilă ideologică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17121_a_18446]
-
mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ansamblu asupra doctrinei creștine. El este cel care va face ampla sinteză, de care am amintit deja, între datele mitologiei, ale Scripturii și ale istoriei - răscoala lui Bar Kokhba a jucat un rol important în configurarea mitului - propunând prima viziune „dogmatică”, potrivit expresiei lui Peerbolte, a scenariului anticristologic. Tabelul 1 Motive anticristologice prezente în Cartea lui Daniel (capitolele 2,7-12) Motive Războiul cosmic Succesiunea imperiilor Cornul cel mic Piatra care lovește colosul Cei trei regi învinși Blasfemiile împotriva lui Dumnezeu Schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cope, Theodoret ar fi redactat însă un fel de apologie pro domo, încercând să scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate, prezintă o expunere sistematică a doctrinei ortodoxe: Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11‑15); bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu (16); unitatea celor două Testamente (17); botez (18); eshatologie (19‑23); etică (24‑29). Este vorba, așadar, de un veritabil „manual de dogmatică”, menit să ofere o idee cât se poate de clară asupra tuturor aspectelor doctrinei creștine, în spiritul tradiției ortodoxe. Capitolul referitor la Anticrist este ultimul (23) din secțiunea eshatologică. Theodoret reia aici ceea ce spusese deja în cele două comentarii anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
traduce numeroase lucrări cu profil teologic, istoric, literar și filologic. Ca profesor la Academia Mihăileană, a redactat manuale de limba franceză, de retorică și o geografie a Țărilor Române. Pentru învățământul teologic trece la lucrări docte, specializate, acoperind domenii ca dogmatica, pastorala, hermeneutica, dreptul canonic, omiletica, arheologia biblică și istoria bisericească. Elaborează Istoria bisericească a românilor pe scurt (1871), bazată pe documentația făcută la Kiev și pe surse românești: Petru Maior, Gh. Șincai, Dionisie Fotino, Andrei Șaguna, Mihail Kogălniceanu ș.a. Poeziile
SCRIBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289576_a_290905]
-
reorganiza, împreună cu Filaret Scriban, cursurile Seminarului de la Socola, unde e profesor de istorie, filosofie, retorică și limbă elină. Între 1860 și 1862 funcționează și ca membru al Consiliului Superior al Instrucțiunii Publice. Acum îi apar traducerea unei lucrări de simbolică dogmatică, Duplul paralel sau Biserica în fața papității și a reformei veacului al XVI-lea (1851) a lui Alexandru Sturdza, precum și două manuale destinate școlilor publice: Urziri istorice sau Curs metodic de istorie (1851), prelucrare după D.-E. Lévi-Alvarès, în care introduce
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
păstrat până astăzi în ciuda multor negocieri de unire. Apoi, în secolele XVI‐ XVIII apar din sânul Bisericii Catolice, mai întâi, cele patru cultele protestante și după aceea foarte multe culte neoprotestante, care se despart de Biserica Catolică și introduc o dogmatică nouă total diferită de cea a Bisericii lui Hristos. Martin Luther este primul reformator protestant urmat apoi de Jean Calvin și Huldrich Zwingli. Și astăzi mai apar culte neoprotestante, care urmăresc să atragă pe cei mai derutați în credință, sau
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]