382 matches
-
piept și se chinui să respire. Nu vă faceți griji! O să-mi treacă într-o clipă, într-o clipă. Însă, trecu ceva vreme până când își reveni. Soarele răsărise pe de-a întregul și razele sale se răspândeau molcom peste lac. Dogoarea zilei se statornicise. De la depărtare indienii se uitau curioși la cei trei oameni, dar se plictisiră repede și dispărură. — De îndată ce găsim un vas către Luzon, o să apucăm pe drumul de întoarcere spre casă. Dacă ai ceva să le ducem cunoscuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sforțare de apărare. De la un timp, Carol începu să pună prin colțurile încăperii tăvi mari de aramă cu cărbuni aprinși, pe care presăra pucioasă. Camera se umplea de un fum greu și înecăcios, făcând irespirabil aerul și așa înfierbântat de dogoarea de peste zi. E drept că țânțarii cedau, plecând în căutarea altor locuri, unde puteau lua masa mai în voie, dar prețul cu care era obținută această victorie era exagerat. Filip ar fi optat fericit pentru insomniile datorate înțepăturilor de țânțari
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sforțare de apărare. De la un timp, Carol începu să pună prin colțurile încăperii tăvi mari de aramă cu cărbuni aprinși, pe care presăra pucioasă. Camera se umplea de un fum greu și înecăcios, făcând irespirabil aerul și așa înfierbântat de dogoarea de peste zi. E drept că țânțarii cedau, plecând în căutarea altor locuri, unde puteau lua masa mai în voie, dar prețul cu care era obținută această victorie era exagerat. Filip ar fi optat fericit pentru insomniile datorate înțepăturilor de țânțari
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mai scunde și mai corpolente, așa încât performanța mea de susținător de brațe și închizător de portiere a împrumutat o forță total fantezistă. Am început să mă comport ca un ușier uriaș, excepțional de dibaci, fermecător, cu o tuse aprigă. Dar dogoarea după-amiezii era, ca să folosesc un eufemism, oprimantă, și compensațiile pentru serviciile mele au început să mi se pară tot mai nesubstanțiale. Așa încât, în mod abrupt, deși grămada de „rude directe“ abia începuse să se subțieze, m-am aruncat și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
arareori din casă înainte de lăsarea serii, căci oamenii din Granada erau nervoși în timpul zilei, certurile lor erau frecvente, iar dispoziția sumbră era semn de evlavie, deoarece doar un bărbat care nu respecta postul mai era în stare să zâmbească sub dogoarea unui soare de foc, deoarece doar un om nepăsător față de soarta musulmanilor mai putea rămâne jovial și binevoitor într-un oraș distrus de războiul civil și amenințat de necredincioși. Eu tocmai mă născusem, din voia de neocolit a Celui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alergat de-a lungul defileului, trecând dincolo de ferestrele de closet ale magazinului sexy, unde fete plătite se răsuceau în spirale diavolești, făcând pe veci orice pentru bani. Am alergat prin cuptorul parcării, unde Tomahawk-uri și Boomerang-uri răbdau totul, urând dogoarea, urând ura. Le-am făcut cu mâna băieților cu șepci de baseball. Mi-au răspuns, făcându-mi și ei semne încurajatoare. Mergi, mergi, ești pe drumul cel bun. Am alergat cincizeci, șaizeci de metri. Am văzut sacii negri, pântecoși ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu prietenii săi, Șemișidin, marele meșter de căruțe, cel din Arabangilar kiarhanesi, și Iosuf, cândva un fel de magazioner, anbar emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute stâne urca doar aburul amețitor al oilor adormite în mandra, amestecat cu aspra suflare a ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări de patimi, porneau toți trei, călare, spre satele din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
labiile și limba vor țese În jurul său o pânză care-l va Înfășura cu totul. Trupul lui, dar și sufletul vor constitui hrană pentru ea și În vremuri de pace, și În vremuri de război. Nici anotimpul rece și nici dogoarea, nici ploaia și nici vântul n-o vor opri din avânt. Ce mai Încoace și Încolo, femeia e diavolul În persoană. Oricând are ocazia, ea bagă zâzania În om. De aceea, ea trebuie nimicită și Împărțită. Orice por al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
FRĂMÂNTĂRI Cutremurate ape mă-mpresoară Prin care treci nestavilită undă Și-alintul tău a început să doară, Tăișu-i, mai adânc să mă pătrundă; Mi-e carnea sfârtecată de durere Și sufletu-mi dogoare de infern, Ochiul tristeții împietrit mă cere, Ploi de cenușă peste mine cern; Înspăimântat, îmi caut o cărare, Dar nu mai știu pe unde s-o apuc, E-o grea și dulce parcă-ntunecare Iar pașii mei, doar înspre tine duc
FR?M?NT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83797_a_85122]
-
se amuza cu un elefant din porțelan care, tras la capăt de o ață cu plumb, pășea de pe-un picior pe altul, legănîndu-se pe masă. În fiecare seară nea Manalache se desbumba alene în fața focului și, lăsîndu-se gîdilat de dogoare, își scărpina fără jenă pîntecul păros. Fiind pîndar de noapte, treburile casei le făcea nevasta, o mînă de femeie oacheșă și uscată care creștea copiii și ducea singură în spate toată casa. Ca slujbaș, nea Manalache aducea banul de care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de flori. Casa‐ n mână la feciori Friptă mi‐a fi inima, Cum e frunza, galbena! Negru mi‐a fi sufletul Cum i‐ e nopții umbletul! Ia‐le, lacrimile mamei Strânse în căușul palmei; Fă‐ le ploaie și răcoare și dogoare roditoare. Mila mamei!... Când te doare Spune‐ mi floare gânditoare, Spune‐ mi, nufăr între nuferi și‐ am să fac să nu mai suferi! George Tutoveanu (1872‐ 1957) Statornic evocator al „localismului creator”, a l oamenilor care „au ținut să sfințească
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nefirească. Toate ușile din fața templului principal erau închise și ar fi fost greu de spus dacă înăuntru se găsea sau nu un inamic în care să se tragă. Din Strada Scursurilor începură să se înalțe flăcări și rotocoale de fum. Dogoarea focului de sub casele dărâmate începu imediat să se întindă, aprinzând, cu ușurință, alte construcții, una după alta. Curând, toți săracii din zonă o luară la sănătoasa, gata să se calce în picioare. Plângând și urlând, se revărsară în matca secată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
undeva, dar mai era câtva timp înainte ca flăcările să se răspândească înăuntru. „E vorba de o plecare. N-am de ce să mă grăbesc.“ Avea senzația că îi vorbea cineva. De cum intrase în cameră, simțise - mai mult chiar și decât dogoarea care-l înconjura din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape se prăbuși, când se așeză în centrul odăii, dar se răzgândi repede și merse spre alcovul puțin mai înălțat. În fond, suprafața de jos le era rezervată vasalilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu Vasile Balosin din Călieni - Vrancea, unul din puținii colegi de promoție aflați încă în viață. Este legătura adânc sentimentală din tinerețea noastră petrecută într-o școală de elită a vremurilor îndepărtate. Continuă căldura caniculară. Către jumătatea lui iulie aceeași dogoare fierbinte care usucă vegetația și pune serioase probleme de sănătate copiilor și persoanelor în vârstă, insistent sfătuite să evite această calamitate. În colțul meu de rai am liniște și umbră reconfortantă, care-mi creează o stare de bine, de confort
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
pajiște, de aceea au o miroaznă atât de plăcută - mă lămurește bătrânul, deși nu ar fi nevoie, pentru că în copilărie am stat și eu între brazdele de fân abia cost, apoi la umbra căpițelor clădite din fânul proaspăt adunat, sub dogoarea soarelui...Acum nu s-a întâmplat altceva decât să-mi amintesc de acele zile... Am încetinit pasul și până la urmă ne-am aciuat la umbra unui stog mai retras...De undeva se aude zvon de muzică...Întorc capul către bătrân
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
atârnat între crengile stejarului de colo. Somn ușor, fiule! Mulțumesc, sfințite! Când te vei trezi, să vii pe malul iazului. Un somn ușor ca zefirul m-a cuprins în scurtă vreme. Am dormit ca un prunc... Când am făcut ochi, dogoarea zilei se liniștise... Nu am stat pe gânduri nici o clipă și am pornit spre iaz. De departe se auzea o melodie murmurată. M-am oprit să mă dumiresac de unde vine... Nu era o cântare bisericească. Nici pe departe ci una
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
din casa de marcat, dar afacerile erau afaceri, mi-a spus, și, deși Marina îi plăcea „al naibii de mult“, nu voia să își asume nici un risc cu nebunul de bărbatu-său. Pe urmă, a adăugat ceva ce m-a ars ca dogoarea unui fier înroșit. — Nu te îngrijora, a spus el. Nu e vina ta. Dar era vina mea. Eu eram vinovat pentru toată porcăria asta și mă disprețuiam pentru nedreptatea pe care i-o făcusem inocentei Marina. Primul ei impuls fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a sacrificat familia ca s-o îngrijească, și-n afară de asta, cât l-a mai chinuit boala lui de plămâni, care a făcut din el o umbră de om, și cât și-a mai chinuit viața muncind în turnătorie, în dogoarea cuptorului... Crucea asta, sau cum i-o spune, numai el o știe. Degeaba ar povesti oricui, că tot n-ar înțelege și n-ar ști în veci cât de greu, la care Rafael, că dacă vrei într-adevăr să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ce să rămână. Să plece, da, să se întoarcă la dragostea lui. Să plece, că de dispărut, a dispărut de mult. Dispăruse. Nu mai putea fi nici atins și nici văzut. Carnea și sângele lui, oasele, tendoanele se amestecaseră-n dogoarea strânsă și tasată peste zi în plăcile de beton ale cuibușorului lor, care noaptea emana damfuri încinse de pucioasă. Iadul pe care-l cutreierăm mână-n mână, dragostea mea, suntem niște umbre. Suntem tot mai străini în orașul ăsta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dragă inimă, numai să se facă ea bine, asta este tot ceea ce îmi doresc. Febra ei mă înfierbântă atât de tare, încât am impresia că și eu ard, pe sub pătura subțire îmi lipesc de ea frica, jurămintele, mă înfășor în dogoarea focului ei, parcă aș fi ajuns în centrul pământului, așa vom muri aici amândouă, neglijate, părăsite, pentru că fără el nu mai avem viață, ar fi trebuit să îmi dau seama de asta încă de la început, pentru că așa am trăit, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
căci nu se vedeau, nicăieri, ferestre, iar lumina zilei, care ar fi trebuit să se reverse prin cele două mari uși turnante, părea depărtată și palidă. Cât putea cuprinde cu ochii, se întindea un singur covor gros, roșu-aprins, a cărui dogoare era întreruptă doar de fotoliile și măsuțele joase, în jurul cărora așteptau, absenți, sau dormitau, bătrâni și bătrâne de toate vârstele. La răstimpuri treceau și femei tinere. Priveau doar înaintea lor, acolo unde, departe, zăreau oglinzile. - Era totuși un nume foarte
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
subit pentru Rozanov era gata să i se reverse din gură peste covor. O înghiți și răspunse cu efort: — Uite că pot. Bine, bună ziua. Se îndreptă spre ușă și o deschise cu o smuncitură. Nori groși de fum și de dogoare îl împresurară, laolaltă cu un zgomot asurzitor. O clipă, avu impresia că imobilul luase foc. Pe urmă își dădu seama că elementul era apa și nu focul. Deschisese din greșeală, ușa băii. O trânti, se îndreptă spre cealaltă ușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spre disperarea tovarășului său de joacă, Dinu, care striga după ajutor. Sătenii veneau în fugă, ivindu-se de după clinul măgurii cu contur galben. Culoarea secetei. Dar în locul unde băieții se jucau, dacă te uitai bine la desen, nu simțeai decât dogoarea focului, fiindcă el era mai parșiv chiar decât seceta lungă de-o vară întreagă. Cătălin își amintea că la începutul școlii, aruncându-și nerăbdător ochii pe ultima lecție din abecedar, îl cuprinseseră spaima și amețeala: Dumnezeule, cât era de lungă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din fața bisericii Sfântul Gheorghe, tragică și întunecată ca-ntotdeauna, și o tăiau pe străduța Jacques Élias, cu magazine vechi de zeci de ani, ieșind în strada Sfânta Vineri. Dragoș își simțea ființa plină de prezența ei. Atât de plină, că dogoarea dinăuntrul său aproape că-i dădea frisoane. Strada era toată o puzderie de lumini orbitoare, răspândite de jur împrejurul ochilor, străpungând violent bezna aburită a serii de iarnă. Dar drumul până la cantină dura atât de puțin! Deja dădeau colțul intrând pe strada
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]