311 matches
-
o învinețit toată. Uite și mata. Și arde ca plita!” „S-o trezit măcar oleacă?” „Nuuu. Trebuie să-l asculți cu urechea ca să vezi dacă mai suflă...” În acest timp, hangița tremura ca varga. A pus mâna pe fruntea lotrului. Dogorea. Apoi a ridicat șervetul de pe brațul gangrenat. Speriată, s a dat un pas înapoi! „Ce-o avea la mână de i s-o umflat și s-o înnegrit așa? Să-i scoatem flaneaua. Așaaa... Acum, dă foarfeca, să tăiem mâneca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu seara iar soarele se tranformă Într-o minge de culoare roșie și dispare Încet, la orizont, lăsând locul lunii, crăiasa nopții, să se răsfețe printre stele. Tocmai se copseseră cireșele pietroase. Într-o după amiază, când soarele nu mai dogorea așa puternic, mama lui Gigilică se Îndreptă spre piață, să facă mici cumpărături. Mai avea vreo două săptămâni pînă la naștere. Drumul spre piață era pe lângă o livadă cu cireși care aparținea unei intreprinderi dintr-un cartier mărginaș. Îi lăsă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe care se citea o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și de nepătruns se află întrun suflet omenesc, care se chinuie! Acum, însă, iată o scenă casnică. Era vară, prin chiar primele zile ale lunii august. Ziua se găsea pe sfârșite, cu soarelen crepuscul, dar zăpușeala tot nu mai contenea, dogorind tot. Luiza, vecina Adrianei, era acasă. Ea băgă de seamă surprinsă că a rămas fără făină de grâu în casă. I se poate întâmpla oricui. Luiza nu avea încredere deloc în pâinea care se găsește prin magazinele alimentare și, fiindcă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu atât mai adevărate cu cât te afli mai departe de ele. În ciuda exploziilor solare, sperietoarea cea mai la modă, plaja e înțesată. Cearceaf lângă cearceaf. Ca să intri în apă, trebuie să faci un adevărat slalom. Cerul e limpede, soarele dogorește, marea e liniștită, dar apa a devenit rece, ca de la frigider. Copiii își înmoaie picioarele și fug, speriați, înapoi. Maturii se bronzează. Când îi răzbește căldura, se stropesc să se răcorească. Am impresia că sunt singurul de pe plajă care a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de neglijența noastră. Suntem în tricou de plajă toată ziua și în picioare purtăm papuci, cărora repede le-au dispărut culoarea și șireturile. Așa îl știu pe Hacik, cu pantaloni de baie cu sandale, cu restul corpului gol, corp negru, dogorit de soare și plin de păr. În cap poartă o pălărie specială de paie, mare cât o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
s-a gândit de la început că trebuie să încerce. (Analizînd fraza aceasta, îi descopăr mai multe motive: despărțeam pe pluralul ,noi", care mă duruse ascuțit, în timp ce toată conversația mă doare numai molcom, cum, jucîndu-te cu un foc care numai te dogorește, ți-ar sări pe piele o scânteie chiar; în același timp, cred că așa este obiceiul lui; avea insă și scuza căci abia o cunoștea pe Ioana și proceda cu ea cum procedează oricine cu o fată ce nu i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
orice roșeață c-un zâmbet sfidător chiar și când ședea cuminte la locul ei și nu-și ridica ochii din farfurie. Dragoș căută în ea simțirea femeilor, de care vorbise adineauri unchiul Artemie. Unde s-o caute? Roșeața ei îi dogorea și lui în obraji. Și totuși obrazul ei îmbujorat trebuie să fi fost mai fierbinte. Cotul ei gol nu arăta asta. Dar încrețitura din talie a sarafanului? Și cealaltă încrețitură, de mai jos, din dreptul șoldului? Și încă și mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
greșeală. O greșeală de neiertat. Dragoș luă cu amândouă mâinile farfuria de pe masă și o mută în poala Deliei. Dragoș, pentru Dumnezeu! Mama era de-a dreptul îngrozită. Dar farfuria ajunsese deja acolo, în umbră, unde corpul Deliei răspândea căldură. Dogorea. Dragoș se aplecă să ia o îmbucătură cu furculița. Dacă râdeau cu toții, n-aveau decât. Dragoș! Fata de pe placa de patefon cânta cu glas cristalin, în ritm amețitor cascade de triluri argintii. Zburda. Zburda peste tot, peste șotroane desenate cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
postul de jandarmi, se adunase multă lume. A zărit, într-un par, căciula, albă cândva, și cele două puști. Pe urmă nu a mai văzut nimic. S-a întremat, oarecum, spre vară. Pășea încet; pământul se rotea mai repede, soarele dogorea ca niciodată: totul se învârtea și era încins. A trecut amețeala. Apoi febra. A rămas o sfârșeală. Donna Iulia zicea că o lene. Spre toamnă a prins ceva puteri. A lucrat o broderie complicată. A spălat geamurile, a reașezat lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vară foarte călduroasă, o arșiță, că nu îți venea să mergi pe stradă, te topea căldura. Se terminase și secerișul grâului. Frusina auzise că se adusese rația de produse alimentare, la magazin. Își propusese, după serviciu, când soarele nu mai dogorea așa de tare, să meargă la magazinul sătesc să mai cumpere câteva mărunțișuri de care avea nevoie în casă și să ridice și rația de ulei, zahăr, orez. Înăuntru era aglomerație, se stătea la coadă. Ca de obicei, lumea se
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
până la urmă să meargă măcar la repetițiile care începeau în toamnă, la dansurile populare, poate, această schimbare s-o scoată din starea în care se afla. Zilele începuseră să se micșoreze, semn că se apropie toamna. Soarele nu mai dogorea așa de puternic iar culorile toamnei se așternuseră pe frunzele pomilor, ale viței de vie. Pe lotul pe care i se atribuise de la CAP, de o jumătate de hectar de pământ, așa cum avea toată lumea, Gheorghe semănase porumb. Anul acela a
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mult, nu-i venea să creadă ce văzu; cei doi făceau dragoste pe jos, în lanul de porumb. Fugi repede să nu o bănuiască cei doi că i-a văzut. Frunzele uscate care căpătaseră rigiditate din cauza razelor soarelui care dogoreau la prânz, o zgâriară pe față în așa fel încât i-a dat sângele. După câteva minute bune sosi și cei doi. Erau aprinși la față. - Ia-uite, poftă bună, noi nu am auzit când ne-ai strigat la masă! Am
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
miros de unghii-cenușă și colții înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ar putea fi cea mai fierbinte din această primăvară. Cerul e mai puțin albastru decât de obicei; poate fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de către soare. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogorește nepăsător. La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să și arate chipul răcoros nici măcar o clipă. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele, care este cu mult mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zi ce trece, precum soțul transformat în greiere al lui Eos. Mărunțirea lui se manifesta în ritm cu creșterea dragostei dintre noi. La ultimele noastre întâlniri, nu mai avea putere să ne iubim, stăteam doar pe pietre înlănțuiți și soarele dogorea deasupra noastră și râul ne pleznea din când în când gleznele din plictiseală, lipsit fiind de lucrăturile erotice ale Aspidei, cu care fusese obișnuit. A murit lângă mine pe pietre, chiar la întoarcerea anotimpului; vara era deja pe sfârșite. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
liniștită de până acum. Dincolo de zid, calul sforăi și lovi cu copita în dușumea. Daru privea pe fereastră. Vremea se îmbunătățea, cerul se lumina văzând cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste întinderea pustie, unde nimic nu amintea de oameni. - Ce-a făcut? spuse el întorcându-se către Balducci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
era nevoie să-și strângă hainele pe ea ca să i se vadă sânii. Când am văzut și centura care arăta că era deja femeie, am amuțit. Intrase în cortul roșu! Nu mai era copil, ci femeie. Mi-am simțit obrajii dogorind de invidie, în timp ce ai ei s-au înroșit de mândrie. Aveam zeci de întrebări să-i pun despre ceremonia ei și dacă lumea era diferită acum, că locul ei în ea era diferit. Dar n-am avut timp să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Parcă e mai practic să-mi citesc corespondența. 25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta, de ce să ne mirăm că i s-a întâmplat și unui om?” întrebam, pentru a răspunde tot eu: „cei atotputernici sunt atotsinguri”. Dar în sinea mea eram, firește, mai puțin preocupat de nuanțe. Toropit de căldura plăcută care-mi dogorea trupul, ajungeam chiar să-mi fie milă de Bătrânul și să mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: „E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curând, zărea limbile flăcărilor mici care creșteau până la dimensiuni nemaivăzute, se transformau În limbile de foc ale balaurului din râpă (sî nu ti duci În râpî cî ti mânâncî balauru’ cel mari!), luau forma razelor unui sore de vară care dogorea, balta cu „peti” crescuse cât ograda și În ea Înota Vizanti care se gudura prietenos, Cristofor Îl invita să se suie În spinarea sa cu pene roșii ca și mărgelele, Marțolea Îi arăta cu capul pe care coarnele crescuse până În
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
vasele cu flori și toți peștii au să-i cadă în cap. Încăperea avea în schimb o fereastră mare, cu vedere spre câmp și era încălzită de o sobă de tuci, care se înroșea ca o ghiulea de război și dogorea noaptea. Dar așa măcar era cald și tablourile din jur păreau tot atâtea ocheane spre încăperi unde se mânca cu plăcere și se bea vin, iar fețele niciodată nu îmbătrâneau. „Eeei, gazdei mele, Godun, îi plac bunăstarea și viața la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și care îi număra pașii dintre fiere și flacără, fiindcă preferatul lui avea două nuanțe: era simplu și pașnic ca o câmpie, desăvârșit ca un joc. Ce îți place într-atât? îi șoptise bunicu-său dintr-o parte. Sub tălpile lui dogorea bucuria culorilor din roșul vâscos precum vinul vechi și un galben de ambră, cum doar în deșert mai văzuse lucind nisipuri. Era un covor nesfârșit ce urca în cer, chiar din pofta sângelui de-a fi roșu și de a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
râvneau arteziene și bazin ca la club. „Ecvitana“ era la modă și era un loc nou de petrecere și de întâlnire. Pacienții își găseau un alt medic, mai bun, iar matroanele singure - amanți viguroși. Doar pentru Omar, clubul de călărie dogorea ca jăratecul pus sub tălpi. Se gândi să îl stingă, alegându-și un roib: pur și simplu, la grajduri, într-o dimineață apăru un client cu totul trăsnit. Voia să plătească un cal doar al lui, pe care să-nvețe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]