434 matches
-
și afirme ceva. Destinul lui s-a oprit la negație. În schimb, știm ce-au făcut cei care l-au doborât pe Robespierre și care au pozat în salvatori. Se pare că acești "salvatori" n-au luptat pentru a răsturna eșafodul, ci pentru a-l cuceri. Dezamăgiți de teroarea revoluției, ei sfârșesc prin a-l aclama pe Bonaparte. Pretinzîndu-se scârbiți de eșafod, se înghesuie la încoronarea lui Napoleon. Dar ei nu-și dau seama că astfel renunță și la altceva. Înmormântează
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe Robespierre și care au pozat în salvatori. Se pare că acești "salvatori" n-au luptat pentru a răsturna eșafodul, ci pentru a-l cuceri. Dezamăgiți de teroarea revoluției, ei sfârșesc prin a-l aclama pe Bonaparte. Pretinzîndu-se scârbiți de eșafod, se înghesuie la încoronarea lui Napoleon. Dar ei nu-și dau seama că astfel renunță și la altceva. Înmormântează încrederea lor în revoluție. După ce au spart porțile Bastiliei, pun deasupra lor o coroană imperială. Considerîndu-se trădați în speranțele lor, ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
imperiilor e un rău mult mai mare decât viața lui Robespierre. În încheiere, aș vrea să mai spun un singur lucru, onorată instanță. Îi înțeleg pe cei care gândesc că e greu să vorbești despre curaj când te afli lângă eșafod. E la fel ca atunci când te afli în fața unei cobre. Dar nu-i înțeleg pe cei care uită că lumea nu de iertare are nevoie, ci de speranță. Eu am învățat pe pielea mea ce e frica, am văzut cum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pus destinul de gât. Nu e trist? Eu simt fraternitatea ca pe o idee tragică. În numele ei condamn ghilotina și vă amintesc că datoria noastră este una singură: să facem ca ea să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-afară. M-am dus și la marginea mlaștinii, dar n-am pătruns în stufăriș. M-am mulțumit să ascult liniștea trestiilor. Când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
peronului s-a strâns o mulțime imensă care așteaptă nerăbdătoare hotărârea mea... Printre sanchiloți sânt amestecați și membrii Convenției. Desigur, tremură. Dacă Robespierre va fi achitat? Ce se va întîmpla în această situație cu ei? Cu siguranță îi va aștepta eșafodul. Buzele le tremură ușor, chiar dacă ei încearcă să se stăpânească... Alții, în schimb, așteaptă cu sufletul la gură achitarea. Din motive diferite, firește. Unii pentru a omorî încă. Alții pentru că s-au săturat de cât sânge a curs... Și, în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
săturat de cât sânge a curs... Și, în sfârșit, o mulțime de gură-cască e gata să aplaude orice sentință, cu condiția ca ea să dea impresia că aparține celor mai puternici... Ceilalți, indiferenții sau cei scârbiți de atâta discuție în jurul eșafodului, au plecat. Pe ei nu-i mai interesează această dezbatere. Călăul stă deoparte și așteaptă. El le vede tuturor numai gâtul. Deformație profesională, căci în toată cariera lui n-a văzut decât gâturi. Unele subțiri și delicate ca al Mariei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
i-l înfățișează. De fapt, mai înainte am simplificat. Unii n-au nici un motiv să-l urască pe Robespierre. Dar îi doresc moartea. A avut parte de glorie, a stat pe culme, să știe și cum se vede lumea de pe eșafod. Destul a văzut-o de pe fotoliul cel mai înalt al istoriei. Alții au motivele lor personale să-l urască. Aceștia stau tăcuți, încruntați. Ar fi cumplit de nefericiți dacă aș pronunța achitarea. Li s-ar părea o mare nedreptate. Atâtea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mare nedreptate. Atâtea victime, gândesc ei, cer un minimum de justiție. Există apoi destui care nici nu vor să știe dacă Robespierre a fost vinovat sau nu. Lor le e indiferent și cine e condamnatul, numai să suie cineva scările eșafodului. Să aibă un spectacol, să vadă un cap rostogolindu-se. Asta a fost totdeauna plăcerea lor cea mai mare. Chiar când au avut necazuri, au uitat de ele dacă li s-a oferit satisfacția de a vedea o fostă glorie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că vor trebui să plătească prietenia pentru Robespierre și faptul că au profitat de pe urma ei. Și pe urmă, de ce să jubileze porcii din Convenție care l-au detronat? De ce s-o vadă pe madam Tallien, care trebuia să cunoască ea eșafodul, Iăudîndu-se prin toate saloanele Parisului cum l-a doborât proaspătul ei soț pe Robespierre? Vezi, profesore, toată această mulțime așteaptă, la toți trebuie să mă gândesc înainte de a pronunța verdictul. Și cum să-i mulțumesc pe toți? Înțeleg că de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vedea ninsoarea, nici să asculte muzica lui Schubert și mi-am simțit sufletul plin de compasiune. Nu-l cunoșteam, dar parcă îmi murise un frate. Mă lega de el misterul morții. Când însă moartea nu e mister, e oribilă. Lângă eșafod nu ninge niciodată. Nici nu se aude muzică de Schubert. Nu se aud decât râsetele, huiduielile și răsuflarea înfierbîntată a celor care vin să vadă la lucru călăul. Știi la ce m-am gândit în vreme ce te vedeam scriind, profesore? Că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur și acum nu mă mai pot reuni. Așa au apărut cele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dorință, nici un țel, nici o ambiție. Nimic. Totul în mine e orânduit pentru moarte și această orânduire se dovedește atât de trainic sudată, încît toate puterile lumii nu s-ar încumeta s-o zdruncine. E opera inconștientului, care mi-a pregătit eșafodul, în tăcere, vreme îndelungată. Nu știu dacă a fost o conspirație care se temea să țină piept, pe față, bucuriei mele de a trăi. Cred că nu. Inconștientul lucrează după legi imuabile, având rădăcini adânc înfipte în viață și aș
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Apusul și Centrul Europei. Am rătăcit de unul singur, într-o dimineață rece, sticlos luminoasă, de-a lungul meterezelor și șanțurilor tip Vauban, prin tuneluri misterioase, cu ca mere de tortură și drumuri de acces către tunurile fioroase, pe lângă sinistrul eșafod al tragerii pe roată a lui Horia, apoi printre uriașii cai frizieni olandezi pe care defilează garda cetății. O dimineață solitară care mi-a alimentat din plin paseismul. Totul e rezultatul unei munci uriașe de peste un deceniu. Autori: primarul Mircea
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cu rochie neagră de mătasă. Prezența ei era explicată prin raporturile amicale pe care și ea și Doru le păstrase cu Lina. Vederea ei ar fi înveninat pe gemeni în orice altă zi. Azi însă stau în fața catafalcului ca în fața eșafodului. Se mai întrebau, în dubla lor preocupare, dacă ei" în adevăr, au omorât pe Sia și de vor fi trași la răspundere. Rim. ce-i simțea înapoia lui supărători, știa că nu el a omo-rit-o și gândul acesta îl întuneca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lichidul i se scurge pe mâna sa dispărută. Weber opri dușul și închise ochii. Timp de câteva clipe, afluenți calzi continuară să-i șiroiască pe spate. Până și corpul nevătămat era el însuși o fantomă, construit de neuroni ca un eșafod de-a gata. Corpul era singura noastră casă, și chiar și el era mai degrabă o carte poștală decât un loc. Nu locuim în mușchi, articulații și tendoane; locuim în ideea și în imaginea, și în amintirea noastră despre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nici o clipă cu tine. ― Ei haide, haide, Innelda, spuse unul dintre bărbați. Doar n-ai de gînd să dai un asemenea spectacol ieftin. Bagă de seamă ce spui, băiete, se înfurie Împărăteasa, căci altfel ai să-i împărtășești soarta pe eșafod. Bărbații de la masă schimbară între ei priviri cu subînțeles. Unii dintre ei dădură dezaprobator din cap, dar apoi cu toții începură să vorbească între ei, ignorînd-o pe Împărăteasă. Hedrock așteptă. Iată țelul pentru care se străduise, dar acum că-l atinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
astăzi piața nu-l amuză deloc. Vede numai pietrele crăpate din pavaj și cerșetorii. CÎndva numită Place d’Armes, era scena biciuirilor În public și al cîte vreunei spînzurări ocazionale. Azi i se pare că chiar poate Întrezări silueta vechiului eșafod. De fapt, e o schelă Înălțată pe fațada catedralei, dar tot i se pare că turiștii strînși ciucur ar fi mulțimea care asistă la o execuție. Burdihanele lor grase și tricourile lor stupide Îi par cu deosebire sinistre. De multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ierarhică, până în biroul comandanților Mihai Cosmescu și Mihaela Bonațiu, dar și până la Regina-Mamă, Carmen Mihail. Biroul comandanților. Biroul - cât o celulă. În stânga, o mică bibliotecă, cu Submarinele Dox, cu Galan, Popovici-Bayreth, Mihadaș - Pe muntele Eral, Ungheanu - Lecturi și rocade, Aitmatov - Eșafodul, Dumitru Popescu - Pumnul și palma, Pas - Prezențe, Materialism istoric, D. C. Tanăsescu - Ispita speranței, ceva polițiste, ceva călătorii, o vază ce pare curgândă, poate din borcan învelit în miez de pâine trecut prin gură și clei, o casetă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești, femeie? Ea nu m-a băgat în seamă, continuând să se legene și să repete: „Mea culpa“. Grimoald a făcut semn și mi-a arătat ceea ce nu văzusem. De un eșafod puțin mai la vale atârnau vreo zece spânzurați. Când am ajuns la locul supliciului, am văzut că toți erau tineri, țărani și ciobani, morți de cel puțin trei zile. Pe o tăbliță de lemn, fixată de grinda de care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o tăbliță de lemn, fixată de grinda de care erau spânzurați, erau scrise cuvintele Mea culpa. Puțin mai departe se afla un sat distrus de flăcări. De departe, Cividale părea neatins, dar, pe măsură ce ne apropiam, ruinele deveneau tot mai fățișe. Eșafoade la tot pasul: cel puțin o sută de leșuri înfipte în țăruși ascuțiți ce le ieșeau prin maxilarul inferior, iar pe fiecare fusese pus înscrisul Mea culpa. Am oprit un țăran mai în vârstă, care mergea cu capul în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în satele de pe munte și le-au cerut țăranilor și ciobanilor să sară în ajutorul orașului. Aceștia însă au fugit și s-au ascuns în păduri. Iată de ce Grasulf i-a prins și i-a spânzurat, punând înscrisul acela pe eșafod. Marciano l-a convins să pună capăt măcelului, altfel n-ar mai fi rămas bărbat care să muncească pământul și să pască turmele. Longobarzii de pe domenii s-au adunat ulterior într-o întrunire și l-au numit duce pe Grasulf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era și al ei. Nu Înțelegea despre ce era vorba, chiar dacă se descurca destul de bine la engleză: bineînțeles că era vorba despre o fată. La patinoarul Marino, la concertul din februarie, Marilyn Manson o cântase Îmbrăcat În papă, pe un eșafod decorat la stânga și la dreapta cu două capete tăiate. VALENTINE’S DAY. Ziua Valentinei? Ziua mea. De ce nu? Dar mama - Kevin, Kevin, Kevin, singura ei preocupare. Fetița cea mare și cuminte trebuia să treacă să-și ia frățiorul când ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că izbisem prea tare, că avusese el grijă să facă să dispară corpul, că se Înțelesese cu părinții celorlalți. M-a pus să jur că n-am să vorbesc despre asta cu nimeni, altfel o să sfîrșesc la ocnă sau pe eșafod. - Iar tu ai jurat... PM deja plîngea cu sughițuri. - Nu aveam nici măcar zece ani. Nu voiam s-o ucid, Îți jur că nu voiam... Închise ochii În așteptarea loviturii de grație. Și nu auzi decît zgomotul sec al lamei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lipi mai repede de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de scurgere... Și trei-patru trompeți care ar da semnalul și oficialitățile ar veni și și-ar ocupa locurile... Înțelegi? Îți dai seama că toate astea sunt posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]