35,511 matches
-
formă fixată și societatea mergînd mereu înainte.[...] Se poate deci o societate măreață fără stat puternic; dar stat fără societate - mai greu.[...] Statul tînăr, înființat după împrejurări, are nevoie grabnică de o societate. Statul improvizat, în loc de a fi forma de echilibru al forțelor sociale la un moment dat, caută să fie fondul și izvorul născător al acelor forțe. De unde statul ar trebui să fie rezultatul natural al societății, ne pomenim că societatea trebuie să fie produsul artificial al statului. Statul improvizat
Politică și cultură de I. L. Caragiale () [Corola-journal/Journalistic/12933_a_14258]
-
în același timp o incursiune minuțioasă prin discursurile premergătoare, deconstruind “simplificările” mutilante și reîntregind portretul lui Maiorescu prin racursiu logico-filosofic, Cornel Moraru procesează o întreagă bibliotecă și, scriind proză de idei, ne reîntoarce un obiect cultural de o limpiditate intelectuală, echilibru hermeneutic și claritate ideatică înalte, demne de concizia și spiritul critic ale lui Maiorescu însuși.
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
Tao, unde magistrul, excedat de mizeria trupului, „a murit de scârba infinită că trebuie să moară.” Dacă aici se regăsesc lucruri îndeobște cunoscute, reluate însă în formulări proaspete, celelalte evocări devoalează numeroase detalii uitate sau ignorate. Un exemplu eclatant de echilibru și bun simț poate fi evocarea lui Ov. S. Crohmălniceanu, cel care, în anii de interdicții și ai „prieteniilor primejdioase”, i-a stat alături cu o mână mereu întinsă, fără ca Doinaș să i-o fi cerut. Și nu numai lui
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
prilejul unui amplu interviu acordat lui Ion Popescu-Brădiceni și publicat în revista Columna. Și nu oricum, ci, spre surpriza cititorilor, iritat de imaginea critică ce i s-a acordat: „În general despre mine și despre scrisul meu critic circulă imaginea echilibrului, ponderației, prudenței, tactului și tot astfel pe această linie. Ființa care mă cunoaște cel mai bine în această lume, mai bine, cred, decît mă cunosc eu însumi, citind astfel de lucruri despre mine, îmi spuse odată și amuzată și ușor
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
atribuie în mod curent, inclusiv prin modestul aport al subsemnatului. Care să fie „adevărul”? Să ne închipuim că ar rezulta din întoarcerea pe dos a însușirilor enumerate și să ne... îngrozim! L-am putea socoti pe confratele nostru lipsit de echilibru, fără simțul măsurii, imprudent, călcînd în străchini etc.? Se socoate oare astfel el însuși? Nu ne vine a crede! Cu riscul de a-l contraria, ne îngăduim a susține în continuare, pînă la un punct, teza unui G. Dimisianu echilibrat
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
aerul a se dezice de darurile sale vădite în contul unor aspirații bovarice! Sub raportul tehnicii critice, putem indica o adaptare din mers la cotitura actualităților „în sensul cel mai strict“, ceea ce nu constituie altceva decît o probă a detestatului echilibru, a tactului, id est a unui spirit realist, care nu umblă după himere cînd are în față o lucrare de executat. I s-a dat o șansă prin angajarea timpurie la cea mai însemnată publicație literară a țării și a
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
succes. Dar cronica literară înseamnă o provocare. A o aborda înseamnă a păși pe un teren minat. Prin însăși condiția ei de reacție primară, ea implică riscuri ce reduc de la sine torpoarea, comoditatea, rutina subînțelese măcar ca nuanțe în suita „echilibrului, ponderației, prudenței, tactului“. Cronicarul dă un examen de la un moment la altul al capacității sale de percepție, analiză, judecată. În temeiul acestei situații, un risc inevitabil este cel „de a formula printre cei dintîi, și dacă se poate chiar primul
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
supuse erodărilor, ceea ce-i complică viața nespus de mult, iar uneori i-o face de-a dreptul insuportabilă. Are nevoie de forță morală pentru a nu-și abandona uneltele“. Din proprie experiență putem confirma pe deplin observațiile colegului nostru... Așadar „echilibrul, ponderația, prudența, tactul“ se relevă fondate, la cronicarul literar, pe un teren atît de labil, de frămîntat, presărat la tot pasul cu obstacole, încît dobîndesc o conotație intrinsecă: sînt precum echilibrul sau prudența de care are nevoie un jocheu pentru
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
experiență putem confirma pe deplin observațiile colegului nostru... Așadar „echilibrul, ponderația, prudența, tactul“ se relevă fondate, la cronicarul literar, pe un teren atît de labil, de frămîntat, presărat la tot pasul cu obstacole, încît dobîndesc o conotație intrinsecă: sînt precum echilibrul sau prudența de care are nevoie un jocheu pentru a încăleca un cal nărăvaș ori, în registru modern, un pilot angajat într-o cursă de formula unu. În pofida acestui fapt, Gabriel Dimisianu are mereu ceea ce am putea numi un complex
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
aplaudă din public, al unui suporter iar nu al unui competitor. Cu toate că în realitate colegul nostru vădește suficientă energie și tenacitate sub masca discreției, a unei melancolii congenitale ce-i acordă farmec pentru a se alinia frecvent echipei „dinamice“, „ofensive“. „Echilibrul“ ce-l agasează n-ar putea fi decît un efect al lucidității, iar luciditatea implică, atunci cînd e cazul, defensiva și ofensiva în armura polemicii. Paradoxal, obiectivitatea poate favoriza atitudini neconcesive, tranșante. Să punem acum punctul pe i: G. Dimisianu
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
o sută de ani.” Avem alte ritmuri de îmbătrînire. Trăim conflictul dintre despărțire și regăsire. Atunci cînd triumfă despărțirea, nu trebuie să căutăm vinovați și nevinovați, ci trebuie să încercăm din răsputeri să ne reglăm conturile între noi, să regăsim echilibrul - cu părinții, cu copiii - în sinele nostru profund. Natasha și cu mine am fost atît de aproape și atît de departe unul de celălalt, ca două personalități diferite în aceeași piele. Ea vorbea despre “trista iarnă” a tinereții sale, de
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]
-
Africa, spre exemplu, ai nevoie de o mobilitate (libertate) aproape subversivă în raport cu modul de înțelegere al europeanului, în schimb, pentru a-ți verbaliza rezultatele trebuie să găsești nota optimă de conformism față de reprezentările, afectivitatea, limbajul sau gândirea acestuia din urmă. Echilibrul este dificil și nicidecum imposibil. Stă mărturie cartea lui Lucien Lévy-Bruhl, Experiența mistică și simbolurile la primitivi, apărută anul trecut la Editura Dacia, în colecția “Mundus Imaginalis”. Experiența mistică, după cum o definește autorul, este sentimentul care ia naștere în urma unui
O lume mai ușor de înțeles by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12974_a_14299]
-
criticul echinoxist se dovedește un bun cititor și un comentator care îți câștigă instantaneu încrederea. Cronicile sale, de dimensiuni variate, sunt un model de prezentare cvasicompletă (spre avantajul necunoscătorilor respectivelor cărți) însoțită îndeaproape de un foarte exact examen critic. Acest echilibru, niciodată instabil, pledează în subsidiar pentru o formulă pe cât de clară, pe atât de eficientă a foiletonisticii. Comentariile lui Ștefan Borbély fiind, de fapt, excelente introduceri critice, expozitive și evaluative în egală măsură. Deși în atmosfera agitat resentimentară de la noi
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
află “poetul cel mai poet în sensul modern al cuvântului, dintre toți poeții Marelui Secol” - poate chiar cel mai mare poet de limbă franceză. Or, “La Fontaine oferă sufletului modern tocmai poezia la care aspiră epoca noastră dornică de un echilibru între antiteze: o poezie ordonată și totuși plină de fantezie spirituală și sensibilă, optimistă fără vulgaritate și adâncă fără patos, cu atât mai umană cu cât împrumută glasul și trupul animalelor, dar lipsită de fals umanism - după cum e lipsită, cu
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
ritmurile elegiace poetul trece însă prin haosul disperării și al îngrijorării extreme. Materia și “nimburile” nu se suprapun întotdeauna, celulele își dovedesc incultura, “plebea din sînge nu știe decît să mormăie și să geamă”. Nu e de la-nceput calm și echilibru sau nu e mereu așa, ci tensiunea, prea umana răzvrătire se dezlănțuie în gesturi expresioniste de mare intensitate. Își fac loc și poemele de dragoste ca și cele amuzat-ironice, ecou al uimirii că salvarea vine atît de prozaic de unde nu
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
ca Mihai Drăgan, Ilie Dan, Aurel Martin, Valeriu Râpeanu, Teodor Vârgolici, Al. Săndulescu. Mi se pare firesc ca să ne bucurăm de orizontul informațional aparte al lui Ion Nistor, nu numai din această carte!, fiindcă el vine dintr-o rațiune a echilibrului de valori, văzute printr-o grilă a comparatismului. Corect spus, prin prisma discernământului impus de timp și de... timpuri! Enumerăm alte nume de scriitori asupra cărora s-a Învrednicit autorizat Ion Nistor să-i mențină Întrun fericit lanț al continuității
Clasicii – contemporanii lui Ion Nistor. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1447]
-
univers. În plin postmodernism - adesea despletit, cauzator de frivolități și nonsensuri -, poetul Alecu Croitoru, apropiat În multe privințe de Nichita Stănescu (și nu numai, cum În treacăt am mai spus) și-a instituit o voce proprie prin: cultură, talent și echilibrul limbajelor. Împărtășesc pe deplin opinia ilustrului critic de artă Călin Căliman care se exprima lapidar și semnificativ despre placheta intitulată De dragoste : „Demascându-se, poetul Al.G. Croitoru se povestește pe sine se caută și se găsește, se regăsește .” 1-2
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
cu opusuri transparente insinuate profund în arșița cărnii în numele iubirii semnez aerul pictat cu fluturi adictivi când aprind noaptea sub ceruri străine fluxul pur sânge contează nu desfrunzirea de sine „To be or not to be ‘’ pată vie cu-vân-tul decantează echilibrul luminii cu mine.
Poezii. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Carmen Doreal () [Corola-journal/Imaginative/93_a_117]
-
poetului", instanță edificatoare a obiectului estetic, conceput ca obiect împlinitor de cultură. Privirea oferă standardul. Vederea naște subiectul poetic. În constituirea poemului ca obiect estetic, se activează relația dintre subiect și cultură. Poemul, ca obiect estetic e o concretizare a echilibrului celor două realități. Dezechilibrarea acestui raport produce doar documente autobiografice, imposibil de inserat în destinul culturii. Nu e prima oară cînd Doinaș respinge ideea poemului ca autobiografie (Mallarmé). Firește, pentru constituirea poemului ca obiect estetic, subiectului poetic îi revine misia
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
și fundul la masa lui. Observându-l la rându-i fix, preț de câteva secunde, își dădu seama că faptul în sine - avansarea cu consecința ei, mărirea de salariu, și scumpirea concomitentă a votcii - trebuie privit filosofic: el exprima perfectul echilibru al lumii, în general, și al lumii sale, al vieții sale, în particular. Lumea era frumoasă și bine tocmită: dacă nu ar fi fost avansat, votca tot s-ar fi scumpit, iar el ar fi pierdut aproape cinci păhăruțe pe
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
rost avea să mai facă umbră pământului unul ca el?!... Însă el se pregătise pentru o astfel de eventualitate, strânsese și el informații despre ei, lucruri urâte, care, scăpate în presă, ar fi fost devastatoare pentru ăia. Acesta era târgul, echilibrul fragil: el îi lasă într-ale lor, dacă ei îl lasă într-ale lui. A rămas în viață. Și-a schimbat numele. Dar numele nou nu l-a ajutat să-și spele memoria și să se reînnoiască, uitând, lepădându-se
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]
-
dificultate de a „digera” inovațiile. Deschid o paranteză și intru apoi în problematica anvizajată. În orice operă - și asta e o lege fundamentală ce definește obiectul artistic, indiferent de natura lui, (plastică, arhitecturală, coregrafică, cinematografică, literară, muzicală) - trebuie păstrat un echilibru între cantitatea de necunoscut, respectiv de originalitate și cantitatea de informații cunoscute, deținute de un receptor ori de o sumă de receptori. Așa numitele elementele de „recuzită” pe care le-a asimilat, le-a filtrat, și le poate procesa. În
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
inventat fel de fel de sisteme de notare și de legende, care să permită lectura și interpretarea unor texte și intenții inedite. Teoretic în artă, nu descoperim nici originalitate absolută nici redundanță absolută. Se pune „non stop” chestiunea stabilirii unui echilibru fragil între cele două componente. Ori, muzica perioadei relatate generează experiențe ce au dus - o spun cu regret - într-un mod mai mult sau mai puțin conștient, la depărtarea publicului de sala de concert. La abandonul unei relații. S-au
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
poate constata că linia melodică a saxofonului reprezintă isonuri ornamentate. Sunetele pe care se instituie isonul fie se repetă, fie alternează, la ele ajungându-se prin pasaje tranzitorii, rapide, de tip melismatic. Din punctul de vedere al densității, se observă echilibrul între aglomerare și rarefiere, astfel: când solicitarea vocilor din cor este semnificativă, saxofonul este trecut în plan secund și invers. În consecință, ele nu intră în concurență, ci își etalează succesiv abilitățile interpretative. Vocile evoluează preponderent izoritmic, împărțind unitatea metrică
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
solo urilor instrumentale, precum și a interludiilor de acest gen. Acest fapt s-a datorat unor rațiuni practice, legate de necesitatea firească de repaos a cântăreților, solicitați de dimensiunile din ce în ce mai extinse ale textelor poetice. A fost de asemenea luat în considerație echilibrul ce trebuia păstrat între părțile vocale și cele instrumentale, dintr-o nevoie firească de armonie. Interludiile instrumentale au început să fie repetate succesiv, ajungându-se să se execute mai multe piese instrumentale una după alta. Muzica instrumentală își pierde treptat
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]