617 matches
-
nivel social. Noile potențialități ale vârstei bătrâne îi cheamă pe toți să descopere aspectele inedite ale acestei etape din viață pentru a-și fixa posibile obiective specifice de natură culturală și spirituală pe căi eficace, mijloace concrete și potrivite. Comunitatea eclezială ar trebui „să născocească” ceva mai mult și mai bun pentru a-l ține pe preotul în vârstă în sânul ei cu mai multă grijă, cu mai multă respect și cu mai multă creativitate pastorală. b) A suporta nu este
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
o serie de activități (spre exemplu: cea sindicală și altele pe care Codex-ul le enumeră: cfr. cann. 286-287), ca-re, „bune în ele însele, totuși sunt străine de starea clericală, întrucât pot constitui un pericol grav de ruptură de comuniunea eclezială” (n. 33, § 1). Renunțarea preotului la anumite roluri, în sine legitime și bune, este făcută în favoarea acelorași oameni cărora vrea să le ofere, la un nivel diferit, multiplele slujiri salvifice: 1) slujirea unui Cuvânt eliberator și mântuitor, în stare să
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
parte a poporului lui Dumnezeu care i-a fost încredințată sau a creștinilor care, oricum, i se adresează ca maestru și călăuză în ordinea mântuirii veșnice. Acest motiv al dreptului credincioșilor este tot mai mult luat în seamă de Documentele ecleziale și pentru faptul că s-a accentuat foarte mult demnitatea credincioșilor, fie din partea Conciliului, fie de Codul de Drept Canonic (cfr. Cartea II: Il popolo di Dio). 6. Preotul nu este omul „lucrurilor penultime”. Toți creștinii trebuie să aibă sensul
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
caz la caz, noi sensuri și forme de reprezentare. Din aceste motive, noțiunea de artă sacră este comună diferitelor religii, ea găsindu-și expresiile atât în creștinism, cât și în celelalte sisteme religioase ale lumii. 3. Arta sacră = arta spațiului eclezial, liturgic. În creștinism, grație acestui înțeles, arta sacră capătă sensul de artă a Bisericii, servind practicării cultului și celebrărilor religioase. Din acest punct de vedere, ea se află într-o strânsă legătură atât cu spațiul, cât și cu timpul sacru
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sa întărește ideea trecerii, odată cu perioada Renașterii, și ulterior, cu apariția muzeului, de la finalitatea spirituală a actului creator, care, în opinia sa, își găsește apogeul în arta liturgică 528 înțeleasă ca o extindere a misterului euharistic la dimensiunile întregului edificiu eclezial -, la cea pur umană, profană sau laică, marcând astfel un anume regres spiritual, exprimat în creația artistică prin distanțarea artei sacre de cea religioasă, respectiv de cea laică. Așa se explică de ce, în perioada contemporană, multe dintre creațiile de inspirație
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
cealaltă parte, cea de-a a doua situație de care aminteam se caracterizează printr-o tot mai accentuată deschidere a spațiilor de cult față de expozițiile de artă laică. Numeroasele evenimente artistice găzduite în ultimele decenii în locuri consacrate ale domeniului eclezial vin să marcheze un nou mod de percepere a relației dintre Biserică și artist. Acest fenomen cunoaște deja o anumită vechime, debuturile sale amintind de anii '40-'50 ai secolului trecut. Instalarea acestei tendințe a fost motivată de o serie
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Opțional" pentru preoți. Articolul a inclus, de asemeni, un comentariu al lui Fernández Martínez și o fotografie care îl arată, împreună cu soția sa și cu cei cinci copii, participând la o adunare a acestei mișcări. Membrii acestei mișcări îndemnau autoritățile ecleziale să introducă celibatul opțional și apelul pentru Biserică de a permite laicilor să aleagă preoți și episcopi. Câteva luni mai târziu, în 1997, autoritățile de la Vatican i-au acordat o dispensă de la celibat, la solicitarea sa. Documentul stipulează că îi
[Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
se furnizeze itinerarii de formare permanentă care să înlesnească identificarea resurselor prezente în persoană, în vederea bunăstării spirituale, psihologice și vocaționale. Ipotezele cercetării - Prima ipoteză presupune o corelație pozitivă între fericire și conștientizarea propriei identități de persoane consacrate, în interiorul unui context eclezial, social, cultural și instituțional în profundă transformare. - A doua ipoteză face referință la acea fericire conectată la sensul vocațional al propriei existențe, orientată spre a da un sens constructiv propriilor alegeri de viață într-un context eclezial și comunitar atent
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
în interiorul unui context eclezial, social, cultural și instituțional în profundă transformare. - A doua ipoteză face referință la acea fericire conectată la sensul vocațional al propriei existențe, orientată spre a da un sens constructiv propriilor alegeri de viață într-un context eclezial și comunitar atent la semnele timpului. - A treia ipoteză presupune faptul că unele caracteristici ale personalității pot influența (în mod pozitiv sau negativ) realizarea unei vieți consacrate în mod fericit. Eșantionul Eșantionul va fi destul de variat și echilibrat cu referință
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Percussina. În al doilea document Battista di Buoninsegna, care acționează în numele patronilor Machiavelli, a oferit aceeași biserică varului sau, Totto. Rezultatul celor două zile de negocieri familiale a fost ca, în schimbul contractului de închiriere gratuită a castelului, Totto devenea rector [eclezial] la biserică de lângă casa fratelui său. S-a decis ca Totto să devină preot de țară. Pentru Totto această a reprezentat o turnură semnificativă și dezamăgitoare. Planurile sale inițiale de carieră nu implicau preoția. Mai tânăr decât Niccolò cu șase
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
același patriarh-regent rămâne în continuare mitropolit și arhiepiscop), ignorând adevărata esență și adevărata forță a pravoslaviei. Patriarhul-regent reprezintă, în primul rând, o imposibilitate constituțională pentru că nu poate evita amestecul puterilor, iar, în al doilea rând, o imposibilitate canonică, pentru că dreptul eclezial interzice categoric, sub sancțiunea depunerii, oricărei persoane bisericești preluarea și exercitarea unor funcțiuni lumești. Referindu-se la proiectul de lege cu privire la exercitarea atribuțiilor și funcțiilor administrative și judecătorești ale Patriarhului pe durata exercitării mandatului de regent, Nae Ionescu recapitulează argumentele
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și dogmatică care guvernează legile funcționale ale Bisericii luptătoare, la Predanie, ca singurul îndreptar al Ecclesiei. Valoarea normativă și eternă a canoanelor iese în evidență; ele apar ca un remediu utilizat de Părinții Bisericii pentru tratarea anumitor maladii ale organismului eclezial. Acest tratament decurge din natura permanentă și eternă a Ecclesiei; el este mărturia unei identități neschimbabile a Bisericii, a cărei organizare a fost decisă pe temeiul mărturiei apostolilor și garantate prin prezența Sfântului Duh. A disprețui cu bună știință canoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
am propus prezentarea diacronică și sintetică a unui vast tablou care să surprindă articulațiile unei dezbateri teologice majore în care laicatul creștin reprezentat de o intelectualitate remarcabilă și-a asumat rolul de membru al Bisericii, întrucât participă efectiv la viața eclezială, o trăiește în chip conștient și are, prin urmare, dreptul de a formula o critică, fiind solidar răspunzător sau suferitor la toate neregulile care apar în sânul unei comunități, periclitându-i echilibrul. Între 1572-1585, Papa Grigore al XIII, prin bula
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de cele sfinte, ci și să aibă, în calitate de protectori ai dogmelor și canoanelor, o autoritate mai mare decât cea ierarhică. Existența autorității harismatice, dincolo de contestările venite din partea autorității ierarhice, a trebuit în cele din urmă să fie recunoscută de ierarhia eclezială ( a se vedea situația Sfântului Simeon Noul Teolog care, la două secole după moartea sa, era discutabil pentru ierarhia bisericească, autoritatea sa harismatică fiindu-i cu greu recunoscută, ea provenind din acțiunea nevăzută a Sfântului Duh care lucrează continuu). Nae
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
episcop orgolios și despotic", a căutat să submineze autoritatea Sfântului Apostol Ioan; el a excomunicat creștinii pe care apostolii îi numeau frați, a încercat chiar excomunicarea episcopilor potrivnici, dorind să întrupeze, el singur, Biserica. Iată o dovadă categorică de cezarism eclezial. Dacă Sfântul Apostol Pavel ridică Biserica pe piatra lui Hristos și îi primește în interiorul ei pe vinovații Corintului, Diotref ruinează Biserica, plasându-se pe sine în centrul ei; acoperă de ocări pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Dichotomia dintre Diotref și Sfântul
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
omului modern există o unică posibilitate: conștientizarea faptului esențial că adevărul neotestamentar, evanghelic este adevărul absolut. Acest adevăr evanghelic nu este decât o parte a adevărului hristologic, cea întoarsă spre ispășire și mântuire. În esența sa tainică, ultimă, creația este eclezială. În viziunea lui Berdiaev, în creația religioasă se clădește "trupul universal teantropic". Revelația perioadei creatoare este tocmai revelația împlinită a Teantropiei, dezvăluirea deplină în viața universală a lui Hristos în unitate cu omenirea. Credința se sprijină pe o viață spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
6. Prin urmare, mentalitatea modernă a generat apariția principiului autonomiei în perceperea acestor paliere esențiale: Ecclesia și națiune 7. Dacă națiunea lucrează într-un registru propriu, Biserica lucrează în dublu registru: comuniune și comunitate. Pentru a putea înțelege această realitate eclezială, ne propunem să pornim de la sensul Predaniei sau al Tradiției care nu este decât modul de aplicare practică sau de transmitere a lucrării înseși a lui Hristos. De aceea, vom aborda această problemă a Tradiției creștine, din perspectiva hermeneuticii teologice
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
lui Hristos, drept conținut al Revelației. Modul ortodox de transmitere a acestui conținut e cel mai adecvat cu conținutul însuși; este modul ce face acest conținut cât mai eficient. Cu alte cuvinte, acest conținut se cere transmis într-un cadru eclezial, printr-o participare efectivă a credincioșilor, într-un mod viu și practic, prin mărturisire și rugăciune. Într-adevăr, această transmitere nu poate fi numai opera, prin excelență teoretică, a unei autorități bisericești sau a unor teologi. Conținutul și modul de
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
despre Biserică, imposibil de adecvat, cu o precizie matematică, cadrului juridic. Cu alte cuvinte, canoanele nu au altă funcție decât aceea de a indica modalitatea în care putem rămâne fideli Bisericii în diverse ipostaze istorice pe care le cunoaște comunitatea eclezială. Dacă catolicii sunt hristocentrici, par excellence, ortodocșii sunt închinători ai Sfintei Treimi; Iisus Hristos este Dumnezeul în Sfânta Treime, creștinismul neavând sens fără Cele Trei Fețe Dumnezeiești. Pornind de la aceste disocieri dintre ortodocși și catolici, Mircea Vulcănescu dezvoltă semnificativ demersul
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
pregătire teologică. Prezența teologului George Racoveanu și a revistei sale în peisajul interbelic erau salutare în măsura în care Biserica Ortodoxă era supusă unor provocări dintre cele mai diverse: de la duhul modernității care încerca să se infiltreze, prin vocea unor chiriarhi, în structura eclezială, până la dialogul ecleziologic care căpăta un contur din ce în ce mai pregnant, Ortodoxia fiind chemată să dea un răspuns convingător. Ca parte importantă a acestui dialog se profila posibilitatea convocării unui Sinod Ecumenic (al optulea pentru Biserica Ortodoxă), mai ales în contextul tentativelor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
prevăd asocierea unuia mai tânăr la păstorie. Dar de retragere sau demitere, nici vorbă"2. Episcopatul nu reprezintă un drept, ci o îndatorire, una dintre cele mai grele. Retragerea ar echivala cu o dezertare, ceea ce este de neconceput în lumea eclezială. Arhiereul învestit cu această sarcină dificilă a episcopatului trebuie să o ducă până la capăt împotriva tuturor atacurilor și adversităților. Mai mult, episcopatul nu constituie împlinirea unor satisfacții personale, ci asumarea unei jertfe "pentru gloria Bisericii"3. O scurtă trecere în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
pot fi sistematizate în jurul a trei elemente centrale diferențierea, raționalizarea și mondializarea -, găsim o serie de elemente periferice: autonomizarea, pluralizarea, privatizarea, generalizarea, declinul practicii, necredința și scientizarea." Borlandi et al., 2009, p. 720). Sociologia religiei trezește mai ales interesul instituțiilor ecleziale. Universul protestant este primul care apreciază instrumentul sociologic ca un mijloc eficace pentru înțelegerea unui mediu social de acum pluralist și secularizat. În Statele Unite, fenomenele religioase devin obiectul unei analize sistematice în anii '20: în 1921 se creează un Institut
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
Renașterii și a Reformei marcând o ruptură de interpretarea tradițională, specifică epocii Părinților și scriitorilor bisericești. Apariția tiparului, discuțiile filologice purtate în jurul variantelor manuscrise, traducerea Cărții în limbile vernaculare conduc la democratizarea textului și, implicit, la scoaterea Bibliei din spațiul eclezial care o valoriza ca obiect-simbol și obligând exegeza la interpretări "liturgice". Sfânta Scriptură intră într-un nou ciclu al interpretării sale, iese din sfera sacralității scrisului, nu mai este atât Sacra Scriptura ci, introdusă în mecanismul rotativ al tiparului, devine
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente de la început în cadrul Liturghiei), nici în răspândirea lor sau în strângerea scripturilor în colecții distincte și selectarea acestora după criteriul adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]