1,171 matches
-
sunt ridicați în văzduh, printr‑o minune dumnezeiască. Persecutorii nu sunt însă intimidați de aceasta, ci continuă nestingheriți masacrul. Commodian spune că Dumnezeu le‑a împietrit inimile, așa cum făcuse odinioară cu Faraon. Nero ordonă expulzarea creștinilor din cetate și pronunță edicte anticreștine, susținut de cei doi cezari. Credincioșii sunt urmăriți per mare, per terras, per insulas, atque latebras (v. 883). După trei ani și jumătate are loc o altă lovitură de teatru. Un rex ab oriente apare la granițele Imperiului. Tiranul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
persecuția fără a ține seama de avertismentul divin: distrugerea celei de‑a zecea părți a Cetății și ridicarea la cer a trupurilor profeților uciși. El are alături doi cezari, pe care Sordi îi identifică cu Gallian și Salonin, cosemnatari ai edictelor în cauză (în 257). Domnia primului Anticrist - păgân, proiudeu și anticreștin - este brusc întreruptă de apariția unui rex ab oriente, probabil regele Persiei, Sapor I, dacă admitem interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aspră împotriva donatiștilor. Lui Majorin îi urmează în scaunul episcopal Donatus (cel care dă și numele mișcării), iar acestuia Parmenian, sub păstorirea căruia Biserica donatistă atinge apogeul prosperității și expansiunii sale. La scurt timp după moartea acestuia, izbucnesc conflictele. Prin edictul de Unitate din 405, donatiștii sunt declarați eretici, iar cultul lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
405, donatiștii sunt declarați eretici, iar cultul lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se temea de amenințarea unui al doilea val, mult mai dăunător, datorat edictului de Unitate. Acești pseudocatolici, din ce în ce mai numeroși, ar fi putut perverti pe termen lung însuși sufletul Bisericii catolice. Cucerirea Romei de Alaric (410) a redat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se temea de amenințarea unui al doilea val, mult mai dăunător, datorat edictului de Unitate. Acești pseudocatolici, din ce în ce mai numeroși, ar fi putut perverti pe termen lung însuși sufletul Bisericii catolice. Cucerirea Romei de Alaric (410) a redat speranța Bisericii persecutate, ai cărei episcopi ies din nou la iveală. Odată cu conferința de la Cartagina (411
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra Sfintelor Scripturi, pe care le consideră unicul izvor al adevărului. Nu este deci o întâmplare faptul că primele sale comentarii, In Canticum și In Danielem, datează din anul 433, doi ani după sinodul din Efes și chiar anul proclamării edictului de Unitate, redactat în parte de Theodoret. Dincolo de rațiuni de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot îl rezumă în acești termeni: „Așa cum lectura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fără a abandona publicistica de pură propagandă, S. și-a propus totuși - după depășirea primei faze dogmatice, centrată pe denigrarea violentă a culturii „burghezo-moșierești” și ilustrată în anii ’50 de Nicolae Moraru, Traian Șelmaru, Nestor Ignat, Sergiu Fărcășan ș.a., multe „edicte” nefiind semnate - , o recuperare sau reactualizare a unor nume de seamă ale literaturii române. Așa se face că apar numeroase articole comemorative sau aniversare despre Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă (Al. Rosetti, Arta prozatorului, G. Călinescu, O expresie monumentală
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
păgâni. Persecuțiile au început în anul 64 d.Hr, sub împăratul Nero și au luat sfârșit în 313 d.Hr, sub Constantin cel Mare care a devenit în urma unei minuni dumnezeiești primul împărat roman care a dat libertate creștinilor prin Edictul de la Milan din ianuarie 313. A urmat o perioadă de 7 ani de înflorire a creștinismului după care au înce‐ put problemele interne. Astfel un preot din Alexandria pe nume Arie învăța pe la 320 că Domnul Iisus Hristos nu ar
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
Dallas - în textul publicat de Societatea Misionară Română - SRL cu permisiunea BEE International, p. 119). 2. Chiar și autorul menționat admite că abominabilul gest al basileului Iustinian a fost dictat nu de propria-i conștiință, ci sub presiunea creștinilor. După Edictul de la Constantinopol (392), care a interzis păgânismul în Imperiul Bizantin, atât episcopii Romei, cât și patriarhii răsăriteni au devenit din ce în ce mai puternici. 3. P. Riché, Education et culture dans l’Occident barbare: VIe et VIIIe siècles, Seuil, Paris, 1962 și 1995
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
învăța”. Menționa că totul trebuie însă subordonat moralei creștine, căci „faptele bune prețuiesc mai mult decât o știință înaltă”. În 789, când Carol cel Mare era consiliat de discipolul și succesorul lui Alcuin, episcopul Theodulf, împăratul a dat un nou edict, de data aceasta mult mai precis. Era vorba de un proiect de reformă a învățământului de mare anvergură. Împăratul cerea: În orașe și sate, preoții vor trebui să înființeze școli. Dacă un credincios le încredințează copiii lui pentru a învăța
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
precum și lirica din secolele VII-VI, precedă Istoria literaturii eline (1972), scrisă în colaborare cu Maria Marinescu-Himu, lucrare panoramică și didactică de referință prin documentația vizând literatura greacă antică în toate perioadele sale de manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate pe întinsul teritoriu
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
săi, drepturi care i-au adus de altfel stima sinceră a lui Kant7, au putut să fie apreciate mai bine abia după moartea sa. Urmașul lui Friedrich cel Mare pe tronul Prusiei, Friedrich Wilhelm al II-lea, a inaugurat prin edictul său privitor la religie din iulie 1788 o campanie sistematică de prigonire a mișcării luministe. Publicarea cărții sale Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft i-a atras lui Kant, pe atunci în vârstă de 72 de ani, o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
creionarea acestui fenomen de receptare și de circulație a cărțiii și nici nu se putea altfel într-un stat compozit cum era acela al Habsburgilor în epoca Luminilor. Ce altceva poate să confirme mai limpede constatarea de mai sus ca edictul tolerant din 1781, cu toate limitele și intențiile sale ascunse? Numai că racordarea integrală a Europei Est-Centrale la nivelul de dezvoltare al Europei de Vest nu se realizează prin „catolicismul sincer” și deschis al lui Iosif al II-lea. „Conștiințele
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
invidie. Când Francisc Xavier pusese pentru prima oară piciorul în Japonia în urmă cu șaizeci și trei de ani, propovăduirea în această țară fusese monopolizată de Ordinul Sfântul Petru înființat de Xavier. Când în urmă cu aproape zece ani, prin edictul apostolic Onerosa Pastoralis al Papei Clement al VIII-lea, li se îngăduia și altor ordine să desfășoare activități misionare în Japonia, Ordinul Sfântul Petru a început să vorbească de rău alte ordine. — Iezuiții uită că ei înșiși le-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se uitau țintă, cu ochi ca de mort la Velasco și la părintele Valente. — Dacă e să lămurim chestiunea, le explică episcopul confraților săi după ce isprăvi de citit, cu cincisprezece ani în urmă, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis prin care dreptul de propovăduire în Japonia, ce fusese încredințat până atunci doar Ordinului Sfântul Petru, a fost îngăduit și altor ordine. Ordinul Sfântul Pavel a trimis de îndată în Japonia unsprezece misionari, părintele Velasco numărându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tocmai Japonia avea să fie țara unde voiam să-mi las oasele. În urechi îmi răsuna porunca Domnului către apostolii Săi: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” În anul 1600, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis. Pentru mine a fost un semn al binecuvântării nemărginite a lui Dumnezeu. Prin acest edict apostolic, propovăduirea în Japonia, încredințată până atunci numai Ordinului Sfântul Petru, era îngăduită tuturor celorlalte ordine. Atunci, Ordinul nostru din Filipine i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
către apostolii Săi: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” În anul 1600, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis. Pentru mine a fost un semn al binecuvântării nemărginite a lui Dumnezeu. Prin acest edict apostolic, propovăduirea în Japonia, încredințată până atunci numai Ordinului Sfântul Petru, era îngăduită tuturor celorlalte ordine. Atunci, Ordinul nostru din Filipine i-a chemat din țara mamă pe toți cei care doreau să propovăduiască în Japonia și au început pregătirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
creștinilor pe tot cuprinsul Japoniei a început în luna februarie a anului ce a urmat plecării noastre. Chiar în timpul când noi așteptam să ridicăm ancora din Havana, în Japonia, bătrânul așezat în scaun de catifea dădea atunci pe neașteptate un edict prin care nu numai misionarii, ci și credincioșii japonezi erau alungați din țară și prin care venerarea credinței creștine era oprită pretutindeni în Japonia. Eu și solii nu știam nimic. Neștiutori, ne pregăteam să plecăm în Spania urmând din toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
venerarea credinței creștine era oprită pretutindeni în Japonia. Eu și solii nu știam nimic. Neștiutori, ne pregăteam să plecăm în Spania urmând din toată inima un vis. Dar n-a fost decât un castel de nisip. Mai scria că o dată edictul proclamat, misionarii din toate colțurile Japoniei au fost mânați ca niște dobitoace la Nagasaki. Fără îndoială că printre ei s-a aflat și părintele Diego care aștepta să mă întorc înapoi în coliba noastră din Edo. Bunul meu confrate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
odihna veșnică! (în limba latină în original). Odihnească-se în pace! (în limba latină în original). Konishi Yukinaga (1558?-1600) și Takayama Ukon (1552-1615) au fost doi dintre daimyō puternici din insula Kyushu care s-au convertit la creștinism. După edictul de expulzare a creștinilor din Japonia (1587), Takayama a murit în exil la Manila, iar Konishi, care a luptat împotriva lui Tokugawa Ieyasu în bătălia de la Sekigahara (1600), a fost ucis de către clanul învingător, Tokugawa. Capitala imperială, Kyoto. Edo era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
evreilor. Spre marea ei nefericire, Sara avea dreptate. * * * În perioada jumada-thania din acel an, la trei luni de la căderea Granadei, crainici regali au venit în centrul orașului ca să proclame, în sunet de tobe, în arabă dar și în castiliană, un edict al lui Ferdinand și al Isabelei, care decreta „ruperea definitivă a oricărei relații dintre evrei și creștini, ceea ce nu poate fi adus la îndeplinire decât prin expulzarea din regatul nostru a tuturor evreilor“. De acum aceștia erau siliți să aleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să ne vadă, avea chipul tumefiat după o nesfârșită noapte de plâns, însă din ochii ei, acum uscați, se desprindea acea seninătate care însoțește ades producerea unei drame prea multă vreme așteptate. Și-a îngăduit chiar să facă ironii pe seama edictului regal, recitând cu voce de bărbat răgușit frazele pe care le ținuse minte: — Ni s-a adus la cunoștință de către inchizitori și alte persoane, că relațiile dintre evrei și creștini atrag după ele relele cel mai cumplite. Evreii încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bănuți cu care să-i cumpăr de mâncare. Punând mâna pe un ciomag, îi trase animalului câteva lovituri zdravene pe spinare. Hai, acuma sus! Dar măgarul nu se clinti din loc. Măscăricul continuă: — Locuitori din Cairo, sultanul a dat un edict: toată suflarea trebuie să iasă mâine cu mic cu mare ca să asiste la intrarea sa triumfală în oraș. Măgarii sunt luați spre a le duce în spate pe doamnele din lumea bună. Atunci măgarul țâșni în picioare și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să răspundă. Bunicul ei aparținea unei ramuri sărăcite și uitate a unei mari familii evreiești, Abrabanel. Modest fierar în mahalaua Najd, la sud de orașul meu natal, habar nu avusese de pericolul ce-i amenința pe ai săi până la promulgarea edictului de expulzare. Pribegind apoi spre Tetuan cu cei șase copii, trăise aproape în mizerie, fără altă bucurie în viață decât să-și vadă fiii dobândind ceva știință de carte, iar fiicele făcându-se tot mai frumoase. Una dintre ele avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rea. Se uită cum muncesc soldații învinși, aruncă în ei cu zarzavaturi stricate și cu bălegar, îi jignesc... — Și Valens construiește o arenă la Bononia, interveni Marcus. Iar împăratul nostru, care se află încă în Gallia, a licențiat printr-un edict trupele de pretorieni care au luptat pentru el și le-a obligat să predea armele tribunilor. — O greșeală gravă, comentă sec Proculus. În cazul unei insurecții, pretorienii se vor grăbi să lupte de partea răzvrătiților. — Mai mult chiar, continuă Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]