484 matches
-
indică, în prim-planul lucidității și la adevărata intensitate, taina dramatică a nașterii și morții, a celei dintâi și celei din urmă pulsații spirituale în țesuturile corporalității. Viața în albia trupului nu este, aici, ignorată ci abordată ca segment supus efemerității, interval temporar în care omul valorizărilor sociale se autoiluzionează fiind copleșit întru final de apăsarea disoluțiilor trupești ce triumfă în moarte. Urmând același scenariu doar mult mai extins temporar, cumulările personale ale omului ce a fost integrat vieții mundane de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
descoperiri de început dar relevantă pentru sublimul transcendenței, cel pătruns în vârtejul revelațiilor ultime își deschide sufletul avid de împliniri supreme spre strălucirea spiritualității ce se ascunde dincoace de el. În fața conștiinței sale se opun, acum, imaginea imanentului și a efemerității ipostazei omului pierdut în corporal alături de cea care-i expune o picătură metafizică de transcendență ce indică un destin abisal pentru ființa umană așezată în răscrucea tensiunilor divine. Această picătură-revelație de absolut, această cometică apariție din constelațiile spiritualității necompatibile cu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
inițial din sufletul celui atins de revelația mistică. Survine aici comparația decisivă dintre finitudinea umanității proiectată în temporal și sublimul infinit al transcendenței spre care omul poate să aspire. Important, în acest context, este faptul că se conștientizează imposibilitatea așezării efemerității mundane efectiv alături de veșnicia spiritualității finitudinea nerezistând ontologic lângă nelimitat o astfel de hiper-aranjare, de mega-poziționare fiind un compus imposibil, un liant al unei construcții absurde. Așadar, în viziunea deschisă de revelația mistică, paradigma umanității inserată fluxului istoric nu se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
destramă către trezirea cutremurantă întru acesta. Bucuria mistică ce alungă umbrele tristeții survine pe fondul conștientizării realității transcendente ca plan nerelativ și indisolubil spre care ființa umană poate și trebuie să-și investească întreaga concentrare de resurse și potențe. Spre deosebire de efemeritatea structurilor temporale, dimensiunea surprinsă de privirea ce se desprinde din orbirea mundanului relativ oferă deplinătatea și siguranța unei stabilități spirituale infailibile. Important este faptul că lumea deziluziilor și efemerității spiritului uman exilat în corporalitate fiind învăluită de imperiul veșnic al
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
trebuie să-și investească întreaga concentrare de resurse și potențe. Spre deosebire de efemeritatea structurilor temporale, dimensiunea surprinsă de privirea ce se desprinde din orbirea mundanului relativ oferă deplinătatea și siguranța unei stabilități spirituale infailibile. Important este faptul că lumea deziluziilor și efemerității spiritului uman exilat în corporalitate fiind învăluită de imperiul veșnic al transcendenței se dovedește a fi, în finitudinea sa insignifiantă, parte a unei armonii supracosmice. Odată cu revelarea acestor evidențe mistice majore, se impune ca necesitate firească și fundamentală redirecționarea și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unde dragostea întru spirit poate înnobila sufletul uman ce se mistuie transcendenței. Tensiunea suferinței reale nu poate fi inserată timpului și spațiului. Ea doar punctează tulburător. De asemenea, ea nu își focalizează pulsația pentru și spre țintele scop din fluxul efemerității sociale. Suferința autentică privește doar spre idealitate. A suferi pentru o persoană sau o idee înseamnă a le recunoaște ca ideal sau a le ridica la nivelul idealului. Banalul socialului oferă multiple idealuri false. Pentru toți acești zei iluzorii cei
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
caută misticul sfințeniei în angelica sa privire peste lume. El iubește cu o dragoste suprafirească, suferă sacrificându-și sinele pentru risipirea beznei imanentului așezată peste atomul de transcendență din fiecare om al cotidianului. El înțelege valoarea divină a semenilor înlănțuiți efemerității și pentru eliberarea acestora întru transcendență își oferă sacrificiului sinele înnobilat printr-o dragoste ce se coboară spre a înălța. Misticul iubirii revărsate este dispus să suporte presiunea neînțelepciunii întunecate și a grotescului instictual, a răutății primare și a viciului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mundanul temporal își începe urcușul spre plenitudinea transcendenței ce s-a picurat în el. Asumându-și cândva chemarea transcendenței, misticul i-a recunoscut prezența în sine și dincolo de imanent. Și poate că la rândul său, a fost dezvrăjit din mirajul efemerității, a fost deșteptat în ascultarea chemărilor transcendente de un alt temerar al piscurilor spirituale.... Din perspectiva celor evocate mai sus se poate afirma faptul că spectrul celorlalți semeni este acceptat în sfera de profundă experiență spirituală a misticului deplin. Fără
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
misticului deplin. Fără coborârea spre ceilalți și efortul sacrificant al luminării lor desăvârșirea individuală întru transcendent nu și-ar atinge apogeul rămânând asemeni unei rostuiri neterminate. Fără dragostea pentru autentica valoare întru spirit a semenilor prăbușiți în mareea pierzătoare de efemerități și motivații relative ascendența prin abisurile ce se ascund învăluind imanentul ar semăna cu un metafizic zbor întrerupt de puternicii curenți ai orgoliului și admirației pentru propriul sine. În ierarhia spre și întru transcendent, dincolo de actul renunțării se întind imensitățile
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
eului și introspecția eșuată Se spune că din confruntarea cu răutatea celorlalți obținem o șlefuire, o maturizare a propriei interiorități. În lipsa acestei confruntări decisive rămânem naivi, adică la periferia revelației autentice asupra vieții cotidiene, asupra mundaneității proiectate întru temporal și efemeritate. Ancorarea în miezul vulcanic al lumii circumscrise istoric presupune, așadar, o deșteptare, o deschidere a privirilor interioare spre realitatea abordării celuilalt de către o mare parte a ființelor umane. Deșteptarea, trezirea, accesul intelectului la luciditate presupune o etapă anterioară de orbire
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
iluzie atemporală, într-un crepuscul de basm ce, în mod firesc, nu putea estompa fluxul temporal dar îl neglija total neraportându-se la el. A ignora timpul înseamnă, în acest context, a închide privirea ce sesizează procesualitatea disoluției generale și efemeritatea oricărei structuri profane. Alături de cel drag, aceste coordonate fundamentale vieții circumscrise materiei devin nesesizabile, factori banali ce nu își merită numele de trăsături implacabile ale aventurii umane terestre. Aici conștientizarea deșertăciunii impuse de timp este neutralizată de efectul hipnotic al
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
la periferia ontică a individualității conștientizarea situării existenței profane în relativ. Practic, această conștientizare lucidă prin exercițiul analizei sale este degajată la distanță, este situată îndepărtat. Odată cu în-depărtarea însoțitorului, a persoanei iubite, situația se răstoarnă în sensul că tocmai conștiința efemerității întru disoluție și moarte a componentelor lumii profane se apropie de cel părăsit, devine noul său însoțitor pe drumul vieții, un tovarăș lipsit de căldură dar onest în adevărurile pe care le relevă. Această întovărășire, de fapt, reluarea unui context
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
utilă în fluctuațiile socialului. Aceste identități sunt aplicate peste conștiințele reale acoperite de mersul și inițiativa comună a cotidianului ce aleargă spre preocupările și neajunsurile care stau să vină revărsându-se dinspre viitor către prezent. Saltul peste însemnele și numirile efemerității sociale nu se poate desprinde, într-un asemenea context, de învăluitoarele tentacole ce aparțin rigorii cotidiene, vigilenței care restrânge totul în aria evidențelor calculabile și ușor de supus controlului. Aici profunzimea conștiinței proprii și a celorlalți reprezintă un orizont spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
situări în suferința de ordin spiritual, precum și prin modalitatea de răspuns a semenilor la drama ce-l mistuie, dialectica perechii opozitive bine-rău drept unul dintre principiile remise imanentului ca axiomă de persistare și înaintare în existență. Fără această dialectică, mundaneitatea efemerității umane ar fi aici de neconceput. Dar cel ce îndură suferința de ordin spiritual intuiește în agonia sa fremătândă abisul care se deschide în transcendență susținând acest principiu al dualității active dintre bine și rău, fluxul ce poartă axioma ciocnirii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
simbol al acestei viețuiri respinge într-un reflex de conservare naivă recunoașterea suferinței umane individuale ca fereastră spre o posibilă transcendență ce se deschide celui îndurerat. Odată cu acest refuz este negată și acceptarea suferindului ca reper de frontieră metafizică între efemeritate și atemporal, ca punct ființial de maximă trăire unde împreună cu deschiderea către și dinspre transcendență survine și indicarea deșertăciunii drept realitate definitorie a cotidianului mundan. Suferința individuală ca sincopă cutremurantă, ca paranteză ce rupe secvențial continuumul social exprimă profetic fragilitatea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
deziderat, majoritatea ființelor umane acționează asemeni resorturilor integrate și pierdute în ansamblul unei construcții gigantice și unitare. Aici suferința, fie ea a trupului, a deficiențelor corporale sau motivată numai de cauze spirituale, străbate, precum o cometă de agonie incendiară, bezna efemerităților mundane, negura decăderii sufletului în grosier și dialecticile disoluției. Puținii astrologi dăruiți absolutului citesc în delirul combustiilor ei metafizice ecourile din catedrala înaltă a transcendenței. Restrângerea din răsfirarea în dinamica agitației mundane, concentrarea atomară a sinelui reproiectat spre interioritate constituie
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
temporale, ele sunt scop în și pentru sine nefiind mijloace prin care spiritul admiratorului se înalță ci deschideri paradigmatice unde acest spirit devine mijloc și componentă întru dialectica frumuseții. Astfel, reculegerea admiratorului indică, aici, starea în care el este sustras efemerității disoluțiilor nestăvilite fiind proiectat, la nivelul conștiinței, în circularitatea unei ordini superioare unde, regăsindu-și plenitudinea telurică, își asumă condiția nu doar de contemplator ci și de purtător al frumuseții. Asemeni unui turn babilonian, cetatea umană își consumă parcursul temporal
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mistică, templul ca vie circumscriere a sfințeniei relevă o poziționare axiologică inversată față de cea indicată și impusă în mundaneitatea cotidiană, o poziționare a valorii ființării umane întru și pentru Divinitate. Aici survin imaginea unui destin uman proiectat doar tranzitoriu în efemeritatea temporală dublată de finitudinea poziționărilor spațiale. Acest destin nu-și regăsește adevărul și apogeul tensiunilor sale în dimensiunea imperativelor spațio-temporale imanentul fiind înțeles ca fortăreață metafizică ce constrânge existența umană la raportarea constantă către limita materiei și insuficiențele corporalității. Valoarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre solul uniform și anonim din care s-a înălțat întru contur și formațiune solicitantă de loc în spațiu. Privind spre această sculptură, credinciosul trebuie să-și recunoască spiritualitatea dar și realitatea brută a corporalității sale, realitatea ce-l ancorează efemerității permițându-i doar atingerea revelatorie a transcendenței și nu staționarea prematură în extensiile sale absolute, atingere pe care o poate rar împlini și des rata. Așezarea relicvele-mărturii în templu nu susține propriu-zis credința ce înfruntă dual îndoiala, ea solicită credință
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
finalități fără aplicație practică, a unei erotici calme sau exacerbate ca bază a legăturii sociale, o proliferare liturgică a hedonismului și a unui "jeunisme" molipsitor; în Clipa eternă (2000) lumea este redescoperită ca trăire a unei suite de momente și efemerități "eterne", și mai ales ca o revenire a tragicului în ciuda proeminenței hedonismelor și a ludicului în societățile postmoderne. Nu putem înțelege "imoralismul etic" al postmodernității, circumscris "relativismului" generalizat, ca ordonare valorică opusă substanțialismului și moralismului modernității, în afara acceptării socialității ca
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sens, pseudonimele utilizate sunt ca tot atâtea mărci pe propriul corp, permițând asimilarea într-un corp colectiv. Există adesea acolo o "adicție" de necontestat. Dar aceasta nu face decât să semnifice o beție colectivă: a-și lăsa amprenta în tragica efemeritate a lumii. Acest fapt ne invită să urmăm marcajele nomadismului tribal contemporan, care, paradoxal, este făcut din înrădăcinări și exil. Ale dorinței de a fi și de a trăi aici, având în același timp nostalgia unui altundeva. N-ar trebui
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
avem de dezvăluit aici era cunoscut încă din vremurile homerice. Se știa, încă de atunci, că sufletele muritorilor sunt athanasice și că stă în puterea omului să le îndrume fie în imperiul veșnicei Mnemosine, fie dincolo de râul Lethe, pe tărâmurile efemerității. Povestea homerică se încheie brusc, după pedepsirea pețitorilor de către Ulise, cu lacrimile de bucurie ale Penelopei. În mintea noastră se derulează viitorul, ca în toate basmele și filmele cu happy-end: „Și au trăit ani mulți și fericiți, până la adânci bătrâneți
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
urmă sunt grupări particulare, unități colective reale, direct observabile, perceptibile din afară. Ele sunt făcute posibile, ca și ansamblul global, tocmai de combinarea celorlalte ca manifestări ale sociabilității. Fiecare individ uman aparținând unei entități sociale care nu este marcată de efemeritate este legat de ceilalți printr-un model definit de relaționare care influențează modul în care îi receptăm pe ceilalți și modul în care suntem receptați de ceilalți. "Acest aranjament al indivizilor în modele de inter-relaționare, definite și controlate de o
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
că există o memorie vizuală, dar aceasta are două caracteristici care i-au determinat pe cercetători să nu accepte calificarea ei drept „fotografică”, ci mai curând memorie iconică (sau memorie senzorială vizuală). Prima caracteristică a acestui tip de memorie este efemeritatea ei; calcule mai precise arată că această memorie senzorială vizuală durează în jur de un sfert de secundă. Pe de altă parte, caracteristicile vederii noastre (foveea, vezi infra, percepția vizuală) fac astfel încât ceea ce este văzut cu o bună acuitate să
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
înseamnă câtuși de puțin că te opui sistemului, că ești un rebel. În felul ăsta doar îți declari apartenența la turmă. Tot ce fac ăștia e impostură. Se dau poet damnat care suferă, sunt chinuiți, dezamăgiți de nimicnicia oamenilor și efemeritatea viului. De fapt, mulți dintre membrii cenaclului sunt puțoi de bani gata, care nu mai pot de bine și cărora li se pare extrem de interesant să facă pe nefericiții. Dacă nu ai o dramă reală, atunci îți confecționezi una. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]