1,310 matches
-
unica șansă la fericire, Harry, muncitorul ce descoperă în timpul unei greve adevăruri de neconceput despre sine, Georgette, travestitul condamnat la iubiri sordide, Vinnie, bătăușul fără scrupule pentru care suferința celorlalți este singurul divertisment. O carte de intensitate dostoievskiană, populată de efigiile unei umanități pentru care alcoolul, drogurile și violența sunt singurele soluții și perspective, Ultima ieșire spre Brooklyn reprezintă, alături de romanele lui Burroughs și Kerouac, actul de naștere al unei noi literaturi. Hubert Selby Jr. s-a născut la New York, în
Hubert Selby Jr. - Ultima ieșire spre Brooklyn by Adrian Buz () [Corola-journal/Journalistic/6114_a_7439]
-
pagina de revista presei, în care redactorul-șef se războiește cu redacția României literare. Tonul e de răfuială aspră cu tentă răzbunătoare, Aura Christi neputînd ierta României literare că a găzduit articolul polemic în care Gheorghe Grigurcu se atinge de efigia inatacabilă a lui Nicolae Breban. În plus, Aura Christi nu-i poate ierta lui Nicolae Manolescu că, într-un text din Evenimentul Zilei, confirmă afirmația lui Mircea Dinescu privitoare la statutul de informator al Securității al lui Adrian Marino. Rezultatul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6429_a_7754]
-
să clintească în mintea mea imaginea perfecțiunii cavalerești întrupată de Bussy d'Amboise. Nici faptul că în realitate era un bătăuș arogant, un muieratic nerușinat, un profitor nesimțit și-un șantajist cinic n-a reușit să lase vreo zgârietură pe efigia de bronz a acestui cavaler fără frică și prihană. Nici măcar realitatea că, departe de a-și încheia, îndurerată, zilele la mănăstire, așa cum aflăm din Cei patruzeci și cinci, doamna de Monsoreau s-a dovedit o simplă femeiușcă incapabilă să-și
Dumas, creolul cu zulufi blonzi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6448_a_7773]
-
transportului nici măcar nu se mai pune. Îți transpui întreaga bibliotecă pe câteva device-uri, le iei în buzunar și pleci unde vezi cu ochii. Ei bine, tocmai acum, mentalitatea americană pare să se schimbe în mod accelerat. Studii recente arată că efigia americanului aflat mereu în mișcare, pe drumuri, în cucerirea unui Vest tot mai fabulos, e pe cale să se estompeze. O serie de motive cumulate conduc la o profundă schimbare de perspectivă. Ca tot restul Planetei, și America îmbătrânește. Ba chiar
„Noul localism” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6352_a_7677]
-
înfierat drept un „călău al culturii române”. Iar Piața Operei din Timișoara - locul unde era să fiu împușcat în seara lui 17 decembrie 1989 - a devenit spațiul execuției mele publice. Niște tembeli au găsit de cuviință să mă „omoare” în efigie: mi-au ars fotografia. E drept, într-o companie istorică: Ceaușescu, Băsescu, Patapievici! Nu sunt singurul care-și dă seama de inutilitatea de a continua să scrii ce crezi. Bune, proaste, eronate, naive, acestea sunt însă ideile mele. Nu mi-
Contra cronicii literare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4762_a_6087]
-
evident, Stela (care s-ar fi căsătorit „din milă” cu un „nenorocit” ca el, în care „toată lumea dădea cu piciorul”...). Treptat, dialogul capătă un dramatism fără mască. Este meritul lui Gabriel Liiceanu de a fi pus în scenă și în efigie povestea acestui poet excepțional care, luîndu-și revanșa asupra neputinței fizice, își încheie existența discretă printr-o confesiune en beauté.
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
data aceasta, sunt cuvintele lui Niculae Gheran. Cuvinte corecte, fără culoare locală. Mai mult decât transferul simbolic de care pomeneam e vorba, în toate acestea, de un soi de import de influență. Pe câtă vreme Piru reprezintă o cale de acces către efigia lui Călinescu, portretul lui devine, în realitate, un crochiu pentru un autoportret. Conversațiile surprinse în Arta de a fi păgubaș, purtate parcă pretutindeni și nicăieri, nu fac niciodată rabat de la un anume protocol. Bas étage, dar protocol. Deși orale până la
Scrisori în aparté by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4763_a_6088]
-
categorie, „inima sa” veghează din stele întâmplările noastre, blândă și atoateștiutoare. Groningen, 9 martie 1977 („Limite”, Paris, nr. 26-27, august 1978, p. 12) Statuia lui Mircea Eliade După trei sferturi de veac de existență, Mircea Eliade este o statuie. O efigie mentală pe care fiecare român, ca și mulți alți oameni, o poartă cu sine, reprezentându-și prin ea pe acel exponent al neamului care, în timpurile de azi, sau poate în toate timpurile, a ajuns mai departe decât ceilalți. Fiecare
Mircea Eliade la 70 de ani by Ioan Petru Culianu () [Corola-journal/Journalistic/4626_a_5951]
-
printr-un scurt, dar la fel de entuziast articol în aceeași revistă pariziană. Intitulat cu îndrăzneală Statuia lui Mircea Eliade, acesta îl privește din nou ca pe un exponent al neamului. După trei sferturi de veac, Eliade a devenit - susține Culianu - o efigie mentală și o statuie în inima tuturor românilor. În „esența” sa, însă, Eliade este mult mai mult: un „Mare Maestru al unui zen românesc”, adică al unei „forme de iluminare” care permite „salvarea de istoricitatea existenței”. Esențializarea lui este, așadar
Inima înțeleptului și statuia lui – Contribuții la exegeza lui Eliade – by Liviu Bordaș () [Corola-journal/Journalistic/4625_a_5950]
-
de Reymerswaele. Peste determinări demonstrative, care să-l identifice previzibil, tipologia atinsă, în schimb, de penelul unui artist fundamental, Jan van Eyck, îi instalează modelul uman într-o surpriză fertilă. Portretistul, începător de geniu al picturii flamande, ne servește dubla efigie a unui cuplu italian, Arnolfini, care și-a condus afacerile negustorești la Bruges. Dar închipuie, această pereche din Toscana, un soi de paradigmă enigmatică. Frontala lor dualitate, de comanditari fascinanț i, degajînd parcă o paloare selenară, tentația, pentru Panofsky, de
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
întorcîndu- se din antecamera morții, au apucat să-și povestească cu deamă nuntul trăirile, doctorului Parnia nu i-a mai rămas decît să treacă la verificarea strictă a depozițiilor culese. Din ele poate se desprinde o fisură care să rupă efigia invulnerabila a zeului thanatos. Poate că moartea nu e chiar așa de ireversibilă cum pare. Ce surprinde la pacienții care au trecut prin colaps cardiorespirator e că aproape toți descriu același set de senzații, o sumă de trăiri a caror
În pragul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4384_a_5709]
-
a poza în gladiator, un bolnav care a făcut apologia sănătății, și un cochet timid înfățișîndu-se ca mercenar al spiritului. Ignorat în timpul vieții pînă la lipsa recenziilor în marginea cărților sale, Nietzsche și-a construit livresc o mască eroică, o efigie tragică pe care, pe cît de mult și-a dorit-o în viață, pe atît de drastic n-a avut-o. Bănuit de homosexualitate de Wagner, care i-a simțit neputința de a se bucura de prezența intimă a femeilor
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
oricînd, ci în anii comunismului, și nu oriunde, ci în München-ul Germaniei Federale. Probabil că destinul lui Stroescu- Stînișoară e să fie mereu asociat cu imaginea directorului Departamentului Românesc de la Europa Liberă, nici o altă perspectivă neavînd trecere pe lîngă această efigie înțepenită în memoria colectivă. Și totuși autorul de cărți Stroescu- Stînișoară (cărți predominant memorialistice, la fel ca cele două volume de Întrezăriri, apărute anul trecut la ICR) e un luminos interlocutor de timbru confesiv: o natură vie cu înclinație monologală
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
Bineînțeles, comentariul meu, astfel cristalizînd, de la distanță, s-ar fi cuvenit liber de orice constrîngere, căci închipuia o laudă a ingenuității fără echivoc, a zvonului de aripi menit să umple extensia spațială. Mi se așeza cumva pe umăr, ca în efigiile cutărui evanghelist, povara unei zburătoare ce veghează și induce înțeles, răspunzător și statornic. Timpul, prea redus pînă la vernisaj, pentru a răbda răgazul unei inserții regulare în rînduiala tipografică a catalogului, variatiunile tematice care mă țineau zălog la masa de
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
se prezintă animale frumoase, blînde și folositoare, ca acelea admise pentru sacrificii în Cultul Divin al Bisericii Iudaice - Miei, Oi, Iezi, Capre, Berbeci, Țapi, Viței, Tauri, Boi; și atunci tot ce apare de-a supra animalului reprezintă un fel de efigie a gîndirii lor și le este dat spiritelor oneste să-l perceapă; de aici, se poate vedea ce semnificație aveau animalele în Scriptură, (...). Dar conversația îngerilor asupra pornirilor rele e reprezentată prin fiare cumplite, crude și inutile - tigri, urși, lupi
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
anecdotice, de „viața de zi cu zi”, parcimonios surprinsă printre atâtea evenimente istorice majore. Din Condica logofătului Gheorgachi sau Ghenealoghia familiei Cantacuzinilor criticul reține „întâmplări cu tâlc” și trage concluzii pe măsură. De altfel, discursul din Simulacrele normalității construiește, în efigie, figura unui moralist pe invers. Fie că pledează pentru o poezie lipsită de rigorile purismului, pentru o retorică cehoviană în favoarea uneia inflamat romantice sau pentru privirea mai puțin încruntată asupra începuturilor literaturii române, e evidentă opțiunea lui Eugen Negrici pentru
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
După cum Salomea renaște într-o ipostază ideală, ziua în amiaza mare, pe Acropole, tot astfel, Grecia ar trebui să renască din provincialism și luxură (gloata care acoperea locul cu mizeria ei - p. 39; într-o mănăstire niciun chip frumos, doar efigii de bețivi, de inși sălbatici; peste tot, până-n noapte, cheflii zgomotoși, kilometri de cozi la bordeluri), din precaritatea instalată în toate domeniile vieții sale: „ce-i cumplit e că toți acei bolnavi din Toledo [se face o paralelă cu opera
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
o carte totuși eterogenă, câteva complexe identitare proprii, drapate indirect în haina fastuoasă a literaturii, savurând spectacolul lumii și al cărților din jur, descoperind detalii relevante, formulând judecăți elegante, dar întotdeauna precise. Imaginea emblematică a existenței intelectuale din volum redă efigia unui scriitor oarecum retras din lume, prelungit în intimitatea propriei sale biblioteci, în care cărțile vechi se intersectează cu cele noi, oferind revelații consistente, de esență estetizantă, manieristă”. Nu este deloc întâmplător faptul că, încă de la primul său volum, Replay
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
Cântece de trecut strada și din celelalte au un aspect molecular: se compun din atomi de aluzii, toate plauzibile. Cel mai cunoscut poem al său, Aer cu diamante (apărut chiar în volumul de debut și reluat apoi, în chip de efigie, pe coperta volumului colectiv omonim) reprezintă totodată cel mai concludent eșantion pentru o demonstrație. În esență, o elegie amoroasă, ca mai toate poemele lui Iaru, Aer cu diamante convoacă o suită de adiacențe. Vogă a făcut una singură, aceea care
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
cele de medic și militar, pentru a se putea întreține - el, care, potrivit lui Lepenies, dacă ar fi trăit în Franța, ar fi devenit un mare om de litere. Portretul subtil pe care i-l face Lepenies este concentrat în acestă efigie subtilă a poetul care a râvnit ca nimeni altul să creeze expresia: „...ceea ce îl caracterizează este un nihilism al fermității, un mod de a gândi pe loc, capabil, totodată, de o mare mobilitate interioară.” Ceea ce-i înrudește pe cei doi
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
fondatori și directori ai Bibliotecii Academiei - Ion Bianu) A scris despre Oamenii Blajului, așezând într-o mai dreaptă prețuire fapta lor patriotică sau opera lor, puțin cunoscută sau necunoscută:despre Inochentie Micu a scris un memorabil articol aniversar în care, efigiei sale de „precursor”, adaugă o nouă trăsătură aceea de „inițiator în impunerea unei tactici de luptă națională numită memorandism sau petiționarism ca mod de acțiune bazat pe forme juridice și o strategie în care procesul este transmis de la o generație
Aniversări: Eugen Simion – 80 by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3687_a_5012]
-
prezența ei sare în ochi, lucru pe care l-am constatat la zilele Colocviului Internațional „Cioran“ (15-18 mai 2013, Sibiu), cînd, stînd în rîndul de scaune alături de Mihaela Stănișor (organizatoarea de facto a colocviului după decesul lui Eugène van Itterbeek), efigia lui Dur, împietrită în chenar imobil, îi împrumuta fermitatea unui mulaj viu. Mai mult, nimic din acel timbru unsuros, de viclenie duplicitară, tipică intelectualului contemporan, nu atinge ființa acestui filosof care, deși a terminat facultatea la București, a fugit de
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
folosi în acest caz), că prozatorul ar fi încercat să apese puțin pedala accelerației narative prin apelul la câteva trucuri senzaționaliste. Personaje care nu anunțau evoluții considerabile din unghiul evenimențialului se înscriu într-un scenariu polițist rămas și el în efigie. În forma în care el ne-a rămas (și poate tocmai datorită ei!), Femei albastre nu e mai mult decât o meditație complexă, la mai multe nivele, pe tema provizoratului și a dezorientării existențiale. Personajul central e cea mai completă
Bovarism masculin by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3579_a_4904]
-
justificări. (E un fapt pe deplin firesc. Fiecare dintre noi procedează așa, respectând la urma urmei o legitate psihologică. A nu ne găsi scuze în permanență pentru mai micile sau mai marile noastre defecte ar echivala cu o sinucidere în efigie.) În sfârșit, ceea ce știm bine cu toții din piesele shakespeariene e chiar filmul acțiunii, scenariul. Shakespeare ne oferă nu numai altceva, dar substanțial mai mult: accesul la conștiința protagoniș tilor. Care par să-și trăiască, fiecare, mai degrabă filmele personale decât
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
de succes. În realitate, e vorba de un gest ale cărui semnificații trebuie căutate cu mult înainte, în chiar arhitectura grupării de la Sburătorul, așa cum a conceput-o E. Lovinescu. Poza anonimului din 1942 nu a fost nicidecum circumstanțială, ci numai efigia ultimă a unei vechi obsesii. „Anonimii” populează universul Memoriilor lovinesciene 1, ei sunt materia discursului evocator sau coroziv prin care criticul își descrie contemporanii. Vasta frescă a vieții literare se construiește asemeni marilor tablouri istorice, cu mase de figuranți, prin
Poetul X. Figura anonimului în comunitatea de la Sburătorul by Ligia Tudurachi () [Corola-journal/Journalistic/3788_a_5113]