962 matches
-
cea a iubirii pierdute, a singurătății și a neliniștii care pune stăpânire pe om în absența celuilalt-eu, adică a sufletului-pereche: „iubita mea de dincolo de vremuri /te mai ating și mâine retrospectiv cu gândul” (te-ai schimbat). De aici, tonul ușor elegiac care predomină versurile albe, cu netezimi de suprafață, dar cu adâncimi abisale care ne sunt oferite în această carte. O nebuloasă, îngeri căzând în prăpăstii, cuvinte auind întoarse-n ecouri. Scurgerea inexorabilă a timpului este echivalentă cu „alungarea din rai
PETRE RĂU, EDEN ÎN CĂDERE, INFORAPART, 2012, (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 712 din 12 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365767_a_367096]
-
-ți dai viața pentru / un vîrf de iubire” (blestemată frumusețea ta). Întregul bagaj de mijloace de expresie s-au unit ca să întregească versul și poetul le folosește cu prisosință. Stilul este deja format, poezia este expresivă, nostalgică, în ton ușor elegiac, blând dojenitor, exprimarea limpede, caldă, cu străfulgerări panseistice, este o poezie a zilelor noastre, scrisă de un poet în deplinătatea forței creatoare și a maturității artistice. Poate că e puțin cerebrală, se pretează mai puțin sentimentalismului vetust și gratuit: „să
PETRE RĂU, EDEN ÎN CĂDERE, INFORAPART, 2012, (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 712 din 12 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365767_a_367096]
-
simțit atât de aproape pe Eminescu. Șt. O. Iosif, sub înrâurirea lui Vlahuță, care reprezenta momentul epigonatului eminescian, a vibrat în același registru. În „Cântecele” lui criticii au fost aproape unanimi în a semnala un sunet nou ivit în armoniile elegiace de după Eminescu, Eugen Lovinescu spunea că „ De la Eminescu încoace, iubirea chinuită n-a îmbrăcat o formă mai armonioasă.” De altfel nivelul sintagmelor trădează o covârșitoare permanență a euforiilor eminesciene: „Te duci”, Și dacă vii”, „O vremea” cu fragmente de vers
EMINESCU DUPĂ EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1510 din 18 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365865_a_367194]
-
aripile-ntinse,/ Învăluit în nouri tu petreci/ În sfânta-apoteoză-a morții reci.” Octavian Goga a crescut în „aceeași religie artistică și ideologie națională” eminesciană. „ Eram și eu atins de suflarea de foc lui Eminescu.” Dar poetul din Rășinari a părăsit versul elegiac al dragostei îndreptându-se spre social. Lovinescu descopere urmele umbrei lui Eminescu peste versurile „Din umbra zidurilor”. „În poezia lui Goga-zice Călinescu- dăm de structura poeziei lui Eminescu, dar astfel acoperită încât abia se bagă de seamă. Goga a intuit
EMINESCU DUPĂ EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1510 din 18 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365865_a_367194]
-
mituri poetice. Amândoi asimilează natura patriei și a folclorului românesc, modelul paradiziac fiind la Blaga Țara, și la Eminescu Dacia mitică. Erosul se bucură la amândoi de un adevărat cult. Poezia lor de dragoste oscilează între poezia imnică și poezia elegiacă, serafismul, diafanul, transparența, fiind surogatele de bază. De asemenea motivele somnului și ale visului, deși cu alte înțelesuri, le întâlnim la ambii poeți. Amândoi au o formație culturală germană, Goethe le-a oferit amândorura exemplul unei vocații creatoare și al
EMINESCU DUPĂ EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1510 din 18 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365865_a_367194]
-
despre poeziile pe care Alexandra Mihalache le scoate în lume, fie în revistele literare sau în volumele tipărite, fie publicându-le pe o binecunoscută rețea de comunicare. Nu pot să închei fără a sublinia sensibilitatea, eleganța, căldura și tonul ușor elegiac al scriiturii sale lirice. Zbuciumul interior al poetei „erupe“ adeseori ca un vulcan nestăvilit. Ceea ce o detașează categoric de mulți dintre colegii ei de generație, care bat la porțile afirmării, este faptul că nu se abate deloc de la traiectoria drumului
ÎN POEZIILE SALE, ALEXANDRA MIHALACHE DEZMIARDĂ CUVÂNTUL de IOAN VASIU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365966_a_367295]
-
visul celuilalt. Și astfel, visând împreună, trec peste orice obstacol într-o arcă salvatoare, gata pregătiți pentru a străbate oceanul lumesc, cu veșnicia drept cunună, spre țărmul abia întrezărit de la celălalt capăt. Visul, în viziunea poetei, simbolizează viața însăși. Tonul elegiac din poezia „Început de iarnă” - prefigurează vârstele scurse pe nesimțite. Poemul are nostalgia unui lied, muzicalitatea și incantația sonetului și un aer de plăcută oboseală lirică. Ori, mai degrabă, ritmul rapsodiilor coșbuciene ori topîrceniene. Până și culorile amuțesc în tristă
FLOAREA TINEREŢII (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366048_a_367377]
-
O tristețe de început de lume se prefigurează la orizont. Oare va fi depășită prin cuvântul care poate fi atoatefăcător? Desigur, poeta tinde spre „frumusețea întregirii”, spre perfecțiunea cercului care poate fi greu de atins. Unele poeme abordează un ton elegiac, în sintonie cu starea nostalgică a poetei (Ce trist viorile cântau) - și aici nu putem scăpa de unele locuri comune: „țărmul cald al fericirii”; urma pașilor, iluzii deșarte, inima rănită, o lacrimă a iubirii; țărm pustiu ș.a. specifice elegiei. La
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
poeta, chiar și atunci când lucrurile par să meargă în sens pozitiv. Dar rămâne ceva, ca o durere surdă ori numai amorțită care, uneori poate lua o formă acută, ceea ce nu poate genera decât neliniște, angoasă, teamă. E mai curând tonul elegiac împrumutat fiecărui text, ceea ce dă o notă dominant bacoviană. Chiar și bucuria este tristă, fericirea temătoare, împlinirea - ciuntită de neliniște, ca într-o toamnă în care, frunzele în agonie prevestesc boala și sfârșitul. Iată un exemplu edificator: chiar și „În
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
valoare dialogului imaginar : ,, Cât să mai aștept, iubito ?'' Nu-mi cere să te uit, iubita mea'' Iulian Patca are un suflet plin de dor, un dor de iubire și de Dumnezeu prin care aduce un elogiu vieții și iubirii. Tonul elegiac se face simțit printr-un șir întreg de expresii cu o certă valoare stilistică: ,,trăiesc din ceea ce mi-a mai rămas, toamne cu lacrimi de ploi, nopți fulgerate de vis, iarna tinereții, fulgere de dor, spuza unei iubiri, prin geana
IULIAN PATCA, UN POET AL IUBIRII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 954 din 11 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364951_a_366280]
-
ASTA Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 2055 din 16 august 2016 Toate Articolele Autorului Toamna mă aruncă-n stradă, biată frunză fără glas Și din toată lunga vară, doar o lacrim-a rămas- Se amestecă cu ploaia, ce melanj elegiac! Ce bacoviană stare! Dor poemele și tac. Cântă frunza ruginie o romanță de demult, Eu te caut între ceruri...am uitat să te ascult. Ai plecat la braț cu toamna și din tot ce am avut Nu mai am decât
ŞI DE N-AR FI TOAMNA ASTA de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 2055 din 16 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/366302_a_367631]
-
să dorm,/ Să tac, să nu strig după nimic, să fie liniște./ Vreau să mă aud pe mine cel ce a strigat după toate/ Și din toate doar sufletul mi-a răspuns.” (Dați-mi un pustiu!). Cu o sensibilitate până la elegiacă profundă, implicată și hotărâtă în asumarea sentimentului sublim și suprem, Ioana Lăpușneanu nu ar putea fi percepută altfel. „În umbra iubirii” o explicită lirică se țese cu grijă precum o mantie spirituală despre care pe bună dreptate se poate crede
DANIEL MARIAN DESPRE IOANA LĂPUȘNEANU de BAKI YMERI în ediţia nr. 2055 din 16 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/366298_a_367627]
-
de Vasilica Ilie , publicat în Ediția nr. 1297 din 20 iulie 2014. Scrisori de iubire În anii din urmă, unii dintre poeții tineri se întorc - datorită bunelor lecturi- la forme de exprimare clasice: baladă, sonet, fabulă, nu o dată în ton elegiac. Am aflat aceste noutăți vechi din cărțile ce mi se trimit, pe care le consider adevărate daruri, fiind, eu, un împătimit al formulelor tradiționale. Oprindu-mă la elegie, care se potrivește stărilor de bucurie tristă ale creatorului liric, retrăind minuni
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366199_a_367528]
-
a înfăptui o carte numai din elegii (de dragoste, se ... Citește mai mult Scrisori de iubireîn anii din urmă, unii dintre poeții tineri se întorc - datorită bunelor lecturi- la forme de exprimare clasice: baladă, sonet, fabulă, nu o dată în ton elegiac. Am aflat aceste noutăți vechi din cărțile ce mi se trimit, pe care le consider adevărate daruri, fiind, eu, un împătimit al formulelor tradiționale.Oprindu-mă la elegie, care se potrivește stărilor de bucurie tristă ale creatorului liric, retrăind minuni
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366199_a_367528]
-
Barbu Paris Mumuleanu (1744-1836), Haralamb Lecca (1873-1920), Dumitru Caracostea (1869-1964), Ion Minulescu (1881-1944), Alexandru Busuioceanu (1896-1961), Mihail Drumeș (1901-1982), Pan M. Vizirescu (1903-2000), Dragoș Vrânceanu (1907-1972) și Ion Marin Iovescu (1912-1977). Așadar, volumul se deschide cu Barbu Paris Mumuleanu, poet elegiac care „a jucat un rol de normator al limbii române”, ridicând-o “de la stadiul de dialect al țăranilor la stadiul de limbă literară” (Hagen Schulze). Mumuleanu, „glas cu durere” (M. Eminescu, Epigonii), a scris poezii satirice în care înfierează defectele
,,POPASURI SCRIITORIEȘTI PE OLT ȘI OLTEȚ, II (2016) – O NOUĂ ANTOLOGIE ALCĂTUITĂ DE FLORENTIN SMARANDACHE de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1869 din 12 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366411_a_367740]
-
ultimele 2 strofe, rima e 1-3-5 și 2-4-6. Una din temele care mereu revine este plecarea, absența, despărțirea, așteptarea în zadar, depărtarea. Ceea ce atrage după sine: zarea plumburie, tristețe, vină, regrete, renunțare, vise răvășite ș.a. Tonul, în aceste cazuri este elegiac, tânguitor, melancolic, uneori melodramatic, patetic: „Și-n suflete a început să plouă” (Adio), Sau: „Tu ai plecat și șlefuiesc în daltă/ Metafora iubirii nesfârșite,/ Să-mi readuci puteri nebănuite/ Când inima-n acorduri vii tresaltă” (Tu ai plecat). Ori: „A
METAFORA IUBIRII NESFÂRŞITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/366123_a_367452]
-
de frumoasă nu-i niciuna.// Răsari în al meu gând, o rază vie,/ Eu te dezmierd cu soarele și luna,/ Din stele-ți împletesc cu dor cununa,/ Și asfințitul naște-o poezie”. Muzicalitatea, ritmul, o eufonie fără cusur, tonul nostalgic, elegiac, toate la un loc nasc un poem tulburător. Până și termenii sunt eminescieni: cu-al tău amor, își cată putere, răsari în al meu gând, lumea-i trecătoare, ș.a. Între etern și efemer, poeta caută ceva să se agațe, dar
METAFORA IUBIRII NESFÂRŞITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/366123_a_367452]
-
interesant, intitulat „Vitralii lirice” este dedicat Rondelurilor, altă specie de poezie cu formă fixă cu 3 strofe, 13 versuri și versul 1 se repetă la mijloc și la sfârșit. Sunt eufonice, strălucesc de imagini frumoase, au și ele un ton elegiac și rima încrucișată. Cele mai multe sunt rondeluri de alean. Metafora și personificarea sunt cel mai des folosite figuri de stil: „Frunzele în triluri zboară/ Vântul tânguie-n pustiu” (Rondel arămiu). Poeta a dedicat rondeluri: speranței, libertății, credinței, iernii, toamnei, iubirii, poetului
METAFORA IUBIRII NESFÂRŞITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/366123_a_367452]
-
de ziuă la un ceai, Să ne întoarcem în singurătate. La geamul meu ești unic felinar, Peste păcate, idealuri, dogme... Mai ard în sobă urme, vagi, de jar, Se împletesc în ale tale forme. Tomnatec, anodin... În cartier, Placid și elegiac, privesc în noapte, Orașu-nconjurat e de mister... Mi-e dor de tine, de-ale tale șoapte. Privesc cum doarme " Orașul de pe deal ", Știu c-o să vii... În asta penurie De dragoste, de vis, de ideal... Cerneala se așterne pe hârtie
SOMNUL ORAŞULUI ( III ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1579 din 28 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366215_a_367544]
-
RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Comentarii > PE-ACEEAȘI STRUNĂ DE VIOARĂ - CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 1018 din 14 octombrie 2013 Toate Articolele Autorului Cântecul elegiac a fost din totdeauna - forma lirică sub care poetul dă glas durerii atroce sau mai curând, potolite, mocnite, iscată de pierderea cuiva drag ori de o altă întâmplare nefericită care ne-a schimbat viața la un moment dat. Nu puțini
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
întors / să te îmbrățișez / dar nu te-am văzut.../ am întins mâna / sub crengile plecate / s-adun în pumn / atâția picuri reci / cât să-mi fac oglindă / și-n ea să te sărut...” (Himeră). O judecată de valoare asupra liricii elegiace a lui Marian Malciu, ar putea fi superfluă, dacă nu s-ar lua în considerație motivația principală a autorului, aflat într-o situație limită, conjuncturală, la un moment dat. Pentru ca autorul să se înalte deasupra acestor stări afective, el imploră
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
și contradictoriu, cât și prin voința creativă a așternut pe hârtie o lucrare de dimensiuni și structură echilibrată care o impun decisiv ca pe o romancieră matură și dotată cu arta comunicării pe teme majore. De aici dramatismul cu accente elegiace sau tragice țesute abil în proza sa. Valentina Becart scrie, atât poezie cât și proză, nu pentru că e la modă să scrii, ci pentru că are ce comunica cititorului - mesajul vieții sale rezonează în reverberații cu cel al cititorului actual. Citind
APARIŢII EDITORIALE. VOL. JERTFĂ DE SEARĂ ( PROZĂ),AUTOR VALENTINA BECART de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1234 din 18 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350530_a_351859]
-
simbolică: "Negru, negru, negru, negru:/ acesta e brațul meu drept, chiag de energii și emoții,/ brațul meu drept cu care încâlcesc noaptea când scriu". Gheorghe Izbășescu este contaminat de simboluri, e saturat de concret și se încălzește la o rază elegiacă: "Limba de țelină, limba de antracit, unsă cu glicerină/ plângea morții noștri pe-un sfert de tun ruginit/ așa cum istoria nu i-a abandonat inteligența la picioare". Aflat între reflexivitate și vizionarism, între imaginar și concret, Gheorghe Izbășescu creează o
GHEORGHE IZBĂŞESCU-CÂNTECE DE MÂNTUIRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 336 din 02 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351454_a_352783]
-
de reținut, în care vârstă dintâi respira prin ochii adumbriți de trecere printr-un periplu existențial pe care autoarea îl numește undeva „pelerinaj pe ghețuri”. Mărturisesc că în ultima vreme nu m-am întâlnit cu o asemenea intensitate a spiritului elegiac, tot așa cum, goana funesta spre post-post-post modernitate a multor autori contemporani nu mi-a prilejuit prea des întâlnirea cu imagini poetice lipsite de stridenta și investite cu aură unei liricități adevărate. Sunt imagini de natură, imagini ale casei, o trimitere
SUB SEMNUL TRECERII de CONSTANTIN DRAM în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/350759_a_352088]
-
images, în which the first age breathes through the eyes already shadowed by the passage în an existențial voyage the author calls at some point “a pilgrimage on ice”. I confess that I haven't encountered such intensity of the elegiac spirit lately, just aș the sinister rush toward post-post-post modernism of many contemporary authors hasn't provided me too often with the opportunity of experiencing poetic images lacking în flashiness and invested with the aură of true lyricism. They are
SUB SEMNUL TRECERII de CONSTANTIN DRAM în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/350759_a_352088]