421 matches
-
creștin o înțelepciune nesecată care ar putea fi găsită numai la unul care studiază continuu. El scrie: Izvoarele cuvintelor curg în mod firesc din gura ta, mai intens decât apa râurilor. Noi, dacă nu ne-am adăpa zilnic la apele elocinței, nu am avea să facem altceva decât să tăcem<footnote Ep. CCCXLIII cf. Pr. L. Magheț-Văliug, art.cit., p. 54. footnote>. Sfântul Vasile s-a întors în patrie pe la anul 355. Un biograf al Sfântului Vasile spune că suferințele fizice
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
58-70, Leiden, 2001, p. 62. footnote>. Este bine știut faptul că Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin excelență, apostolul milosteniei. El a condamnat cu duritate avariția (în omilile despre Lazăr și Bogatul rău) și s-a făcut panegiristul milosteniei. Elocința sa este inepuizabilă în a relua această temă fără încetare. A da unui sărac înseamnă a da lui Dumnezeu și Ioan a găsit, înaintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a săracilor. În zelul său, s-a
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
dar și de monolog interior (vezi istorisirea lui Simon din Cirene). Dincolo de fastuoase voluptăți livrești, reperabile și în opera unor M. Yourcenar, U. Eco, M. Pavič, va predomina totuși duhul picaresc și romanesc al protagonistului, ceea ce nu exclude evlavia și elocința cu care sunt evocate episoade arhicunoscute, ca, de pildă, cel cu Iisus urcând muntele Golgotei spre locul osândei, schimbarea la față a lui Miriam sau Maria din Magdala (de care Cartaphilus fusese îndrăgostit fără speranță), din clipa în care i
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
căutarea iubirii universale. Revenim în secolul XX la Paris. Leporello îl implică pe naratorul-actor să scrie epilogul parabolei lui Don Juan și a servitorului său nedesmințit. Se face apologia lui Don Juan, bineînțeles, dezvăluirile inedite modificând viziunea unor texte clasice. Elocința și actoria de tip Baudelaire sau Nietzsche în regia lui Leporello asigură farmecul lui Don Juan, acest sfânt cu o experiență exhaustivă a păcatului, în virtutea căruia le-a vorbit până și călugărițelor, seducând inocența, tulburând acele ape de puritate; ca să
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Regan îl divinizează, în discursurile lor ipocrite, pe rege, Cordelia, modestă, afirmă că nu are de zis "nimic" în privința iubirii sale pentru Lear. Monarhul devine furibund și decide că "nimic" va fi și moștenirea ei din partea lui. Fiica lipsită de elocință este, prin urmare, exilată, iar regatul împărțit în două, între fiicele cu abilități oratorice (obligate totuși să-l accepte, succesiv, pe bătrînul lider, cu atribuțiile regale păstrate, la noile lor curți). În fond, aici se revelă conflictul cultural al tragediei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de Marina Vraciu și Leonte Ivanov. Iași: Editura Universității "Al.I. Cuza", 2005. SOROHAN, Elvira. Literatura și repetabilul în istorie. În: Cronica (Iași), 40, dec. 2005, nr. 12, p. 19. Despre Ismail Kadare și Mihail Sadoveanu. SOROHAN, Elvira. Nevoia de elocință. În: România literară, 38, 9-15 nov. 2005, nr. 44, p. 3. SOROHAN, Elvira. Un roman al ecologiei umane. În: România literară, 38, 24-30 aug. 2005, nr. 33, p. 26. Despre Război cu salamandrele de Karel Čapek. SOROHAN, Elvira. Adriana Georgescu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și vederea la receptarea textului. Selectând din cronicari construcțiile cu valoare exclamativă, de reproducere a rostirii personajelor, exemplificările din lectura critică a Autoarei pot fi închipuite sonor, ca "spectacol simultan citit-văzut-auzit". Mă refer în special la focalizările unor modele pentru elocința sacră: panegiricul de remarcabilă valoare poetică al lui Ilie Miniat: Cine e aceasta care se ivește ca zorile?", sau "predica lui Varlaam rostită în somptuoasa biserică a Trei Ierarhilor", ori verva predicatorului Antim, cel "cu voce tunătoare", pentru că "el și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă și într-un straniu element de seducție, un opiaceu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a fi în tovărășie numeroasă, în continuă reprezentație, din verva tatălui său risipită în fața unei galerii mute de admirație. Era mai mult un nesociabil, un singuratic, cu aparențe ursuze și posomorîte. Numai între prieteni, în intimitate, reapărea demonul părintesc al elocinței și al paradoxului. Ca și la bătrînul Ion, ca și la fratele său Luca, la temelia minții lui Matei stăpînea o memorie uluitoare și dezordonată de autodidact fără alegere, cu apucături enciclopedice, dar mai ales îndreptată în domeniul trecutului și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Gură de Aur, se mântuiesc nu numai ele, ci și bărbații și copiii...căci dacă rădăcina e bună sunt bune și semințele” Despre gloria deșartă și cum trebuie să crească părinții pe copii, 2001, p. 70). Facem apoi referire la elocința Sfântului Vasile cel Mare, care se adresează sensibilității umane, atât în linie morală, cât și pe linia credinței. Ceea ce vizează el este latura socio-comportamentală a celor supuși procesului educativ, copiii, valorificând experiența proprie, dobândită în timp, dublată de harul primit
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
iar cuvântul nu mai aparține vorbitorului din clipa când a fost rostit. H. HEINE Gândul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă. N. IORGA Cuvintele așezate diferit dau sensuri diferite, iar sensurile puse diferit produc efecte deosebite. In elocință trebuie să existe și elementul agreabil și elementul real, dar e necesar ca elementul agreabil să fie el însuși bazat pe real (adevăr). B. PASCAL Vorbitul sau scrisul fără gândire este ca și trasul cu arma fără țintă. A. GLASOW
Strategii de comunicare eficientă by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
neatârnarea de caracter. Cât privește izvoarele etnice ale sufletului românesc se știe că de la daci am moștenit vioiciunea și ingeniozitatea dar și duplicitatea și viclenia, disprețuirea morții, tenacitatea dar și șiretenia, iar de la romani voința energică, prudența, ordinea și rigoarea, elocința dar și asprimea și perfidia. Cu acest fond ne-am retras În munți când au venit năvălirile barbare. Creștinismul a prins și s-a răspândit la noi Încă din vremea apostolică dar și prin coloniștii romani care vin aici de pe
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
petrecut faptele." Povestitorul (Rodrigue) Auditorul (regele) (1) Rezumat (1215-1220) (2) Cererea de povestire (1241-1242) (3) Povestirea luptei (1243-1252) (4) Întrerupere-comentariu (12531257 "[...] Dar umează") (5) Continuarea povestirii (1257-1329) (6) Întreruperea scenei (sosirea Himenei) În textul lui Corneille, pledoaria pro domo a elocinței judiciare structurează în întregime dinamica povestirii. Prin personajul Rodrigue se aplică legea informației, prin răspunsul adus cererii regelui (v. 1241-1242 și 1257, citate mai devreme) și povestind în detaliu urmarea evenimentelor care avuseseră loc în afara scenei. Totuși, narațiunea este, înainte de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sau în interiorul țării? cultivat? populat? pustiu? etc. Întru totul similar este argumentum a tempore. Cînd s-a petrecut evenimentul? în ce anotimp? în ce moment al zilei? etc. Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu Latin, p. 228 În măsura în care elocința judiciară, cît și elocința politică au fost, încă din Antichitate, detronate de elocința epidictică (elogii aduse unor persoane, locuri, monumente...), descrierea, creatoare de elogii, preocupîndu-se deci de ornament și estetic, s-a impus dincolo de epic, în textele romanești și istorice
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
populat? pustiu? etc. Întru totul similar este argumentum a tempore. Cînd s-a petrecut evenimentul? în ce anotimp? în ce moment al zilei? etc. Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu Latin, p. 228 În măsura în care elocința judiciară, cît și elocința politică au fost, încă din Antichitate, detronate de elocința epidictică (elogii aduse unor persoane, locuri, monumente...), descrierea, creatoare de elogii, preocupîndu-se deci de ornament și estetic, s-a impus dincolo de epic, în textele romanești și istorice sub formă de "prozopografii
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
tempore. Cînd s-a petrecut evenimentul? în ce anotimp? în ce moment al zilei? etc. Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu Latin, p. 228 În măsura în care elocința judiciară, cît și elocința politică au fost, încă din Antichitate, detronate de elocința epidictică (elogii aduse unor persoane, locuri, monumente...), descrierea, creatoare de elogii, preocupîndu-se deci de ornament și estetic, s-a impus dincolo de epic, în textele romanești și istorice sub formă de "prozopografii" (descrieri de ființe animate) și de "topografii" (descrieri de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un mod mai mult sau mai puțin fericit, în narațiune. Această idee de apartenență a secvenței descriptive la domeniile retoricii și ale poeticii apare de exemplu la Marmontel (1787, Eléments de littérature, vol. 2, p. 445): În Poezie și în Elocință, Descrierea nu se limitează la a caracteriza obiectul său; ea ne prezintă tabloul acestuia în cele mai interesante detalii ale lui și în culorile cele mai vii. Dacă Descrierea nu ne pune sub ochi obiectul său, atunci ea nu este
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
fie mai sobru: "Regula acestuia este ca nu numai Descrierea să fie un procedeu care să conducă la cauza sa, ci ca fiecare trăsătură pe care o folosește să servească la sublinierea rolului acestui procedeu" (p. 457). Denotînd fragmentul de elocință, el adaugă: Tot ceea ce în Descrierea oratorică nu prezintă interes decît pentru imaginație, este superfluu și vicios" (id.). În același spirit, dar cu un secol mai devreme, în 1690, în cel de-al treilea dialog al Paralelei dintre Antici și
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
exclamă: — Doamne ferește! Știi, ăsta nu mă poate trăda. A încercat doamna Maria să-mi cunoască ascunzișurile gândurilor, dar nu a reușit. Când l-a întrebat niște anume lucruri, omul a fost atât de fericit și i-a explicat cu atâta elocință și bunăvoință, că doamna și-a făcut cruce exact ca sfinția ta. Am aflat că în vinerea ce a urmat a dat un acatist să fie citit la icoana Maicii Domnului de la mânăstirea Radu Vodă, pentru că pe vremea aceea era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu mai încăpea nici o îndoială că sărmanii locuitori ai orașului Iguape nu vor uita niciodată numele domnului inginer și că, mulți ani de acum înainte, îl vor pomeni în rugăciunile lor. D'Arrast, subjugat de atâta farmec și de atâta elocință, mulțumi, fără a îndrăzni să se mai întrebe ce legătură poate exista între un judecător și un dig. De altfel, după părerea primarului, trebuiau să se ducă la club, unde persoanele cele mai de vază din oraș doreau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai vorbim... cancer, asta e. Sărbătoritul revine curând, zâmbitor. — Tovarășe poet și uneori dramaturg, care ați ajuns, iată, și scriitor oficial, dacă nu și oficializat ! îl primește uriașul... Știm că ați rămas adolescent și combatant și estet și afemeiat, iertați elocința. Totuși, întreb : cum ați con vocat asemenea panoptic ? Ce criterii prezidează această adunare ? — Întâlnirea e scandaloasă în măsura în care și eu sunt. Nu-mi sunt străini nici unii. Răspund în mine. Sunt poeți ratați cumințiți, îmburgheziți, îmbătrâniți. Dar și câțiva aristocrați autentici, deși
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cârciumi. Mesajul artei actuale este tot mai contondent, mai colțuros chiar. Creativitatea transformă ideea în pasiune. Cărțile sunt niște scrisori. Dar nu toate își găsesc destinatarii . Singurătatea - această patrie a creatorilor de artă. În fața capodoperelor, cea mai adâncă formă a elocinței este tăcerea. Arta presupune dirijarea tumultului. Scriitorii actuali vorbesc uneori despre zăpezi unor oameni ai deșertului. Multe debuturi ajung direct în apele menajere ale literaturii. Poeții marilor abisuri dau autografe pe cer. Atenție ! Tot ce crezi poate fi folosit împotriva
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ludică plasează, ab initio, discursul arghezian într-un spațiu al artisticității gratuite, aflat la extremitatea celui retoric, în care excelează gazetarul Eminescu. Cei doi poeți și, jurnaliști evoluează, așadar, în registre diferite: unul retorico-polemic, definit de principiile discursivității și ale elocinței de tribună (Eminescu), iar celălalt polemico-pamfletar, guvernat de hedonism estetic (Arghezi). O dată cu acesta din urmă "intră în rol pamfletarul-poet, care, recurgând la o falsă narațiune, transformă vulgaritatea nudă a faptului cotidian într-o poezie a evenimentului punctat imagistic"221. De
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în esență, latura emoțională a lectorului, stârnindu-i imaginația, lăsându-l perplex, invitându-l la meditație, angajându-l în dispută, urmărind să-i zdruncine letargia intelectuală. Eminescu, angajat într-un demers euristic, caută să obțină adeziunea cititorului prin infailibilul demonstrației. Elocința discursului său rezidă în combinația infailibilă dintre argumentația punctuală și exemplul edificator, o combinație construită arhitectural dintr-o informație pluridisciplinară. Textele sale polemice sunt în esență o pledoarie pentru dezbaterea ideatică de înaltă ținută (pentru că, observă gazetarul Eminescu, "caracterul obștesc
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
elocvent, și în discursul pe care, prefăcut în harpie (făptură fabuloasă semănând a vultur și prezidând pedepselor, furtunilor și morții), îl ține naufragiaților care îl izgoniseră pe ducele de Milan. El este, în concizia și necruțarea lui, un model de elocință moralizatoare și punitivă care se cuvine amintit în întregime: „Sunteți trei păcătoși pe cari Destinul, / Ce cârmuiește-acest tărâm 182 de jos / Și ce-i pe el, nesățioasei mări / I-a poruncit să-i lepede aici, / Pe-o insulă pustie; între
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]